15,415 matches
-
Era cavoul acela chiar lângă gardul cimitirului. Ghemuiți după cruce, din dosul ierburilor înalte, ne uitam prin plasa de sârmă cum, în gară, lumea se agita, ca în filmele mute, în așteptarea trenulețului local. Elevii nu aveau ce căuta în gară neînsoțiți... Am început să simt cu adevărat lipsa prietenului meu Ghidale câteva zile mai târziu, când m-am dus să mă tund la domnul Albrechtino, frizerul din centru, de lângă Catedrală. Îmi plăcea, la frizerie, să răsfoiesc colecții de ziare și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-i povestesc cum, într-o iarnă de demult, era să-mi facă explozie beșica din cauză că mă rușinam să mă duc s-o deșart. Mergeam împreună cu două fete, într-o sanie trasă de un cal, drum de câteva ceasuri bune până la gara de unde aveam să luăm trenul spre București, și nu îndrăzneam să fac un act atât de firesc și de necesar. N-am reușit să-i mai spun cum se terminase povestea. M-a întrerupt morocănos. — Mai rău e că, după ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
crezut și nu m-a crezut. În cele din urmă am făcut-o. Mă întorceam de la Sinaia cu B. De obicei, aveam grijă să ne despărțim înainte de a ajunge trenul în Gara de Nord. Cum să-mi treacă prin cap că, în gară la Ploiești, avea să urce Ester? Că avea să-și caute loc chiar în vagonul și în compartimentul acela în care B. dormea pe genunchii mei? Trenul era arhiplin și, ca o pedeapsă, Ester a stat mai tot timpul, până în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
nepăsătoare, îi plăcea muntele, mai ales Omul cu vârful lui, și prea puțin îi păsa cine o scotea la peisaj. Nu a înțeles atunci și nici n-a aflat vreodată ce se întâmplase, de-am expediat-o chiar de pe peronul gării. Am întârziat cât mai mult înapoierea. Aș fi putut să mă duc întâi acasă la mine și de-acolo să-i telefonez Esterei. Sau să nu mă mai duc deloc. Să las povestea oprită așa, în vagonul acela. Știam însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
românească: împuțită, neigienizată, fără minime accesorii sanitare. S-a făcut un salt (?!) totuși că a început să se folosească hârtia igienică în unele straturi sociale. Dar în „popor“ situația e, încă, în stadiul primitiv. Nu arareori vezi prin closete din gări dâre de rahat pe pereți - amprentele degetelor ștergătoare. Nu-i deloc grețoasă abordarea. E tristă și, într-un plan mai complex, generatoare de amare reflecții. E imaginea cea mai elocventă a unei animalități neînfrânte de miile și miile de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
că era vară, începuse vacanța și popa cu doctorul m-au condus la vapor, au urcat cu mine și m-au însoțit prin misterioasele crâșme din orașul de pe locul anticului Aegyssus, de unde am luat trenul a doua zi, petrecut în gară tot de ei și de clarinetistul Iambolis, de la circa financiară. Nu m-a lăsat să-i răspund. Nici nu am încercat. Știam că dacă începe să povestească nu mai poate fi oprit, până nu își deșerta tot șuvoiul de cuvinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
două zile cu familia, știam cât de mult mă așteptau, sau să profit de cele două zile pentru a putea studia mai mult. Până la urmă, dorul de copii a învins și hotărâsem să plec. Îmi luasem valiza și pornisem spre gara de sud. În drum, cumpărasem câte ceva pentru copilași și în scurt timp ajunsesem. Autobuzul era sosit și aștepta să se adune pasagerii. Îmi cumpărasem bilet și intrasem. Îmi găsisem și loc, pusei valiza sub scaunul din față și mă așezasem
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
psihanalizei și amorului trupesc (Monologues devant la vie et la mort, 1951) - și asta cu o energie demonică. Freud însuși a fost izbit, ba chiar contrariat, de un asemenea fenomen. La 30 septembrie 1925, Marie coboară din Orient Express în gara din Viena, a doua zi sună la nr. 9 din Berggasse Strasse. „Întâlnirea cu Freud se dovedește a fi o dragoste platonică la prima vedere“ (Gérard Badou, Histoires secrètes de la psychanalyse, 1997). Într-una din zile, chiar în miezul unei
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
la birou“ sau în presă) poate crea o descendență aristocratică, în umbra căreia, abia, își va manifesta exploziile lumea contradictorie a literelor. Altminteri, idealul de a te ridica deasupra celorlalți are înălțimea unei ștachete pitice, nivelate de o democrație gre gară, în care mai toți bâiguie același refren. Acestea sunt tarele societăților sărace; numai în sânul acestui tip de societate învățatul, înțeleptul, scriitorul... alcătuiesc clasa „nobiliară“, scuturată de friguri literare necontrolate. * Stupoarea în care mă aruncă lamentațiile unora, cum că am
