14,810 matches
-
departe de atât. Raportându-se la imagini (fie că e vorba de percepții, fie de amintiri) ca la niște "semne" mai mult sau mai puțin descifrabile, într-o manieră pur raționalistă, romanul lui Lovinescu nu izbutește să facă reprezentabil inefabilul sufletesc prin acea miraculoasă fuziune, tipic proustiană, dintre intelect și sensibilitate, dintre "eu" și "lume". Dar, ca și À la recherche..., cu toate că pornește de la o experiență autobiografică, Bizu nu-i (doar) operă de memorialist. Motivele sunt, de bună seamă, complet diferite
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
înăbușită, din regret, rușine, mortificare". Ca să folosesc metaforicul limbaj al criticului modernist, arta nu e atât "cupa întinsă sau cornul belșugului", cât "rugul pasiunilor nesatisfăcute", fiindcă "la granițele spirituale ale omenirii ard, astfel, prin veacuri incendiile izolate ale marilor dezastre sufletești transformate în opere de artă". În esență, Lovinescu identifica la baza procesului de cristalizare a personalității artistului (care trăiește suferința cu voluptate, ca pe o sursă nesecată de creativitate) o proiecție bovarică, determinată (am tot spus) de natura conflictuală a
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
începe să cocheteze cu gândul că ceea ce scrie el ar putea avea, totuși, o semnificație. Într-adevăr, când are un pic de răgaz, agronomul visează la o carte "filosofică" ce ar fi trebuit să aducă "un document de ordin pur sufletesc într-o problemă esențială și chiar capitală: problema vieții și a morții" "documentul psihologic al unui om născut cu moartea în el". Numai că Bizu nu e în stare să verbalizeze trăirile sale inconștiente, nu le poate exorciza prin scris
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
trupul bărbatului păros peste spuma albă a femeii îl tulburase și-i biciuise simțirea cu furnicări de senzualitate necunoscute încă". Ceea ce merită reținut de aici e că, anihilând propensiunea "thanatofilă", obsesia erotică a adolescentului se manifestă disociat, atât ca "trebuință sufletească de a iubi platonic", cât și, deopotrivă, ca înjositoare dar imperativă dorință de împreunare (acestea sunt, de altfel, coordonatele invariabile ale psihologiei eroului lovinescian). Timidul Bizu preferă să iubească "de la distanță" doar anumite femei (imaginea lor "ideală", mai exact), nu
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
gândul de a-și face un rost. Dar nu izbutește să obțină nici măcar postul modest de agronom al pepinierei din Fălticeni (semn că, la români, diplomele n-au prea contat niciodată), pe când amicul său, Ion Lupu, plămădit din alt aluat sufletesc (tipul omului hotărât, cu succes în societate), va exploata din plin avantajul studiilor în străinătate, ajungând, după voința sa, profesor și academician. Acestui prieten (și lumii pe care el o reprezintă, simbolic) Bizu îi lasă impresia unui învins, a unui
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
deși eșecul lui, din altă perspectivă privind lucrurile, ascunde satisfacția renunțării și a unei superioare predispoziții contemplativ-ataraxice. În fapt, ratarea "presupune dorința de a ajunge ceva, încordarea, dinamismul", fiind "un inconformism între realitate și voință", inconformism tradus "printr-o stare sufletească de nemulțumire și iritare". Or, eroului lovinescian ideea însăși de competiție îi pare "principial insuportabilă" de aici și tendința de a renunța la rodul propriilor fapte, a căror superioritate "nu stă în caracterul lor de durabilitate, ci numai în gradul
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
reținut crezul profund umanist al scriitorului, care atribuie "omeniei" (și, subiacent, sentimentului morții) rolul de factor de echilibru, absolut necesar în elaborarea vieții active, deoarece împiedică "dezlănțuirea voinței de putere într-o formă pasională, de lipsă de obiectivitate, de micime sufletească, de ură și de răzbunare, de jalnică zădărnicie și de zbucium inutil sub glaucul ochi al neantului". "Omenia" constituie de fapt, pentru Lovinescu, virtutea supremă, singura care conferă criticului literar (discernătorului de valori) o indiscutabilă autoritate. Mai mult, "omenia" pare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
unei alte denumiri mai precise") va reedita din capul locului "formula" lovinesciană deja consacrată, în cadrele unei narațiuni gândite a multiplica, nuanțând până la infinitezimal, "experiențele" lui Bizu, omul fără însușiri. De aceea, probabil, autorul își regăsește personajul într-o stare sufletească mult mai rezonabilă, de om împăcat cu sine și cu traiul idilic-patriarhal care-i fusese prescris în romanul anterior. Înțelepțit, Bizu nu numai că regretă scrisoarea, dar ajunge chiar să justifice (ca o porta voce a autorului însuși) tehnica originală
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
