14,917 matches
-
cu mozaicuri fine reprezentând doisprezece sfinți pe o parte și încă pe atâția pe partea cealaltă. Madona aflată într-un cilindru de sticlă, din care-i iese doar mâna în care ține sfera generatoare de energii pozitive, sferă mângâiată și sărutată de toți cei care ajung până aici, ne-a primit monumentală, nu prin mărimea ei (căci este destul de redusă ca dimensiuni), ci prin atitudinea misterioasă și - aș putea spune - exotică, care o caracterizează. Simplă și totuși bogată. Frumoasă, dar curioasă
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
la Moș Crăciun cel real... Au trecut ani și ani, dar și acum, în preajma Crăciunului, trăiesc bucuria împodobirii bradului, a goanei după cadouri și a minunilor așteptând cuminți sub pom în învelișurile lor sclipitoare, ca și atunci. Întoarcerea fiului risipitor Sărut mâna mamă, sărut mâna tată! Închinăciune preaplecată cu fruntea până la pământ Ce-ți fi făcând bătrânii mei acolo sus lângă Maria și Isus? V-ați aflat tihna și odihna după amar de ani sărmani, cu prea puține bucurii, dar cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
cel real... Au trecut ani și ani, dar și acum, în preajma Crăciunului, trăiesc bucuria împodobirii bradului, a goanei după cadouri și a minunilor așteptând cuminți sub pom în învelișurile lor sclipitoare, ca și atunci. Întoarcerea fiului risipitor Sărut mâna mamă, sărut mâna tată! Închinăciune preaplecată cu fruntea până la pământ Ce-ți fi făcând bătrânii mei acolo sus lângă Maria și Isus? V-ați aflat tihna și odihna după amar de ani sărmani, cu prea puține bucurii, dar cu o liotă de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
în față cu "El hombre" cu "omul". I-am fost prezentat și eu și soția, s-a înclinat, s-a uitat la soție, o minune de româncuță brunetă și cu ochi albaștri, elegantă și distinsă, i-a zâmbit și a sărutat-o pe obraz! Scena a fost ulterior "picant" comentată de colegii de la alte ambasade, care ne-au felicitat, avansând în glumă ideea unei "fructuoase colaborări între Pinochet și România socialistă". Aveam nevoie și de astfel de momente de destindere, încordarea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
și pe plaje, precum și în unele localuri specializate în "baluri deochiate" de travestiți și alte "secte" păcătoase, care fac deliciul localnicilor, dar mai ales al turiștilor străini. Aflasem "din surse sigure" că, la defilarea școlii "Beija Flor" (în traducere literală, "sărută floarea", definind mica pasăre colibri), voi avea o surpriză și abia așteptam să văd despre ce e vorba. Și a început defilarea marilor școli Mangheira, Uniao da Tijuca, Mocedades, Salgheiro, Imperatriz Leopoldina, care mai de care mai colorată și mai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
se mai oficia câte un botez sau parastas și s-a ajuns la concluzia că "dă bine" ca și ambasada să fie reprezentată, pentru a face diferența în ochii credincioșilor între "diplomații comuniști atei" și cei "postcomuniști" bătând mătănii și sărutând icoane. Eu am moștenit de la părinți respectul față de biserică (nu și față de unii slujitori ai ei) și, fără să fiu un "habotnic", mă aflam de când mă știu într-o amabilă comuniune cu Cel de Sus, că... "nu se știe"! La
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
unei noi pelicule. Ca să ajung la recepție, a trebuit să mă strecor printre fantome cu aer uman, sau așa mi se păreau atunci, căci eram uluit să văd travestiți pe tocuri uriașe, cu păr artificial vopsit strident, fumând marijuana și sărutându-se În plin lobby. Camera pe care mi-o rezervase drăguțul de Jules era la etajul doi și, cum el era sensibil la modestia financiară a artiștilor care vin nu de pe Broadway, ci de dincolo de Viena, mi-o alesese pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
de asemenea grimasa familiară pe care a făcut-o desfăcându-și rețeaua deasă a voalului legat prea strâns peste față și, În timp ce scriu acest lucru, simt din nou pe buze senzația de tandrețe reticulară pe care o simțeam când Îi sărutam obrazul acoperit cu voal - acea senzație zboară din nou spre mine cu un strigăt de bucurie, dinspre trecutul cu zăpezi albastre și cu ferestre albastre (perdelele nu sunt Încă trase). Câteva minute mai târziu, a intrat În camera mea. Ținea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