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
a cîntat un amestec de melodii dintr-un folclor parizian de metrou. Apoi, de pe peron, rîzînd și făcînd cu mîna, lansează un „glasul roților de tren” scurt și sonor. Intru așadar în Paris de parcă m-aș fi dat jos în gară la Craiova. La hotel am o surpriză : deși totul fusese plătit dinainte, recepționerul, care vorbește stricat franceza, mă trimite la alt hotel, căci aici se zugrăvește. Nu mă plîng însă, căci nimeresc pe Rue des Abbesses, în plin Montparnasse. Ce-
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
a fost atît de mare și nu a stîrnit atîta entuziasm și atîtea nostalgii ca acum. Cazul „centrului istoric” este paradigmatic din acest punct de vedere. Printre ruinele vechilor străzi, prosperă trimiterile la trecut și istorie, de la Old City la Gara Lipscani și de la cărți poștale la Foto Cabinetul meticulos desuet al lui Eugen Ciocan. Trec, de asemenea, zilnic prin fața ASE-ului, unde au început să apară mici expoziții stradale cu imagini de arhitectură rurală și fermecătoare bisericuțe de lemn pe
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
recunoscu, apoi citi cele câteva rânduri care o însoțeau și se pregăti de drum. Mai întâi la Poliție, ca să dea un telefon la 297. Ilie era de serviciu, așa că lui îi reveni misiunea să-l ducă în timp util la Gara Filaret, ca să prindă trenul de Giurgiu. Când află cu cine are onoarea, șeful de gară din Giurgiu își îndreptă spatele și-l îndrumă spre conacul lui Manolache Ochiu-Zănoagă, după ce-i puse la dispoziție un cal bun, murg, odihnit. Costache nu
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
întâi la Poliție, ca să dea un telefon la 297. Ilie era de serviciu, așa că lui îi reveni misiunea să-l ducă în timp util la Gara Filaret, ca să prindă trenul de Giurgiu. Când află cu cine are onoarea, șeful de gară din Giurgiu își îndreptă spatele și-l îndrumă spre conacul lui Manolache Ochiu-Zănoagă, după ce-i puse la dispoziție un cal bun, murg, odihnit. Costache nu prea călărise în ultimul timp, dar acum simțea nevoia să și descarce energia. Se simți
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
cu ochii pe fereastră, apoi a ieșit chiar pe platformă, în bătaia vântului și nu i-a zis nimeni nimic, asta i-a plăcut, rumänische Ordnung, fiindcă în Imperiu nu s-ar fi permis așa ceva. I-a mai plăcut și gara din Sinaia și peronul regal, în schimb Gara de Nord nu i s-a părut grozavă, mai ales că pavajul era destul de stricat, în schimb l-au dat gata die Droschken, elegante, cu vizitii îmbrăcați în catifea, cu căciuli de catifea și
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
lui: pare inocent, dar nu se știe niciodată. Același Grigore Cernea îi transmisese să-l aștepte pe Alexandru Livezeanu - îl cunoștea din vedere - la ora douăsprezece, la Gara de Nord, la primul stâlp de la coloane. Zice c-a stat douăsprezece ore prin gară, până la miezul nopții, închipuindu-și că poate n-a înțeles bine, dar că n-a venit nimeni la el. Koneț! — Sunteți redutabil, izbucni Costache, m-ați făcut șah mat. Acum se leagă totul. Acest Grigore Cernea nu mai e în
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
este puțin anormal chiar în vremuri cumsecade. Arta autentică constă în ruguri interogative, nu în curcubeie exclamative. Talentul topește și apoi prelucrează influențele. Izgonită din rai, Eva a revoluționat artele plastice. Dacă în timpul afectat scrisului aș fi descărcat vagoane în gară, ajungeam miliardar. Inefabilul - această sublimă ambrozie a artei. Arta încearcă să mențină în plisc ramura de măslin. Arta înnobilează chiar și misterul morții. Fascinația majoră a creatorilor de artă este eternitatea. Cultura este incubatorul valorilor unei națiuni. Arta instigă la
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
ghimpe în coasta neantului. Fără puțină obrăznicie, talentul nu - și poate croi drum spre consacrare. Arta modernă e semn, nu narațiune. Arta valoroasă vorbește simplu despre lucruri complicate. Arta începe să semene cu o femeie frumoasă aflată pe peronul unei gări prin care trenurile circulă fără oprire. Artiștii sunt niște muritori spuziți de glorie. În artă, ori sugerezi, ori enervezi. În artă, dacă publicul nu este șocat, rămâne leneș. Arta nu poate avea doar un scop provocator. Marea artă este o
