KorAP: Find »[drukola/base=șterge & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...568 569 570 ...742 >

18,529 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363

a mușcat ușor buza inferioară și mi-a zis: — Vă rog să așteptați puțin. Caut să văd dacă avem. S-a întors cu spatele la mine și cu fața la calculator. A tastat cuvântul „mamifere“. Au apărut pe monitor vreo douăzeci de titluri. A șters cam două treimi din ele, iar restul le-a salvat. A tastat apoi cuvântul „schelet“. Au apărut șapte sau opt titluri, dintre care a salvat două. Trebuie să recunosc că bibliotecile au evoluat mult. S-au dus vremurile când se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
mai bine e să aștepți să-i treacă hachițele când ai de rezolvat o problemă. Am înțeles. Dar de ce naiba se teme? Colonelul a terminat cafeaua, a pus ceșcuța pe farfurioară, și-a scos batista din buzunar și s-a șters la gură. Batista era la fel de veche ca și uniforma pe care o purta. Dar curată și frumos împăturită. — Îi e teamă ca nu cumva să-ți recapeți umbra. Dacă se întâmplă așa ceva, o ia de la capăt cu ritualul separării. Colonelul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
a spulberat orice nădejde. A murit în 1943. Craniul a dispărut și el în atacul asupra Leningradului în 1941. Universitatea Leningrad a fost complet distrusă de bombardamentul german. A dispărut nu numai craniul, ci întregul centru universitar. Astfel s-a șters singura dovadă concretă a existenței unicornilor. — Deci, n-a mai rămas chiar nici o probă? am întrebat. — Nimic în afară de niște fotografii. — Fotografii? — Fotografii ale craniului. Profesorul Petrov făcuse aproximativ o sută de fotografii, dintre care doar câteva au scăpat nevătămate și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
cunosc orașul și puteam să-mi omor timpul în mod folositor. Dar ce mă bucura cel mai mult era că Umbra mai avea încredere în mine. La puțin timp după aceea a venit și Paznicul. Înainte de a intra, s-a șters de transpirație cu prosopul și s-a scuturat de așchii și de rumeguș. S-a prăbușit pur și simplu pe scaun. — Cu ce-ți pot fi de folos? întrebă el. — Am venit să stau de vorba cu Umbra. Se poate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
simțeam că în jurul meu plutește un iz de istorie străveche. Poate din pricină că povestea mi-era proaspătă în minte. L-am lovit ușor cu cleștele din oțel inoxidabil și m-am dus la bucătărie. Am spălat vasele din chiuvetă și am șters masa. Sosise momentul să mă apuc de permutări. Am cuplat robotul telefonic ca să nu mă deranjeze nimeni. Am deconectat soneria, am stins toate luminile din casă cu excepția lămpii din bucătărie. Aveam nevoie de cel puțin două ore ca să mă concentrez

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
lumii“. Dar o dată cu asta, trebuia să-mi las și conștiința să se cufunde în haos ca să pot face acolo permutările. Când le terminam și auzeam „sfârșitul lumii“, conștiința se elibera automat de haos și revenea la suprafață. Toate amintirile se ștergeau în clipa aceea. Pentru permutări inverse, n-aveam decât să procedez invers. În cel mai strict sens al cuvântului. Mecanismul a fost programat în interiorul meu. Prin mijlocul creierului trece un tunel. Deci totul se desfășoară în mine. În momentul în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
la urechi și am dat drumul benzii. Am lăsat-o să meargă până la 16 - am contor digital -, am dat-o îndărăt la 9 și apoi înainte la 26. Am așteptat zece secunde până s-a închis contorul și s-au șters toate cifrele. Dacă aș fi schimbat ordinea operațiilor, s-ar fi șters automat sunetele de pe bandă. Cu caseta pusă și cu un carnețel nou-nouț în mâna dreaptă, am convertit datele din stânga. Pregătirile se încheiaseră. Am aprins luminița roșie de la dispozitivul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
până la 16 - am contor digital -, am dat-o îndărăt la 9 și apoi înainte la 26. Am așteptat zece secunde până s-a închis contorul și s-au șters toate cifrele. Dacă aș fi schimbat ordinea operațiilor, s-ar fi șters automat sunetele de pe bandă. Cu caseta pusă și cu un carnețel nou-nouț în mâna dreaptă, am convertit datele din stânga. Pregătirile se încheiaseră. Am aprins luminița roșie de la dispozitivul de securitate aflat la ușa apartamentului și la toate ferestrele de acces

