19,920 matches
-
și astăzi. CAPITOLUL XIII Agricultura Motto: Nu pentru-o lopată de rumenă pâine, Nu pentru pătule, nu pentru pogoane, Ci pentru văzduhul tău liber de mâine Ridică-te Gheorghe, ridică-te Ioane! Radu Gyr (pentru aceste versuri, poetul a fost acuzat de incitare la răscoală și condamnat la moarte de un tribunal comunist) Dar în pofida faptului că oamenii satului practicau atâtea și atâtea meserii care aveau menirea să le înlesnească existența aspră, pentru că viața numai astfel poate fi trăită demn, ei
Cârţişoara: monografie/ vol. I: Satul by Traian Cânduleţ, Ilie Costache () [Corola-publishinghouse/Memoirs/411_a_1126]
-
lui Paul-Bădescu, total nepaul bădesciană (hm !). Prin prezența ei, cartea devine un codex, o compilație din doi autori, și să găsești ceva comun lor devine o sarcină din Uqbar-ul lui Borges. Firește, n-aș vrea să se creadă că-l acuz pe bietul Cezar că a furat poves tirea de undeva. O explic mai curînd printr-un fel de transmisie ocultă, extra senzorială, sau printr-o subită iluminareț A doua axă importantă a cărții este ceea ce aș putea numi gombrowiczismul (sau
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
de însemnă ta tea zilei respective, care, de altfel, tocmai se încheia, rostea dîrz : „Să mergem la mormîntul lui Nichita !“. Eu, comod cum sînt, făceam mofturi. Bazil se înflăcăra dintr-odată și-mi spunea : „Nu ești demn de Nichita !“. Eu acuzam o durere groaznică de cap sau de burtă, iar ei nu mai stăteau la discuție și o porneau, călăuziți de-un ideal, pe jos, către Bellu. Pînă la Bellu, cîntau, pe străzile mai lăturalnice, cîntecele „lui Nichita“, cădeau și spărgeau
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
așa cum i-ar conveni să fi fost în realitate. Alții își pun imaginația în lucrare pentru a legitima anumite pretenții, anumite atitudini sau anumite poze... Unii, în fine (sinceri aceștia), sunt stăpâniți de o stranie dorință a de a se acuza, de a retrăi suferințele vechi, de a se umili, divulgându-și viciile, descoperindu-și turpitudinile, recunoscându-și erorile, exagerându-le chiar, adesea"... În celebrele Confesiuni ale sfântului Augustin, l-a impresionat "povestirea anilor de pasiune și libertinaj petrecuți la Cartagina
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
de revoltă Coșbuc pusese definitiv stăpânire pe inimele noastre. Iată însă că, într-o bună zi, toată frumusețea și toată gloria aceasta e pusă la îndoială. Un scriitor despre care până atunci nu știa nimeni nimic, N. Lazu, din Piatra, acuză pe Coșbuc de plagiat. Cu o stăruință exasperantă, cu o minuțiozitate surprinzătoare, cu dovezi care nu sufereau nici o replică, eruditul avocat din Piatra ne-a demonstrat, luni de zile de-a rândul, că cele mai frumoase din baladele și din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
adepți ai trândăviei. Netrebnicilor astăzi se dă Bene Merenti Și capetelor sparte Coroana României... ceea ce nu l-a împiedecat să se vadă, el însuși, pus mai târziu sub inculparea de a fi plagiat pe alții... Ca și V. A. Urechia, acuzat că piesa prezintată la 1872 Teatrului Național din capitală, sub titlul "Porcarul și Măria Sa Vodă", e luată de-a dreptul din Lope de Vega Carpio. Ca și marele Caragiale, pe care micul și uitatul Caion îl încolțise într-un timp
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
apară așa cum i-ar conveni să fi fost în realitate. Alții își pun imaginația în lucrare pentru a legitima anumite pretenții, anumite atitudini sau anumite poze... Unii, în fine (sinceri aceștia), sunt stăpâniți de o stranie dorință de a se acuza, de a retrăi suferințe vechi, de a se umili, divulgându-și vițiile, descoperindu-și turpitudinile, recunoscându-și erorile, exagerându-le chiar, adesea... Ipoteza din urmă, cea mai puțin obicinuită desigur, îmi pare cea mai interesantă. Ea formează cazul lui Jean
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
m-aș fixa judecata mea nu va reuși să fie îndeajuns de obiectivă și de imparțială. Dar nu mă pot reține de a nu constata că atitudinea aceasta a Iașului de azi, psihologia aceasta de boier scăpătat pe care o acuză nu sunt lucruri lipsite de oarecare frumusețe, chiar dacă ele contribuie la ridicolul în care cad uneori cei care cântă osanale Iașului după ce l-au părăsit, chiar dacă ele alimentează și excită ironia lipsită de generozitate a celor care privesc de la distanță
