14,810 matches
-
unor înțelegeri și contextualizări adecvate. În ceea ce privește relația dintre phone și logos, scriere și memorie, scriere și putere, rămân ca puncte de referință mitul lui Theuth 244 și definiția lui Aristotel, după care "sunetele articulate prin voce sunt simboluri ale stărilor sufletești, iar cuvintele scrise sunt simboluri ale cuvintelor vorbite"245. Scrierea era privită la vechii greci ca pharmakon de natură declarat ambivalentă, hipnotizând memoria, "infectând" interioritatea omului și devenind astfel un suplement primejdios 246. Platon consideră ideală o memorie fără semn
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
mai dura mult până se va ajunge la extrema simulare, care este soarta discursului actual, lipsit de un centru stabilizator și al cărui obiect nu este decât discursul însuși. Pentru Stagirit, de asemenea, vocea se află în proximitatea sufletului, stările sufletești fiind "imagini" ale lucrurilor, identice la toți oamenii, în timp ce cuvintele sunt doar simboluri ale acestora din urmă. Să remarcăm statutul scrierii, cu toate că la "noțiuni" se poate ajunge doar prin intermediul cuvintelor. Diderot și d'Alembert vor continua să susțină că scrierea
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
modernă a operei ovidiene, ca univers imaginar autonom cu structuri și funcții specifice, în perspectivă istorică și comparată. Poetul, înainte de exil, era monden, ludic, luminos, dar acum coboară în adâncurile ființei sale și scrie versuri cu rezonanțe de orgă. Avatariile sufletești multiple dezrădăcinarea, incomunicarea, abandonarea în mediu ostil fac din opera sa nu numai un document istoric, ci și unul psihologic. Durerea polarizează speranța și disperarea, adulația și lamentația, dezlegând izvoarele poeziei. Ovidiu se metamorfozează spiritual. Pendulând între resemnare și fervoare
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în exil, nocturn, îndoliat: "Laeta fere laeta cecini cano tristia tristis / Conveniens operi tempus utrumque suo est" (Pontica III, 9, 33-36) sau "Flebilis ut noster status est, ita flebile carmen / Materiae scripto conveniente suae" (Tristia V, 1, 5-6). Transfigurarea stărilor sufletești pendulează de la exaltare și nostalgie la resemnare și revoltă, dar varietatea motivelor și subiectelor care susțin temele elegiilor sale compensează monotonia lamentației. Th. Burette 35 considera, pe nedrept, că Tristia și Pontica sunt "doar o lamentare cântată în genunchi, cu
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
în literatura latină elegia ciclică a surghiunului. Transfigurând trăiri lirice succesive, ca răsfrângeri ale unei emoții prezente, deschide drumul liricii retrospective europene. Exilul care dezbină ființa poetului implică recucerirea fericirii apuse și trăirea înfrângerii dureroase. Momentele principale ale dramei sale sufletești se desfășoară pe fundal cosmic despărțirea de Roma noaptea, călătoria pe mare furtuna, viața la Tomis iarna. Aceste proiecții ale eului său poetic depășesc animismul mitologic și prevestesc sonuri romantice. Ovidiu reflectă, pentru prima oară în poezia latină, nostalgia Romei
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
anumită "liberalitate" și înțelegere pentru vremurile mai bune ale imperului. De aceea, ni se pare că anonimatul elegiilor din Tristele și prezența numelor în Epistulae ex Ponto trebuie avute în vedere ca fiind direct legate, nu atât de evoluția dispoziției sufletești a lui Augustus și acest lucru este destul de adevărat -, ci, în mod esențial, de caracterul delictului, căruia Ovidiu îi datora exilul său la Tomis: numele diverselor personaje romane cărora li se adresa Ovidiu ar fi fost compromise și după 12
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
a opoziției, care prin Ovidiu poate trebuie să citim printre rânduri oferea unul dintre martirii libertății 222. Oare Ovidiu era sigur de posibilitatea unei astfel de atitudini din partea lui Cotys sau el însuși încerca să determine o astfel de stare sufletească în regele trac? Noi suntem de părere că Ovidiu trebuie să fi avut măcar câteva slabe indicii pozitive care să-l determine să riște o sugestie atât de periculoasă, altfel acțiunea sa ar fi fost temerară, de-a dreptul contraproductivă
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care trăiește la Tomis. Îi cere să depună mărturie și lui Flaccus, care a fost nevoit să experimenteze duritatea acelor condiții, chiar dacă sub forma falsă a unei "misiuni": este vorba de un fel de invitație printre rânduri la revoltă. Stări sufletești care alternează. Dacă Ovidiu nu este dorit la Roma se știe de către cine -, la Tomis, cel puțin, nu este urât262. Aici este binecunoscută a sa pietas față de Augustus și de casa imperială: poetul are în casa sa un sacrum în