eroului nostru se datorează așadar nu atât despărțirii (dezirabile, la urma urmei), cât sentimentului că femeia, vorbind, confesându-se în sfârșit, și-a pierdut misterul și, implicit, capacitatea de seducție. Egoist, Bizu își plânge de milă, rămânând opac la frământările sufletești ale partenerei, care-și recunoaște, onest, inferioritatea morală. 1.8. Lecturi infidele După cum lesne se poate observa, eșecul lui Bizu se datorează, mereu, acelorași erori de interpretare cărora le-a căzut victimă eroul lovinescian încă din textele de debut și
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în compania noii sale prietene. Impresionat de gestul femeii, care-și punea în joc onoarea de dragul lui, Bizu îi mângâie mâinile "blând, cum nu i le mai mângâiase nimeni", pentru a plânge apoi împreună, ca niște ființe din "același aluat sufletesc", împărtășind deopotrivă "dezgustul vieții". Mulțumită că și-a atins scopul, în drum spre casă Mili rememorează secvențe din întâlnirea abia consumată, impresionată de sensibilitatea bărbatului cu lacrimă ușoară, dar, mai ales, de delicatețea lui (își scosese haina fără s-o
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Bizu se înșelase amarnic de unde și noua lui convingere, că nimic nu e, în realitate, ceea ce pare a fi. Dimpotrivă, candoarea poate ascunde foarte bine ticăloșia (ca în cazul Dianei), tot așa cum comportamentul dezinhibat, aparenta ușurătate maschează, de fapt, puritatea sufletească. Pentru că Silvia "i se oferise fără demnitate pentru a-i face, la urmă, dovada unei purități absolute", spontaneitatea aceasta a dăruirii de sine deconcertând pe bărbatul în ochii căruia fecioria trece la mare preț. Dar femeile, și Bizu ar fi
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
fericit datorită ei în realitate, fericirea și-o găsește bărbatul în brațele femeii cu strungăreață -, nu se mai îndoiește de nimic, iubește și se crede, la rândul ei, iubită, pentru că imaginația ei febrilă "nu-i îngăduia să retrăiască și stările sufletești ale lui Bizu; și le închipuia ca pe ale ei". Trezirea la realitate se produce însă curând, într-un mod brutal. Bizu o dezamăgește, mai întâi, deoarece refuză invitația de a veni de Paști la Rădeana, pe care Mili i-
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
roman din ciclul Bizu. În primul capitol din Acord final, Bizu află întâmplător dintr-un ziar despre accident și nu-l încearcă, pe moment, decât senzația absurdului ("un tramvai nu putea măcelări un om în biruința primăverii"). Reproșându-și frigiditatea sufletească (nu simte cine știe ce compasiune pentru biata femeie), se arată neîncrezător față de ipoteza sinuciderii, furnizată de o servitoare. Pentru că, nefiind implicat direct, Bizu nu crede în romanțe și drame sentimentale. Când însă un anume Ciurescu, agentul ce salvase pe Mili, îl
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
și mai ales pentru iubirea purtată Silviei ("dragostea e exclusivă și egoistă"), ce-i alteraseră grav simțul realității, făcându-l să-și piardă încrederea în sine, adică "ultimul refugiu al sentimentului personalității". Drept urmare, iată că Bizu trece de la o stare sufletească la alta (într-un mod cu totul neverosimil, repet, dar foarte în spiritul teatrului), despărțindu-se fără explicații de Silvia, femeia iubită așa de înflăcărat, și nu atât din remușcare față de Mili (pe care o vizitează la spital mai curând
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
în trecut, vreun răgaz, de teama de a nu-și schimba iar, prin cine știe ce concurs de împrejurări, decizia. Va reintra în scenă abia în final, la chemarea dorinței lui Mili. După accident Bârzulica suferă, la rândul ei, o adâncă mutație sufletească. Căutând să-și explice motivele accidentului, femeia exclude, hotărât, ipoteza sinuciderii: "[...] nu-i venise în minte să se sinucidă, pentru că nici n-avusese senzația vieții și cu atât mai puțin a suferinței". După cum ne amintim, încă din primele încercări literare
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
lui Eminescu (această "filosofie" i se părea chiar un pic învechită sau, oricum, lipsită de originalitate), și din acest motiv el înclina să creadă că în poezie ideile "nu înseamnă cugetare și speculație intelectuală, ci intensitate de sentiment și unitate sufletească organică (s.n.)"77. Influențat probabil de Croce (teoretic, abolirea distincției dintre "formă" și "fond" semnala, implicit, o delimitare fermă de estetica maioresciană), criticul va dezvolta ideea și mai târziu, în Mutația valorilor estetice, cu câteva nuanțe în plus, demne de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
scheletul intelectual, și acela reconstituibil printr-un delicat procedeu de arheologie culturală. Transformarea pare ireversibilă, fiindcă, afirmă apologetul modernizării, "o dată cu scurgerea vremii elementul inefabil, partea intimă a operei de artă ce se adresează sensibilității, elementul de sugestie a limbii, fondul sufletesc mistic se anulează aproape cu desăvârșire"78. Există însă și câteva excepții, pentru că unele opere izbutesc totuși să se salveze și să nu "ruginească" sub vremi. În literatura noastră, spre exemplu, doar Eminescu ar fi reușit să învingă în lupta
