KorAP: Find »[drukola/base=marcare & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...566 567 568 ...598 >

14,936 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

Încă din epoca marilor epopei (Mahabharata, Ramayana), enunțurile la trecut erau predicații nominale cu agent instrumental, iar participiul trecut pasiv (acordat cu pacientul în nominativ) funcționa predicativ. La originea construcției ergative se află tendința agentului de a ocupa prima poziție; marcarea suplimentară a agentului oblic prin postpoziția specifică ne este recentă (Montaut 1998b: 144). Morfemul de trecut l provine dintr-un sufix de "lărgire", care își are originea într-un diminutiv compatibil cu clasa nominală. Limbile indo-europene occidentale au supramarcat agentul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
ergative nu către agent, uneori necunoscut, ci către pacient, către cel care suportă o anumită acțiune). Dixon susține, dimpotrivă, că numai cei care folosesc o limbă ergativă au adevărata noțiune a agentivității, dovadă fiind și faptul că agentul primește o marcare specială. (b) Partițiile − arată Gildea (2003) − sunt o cale de cercetare diacronică, dar nu oferă explicații cognitive pentru apariția/existența ergativității. Autorul inventariază explicațiile semantice și pragmatice date în literatura de specialitate pentru apariția ergativității: rolurile semantice (ergativul e legat

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
1979, 1994 − vezi supra, 2.1.), dar am prezentat și alte definiții care pot evidenția anumite trăsături ale fenomenului (vezi supra, 4.1.). Am arătat că nu toate limbile se supun clasificării tipologice acuzativ/ergativ, ci numai cele a căror marcare are bază sintactică (vezi supra, 2.2.). În ceea ce privește nivelurile lingvistice la care se manifestă ergativitatea (vezi supra, 3.), în literatura de specialitate se vorbește de ergativitate morfologică (intrapropozițională), de ergativitate sintactică (interpropozițională), de ergativitate discursivă (informațională), de ergativitate lexicală, însă

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
asociat cu un anumit comportament morfologic. Existența limbilor ergative ridică probleme importante pentru ipoteza conform căreia morfologia este un indicator al structurii sintactice. Levin (1983: 9, 11) arată că termenul ergativ a fost introdus pentru a numi un sistem de marcare cazuală diferit de sistemul acuzativ, prezent în limbile indo-europene, însă utilizarea termenului a fost extinsă și la alte procese sintactice și morfologice care funcționează pe baza acelorași distincții. Relațiile gramaticale nu par a fi potrivite pentru a descrie anumite fenomene

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
IP, poziția tematică specifică subiectului intranzitiv, având aceeași relație specificator−centru cum este cea folosită pentru atribuirea ergativului/genitivului. Bok-Bennema (1991) arată că, în eschimosă, cazul modalis (cazul direct) care apare în structurile antipasive și în alte contexte este o marcare acuzativă, reflectând cazul atribuit de verb. De aici, ar rezulta că antipasivul apare numai în limbile ergative, pentru că antipasivul reprezintă o atribuire de tip Nom.−Ac., sufixul antipasiv fiind o formă de avansare a verbului, care poate atribui Cazul acuzativ

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
tranzitiv și subiectul unui verb intranzitiv în același fel, dar diferit de subiectul verbului tranzitiv; o limbă este acuzativă dacă obiectul unui verb tranzitiv este tratat diferit de subiectul unui verb tranzitiv și de subiectul unui verb intranzitiv, criteriul fiind marcarea morfologică: afix cazual atașat proiecției NP sau marcă pronominală atașată verbului. Autoarea își continuă astfel demonstrația: verbul este în legătură mai strânsă cu argumentul marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este expresia unei relații

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unui verb intranzitiv, criteriul fiind marcarea morfologică: afix cazual atașat proiecției NP sau marcă pronominală atașată verbului. Autoarea își continuă astfel demonstrația: verbul este în legătură mai strânsă cu argumentul marcat − A în limbile ergative, O în limbile acuzative. Ipoteză: marcarea specială este expresia unei relații de localitate (tematică sau configurațională între un argument și un centru funcțional) între verb și NP marcat, iar diferența dintre limbile ergative și limbile acuzative este mai puțin netă − există grade de asemănări între cele

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
rolul Temă/Pacient este atribuit de verb obiectului logic; (b) generalizare privind limbile ergative: rolul Agent este atribuit de verb obiectului logic; rolul Temă/Pacient este atribuit de predicat subiectului logic. Marantz numește limbile cu morfologie ergativă limbi nominativ-acuzativ cu marcare de tip (b). Limbile ergative sunt deci numai cele care se supun generalizării (b). Accepția autorului asupra ergativității este, prin urmare, strict sintactică, bazată pe roluri tematice asociate anumitor relații sintactice. Adoptarea acestei teorii ar presupune reanalizarea sistemelor lingvistice considerate

