17,356 matches
-
și Hotea. Ei au aflat de undeva că aduceau alimente acolo În pădure și au Încercuit zona sub formă de potcoavă... Era o poiană În mijloc și de jur-Împrejur pădure. Mâț ăsta era foarte priceput și la urme, și cu mirosul dezvoltat. Și când ne apropiam de ceva stână, el mirosea fumul de la distanță și avea dreptate, și când ridica frunzele știa ce animal a trecut p-acolo. Ei când au intrat, el a văzut urma de bocanc... Și noi Înainte
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
vreo trei furci de fân, s-a răzgândit comandantul și l-o oprit să nu mai arunce fânul. Și zice: „Ia, adă câinele!”. Câinele o trecut pe lângă mine și trebuia În capăt să urce pă scară În pod, să ieie mirosul... Și când o ajuns la ultimul fuscel, nu știu cum a alunecat câinele... Și atunci m-a călcat pe picior un milițian sau securist. Eu n-am știut să-mi trag picioarele... Da, da’ io am visat cum m-a Înconjurat cu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
băgat pe Reduit, la camera 36, Într-o cameră unde a fost plin de apă până aproape de genunchi. Că Jilava era la 25 (sic!) de metri sub pământ... M-am gândit: „Măi, da’ ce Dumnezeu, nici bec, nici nimic?”. Și un miros de egrasie... Umblam ca bezmeticii și, pe oriunde umblam, numa’ de uscat n-am dat. Acuma, ce e de făcut? Trebuie să stai liniștit până dimineață, altă soluție nu era. Și când o fost dimineața, ne bagă În cameră unii
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
mai faceți, măi?” Zice Cimpoca: „Bine, măi, ai un noroc chior. Aici se trăiește bine, parcă e mâncare de la restaurant”. Și așa o și fost. Da’ am mâncat două zile, da’ a treia zi n-am mai putut suporta nici mirosul de pâine... Și am Întrebat: „Cine e doctor aici pe secție la noi, civil?”. „Nu, e unul Gordan, deținut, jos cu pălăria.” Și nu Îi ziua aia, În cealaltă, strigă Iacob Cimpoca: „Domnule doctor, Pop nu mănâncă de două zile
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Vai de mine, dar ce face?” „Bine, deocamdată.” „Și ați fost Împreună?” „Puțin timp.” Și mă Întreabă: „Ce vă doare?”. „Domnule doctor, nu mă doare nimic, da’ mi s-o dus pofta de mâncare complet. Nu mai pot suporta nici mirosul de la pâine.” Mă apasă la ficat, la apendicită, la intestine și cu un deget pă lângă buric roată. Când m-o apăsat o dată..., am crezut că bagă cuțitul. Cât m-o ținut gura, așa am strigat de tare, că nu
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
dormeam pe șold, și dacă schimba unu’ poziția, trebuia să se schimbe toți, așa eram de Înghesuiți... Aici la Uranus era o porcărie mare. Era și tunul ăla cu dejecții care se umplea și se revărsa pe jos și dădea mirosul ăsta, care ne intrase de fapt În carne, În ochi... Iar mâncarea acolo se dădea numai o dată dimineața și seara: un ceai, o leșie cu bromură de aia, un turtoi făcut așa ca pentru porci și un castronel În care
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
Băi, să nu lovim ciupercile ăstea”... Tot aburu’ acela pestilențial se ridica acolo sus. Îți Închidea baraca seara, cămăruța aia de papură Împletită, și 400 de inși la un singur hârdău... se pișau ăia pe jos, făceau nevoile... Și tot mirosul acela venea acolo sus la noi. Mai făceam și haz, Îi spuneam la hârdău „Hârdăul lu’ Petrache”. Numai la Salcia ați fost sau și În altă parte? Am fost și la Grădina, la Ostrov, și am fost și pe Dunăre
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la nimeni!”. Până la urmă vine și comandantul Închisorii... deci toată lumea aflase. Ăsta le făcea garnituri de șah la toți. Pentru mine era bine, că venea ăsta cu câte un castron de varză pe sub zeghe... Da’ când venea ăsta, se simțea mirosul de varză... și vedeai o sută de capete cum se ridicau. Și eu intram cu varza sub pătură, să nu mă vadă ăia, că era un bec de veghe acolo În dormitor, și o Înghițeam așa netocată... El avea ce
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
La Pațac găseai în toate serile pe Pantazi Ghica, fratele lui Ion Ghica, boem literat, amator de cântărețe, de crenvirști și de bere. Înconjurat de câțiva prieteni, Pantazi Ghica trona în toate serile în acea atmosferă plină de fum, de miros de bere și de aburi de crenvirști cu hrean. Din când în când apărea câte un actor român care spunea cupletul. Pantazi Ghica și mai târziu Ion Moșoiu, tatăl d-lui Alfred Moșoiu, au scris multe cuplete pentru acești ambulanți