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
relație, din nici o altă sursă, n-o confirmă. Mult timp presa din cele două capitale s-a ținut la același nivel, atât ca număr cât și ca importanță. Ba în unele genuri de publicații, revista literară de pildă, Iașul a acuzat, până acum câteva zeci de ani în urmă, o superioritate evidentă. Dar aceasta n-a putut dura prea mult timp. Progresele jurnalismului în cursul ultimilor 50 de ani au impus ziarului de azi o organizație tehnică și condițiuni de existență
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
pozitiv și dispus spre critică al altora sunt lucruri pe care mediul și educația nu fac decât să le dezvolte când e cazul sau dimpotrivă să le întârzie în dezvoltarea lor normală când impulziunea internă și acțiunea de din afară acuză tendințe opuse. Cred că, mai mult sau mai puțin, s-ar putea spune, și în domeniul lucrurilor de care vorbesc, că cineva se naște antisemit, adică în mod particular dispus către asemenea atitudine, prin temperament și prin construcția sa morală
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
și care se găsesc în stare să justifice și să demonstreze fondul convingerilor lor. Sunt și altfel de abateri de la ceea ce cred eu c-ar forma regula generală. Dar regula, cred c-aceasta e; nu alta... În același timp, nu acuz pe nimeni. Gândul meu e prea plin de tristețe, pentru toată zădărnicia lucrurilor pe care le privesc, pentru ca să mă cred în drept să de a judeca pe semenii mei, în gestul cărora văd bine că se afirmă puteri neînțelese și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
în vreun fel: legăturile mele cu "Adevěrul" și cu presa sunt mult mai vechi decât s-ar crede; iar alături de ale celorlalți colaboratori ai ziarului, numele meu nu înseamnă decât prea puțin lucru. Totuși, simt bine că faptul acesta, care acuză o schimbare importantă în activitatea mea publică, cere o explicație. Pentru mine, în primul loc; pentru prestigiul meu. Într-o zi, nu de mult, am întâlnit pe un cunoscut, care a ținut să-mi adreseze câteva cuvinte amabile despre această
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
elementele servind la caracterizarea spiritului Junimii, cum și a mediului și condițiilor în care s-a format acel spirit, toate aceste nu înseamnă deloc puțin lucru. Căci pentru ca anecdota să primeze, trebuia, întâi, ca cei care decretaseră acest lucru să acuze o stare de suflet potrivită, o inimă ușoară, generoasă, largă, o dispoziție netulburată de preocupări grave sau de pasiuni și de viții. Starea aceasta era în nota acelor timpuri fericite, când micul nostru stat independent își stabilise bazele existenței sale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1539_a_2837]
-
naivă. Orice pictor vede care dintre tablourile lui se vinde mai bine și care nu, astfel că știe care tablou place mai mult publicului, și de aceea dorește să facă mai multe lucrări pe acea temă. Aș putea să fiu acuzat de către unii că adevărații pictori naivi (sau cel puțin majoritatea lor), nu pictează în mod comercial, și că pictează doar așa cum le place lor, și pentru sufletul lor. Dar este foarte greu să găsești un pictor naiv care ține lucrările
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
granița maghiară mituind grănicerul ungur cu stofă englezească iar la granița română a mituit grănicerul român cu palincă ungurească. Ajunsă în România fără acte, a fost arestată, urmând să fie judecată de Tribunalul militar pentru trecerea frauduloasă a graniței și acuzată în același timp de spionaj Mama și unchiul Gustav Ceea ce a salvat-o a fost faptul că povestind la tribunal cum a trecut granița mituind grănicerii și în urma informaților obținute din cercetarea situației familiare, tribunalul a grațiat-o. Ajunsă în
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
la cancelarie și muștruluit. Sora mea era chemată la școală, nu mai știu a căta oară numai în acel an școlar. Eu nu mă consideram vinovat, îmi părea foarte rău că am rănit-o pe Traude, dar evitam să-i acuz pe alții. Când făceam vreo boacănă, luam vina asupra mea. Așa m-am trezit la încheierea anului școlar cu nota „nouă” la purtare, „dar cu multă indulgență”!, așa mi-a spus la ultima oră de dirigenție, dna dirigintă. Tot în
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