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
la Roma, chiar în anul în care, prin moartea lui Augustus, toate speranțele până atunci latente s-ar fi putut îndeplini cu adevărat (potrivit mărturiei lui Tacit). La o lectură atentă a acestei scrisori ai clar sentimentul confuziei și nesiguranței sufletești ale lui Ovidiu. Poetul și-a dorit prea mult moartea lui Augustus ca soluționare a exilului său și a libertății republicane, pentru ca acum, pus pe neașteptate în fața acestei știri atât de așteptate și venită 432uși atât de neașteptat, să fie
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
repeta, că, nici aici, nu ne putem aștepta la formulări categorice și declarații ostile, ci doar la afirmații aluzive sau de-a dreptul echivoce, care, destinatarilor mai apropiați, care cunoșteau adevărata cauză a exilării, le puteau sugera clar autentica dispoziție sufletească a sulmonezului. Ceea ce s-a spus până acum despre curentul antiaugustan, căruia îi aparține și Ovidiu, și despre modul de a se manifesta față de noua situație politică care s-a creat prin instaurarea Imperiului, este pe deplin susținut și confirmat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
de a se manifesta față de noua situație politică care s-a creat prin instaurarea Imperiului, este pe deplin susținut și confirmat pentru totdeauna de ceea ce sunt pe cale de a cerceta în cele ce urmează. Pentru a putea percepe adevărata dispoziție sufletească a lui Ovidiu față de Augustus și instituția imperială, putem, ba mai mult, trebuie să lăsăm de-o parte toate expresiile de elogiere și de nemăsurată adulare, adresate marelui puternic al zilei: acestea, când nu ascund pentru cine e deja avizat
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
care i-a adus relegarea și nu exilul. În Tristele, III, III, poetul, bolnav, îi dictează unui scrib scrisoarea în care îi descrie soției, în tonuri emoționante, starea proastă de sănătate în care se află cu urmările firești asupra stării sufletești, condițiile de climă și de civilizație insuportabile, lipsa prietenilor care să-l consoleze și apăsătoarea depărtare de tot ce îi este drag. Acum, în momentele de tristețe, se gândește la ceea ce îi lipsește și, în primul rând, la soție. Poetul
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
sensibilă la durerea altuia, mai ales, se pare, când durerea era provocată de o atitudine politică. O asemenea realitate vor să sugereze Horațiu și Ovidiu într-un vers care reia aproape cu termeni identici una dintre cele mai importante trăsături sufletești ale lui Paulus: pro sollicitis non tacitus reis, "apărător al învinuiților îngrijorați", spune Horațiu 384; "învinuiților temători, le sare în ajutor vocea" lui Paulus, afirmă Ovidiu: Vox, precor, Augustas pro me tua molliat aures, Auxilio trepidis quae solet esse reis385
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
-l pe Cezar", salvo Caesare, lângă salva parens, putea sugera o idee cu totul opusă aceleia pe care formularea părea să o spună în mod direct. În Tristele, II, 205-6 apare o expresie, aproape identică, din care, dată fiind starea sufletească complexă a lui Ovidiu față de Augustus, nu este exclusă o ironie usturătoare: Fas prohibet Latio quemquam de sanguine natum, Caesaribus salvis, barbara vincla pati. Formularea echivocă, în loc să afirme că: "Il serait impie qu'un homme né de sang latin, tant
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Tiberiu asupra panonilor (16 ianuarie 13) aducea buna dispoziție în familia imperială 393. Este vorba de Epist. ex Ponto, III, III. În aceasta Ovidiu povestește un vis al său care nu coincide deloc nici ca atmosferă, nici ca stare sufletească cu descrierea Faimei pe care i-o făcuse lui Sextus Pompeius în scrisoarea Ex Ponto, IV, IV. În vis i-a apărut Cupidon, căruia Ovidiu i-a reproșat că a fost ingrat, pentru că l-a plătit cu exilul pentru lecțiile
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
faimosul său vers. Și realitatea psihologică este tocmai acel resentiment, acea ostilitate surdă, pe care o manifestau față de Augustus, cel puțin unii reprezentanți din opoziție și, cu ei, Ovidiu. Dacă nu greșim, există un element "filologic" care trădează această stare sufletească a poetului: mai exact fato... pari, care ne readuce în minte versul la fel de faimos al lui Naevius cu privire la cei din familia Metellus: Fato Metelli Romae fiunt consules. Cum se știe, Naevius se juca cu dublul sens al lui fatum, destin
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
lui Augustus de către Ovidiu. Cum observă Marache (p. 416), poetul din Sulmona nu știe să lingușească, să aduleze. Motivul unei astfel de neputințe pentru noi este evident: era prea îndurerat de pedeapsa dată de Augustus, pentru a mai avea puterea sufletească să-l lingușească pe cel pe care-l considera, în străfundul inimii, un tiran crud, mai mult un mostru cu chip uman, un antropofag. Chiar fără să vrea, adularea lui Ovidiu se trasformă în satiră și mai ales într-o