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
Frunzescu, op. cit., pp. 72- 73); începând din 1873 s-a trecut la canalizarea sistematică a străzilor principale ale Capitalei, care devenea treptat un oraș civilizat etc. 353. Sabur, substanță extrasă din frunzele unei specii de aloe, utilizată în farmacie; are miros plăcut și gust amărui. Panglica lui Drasch era foarte cunoscută. Această panglică o aplica tuturor istericilor și nervoșilor fără excepție. Această aplicație o făcea astfel: cu un instrument special găurea pielea cefei, apoi trecea repede în mod violent o bucată
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
slugi fără stăpîn, cu bătrîni moțăind la marginea mesei, între pahare, cu false intelectuale și poeți gata să moară pe versul lor, cu retorică sentimentală și declarații amoroase, cu plecări și bîrfe, cu muzică, dans, transpirație, fum de țigări și mirosuri de resturi de mîncare, cu sticle goale așezate ca la popicărie, urît, obositor... * Totul trebuie spus dintr-o răsuflare, indiferent la reacțiile pe care le vei stîrni, ca și cum ai fi singur pe lume, altminteri emoția se subțiază, vorbele expresive se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
spun denumirile unor buruieni. Cam la vreo zece nu l-am știut, dovadă de cît subțire e cultura mea de țăran. * Am notat mai sus că reminiscențele țărănești sînt slabe în mintea și în simțurile mele. Afirmația trebuie nuanțată: disting mirosul frunzei de porumb de cel al frunzei de cartof, cel al urzicii de cel al socului, știu că floarea aflată acum în fața mea se numește „cerceii Doamnei”, cealaltă e o margaretă, deosebesc hribul bun de cel țigănesc, mai știu că
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
libertate evidentă (dar nu absolută) se bucură reportajele, care, oricît de dirijate din secretariatele de redacție, scapă adesea rutinei, apoi rubricile de artă și cele de sport, poate cele mai dezinvolte. Totuși și în aceste genuri se simte, nu o dată, miros de conformism; sînt destui autori care nu încep ceva fără să-și potrivească scrisul cu calapoadele oficiale. *Cînd citesc „Les Nouvelles de Moscou” simt că „societatea se mișcă”. Totul începe de la limbaj: glasnost (transparență), perestroika (restructurare). Prin contrast, epocile precedente
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
la biserică să stea cu lumînarea-n mînă”, el a făcut „o instalație de răcit vinul în pîrîu”. Pînă s-au întors, a și băut „un kil sau două”. A luat cu el și grătarul, ca „să se simtă în aer miros de mici”. La ducere sau la întoarcere (nu-mi amintesc bine), trecînd prin Zănești, unde sătenii obișnuiesc să pună de-a latul șoselei un strat de lumînări, a trecut peste el, „căci una e credința voastră și alta șoseaua pentru
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
țării noastre, o pecingine care probabil se va vindeca greu. Ce ne-am face noi oare, tov. președinte, dacă nu ar mai fi nici amărâții noștri de țărani, care vin la piețele agroalimentare cu produsele lor frumoase și proaspete cu miros de grădină, cultivate în peticuțul lor de lot de lângă casă? Cred că chiar am muri de foame. De la ei avem și primele trufandale, și nu de la CAP-uri sau IAS-uri, care, făcând parte din protipendada agriculturii, nu și bat
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
s-a depus, poate, în băncile occidentale pentru ca domnii tovarăși, din cel de-al doilea cerc al infractorilor, cu funcții de conducere, să aibă, în caz de nevoie, un adăpost confortabil, căptușit cu dolari, căci, vorba aceea: banii nu au miros. [...] Directorul IAS Goești, unde s-a săvârșit prejudiciul mai sus amintit, se numește Fota Remus și este rudă prin alianță cu doamna Lina Ciobanu . Acesta, în disperare de cauză, după ce primul anchetator penal, procurorul Gheorghe Anghelescu, îl învinuise și pe
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
și până la ultimul salariat trimis peste hotare pe spinarea statului care este sugrumat de datorii, ei se gândesc în primul rând la avantajele și satisfacțiile personale. Așa cum arătam mai sus, indiferent de vârstă și funcție, banii pentru ei nu au miros, nici culoare, valută să fie, și cât mai forte, iar atențiile cât mai valoroase și cât mai multe. Ar fi multe de spus. Mai mult ca sigur însă că rândurile noastre nu vor ajunge la dvs. Noi, cei plecați și
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