Vina este pentru Oedip o treaptă Încă și mai glorioasă decît revolta. Strivit de nenorociri, el răstoarnă totul În favoarea orgoliului uman cu o singură afirmație: Eu Însumi. O afirmație cu care pustiește cerul. Căci nu milă cere cel care se acuză singur și se pedepsește singur. Măreția lui stă În aceste vorbe: SÎnt vinovat! Le rostește ca și cum ar spune: SÎnt liber! În clipa aceea, fiecare rană a lui Oedip devine o gură prin care el Își strigă victoria Împotriva zeilor și
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
merg cu tine la Atena, vorbindu-mi Înflăcărat despre dragostea ta. Și abia atunci te-am iubit numai pe tine...) Pe puntea corăbiei ce se Îndepărtează de insula Naxos, Tezeu gîndește, desigur, altfel... (...Și tu, Ariadna, și tu mă vei acuza. Îmi dau seama din felul În care te uiți după corabie. Dar tu singură mi-ai spus de mai multe ori că soarta mea e să nu mă uit Înapoi. Nici În labirint n-am făcut-o. Și la rîndul
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
care se tem de singurătate stau În cumpănă cînd e vorba să plece mai departe. Eu nu mă tem, Ariadna. Dacă m-aș teme, aș fi rămas...) Plimbîndu-se pe puntea spălată de valuri, Tezeu ar putea striga acum oricui Îl acuză de infidelitate: cine se teme de singurătate n-are ce căuta Într-un labirint! Privind Însă cum se zbat pînzele corăbiei umflate de vînt, nu-l mai interesează altceva. Mă Întreb cît de utilă ar fi prezența Ariadnei pe coridoarele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pe Ahile bîntuit de păreri de rău. Avusese alegerea Între o viață scurtă și răsunătoare și o viață lungă și obscură, o preferase pe prima, iar acum regreta de a nu fi fost un simplu văcar. Dar e ciudat să acuzi setea de glorie Într-o natură lipsită și ea acum de modestie; e un incendiu amar și secret În aer, arzînd În el, treptat, ezitările de a participa la această victorie grăbită a primăverii. Vreau să Înțeleg de ce Holderlin l-
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pentru a o apăra există suficient loc pentru drumul dintre paradis și infern. Probabil, Înainte de a-l condamna pe Narcis, ar trebui să știm mai temeinic ce a văzut În fîntîna În care s-a privit. Graba de a-l acuza nu poate eluda faptul că, evocîndu-l, ne interesează În realitate ce se Întîmplă cu noi. Și nimeni nu e obligat să-și sfîșie inima pentru a privi ce se află Înlăuntrul ei, dar dacă o face n-are voie să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
mai existe deloc. De aici o pornire nimicitoare, de a se distruge pe sine și luciditatea care i-a descoperit adevărul. De aici nebunia de a distruge cuvintele cu care și-a aflat moartea. De aici deznădejdea cu care Își acuza rațiunea. De aici surîsul sfincșilor ce stau incoruptibili pe nisip. Și tot de aici pornirea de a mutila zîmbetul acesta inaccesibil. De aici zeii și de aici Faust și contractul său cu Mefisto. De aici emoția care ne-ar putea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
compasiunea ne poate apăra. Compasiunea are nevoie de viitor. Ca și dragostea. Darul lui Apolo este de o nesfîrșită cruzime și trebuie să ignor sau să refuz această profeție care ia totul fără să dea nimic În schimb. Să mă acuz că vreau astfel o fericire lipsită de puterea de a mîngîia, de a Înțelege și de a suferi? O fericire care Închide ochii să rămînă singură? Pe măsură ce aș asculta glasul fierbinte și posomorit al Cassandrei, aș vedea tot mai clar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
e aici decît o formă de egoism, de a nega morții orice glorie pentru a o risipi În toate detaliile ce ne Înconjoară. Dar nu cred că acest egoism merită să fie condamnat. Și dacă din această pricină aș fi acuzat că folosesc un limbaj prea rațional, aș răspunde că nu cunosc altul. Cei care atacîndu-l pe Descartes au decapitat statuia rațiunii au rămas dinaintea soclului gol fără să știe ce chip să așeze pe el În afară de cel al disperării. Hiperboreea
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
și făcu în așa fel ca acesta să-i poruncească să se întoarcă în Spania. Acestea nu s-au petrecut imediat, ci câțiva ani mai târziu. La Paris, îndeosebi spaniolii murmurau împotriva Pelerinului, iar Maestrul nostru de Govea 3 îl acuza că-i sucise mințile lui Amador, care era din colegiul său. De aceea luă hotărârea, și o și spuse, ca, prima dată când ar fi venit la Sfânta Barbara, să facă astfel încât să i se dea o „sală”4, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]