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
Partea I Trenul personal, față de accelerat sau rapid pentru care călătorii erau nevoiți să-și procure locuri numai de la Agenția C.F.R. cu trei-patru zile înainte, oferea unele avantaje demne de luat în seamă. Pentru simplul fapt că la casieriile din gară se puneau în vânzare, chiar înainte de plecare, mai multe bilete decât capacitatea vagoanelor, exista șansa de a găsi un loc, fie și pe coridor în picioare. Neluând în calcul coada de aproximativ o oră și jumătate, pasagerii, văzându-se cu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
Odată ce s-a văzut urcat în tren, va ajunge la destinație cu sau fără voia lui. Deocamdată, nu vor fi schimbări, deoarece până la Ploiești trenul circulă fără oprire. E sâmbătă în zori. Mulți călători sunt obosiți. Unii au dormit în gară, alții, după tura de noapte, se întorc la casele lor. Sunt și câțiva studenți sau elevi mai mari de prin Ploiești sau de prin împrejurimile acestuia. Din experiență proprie, știa că aproape jumătate din călători, odată ajunși în prima gară
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
gară, alții, după tura de noapte, se întorc la casele lor. Sunt și câțiva studenți sau elevi mai mari de prin Ploiești sau de prin împrejurimile acestuia. Din experiență proprie, știa că aproape jumătate din călători, odată ajunși în prima gară, vor coborî și se vor elibera suficiente locuri. Ca să treacă timpul mai repede, până atunci, va aprinde o țigară cel mai bun leac împotriva tristeții și a stresului, panaceu universal. Pe coridor, la fereastră, în picioare, cu țigara aprinsă, scoțând
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
insistență era zădarnică. Spre seară s-a învoit pentru trei ore de la ofițerul de serviciu, care l-a și informat cu precizie de locul unde-l va găsi în mod sigur pe tovarășul căpitan. Era vorba de un restaurant din apropierea gării. Ghinion. Căpitanul nu era singur. Era și soția lângă el. Îmbrăcată sumar, numai în capot și papuci de casă: tânără, înaltă, durdulie, cu sânii rebeli, fluturând provocator, făcându-i să înghită în sec pe colegii lui de pahar, căpităneasa tocmai
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
ar întoarce, însă un impuls interior îi dirija pașii spre un finalul pe care îl presimțea și pe care nu și-l mai dorea. Bela împreună cu părinții locuiau undeva într-o zonă centrală a micului oraș moldovenesc, nu departe de gară. Cu toate acestea, avea impresia că niciodată nu va ajunge la destinație. În sfârșit, când Bidaru s-a interesat prin vecini de soarta familiei Croitoru, în general și de Bela în special, toți vorbeau despre ei la trecut; îi caracterizau
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
din țară, încă de la distanță avea senzația că deja miroase a combustibil fosil și, pe măsură ce înainta înfigându-se în cartierele mărginașe ale orașului, senzația aceasta se accentua, în timp ce locomotiva șuiera tot mai des și tot mai prelung. Intrase deja în Gara Ploiești Sud când simți o strângere de inimă, o dorință firească de a se opri și de a rămâne acolo, dacă nu definitiv, măcar pentru o perioadă de timp. Nu pentru frumusețea orașului sau pentru vreo inimă de prahoveancă, nu
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
trăită cel puțin încă o dată, dar când? Răspunsul la întrebare era, deocamdată, imposibil de găsit. Știa însă precis că pentru prima oară a călcat pe pământ prahovean cu câțiva ani în urmă. Trimis în delegație, trebuia să se transfere din Gara Sud, în Gara Est pentru a lua trenul spre Brașov. Cu această ocazie a văzut pentru prima oară orașul respectiv însă, chiar și atunci era sigur că, deși piciorul său nu călcase încă pe trotuarele, pe străzile sau prin piețele
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]
-
încă o dată, dar când? Răspunsul la întrebare era, deocamdată, imposibil de găsit. Știa însă precis că pentru prima oară a călcat pe pământ prahovean cu câțiva ani în urmă. Trimis în delegație, trebuia să se transfere din Gara Sud, în Gara Est pentru a lua trenul spre Brașov. Cu această ocazie a văzut pentru prima oară orașul respectiv însă, chiar și atunci era sigur că, deși piciorul său nu călcase încă pe trotuarele, pe străzile sau prin piețele acestuia, el le
by ANTON PETROVSCHI BACOPIATRA [Corola-publishinghouse/Imaginative/944_a_2452]