15,415 matches
-
s-a știut cum a fost încurcată și mutilată după expedierea ei de către poșta din Porto" (Rocha Martins). În fața hotărârii lui de a pleca, în seara de 14 decembrie, prietenii îl sfătuiesc să ia trenul de la altă gară decât Rossio, gara centrală a Lisabonei. Sidonio refuză și acest ultim sfat. La 9 seara, se îndreaptă în automobilul său spre Rossio. Văzând forțele desfășurate pentru pază - poliție, agenți, infanterie din Garda Republicană - exclamă, întunecîndu-se: "Asta nu-mi place! Parcă aș fi Țarul
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
Deputaților. Ședința, din 2 septembrie 1921 a fost prima și ultima la care a asistat Oliveira Salazar. I-a fost de ajuns ca să se convingă, pe teren, de tragica zădărnicie a Parlamentului portughez. De la Adunarea Deputaților se duce direct la gară și ia trenul pentru Coimbra. VIII. SALAZAR: DE LA SANTA COMBA LA COIMBRA În 1921 Oliveira Salazar era un necunoscut. Numele lui nu circula nici în cercurile-politice, nici în coloanele ziarelor de mare tiraj. Chiar la Coimbra, unde era profesor de
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
au căutat la Coimbra și, negăsindu-l, au venit până la Vimieiro ca să-i ofere portofoliul Finanțelor. Cabeçadas mărturisea unui ziarist (Oscar Paxeco) că, ducîndu-se la Coimbra să-1 întîlnească pe Gomes da Costa și să alcătuiască împreună guvernul, îl aștepta la gara maiorul de artilerie Pedro de Almeida; care "nu-i vorbi altceva până la Marele Cartier decât despre marea valoare a dlui Oliveira Salazar și Manuel Rodrigues, primul ca un mare financiar, iar al doilea ca un jurist eminent". Meritul lui Cabeçadas
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
În țară când și-a recăpătat libertatea și Învățătorul satului a fost cel care a organizat festivitățile și a instalat pavilioanele (o parte din ele de-a dreptul roșii) pentru a-l primi pe tata În drum spre casă, de la gară, pe sub bolți alcătuite din crengi de brad și clopoței, floarea preferată a tatei. Noi, copiii, ne duseserăm În sat și când Îmi amintesc acea zi deosebită, văd foarte clar râul scăldat În soare; podul, tabla strălucitoare a unei cutii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
terorist; a doua oară, șapte ani mai târziu, când a lipsit de la altă Întâlnire, de data aceasta cu un aisberg, Înapoind Întâmplător biletul rezervat pe Titanic. Îl vedeam deseori la Londra după ce fugise din Rusia lui Lenin. Întâlnirea noastră din gara Victoria În 1919 mi s-a Întipărit În minte: tata Îndreptându-se spre formalistul lui frate și cuprinzându-l Într-o Îmbrățișare de urs; el, dându-se Înapoi și repetând „MÎ v Anglii, mî v Anglii“ (suntem În Anglia). Micul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
un curs șerpuit și Întortocheat cu multe cotituri, scălda moșia Vira pe ambele părți. Două alte moșii, situate mult mai departe În aceeași regiune, erau legate de Batovo: moșia Drujnoselie a unchiului meu, prințul Wittgenstein, situată la câțiva kilometri de gara din Siverski, la nouă kilometri Înspre nord-est de noi; moșia Mitiușino a unchiului PÎhaceiov, la vreo șaptezeci și cinci de kilometri spre sud, pe drumul spre Luga: n-am fost niciodată acolo, dar străbăteam deseori cu trăsura cei aproximativ cincisprezece kilometri până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
tot felul de sunete prin care-și exprima dragostea și eu mă rușinam pentru unchiul meu față de servitori și răsuflam ușurat când Îl chema tata pe verandă: „Basil, on vous attend“. Odată, când m-am dus să-l Întâmpin la gară (trebuie să fi avut pe atunci unsprezece sau doisprezece ani) și-l urmăream cum coboară din lungul vagon de dormit internațional, s-a uitat la mine și a spus: „Cât de palid și urât“ (jaune et laid) te-ai făcut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
diminua -, după cum În mod corect a presupus -, riscurile unei răscoale. A fost totodată o iarnă deosebit de aspră, aducând nămeții de zăpadă pe care Mademoiselle se aștepta să-i găsească În bezna hiperboreală a Îndepărtatei Moscove. Când a coborât În mica gară din Siverski, de unde mai avea de parcurs Încă șase verste cu sania până la Vira, eu nu eram acasă ca s-o Întâmpin; dar o Întâmpin acum, când Încerc să-mi imaginez ce a văzut și a simțit ea În ultima
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