îți mulțumim, partid iubit, că în întuneric, foamete și frig ne-ai tot călăuzit. Un inocent, București, ajun de Paști, 1984, difuzată la 13 mai 1984 Domnule director, Nu știu dacă mă veți crede, dar, pentru mine, anumite zile au miros și gust. Le-am desprins dintr-o copilărie nu prea fericită și poate tocmai de aceea bine încrustată în ceea ce numim pe scurt memorie, când, de fapt, ar trebui sau, oricum, am putea să-i zicem altfel, pentru că ea cuprinde
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
putea să-i zicem altfel, pentru că ea cuprinde nu numai fapte și oameni, nu numai idei sau regrete, ci cu mult mai mult decât s-ar crede. De aceea spun, zilele (anumite zile, firește) au pentru mine, pentru memoria mea, mirosuri. Așa, zilele premergătoare Crăciunului, când casa copilăriei mele, aproape toate casele din țară erau învăluite în mirosul aluatului de cozonac, al mirodeniilor, cel puțin, iar prin alte locuri, de rumenitul porcului abia sacrificat. Paștele venea și el cu miros de
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
regrete, ci cu mult mai mult decât s-ar crede. De aceea spun, zilele (anumite zile, firește) au pentru mine, pentru memoria mea, mirosuri. Așa, zilele premergătoare Crăciunului, când casa copilăriei mele, aproape toate casele din țară erau învăluite în mirosul aluatului de cozonac, al mirodeniilor, cel puțin, iar prin alte locuri, de rumenitul porcului abia sacrificat. Paștele venea și el cu miros de primăvară, de gunoaie arse în fața porților, cu pantofi noi, și ei miroseau a piele și a nou
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
mea, mirosuri. Așa, zilele premergătoare Crăciunului, când casa copilăriei mele, aproape toate casele din țară erau învăluite în mirosul aluatului de cozonac, al mirodeniilor, cel puțin, iar prin alte locuri, de rumenitul porcului abia sacrificat. Paștele venea și el cu miros de primăvară, de gunoaie arse în fața porților, cu pantofi noi, și ei miroseau a piele și a nou și ne mândream cu luciul bombeurilor, până ne ciocneam de prima piatră ieșită în cale, cu alchimia ce ni se părea atât
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
pantofi noi, și ei miroseau a piele și a nou și ne mândream cu luciul bombeurilor, până ne ciocneam de prima piatră ieșită în cale, cu alchimia ce ni se părea atât de savantă, a vopsitului ouălor, în fine, cu mirosul lumânărilor de ceară arzânde, pentru cei care-și petreceau Deniile în biserici. Dar niciuna dintre aceste sărbători nu mi se părea o exclusivitatea religioasă, o falie între noi, românii, și ceilalți. Îmi amintesc că, de fiecare dată, cea dintâi care
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
cumpăra un lanț de pământ, căci atunci nu se știa ce fericire îi așteaptă pe țărani și fiecare visa să aibă cât mai mult pământ. Pentru noi, copiii, cea mai mare bucurie era să mergem la târguri, unde ne îmbăta mirosul de cârnat fript, care ziceam noi că e mai bun decât cel de acasă și unde părinții ne cumpărau tot felul de turte dulci, care numai la târguri se găseau. Dar vitele pe acea vreme nu erau hrănite cu coceni
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
plece cu mâna goală din județ, pentru că a distrat lumea și i-a ridicat nivelul ideologic! De la Sibiu până la București, mai an, a lăsat un damf de brânză împuțită, trimisă la reformă ca să fie vândută la un magazin special, iar mirosul escrocheriei n-a mai ieșit din România nici până acum! Băiatul iubește Patria, dar banul nu-i de colea; e adunător, nu dă bacșiș, ia! Te recomandă că ai vindecat boala secolului cu peliculă fotografică și fără 20.000 de
Ultimul deceniu comunist: scrisori către Radio Europa Liberă by Gabriel Andreescu, Mihnea Berindei (eds) () [Corola-publishinghouse/Memoirs/619_a_1376]
-
Înainte de vreme”. „Fără prietenii mei - tinerii poeți germani din România -/ subiectivitatea și-ar mai fi supt și acum degetul/ În fața realității./ Ușor nătângă și Îngrozită de propria sa umbră,/ n-ar fi Înțeles niciodată de ce/ poezia a fost invadată de mirosul măcelăriilor și al sălilor de disecție”, scrisese Mariana Marin În poemul Fără ei, din ciclul „La Întretăierea drumurilor comerciale” (volumul Atelierele, publicat imediat după prăbușirea dictaturii, În 1991, la Editura Cartea Românească). Prieteni nu doar germani, aș zice, și nu
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]