mari pe care le târșâia veșnic. Era Îmbrăcată cu o rochie maro de călugăriță și degaja un miros vag, dar de neuitat, de cafea și putregai. Ne Îngrozeam când trebuia să ne felicite de zilele de naștere și de onomastică, sărutându-ne pe umăr, după obiceiul iobagilor. Cu vârsta devenise de o zgârcenie patologică, Îndeosebi În privința zahărului și a dulcețurilor, și de aceea au intrat treptat În vigoare, cu aprobarea părinților mei, alte reguli domestice, ținute În secret față de ea. Fără
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
-te“. Etapa finală a vagului meu curs navigabil se petrecea când ajungeam la insula patului meu. Mama urca dinspre verandă sau dinspre salon, unde viața continua fără mine, ca să-mi șoptească noapte bună cu glasul ei cald și să mă sărute. Închis Între jaluzele, cu o candelă aprinsă, Înger, Îngerașul meu, dormi În pace, copilaș, copilașul Îngenuncheat pe perna care În curând Îi va cuprinde căpșorul zumzăind de gânduri. Rugăciuni englezești și mica icoană Înfățișând un sfânt greco-catolic bronzat alcătuiau o
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
un băiat roșcovan care fusese grosolan cu ea. Avea obiceiul să-mi dea bucăți tari de zahăr candel cu mâna ei caldă. Într-o zi, când stăteam aplecați asupra unei meduze, s-a Întors brusc spre mine și m-a sărutat pe obraz. Am fost atât de emoționat, Încât n-am găsit altceva de spus decât: „maimuțico“. Aveam o monedă de aur cu care credeam că voi putea plăti fuga noastră. Unde voiam s-o duc? În Spania? În America? În
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
bărbat masiv, robust, părând și mai masiv În treningul alb, atacând și parând, În timp ce agilul lui instructor exclama vioi Battez! Rompez! acompaniat de clinchetul săbiilor. Gâfâind puțin, tata scotea masca de scrimă bombată de pe fața roz transpirată pentru a mă săruta și a-mi spune bună dimineața. Locul acela era o combinație plăcută Între erudiție și sportivitate, Între pielea cu care erau Îmbrăcate cărțile și pielea mănușilor de box. De-a lungul pereților căptușiți cu cărți se Înșiruiau fotolii voluminoase. O
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
acest punct, bravul autor interpolează o ciudată confesiune: „Cea mai dulce sărutare pe care am primit-o În viața mea a fost când o femeie - o făptură blondă, pe terenul de vânătoare - s-a aplecat În șa și m-a sărutat În timp ce ședeam În șaua mea.“ Să considerăm că „ședeam“ conferă durată și concretețe sărutării pe care căpitanul „a primit-o“ atât de confortabil, dar nu puteam să nu mă gândesc, chiar și la vârsta de unsprezece ani, că acest mod
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
prea multe ori până atunci. În ultima vară petrecută la țară, ne despărțeam pentru totdeauna după fiecare Întâlnire secretă când, În bezna fluidă a nopții, pe acel vechi pod de lemn dintre luna camuflată și râul acoperit de ceață, Îi sărutam pleoapele umede și calde, fața răcorită de ploaie și apoi imediat mă Întorceam ca să-mi mai iau o dată rămas bun de la ea - apoi lungul urcuș Împleticit, În Întuneric, când picioarele mele pedalau Încet și cu trudă, Încercând să presez bezna
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
pentru că toate sunt adjective neutre care joacă rolul unor substantive abstracte, pe o scenă goală, Într-o lumină discretă.) Tamara, Rusia, păduri sălbatice avansate la demnitatea de vechi grădini, mestecenii și brazii nordici, imaginea mamei aplecându-se În genunchi ca să sărute pământul de fiecare dată când ne Întorceam de la oraș la țară pentru a petrece vara, et la montagne et le grand chêne - acestea au fost lucrurile pe care Într-o bună zi soarta le-a vârât alandala Într-o boccea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
obosit, Ștefane. Mă doare capul... E ora mea de rugăciune. Îngăduie să mă retrag. Și se ridică, urmată de Sora, de jupânese. Ștefan oftează ușor, se înclină, o ia de mână și o conduce prin cărarea deschisă în adunare. Îi sărută mâna: Doamnă, nu mă uita în rugăciunile tale. Maria se înclină ușor și iese. În urma ei, Ștefan strigă cu o nuanță de poruncă: Și, nu uita! Simplu! Fără podoabe! Pușcile bubuie pe metereze... Bre, Neamțule! se răstește Ștefan. Suntem sătui
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Vino iubitule! Sunt bolnavă de dragoste! Haidem să ieșim pe câmp, să mânem noaptea în mijlocul florilor... Mâna ta cea stângă să fie sub capul meu și dreapta ta să mă îmbrățișeze și să mă mângâie... Trage-mă lângă tine, aproape... Sărută-mă cu sărutul gurii tale... Odihnește-ți capul între țâțele mele speriate... Acolo, îți voi da dragostea mea... Și, dis-de-dimineață, vom vedea dacă s-a deschis floarea... Iubitul meu, ești în mine, precum și eu, sunt în tine". Ce zici? Splendid