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
prin urmare, strict sintactică, bazată pe roluri tematice asociate anumitor relații sintactice. Adoptarea acestei teorii ar presupune reanalizarea sistemelor lingvistice considerate ca fiind ergative, deoarece limbile ergative numai la nivel morfologic nu răspund la criteriile propuse de Marantz. Sistemul de marcare cazuală și de acord nu interesează Ipoteza ergativității. În limbile care sunt ergative în sensul Ipotezei ergativității, marcarea cazuală ergativă este echivalentă cu acuzativul, iar antipasivul este echivalent cu pasivul. Ipoteza prezice că trebuie să apară și în limbile ergative

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sistemelor lingvistice considerate ca fiind ergative, deoarece limbile ergative numai la nivel morfologic nu răspund la criteriile propuse de Marantz. Sistemul de marcare cazuală și de acord nu interesează Ipoteza ergativității. În limbile care sunt ergative în sensul Ipotezei ergativității, marcarea cazuală ergativă este echivalentă cu acuzativul, iar antipasivul este echivalent cu pasivul. Ipoteza prezice că trebuie să apară și în limbile ergative construcția pasivă și cea medio-pasivă. În concepția autorului, limbile acuzative și cele ergative au deci o structură de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Massam 198511, Marantz 199112), Cazul structural absolutiv din limbile ergative corespunde nominativului din limbile nominative, trăsăturile comune acestor două Cazuri fiind: (a) posibilitatea de realizare (cel puțin abstractă) printr-un argument în toate propozițiile finite, tranzitive și intranzitive; (b) lipsa marcării morfologice. Din punctul de vedere al locului/sursei Cazului structural, ergativul corespunde însă nominativului (Cazurile cele mai înalte în configurația sintactică), iar absolutivul, acuzativului (aflate mai jos în configurația sintactică). Conform OCP, în limbile acuzative, Cazul X este Nom. (= Erg

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
asupra faptului că, așa cum limbile ergative au atât tipar ergativ, cât tipar și acuzativ, și limbile acuzative au ambele tipare. Grimshaw (1987: 246), urmându-l pe Williamson (1979)17, arată că unele limbi reflectă morfologic (prin acordul verbului și prin marcare cazuală) distincția dintre inergative și inacuzative. Datele folosite pentru argumentare sunt din limba lakota: obiectul direct al unui verb tranzitiv cu sensul hit 'a lovi' impune aceeași marcare morfologică a verbului ca și subiectul unui verb inacuzativ cu sensul be

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
17, arată că unele limbi reflectă morfologic (prin acordul verbului și prin marcare cazuală) distincția dintre inergative și inacuzative. Datele folosite pentru argumentare sunt din limba lakota: obiectul direct al unui verb tranzitiv cu sensul hit 'a lovi' impune aceeași marcare morfologică a verbului ca și subiectul unui verb inacuzativ cu sensul be tall 'a fi înalt', iar subiectul tranzitiv și subiectul unui verb inergativ cu sensul cry 'a plânge' sunt marcate morfologic la fel. Autoarea nu menționează nimic despre faptul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
engleză (situație de sincretism morfologic); (b) în cea de-a doua clasă, absolutivul este echivalent cu nominativul, așa cum se întâmplă în georgiană. Legate (2008: 56) arată că absolutivul este o generalizare greșită, care ascunde o mare varietate de tipare de marcare cazuală. Legate (2006b: 151) a formulat următorul argument: în timp ce toate celelalte cazuri sunt marcate sufixal, absolutivul e nud; morfemele cu realizare fonologică zero sunt tipic "default". Explicația formulată pentru limbile de tip (a) este valabilă pentru limbile cu partiție bazată

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
feluri: (a) în limbile nonconfiguraționale cu argumente pronominale, argumentele pot fi realizate de două ori în aceeași propoziție, prin clitic (obligatoriu) și nume sau pronume independent (opțional); limbile cu clitice de tip nominativ−acuzativ pot avea orice tipar cazual de marcare a numelor și a pronumelor; dacă acestea urmează tiparul ergativ, limba va avea partiție ergativă; (b) ergativitatea apare în construcții de tip pasiv: A este încorporat, iar un argument încorporat nu trebuie legitimat prin Caz sau prin acord; de aceea

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
3 v VP [Ac] 3 [φ] V t0 Din moment ce cazul și acordul sunt în distribuție complementară, verbul se acordă numai cu argumentele lipsite de Caz (Van de Visser 2006: 69). Cazul acuzativ este prezent întotdeauna, chiar dacă e invizibil. Limbile cu marcare cazuală diferențiată a obiectului (engl. differential object marking) rezervă acuzativul marcat pentru un anumit tip de obiect. Morfemele de acord sunt pronume care au fost generate în poziții argumentale și apoi s-au cliticizat (Van de Visser 2006: 70−71

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
cel acordat (probe) și cel cu care se acordă (goal) − să fie în relație specificator−centru. Categoriile funcționale v și I trebuie numai să c-comande un argument pentru a se valoriza trăsăturile. Bruening (2007) prezintă cele două tipuri de marcare cazuală a nominalelor: (a) Caz structural: nu depinde de un anumit rol tematic atribuit nominalului sau de itemul lexical care îl selectează (verbul); cazul se poate schimba atunci când rolurile tematice și itemii lexicali rămân aceiași (de exemplu, în cazul pasivului