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
valorilor estetice criticul afirmă că "în evoluția poeziei contemporane, mișcarea simbolistă răspunde precis tendinței de a reda inefabilul și de a înlocui deci construcția discursivă, logică, raționalismul și didacticismul poetic, de sugestie care, dincolo de anecdotă și expunere logică, sugerează stări sufletești profunde, neorganice, muzicale"92. De asemeni, spune Lovinescu, "având un fond muzical, simbolismul exclude cugetarea organizată, fără a exclude însă și profunzimea sentimentelor. [...] El vrea să ne dea esența lucrurilor, tiparele generale din care au pornit formele multiple și diverse
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
o astfel de tragedie, într-un moment dat (s.n.)"97. După cum anticipam, împrejurările existențiale invocate aici, aluziv, se pot reconstitui, în parte, cu ajutorul însemnărilor din "agende", migălos contextualizate de către realizatorii ediției. Astfel, Gabriela Omăt atrăgea atenția asupra cauzelor de ordin sufletesc care l-au îndemnat pe Lovinescu să-și părăsească "bârlogul" și să călătorească din nou, după aproape trei decenii, în Italia, pe urmele unor presupuse amoruri de tinerețe. Observația are oarecare îndreptățire, dacă ținem cont de natura sedentară a criticului
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
iarăși la Bizu, personaj în care îi place să se regăsească, scriindu-(ș)i, de data aceasta până la capăt, povestea o poveste "burgheză", despre oameni obișnuiți, care nu caută în amor suferința, pasiunea bolnăvicioasă, ci fericirea domestică, liniștea și confortul sufletesc. Înțelegând că și el e un om obișnuit, cu suflet conjugal, burghez, fără apetit pentru aventură, și nu un "inhibit sexual" (precum creatorul de geniu), Lovinescu pare să fi încercat, după divorț, dacă nu să-și refacă viața, măcar să se
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
1939: "Popea scrie absolut gol și fără interes"; " Popea tace de o săptămână", "Popea, 2 scrisori trucate [...] Vulgaritatea mă indignează. Invitație acolo"; 12 dec. 1939: "Bengescu și Popea în același timp. Consternație. Sînt grosolan"; "Popea abjecție morală. Lichidare"; "stări morbide sufletești din pricina P., gelos inexplicabil"; "Ștefania Russu îmi propune să scot pe dracu din ea"; Alice Basarab, "rubensiană și proastă" etc. Așa cum se observă din aceste sumare însemnări, e clar că amicițiile amoroase de senectute i-au accentuat criticului și mai
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
ficțiune, contrazisă brutal de "realitatea" amorului. Era firesc, așadar, ca însemnările despre boală și singurătate să fie mai abundente. Am ales doar câteva, cu atât mai cutremurătoare cu cât surprind, ca într-o stenogramă, cele mai dramatice momente din biografia sufletească a criticului: "12 april. 1935 la 9 1/2, mare criză de ficat. Situația devine cu totul rea. Boala se instalează"; 27 dec. 1935: "Scriu. Pustiu"; 11 april. 1936: "Urât. Solitudine. Nu plec nicăieri"; "Dum., Paști, 12 apr. Urât. Multă
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
de ordin transcendent. Oricâtă forță morală de ridicare a maselor ar reprezenta, de altfel, ca toate legendele pline de nobile sensuri, această mistică nu are nimic comun cu realitatea. Geniul nu înseamnă o depășire a umanității în toate domeniile vieții sufletești, ci e de cele mai multe ori o rupere de echilibru în domenii cu totul speciale și limitate (s.n.)"108. După cum remarcăm, Lovinescu se delimita, polemic, de concepția romantică asupra geniului, căreia îi contrapunea o perspectivă modernă, "științifică", nutrită de noile "teorii
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
121 (să nu uităm că triunghiul amoros este prezent în orice melodramă). Eseistul francez sublinia, într-o manieră foarte lovinesciană de altfel, rolul preponderent pe care-l joacă imitația în dezvoltarea personalității (și, implicit, în geneza dorinței), sancționând totodată "starea sufletească romantică" pe motiv că e "pătrunsă de resentiment". Romanticul (Eminescu nu mai puțin, creatorul român în genere 122) ar fi, din acest unghi privind lucrurile, "omul resentimentului" prin excelență 123. Dar, cum "resentimentul ne împiedică să sesizăm rolul jucat de
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
realitate o pierde", căci "fiecare este victima aceleiași iluzii"127. Apoi, cum erotismul (inhibiția sexuală) stă la originea procesului creator în genere, înseamnă că obiectul pasiunii desemnează, de fapt, tocmai acea "formă ideală" la care aspiră sufletul artistului. Dar starea sufletească a creatorului român (Lovinescu dixit) e prin excelență sentimentală, romantică (adică impregnată de resentiment) de aceea, admirația față de modelul occidental (specifică "fondului" nostru psihic colectiv) poate fi înțeleasă și ca o formă de sclavie erotică, generând toate acele "complexe" caracteristice
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]