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
își umezește buzele cu limba... Țamblac îi iese în întâmpinare. Alexandru se retrage lângă perete, în umbră. Ștefan intră ținând pe umăr o cazma cu pământ încă pe ea. E ud de ploaie. Bună dimineața Maria! îi spune și o sărută pe frunte. Maria, încetișor, moale, îmblânzită, se înclină ușor: Ștefane... Ușor-ușor îi despletește cocul, slobozindu-i părul în valuri pe spate și o privește lung, pătrunzător. Ai plâns iar, Maria... Maria își ferește ochii într-o parte: Am... am citit
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
strivită în colțul pleoapei. Se zice c-ar fi bolnav. Ce rău poate să-i mai facă Marelui Ștefan Vodă? Maria pune mâinile pe creștetul Voichiței cu blândețe: O să-l rog, Voichițo... O să-l rog... Voichița cade în genunchi, îi sărută mâinile cu înflăcărare: Cât de bună ești, Mărită Doamnă! O să fac tot ce-mi stă în putință, spune Maria și o ridică. O să-l rog... Alexandru se apropie de Voichița, o ia de mână: De îndată ce Mangopul va fi al meu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Să nu-l piardă inima asta. Pușche pe limbă, unchiule! Doamne ferește! își face ea cruce. Chiribuță copil de casă intră precipitat: Măria sa Domnul! Țamblac îi iese înainte. Maria se ridică. Este vădit emoționată. Bună dimineața, Maria, spune Ștefan și îi sărută podul palmei. Maria este fâstâcită o clipă, apoi, cu fină ironie, răspunde printr-o adâncă plecăciune: Gloriosul meu Domn! Țamblac se frânge de mijloc, apoi cu salutul roman: "Ecce homo! Fortissimus athleta Christi! Morituri te salutant! Ave!" Ștefan râde și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spune Ștefan domol, cu blândețe. Iartă-mă, dacă poți să mă ierți. Câte am eu pe cap... Și nu mai plânge. Păcat de ochii tăi frumoși. Să lăsăm timpul... Poate, cu timpul... Poate... dacă... Cu bine, Maria... Se înclină, îi sărută mâna întinsă care parcă voia să se agațe de ceva nevăzut și iese. Maria rămâne împietrită în mijlocul încăperii. Pe obraji i se rostogolesc boabe de lacrimi. Ștefane, șoptesc surd buzele sale, Ștefane... 5 Voichița de Sânziene Stefan, în odaia Domnului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
ude de roua dimineții cum împletesc fetele cununițe de Sânziene altfel, vraja florilor se risipește. Ce spui? o apucă Ștefan de bărbie și o privește în adâncul ochilor albaștri. De Sânziene pare-mi-se fetele dau flori și flăcăii le sărută "ca vraja florilor să nu se risipească", zâmbește Ștefan. Așa-i datina, se scuză el, sărutând-o pe frunte. Voichița se aprinde ca para focului până-n lobii urechilor. Clipește cu genele prelungi ce-i adumbresc ochii de cicoare, dându-le
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
spui? o apucă Ștefan de bărbie și o privește în adâncul ochilor albaștri. De Sânziene pare-mi-se fetele dau flori și flăcăii le sărută "ca vraja florilor să nu se risipească", zâmbește Ștefan. Așa-i datina, se scuză el, sărutând-o pe frunte. Voichița se aprinde ca para focului până-n lobii urechilor. Clipește cu genele prelungi ce-i adumbresc ochii de cicoare, dându-le un aer de mister, îndulcit de gropițele din obraz. Te-am văzut, călărești pe deșălate, ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefane , Măria ta!... Ai grijă!... Ai grijă! N-ai teamă, o mângâie Ștefan. Am "Îngerul" cu mine. O să fie bine. Tu să fii cuminte. Ai grijă de tine, îi spune cu blândețe, își îngroapă fața în părul ei și o sărută în creștet. Să ne vedem sănătoși, Voichițo! Și pleacă. Voichița, singură, încremenită în mijlocul încăperii, cade în genunchi, sughite. Zăgazul lacrimilor se rupe: Sfântă Fecioară, ocrotește-l, bolborosește ea, ocrotește-l... Buciumul de adunare îi acoperă ruga... 6 Podagra și ciuma
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
pe cărare. Un călugăr-cerșetor, bărbos, desculț, zdrențăros, se năpustește pe cărare, răcnind: Turcii nu vin!!!... Nu mai vin!!!... Ștefan, boierii sar ca opăriți: Ceee?!?!... Ceee?!?! strigă Ștefan uluit. Călugărul, vlăguit, se prăbușește la picioarele lui Ștefan și dă să-i sărute mâna. Ștefan îl înșfacă de rasă, îl ridică, îl scutură, strigând: Cee?!?!... Turcii?!?!... Nu mai vin?!?!... Vorbește căpitane!!!... Vorbește!!!... Călugărul-căpitan gâfâie și râde, mucalit: Trei... trei cai de olac.... trei au crăpat sub mine!... Gherasime!! îl zgâlțâie Ștefan. Nu mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]