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
m-am ridicat din pat, mi-am îmbrăcat pantalonii și bluza de trening, am prins briceagul de curea, la spate, m-am dus la toaletă și am făcut un pipi. Prudent cum eram, am scos casetofonul din seif și am șters ceea ce fusese înregistrat pe el. Am deschis ușa de la frigider, am luat o cutie de bere și salata de cartofi și am început să mănânc. Mi-a trecut o clipă prin minte să o șterg folosindu-mă de scara de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
casetofonul din seif și am șters ceea ce fusese înregistrat pe el. Am deschis ușa de la frigider, am luat o cutie de bere și salata de cartofi și am început să mănânc. Mi-a trecut o clipă prin minte să o șterg folosindu-mă de scara de avarii din balcon. Dar eram foarte obosit și mi se părea prea mare bătaie de cap. N-aș fi rezolvat nimic în felul ăsta. Nici nu știam ce-ar fi fost de rezolvat. Trebuia să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
între două degete de parcă era scamator și eu l-am poftit să vină să mă distreze la domiciliu. Am căutat pe frigider și am găsit scrumiera cu eticheta „Budweiser“, pe care am primit-o cadou de la magazinul de băuturi. Am șters-o de praf cu mâna și am pus-o în fața lui Pitic. A scăpărat bricheta, a tras un fum, a mijit ochii și a dat încet drumul fumului. Avea ceva ciudat în gesturi. Fața, mâinile, picioarele lui erau mici. Semăna

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
de-acolo, dar legat cum eram, n-am fost capabil nici măcar să mă mișc puțin. Pitic îmi apucă penisul strâns, cu mâna stângă. M-au trecut sudori reci. Eram sfâșiat de durere. Briceagul era plin de sânge. Pitic i-a șters lama cu un șervețel și l-a închis. Matahală mă eliberă din strânsoare. Chiloții îmi erau pătați. Huiduma a adus un prosop curat din baie și mi-am tamponat rana. — Te coși imediat. Șapte copci și ești ca nou. O să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
care mi-o făcuseră nenorociții ăia, ce mai conta o tăietură mică? N-a murit nimeni din așa ceva. Am lăsat sângele să picure mai departe. Eticheta s-a înroșit de tot. Văzând că nu mi se oprește sângerarea, mi-am șters degetul cu un șervețel și am pus un plasture peste tăietură. Pe pardoseala bucătăriei erau împrăștiate șapte sau opt cutii goale de bere, care arătau ca niște casete de cartușe ce fuseseră folosite într-un bombardament. M-am aplecat și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
decât să se sfârșească, am mârâit eu. Mă durea îngrozitor rana. Parcă băteau în burta mea patru picioare a doi gemeni zdraveni. Ce s-a întâmplat? Ce te doare? Am respirat adânc, am luat tricoul de lângă pat și mi-am șters transpirația de pe față. — Un nenorocit mi-a făcut o rană de șase centimetri pe burtă, am zis dintr-o suflare. — Cu cuțitul? Cam așa ceva. Știi cine a fost și de ce-a făcut-o? — Nu știu. M-am tot gândit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
semnificația viselor. Am ajuns să iau fiecare vis în parte și să mă dedic lui cu totul. Privesc rafturile, aleg câte un craniu și-l duc la masa mea. Ea mă ajută. Mai întâi ia o cârpă umedă și-l șterge de praf. Îl lustruiește apoi bine cu o cârpă uscată până se face alb ca zăpada. Orbitele se afundă parcă departe... adânci ca o fântână. Iau craniul cu ambele mâini și-l privesc atent, îndelung, așteptând să emane căldură. O

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
poate aparțin altor dimensiuni. Posibil să existe o prăpastie incomensurabilă între modul de gândire al craniilor și felul în care văd eu lucrurile. Chiar nu știu ce să zic. Oricare-ar fi cauza, privesc neputincios cum plutesc fragmentele disparate și cum se șterg apoi. Bineînțeles că ele îmi mai arată și peisaje familiare: iarba vălurindu-se în bătaia vântului, nori albi plutind pe cer, lumina soarelui reflectându-se în apa râului... Numai că asemenea priveliști nu fac decât să stârnească o tristețe și mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
vrei niște cartofi? mă întrebă ea. — Nu, mulțumesc. A mâncat cu poftă tot ce-a avut pe farfurie, a dat pe gât și ultima picătură de ciocolată, a lins muștarul și sucul de roșii de pe degete și apoi și-a șters gura și degetele cu șervețelul. Aveam impresia că i-au plăcut toate foarte mult. În legătură cu bunicul tău... Cred că ar trebui să mergem mai întâi până la laboratorul lui. — Da, poate găsim un indiciu pe-acolo. Dar crezi că vom reuși