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
specificatorul unei proiecții funcționale, este legitimat tematic, nu și structural; legitimarea absolutivului a beneficiat de o analiză paralelă cu legitimarea nominativului din construcțiile inacuzative din limbile de tip acuzativ. Deplasarea argumentelor (engl. A-movement) nu se declanșează neapărat din necesități de marcare a Cazului, cum se susține în general; argumentele sunt marcate cu nominativ sau cu absolutiv din întâmplare; aceste Cazuri sunt întotdeauna disponibile în propozițiile finite, ca urmare a prezenței categoriei Timp (Nash 1997: 139). În concluzie (Nash 1997: 140), ergativul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și Nevins (2006) −, ergativul nu este un Caz structural atribuit de T, ci mai degrabă lexical, determinat de rolul tematic (Nash 1995), sau un Caz structural atribuit într-o poziție tematică (Ura 2000)34. Alexiadou (2001: 167) aduce și argumentul marcării: Cazul ergativ este un Caz lexical deoarece Cazurile marcate morfologic nu sunt considerate structurale. Nash (1996)35 a arătat că limbile ergative diferă de limbile acuzative prin absența proiecției v, poziție structurală care găzduiește subiectul tranzitiv (Chomsky 1995). Agentul nu

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Cazul acuzativ, iar în limbile de tip (b), nu; în limbile de tip (a), Cazul nominativ nu este atribuit în propozițiile tranzitive: subiectul primește Cazul ergativ inerent de la v, iar obiectul, Cazul acuzativ structural de la v. 3.3.3. Erg. = marcare diferențiată a subiectului Anand și Nevins (2006) susțin că, în hindi, ergativul este Caz inerent, iar diferențele de domeniu dintre subiectul ergativ și nominativ sunt legate de lipsa acordului formal dintre T și subiectul ergativ. Autorii formulează următorul parametru: Parametrul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
acorda cu NP-urile marcate cu Caz inerent. Diferențele de domeniu dintre nominativ și ergativ arată că trebuie să existe o deosebire sintactică între acestea, diferența relevantă fiind prezența/absența relației de acord cu T. Autorii propun interpretarea ergativului ca marcare diferențiată a subiectului (engl. differential subject marking). Spre deosebire de termenul absolutiv, care nu are o definiție unică, fiind considerat fie un echivalent al acuzativului, fie al nominativului (în warlpiri, absolutivul este un epifenomen care acoperă și nominativul, și acuzativul − vezi supra

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unică, fiind considerat fie un echivalent al acuzativului, fie al nominativului (în warlpiri, absolutivul este un epifenomen care acoperă și nominativul, și acuzativul − vezi supra, 3.2.3.), termenul ergativ are o definiție coerentă: este întotdeauna o formă specială de marcare a subiectului Agent, având aceeași sursă (Caz inerent al v tranzitiv). Autorii citează și o excepție de la această regulă, basca, nu întâmplător o limbă ergativă numai morfologic. Un argument suplimentar pentru interpretarea pe care o dau autorii cazului ergativ ar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
citează și o excepție de la această regulă, basca, nu întâmplător o limbă ergativă numai morfologic. Un argument suplimentar pentru interpretarea pe care o dau autorii cazului ergativ ar fi faptul că și Cazul acuzativ este legat, în mod paralel, de marcarea pacientului în diverse limbi. 3.3.4. Erg. = Caz structural Bruening (2007) realizează un inventar al susținătorilor ipotezei că ergativul este caz structural: Bejar și Massam (1999)38, Bittner (1994), Bittner și Hale (1996), Bobaljik (199239, 1993), Davison (199940, 2004

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
două proiecții funcționale sub vP, cu roluri diferite: dativul obiect direct este verificat de proiecția funcțională X, iar ergativul subiect, de proiecția funcțională Y. Koopman (2008) susține că abordarea cartografică și abordările strict derivaționale oferă o nouă înțelegere a problemei marcării cazului ergativ și a tranzitivității în limba samoană. În această limbă, cazul ergativ poate apărea numai în prezența unui obiect în absolutiv și nu este o proprietate inerentă a predicatului. Tradițional, forma ergativă a fost analizată ca fiind de bază

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
unui Caz structural, depinzând de prezența unei anumite "regiuni" din configurația sintactică. Diateza ergativă (un tip special de diateză pasivă, care trebuie inserată (engl. merge) pentru a atrage predicatul care conține argumentul extern) selectează diateza pasivă drept complement. Propozițiile cu marcare ergativă și absolutivă sunt structuri dublu pasive: diateza pasivă joasă ridică/atrage un obiect afectat peste un Inițiator interpus, iar diateza ergativă pasivă ridică predicatul conținând argumentul extern peste absolutivul interpus. 4. SUBIECT ȘI OBIECT Studiul limbilor ergative nu a

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]