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
inimii, un tiran crud, mai mult un mostru cu chip uman, un antropofag. Chiar fără să vrea, adularea lui Ovidiu se trasformă în satiră și mai ales într-o sfidare a împăratului. Sunt numeroase pasajele în care apare această stare sufletească a sulmonezului. Deja în elegia unică din a doua carte din Tristele, Ovidiu (v. 118) își afirmă convingerea că "numele său este mare în ochii universului" și că "mulțimea de învățați îl cunoaște bine pe Naso" și îndrăznește să-l
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
460. Această sfidare a lui Augustus apare într-un mod și mai evident în scrisoarea pe care Ovidiu i-o adresează Perillei, fiica sa de sânge. După ce a afirmat, în această scrisoare, că tot ceea ce avem este muritor, cu excepția bunurilor sufletești și spirituale, se aduce pe sine ca exemplu: "Iată cazul meu. Privat de patria mea, de voi și de casă, deși mi-au răpit tot ceea ce-mi puteau lua, mă aflu totuși în compania plăcută a sufletului meu; Cezar
by Demetrio Marin [Corola-publishinghouse/Science/1026_a_2534]
-
cît, pentru că au dobîndit plăcere și iscălitura dumitale, cu care pot să fie plăcute la ochii tuturora. Dumita mă cinstești a zice că dau suflet unor rînduri ce potrivesc În versuri și că zugrăvesc patimile cu Învioșare ce gîdilă simțirea sufletească. Dar vei ști, strălucito, că darul acesta l-am primit de la dumita În ceasul acela cînd mi-ai arătat că poate muri cineva Încă trăind și să trăiască murind. Îmi scrii că ai dori să afli meșteșugul cu care să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de poezie adecă stihuri, 1820) un element nou: fantezia („acel năluc al minții”). Esența poeziei rămîne Însă tot pătimirea, iar pătimirea este cu precădere de natură sentimentală. „Mișcarea patimilor celor dinlăuntru” naște rostul poeziei. Fantezia este instrumentul care transformă patima sufletească În rostire lirică: „această faptă a poeziei nu iaște alt, decît o mișcare a simțirii, o patimă sufletească și naștere a fanteziei. Acel năluc al minții, pătimind un ce, țese idei și păreri, alcătuind stihuri după patimi și Înălțimea duhului
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pătimirea, iar pătimirea este cu precădere de natură sentimentală. „Mișcarea patimilor celor dinlăuntru” naște rostul poeziei. Fantezia este instrumentul care transformă patima sufletească În rostire lirică: „această faptă a poeziei nu iaște alt, decît o mișcare a simțirii, o patimă sufletească și naștere a fanteziei. Acel năluc al minții, pătimind un ce, țese idei și păreri, alcătuind stihuri după patimi și Înălțimea duhului”. În alianță cu muzica, stihurile au puterea „de a domoli verice inimă Împietrită”, Împietrită, spune Mumuleanu mai departe
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
aflat;” Cu aceeași precizie dă indicații de ordin estetic. Muzica este „totodată cu firea viețuitoarelor”; „este Însuși glasul și cuvîntul care l-a insuflat Dumnezeu În om”. Melodia glăsuită nu este decît „plîns - cuvîntare, cu care Își descrie cinevași patimile sufletești și trupești”... Astfel stînd lucrurile, muzica Începe de la Adam și anume după izgonirea lui din rai: „carele după greșala sa (...) a avut destulă materie de plînso-cuvîntare”... Pann pune muzica În rîndul meșteșugurilor fundamentale, rolul ei fiind să Împodobească și să
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și "subiectiv"), epica autobiografică ar reflecta efortul obiectivării, prin două modalități predilecte de prelucrare literară a materialului diegetic: 1. reconstituirea memorialistică "ușor romanțată"; 2. proiectarea propriei psihologii "într-un șirag de eroi ce se pot reduce ușor la aceeași unitate sufletească"5. În concluzie, pentru prozatorul Lovinescu "amintirile" personale nu constituie decât o sursă de inspirație, și nu un model epic demn de urmat: pentru a se transforma într-un veritabil "roman", reconstituirea memorialistică se cere acum "romanțată"/ mitizată. Ca atare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
mult decât un simplu "roman", și anume: "o autobiografie romanțată (s.n.), un document psihologic de o covârșitoare importanță, o subtilă analiză introspectivă, o poetică evocare a peisagiului natal, a copilăriei și adolescenții, o integrare afectivă în tradiția etnică, un testament sufletesc și un mare capitol, alternând între ficțiune și confesie, din Memoriile d-lui E. Lovinescu"14. Dar, deși măgulit de cronica discipolului fidel, criticul s-a arătat foarte afectat de lipsa receptivității confraților. Evident, conștiința eșecului nu-l va împiedica
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]