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
spre fereastră. Apoi tot el a rupt tăcerea. — O să ajungi să înțelegi lucrul acesta dacă mai citești vise. N-am voie să-ți explic eu. Tu ești cititorul-de-vise și trebuie să-ți dai singur răspunsul la această întrebare. Mi-am șters pleoapele cu prosopul și am deschis ochii. Îi vedeam silueta ca prin ceață. — O să ți se lămurească multe lucruri peste iarnă, continuă Colonelul. Fie că-ți place, fie că nu. N-ai încotro. Va continua să ningă și vor tot

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
moment dat a dispărut de tot. Parcă era și mai multă beznă și umezeală de data asta. Nici lanterna nu făcea față întunericului. Dâra de lumină era slabă de tot. Nu prea înțeleg de ce a ales bunicul tău să o șteargă fix prin apropierea cuibului Întunegrilor. Pentru că i s-a părut drumul cel mai sigur, răspunse fata luminându-mă câteva clipe cu lanterna ei. Cuibul este un fel de sanctuar de care nici măcar ei nu se apropie prea mult. — Adică ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
frumos călărea în Sfidarea fortăreței, Panglica galbenă, Caravana de la Paz, Rio Grande. Soarele sclipea puternic pe întinsele prerii, norii de un alb imaculat pluteau pe cer de parcă fuseseră trasați cu pensula. Bizonii se adunaseră în vale, fetele apăreau în prag ștergându-și mâinile de șorțurile lor albe. Fluviul curgea liniștit, luminițele tremurau în bătaia vântului, cowboy-ii cântau fericiți. Ben Johnson trecea prin peisajul acela ca o săgeată. Camera de luat vederi îi surprindea silueta elegantă în diferite ipostaze. În timp ce încercam să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
foarte agitate, pentru că nici ele nu mai știau dacă ploua sau nu. Veneau, plecau, veneau, plecau. Îmi amintesc că a fost o zi rece de toamnă și pentru că mergeau caloriferele în spital, geamul se aburea imediat. A trebuit să-l șterg cu prosopul de nenumărate ori. N-aș fi avut voie să cobor din pat, dar voiam să văd camforul, ploaia și păsărelele. Când stai mult în spital, asemenea dorințe fac deja parte din viața ta. Tu ai fost internat vreodată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
te face să crezi asta? — Nu știu. Așa am avut impresia. Poate ți-ar prinde bine ceva care să-ți mai înmoaie carapacea aia groasă de iarnă. — Aș avea nevoie de soare, am zis. Mi-am scos ochelarii, i-am șters și mi i-am pus la loc pe nas. Dar e imposibil. Ochii mei nu suportă lumina soarelui. — Altceva! Ceva mai modest. Ești cam pretențios! Ceva care să-ți descurce ițele complicate ale sufletului. Adineauri ți-am masat ochii și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
și grea, dar de-abia a început. Oare Umbra o să reziste? Ar trebui înainte de toate să mă întreb pe mine dacă o să rezist în starea de incertitudine în care mă aflu. Fata a pus craniul pe masă și l-a șters, ca de obicei, cu o cârpă umedă mai întâi. Apoi l-a lustruit cu una uscată. Eu am rămas cu capul în mâini și îi priveam mișcările. — Aș mai putea face ceva pentru tine? întrebă ea, ridicând privirile. — Faci și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
să vomit. Cu toate acestea, picioarele mi se mișcau din reflex. Reușeam să mă concentrez ca să pot înainta. Ea mă mai striga din când în când, dar nu-i mai distingeam cuvintele. Cred că toată viața nu-mi voi putea șterge din memorie sunetele oribile pe care le scoteau Întunegrii. Vor rămâne o obsesie permanentă. Ca și întunericul, de altfel. Probabil că tot vor pune ei labele pe gleznele mele. Nu-mi dădeam seama de câtă vreme trăiam coșmarul acela. Dispozitivul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]
urechi. Zgomotele erau și ele diferite. Sunetele scoase de Întunegri se auzeau undeva departe. Ce-a fost greu s-a terminat. Fata a ridicat lanterna și a luminat stânca. Ne-am rezemat de ea și am respirat ușurați. Mi-am șters cu palma sudoarea de pe față. O bună bucată de vreme nici unul din noi n-a scos vreun cuvânt. Vocile Întunegrilor s-au stins de tot și ne-a învăluit iar o liniște profundă. Se auzeau de undeva niște picături de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2038_a_3363]