s-a plâns ea ulterior, elocvent, dar nu tocmai corect.) Ușa sălii de așteptare se deschide cu un scrâșnet Înfricoșător, caracteristic nopților foarte geroase; afară năvălește un curent de aer fierbinte, aproape la fel de dens ca aburul locomotivei care gâfâie În gară; și În acel moment, Zahar, vizitiul nostru, ia În mână situația - o matahală de bărbat Îmbrăcat Într-un cojoc, din a cărui centură stacojie ieșeau În afară uriașele mănuși Îndesate acolo. Aud zăpada scârțâind sub cizmele lui de pâslă, În timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
și carne, pentru a pătrunde Într-un mediu unde nu există frecare, alunecând pe un drum fantomatic pe care parcă abia Îl atinge. Preț de o clipă, grație iluminării bruște produse de un felinar singuratic În locul unde se sfârșește piața gării, o umbră supradimensionată, tot cu manșon, aleargă pe lângă sanie, se cațără peste un nămete de zăpadă și dispare, lăsând-o pe Mademoiselle să fie Înghițită de ceea ce ea va pomeni mai târziu, cu groază și deliciu, sub numele de la steppe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
capăt. Când, În asemenea călătorii, trenul Își schimba ritmul, mergând la pas și aproape atingând fațade de case și firme de magazine, În timp ce treceam printr-un mare oraș german, simțeam o emoție dublă, pe care nu mi-o puteau produce gările terminale. Vedeam un oraș cu tramvaie ca de jucărie, tei și ziduri de cărămidă pătrunzând În compartiment, stând de vorbă cu oglinzile și umplând ochi geamurile dinspre culoar. Acest contact intim dintre tren și oraș era o fațetă a bucuriei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
timp să cumpăr ceva - de pildă o mică insignă cu Tour Eiffel, vopsită destul de grosolan cu argintiu - Înainte de a ne urca În ziua următoare, la amiază, În sud-expresul care, În drum spre Madrid, ne lăsa În jurul orei zece seara la gara La Négresse din Biarritz, la câțiva kilometri de granița spaniolă. 2 Biarritz-ul Își mai păstra specificul În perioada aceea. Tufe prăfuite de muri și terràis in vendre Înecate În bălării mărgineau drumul ce ducea la vila noastră. Carltonul era În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cu străvechile „dume ale boierilor“!). Acolo a ținut câteva splendide discursuri cu repercusiuni la scară națională. Când după mai puțin de un an, țarul a dizolvat Duma, câțiva dintre membrii ei, inclusiv tata, (care, după cum arată o fotografie făcută la Gara Finlanda, Își vârâse biletul de tren sub panglica pălăriei), au ținut la Viborg o sesiune ilegală. În mai 1908, a Început să-și ispășească sentința de trei luni Închisoare, ca o pedeapsă oarecum târzie pentru manifestul revoluționar pe care el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
sânii cu brațele Încrucișate, pentru a se feri de vântul dinspre răsărit, În timp ce scotea limba provocator spre urmăritorii ei. Cealaltă imagine aparține unei sâmbete din vacanța de Crăciun a anului 1916. Priveam de pe peronul tăcut, Înveșmântat În zăpadă, al micii gări Siverski de pe traseul trenului de Varșovia (era cea mai apropiată de moșia noastră) un crâng argintiu din depărtare care devenea plumburiu sub cerul serii și așteptam să apară dâra de fum violet-Închis a trenului ce urma să mă ducă la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
cerului. A existat ulterior În viața mea o perioadă când aș fi considerat poate că toate acestea au fost relevante pentru ultima privire aruncată Tamarei, când s-a Întors pe scară, privindu-mă peste umăr, Înainte de a coborî În mica gară Învăluită În lumina crepusculară cu parfum de iasomie, În care greierii Își făceau de cap; dar astăzi nici o notă marginală străină nu poate Întuneca puritatea acelei dureri. 3 La sfârșitul anului, imediat ce Lenin a preluat puterea, bolșevicii au subordonat totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
săptămâni). Am călătorit În două grupuri, fratele meu și cu mine plecând separat de mama și cei trei copii mai mici. Trecuse o săptămână plicticoasă de când se născuse epoca sovietică; Încă mai apăreau ziare liberale; tata ne-a condus la gara Nikolaevski și, așteptând Împreună cu noi, s-a instalat la o masă Într-un colț al bufetului pentru a scrie imperturbabil, cu scrisul lui curgător, „divin“ (cum spuneau zețarii, minunându-se de absența corecturilor), un articol de fond pentru muribundul ziar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
o perioadă de acalmie a acelei vesele activități, ca să iau o gură de aer curat. M-am deplasat Încetișor pe culoarul aglomerat, călcând peste trupurile bărbaților care sforăiau și am coborât din tren. O ceață lăptoasă plutea peste peronul unei gări anonime -eram pe undeva, În apropiere de Harkov. Purtam ghetre și o pălărie derby. Bastonul pe care-l țineam În mână, un obiect de colecție ce aparținuse unchiului Ruka, era din lemn de culoare deschisă cu frumoase pete maronii, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
foxtrot. Franța a trecut pe lângă noi În zăngănitul trenului prin bezna de tăciune a nopții. Palidul Canal al Mânecii se mai clătina Încă În noi, când trenul Dover-Londra s-a oprit. Imagini repetate Înfățișând pete cenușii pe pereții mohorâți ai gării Victoria făceau reclamă săpunului de baie cu care mă spălau În copilărie guvernantele englezoaice. După o săptămână, Îmi târșâiam picioarele Într-un dans obraz-lângă-obraz, la un bal de binefacere, cu prima mea iubită englezoaică, o fată capricioasă și mlădioasă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
Grădinile și parcurile păreau să se miște tot mai repede pe măsură ce picioarele copilului nostru se lungeau și când avea vreo patru ani, copacii și tufele cu flori au pornit hotărâte spre mare. Așa cum vezi câteodată În viteză un șef de gară plictisit stând singur pe peronul unei halte În care trenul tău nu oprește, tot așa se Îndepărta tot mai mult cutare sau cutare paznic al unui parc cenușiu, În timp ce parcul continua să curgă mai departe, purtându-ne spre sud, spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]
-
premergătoare plecării, panul avea de lucru din plin la lăzile în care aveau să fie încărcate lucrurile celor ce porneau în marea aventură, urmând a fi trimise pe căile atât de pline de taine spre Israel. Erau drumurile zilnice la gară, pentru a cere informații de la tov. Andrucovici, șeful stației, dacă nu cumva s-a modificat mersul trenurilor, dacă vagonul de marfă în care se încărcau lăzile cu lucruri de trimis peste Mare nu-și schimbase programarea, dacă nu cumva, Doamne ferește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
amândoi o știam, dar ne prefăceam a o ignora, era tot mai aproape de noi cu fiecare zi care se ducea. Nu am suferit când a plecat Ghidale. Nici nu realizasem prea bine că a plecat. Nu m-am dus la gară. El mi-a spus-o. „Să nu vii. Se plânge, se țipă... Am fost când au plecat ai lui Levcovici și nu mi-a plăcut. Am să-ți scriu de pe drum și pun scrisoarea din București.“ Nu m-am dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
mi-a spus-o. „Să nu vii. Se plânge, se țipă... Am fost când au plecat ai lui Levcovici și nu mi-a plăcut. Am să-ți scriu de pe drum și pun scrisoarea din București.“ Nu m-am dus la gară. Dar nu am rezistat să nu-l văd pe prietenul meu cum pleacă. M-am dus în cimitir. De acolo, prin gardul de plasă, se vedea gara, cu vagonul tras la peron. Nu puteam vedea mulțimea din gară, vagonul fiind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
scriu de pe drum și pun scrisoarea din București.“ Nu m-am dus la gară. Dar nu am rezistat să nu-l văd pe prietenul meu cum pleacă. M-am dus în cimitir. De acolo, prin gardul de plasă, se vedea gara, cu vagonul tras la peron. Nu puteam vedea mulțimea din gară, vagonul fiind așezat chiar în dreptul peronului. Nu se auzea nimic, nici un zgomot. Doar siluetele mișcându-se din când în când în jurul vagonului. Urmăream concentrat, cu sufletul chircit, să aud
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
dus la gară. Dar nu am rezistat să nu-l văd pe prietenul meu cum pleacă. M-am dus în cimitir. De acolo, prin gardul de plasă, se vedea gara, cu vagonul tras la peron. Nu puteam vedea mulțimea din gară, vagonul fiind așezat chiar în dreptul peronului. Nu se auzea nimic, nici un zgomot. Doar siluetele mișcându-se din când în când în jurul vagonului. Urmăream concentrat, cu sufletul chircit, să aud șuierul locomotivei, garnitura să se urnească și, ușor, să se piardă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
grajd, unde mulsese vaca, și ducea găleata plină cu lapte, prea grea pentru trupul ei fraged, în casă. Era cavoul acela chiar lângă gardul cimitirului. Ghemuiți după cruce, din dosul ierburilor înalte, ne uitam prin plasa de sârmă cum, în gară, lumea se agita, ca în filmele mute, în așteptarea trenulețului local. Elevii nu aveau ce căuta în gară neînsoțiți... Am început să simt cu adevărat lipsa prietenului meu Ghidale câteva zile mai târziu, când m-am dus să mă tund
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]