6,950 matches
-
nici nu știu dacă În vis măcar te-ai cutremurat vreodată de violurile mele repetate. O legătură ciudată și periculoasă ne ține laolaltă, semințiile vechi ar putea povesti mult mai multe despre infinitele chipuri ale devorării și ale plăcerii. Acolo Înăuntru nu e niciodată liniște absolută, niciodată destul calm. Carnea vrea mereu să se rotunjească și creierul să afle mereu alte măști pentru trufie și viciu. CÎți stîlpi am bătut În sexul tău răbdător, cîte orașe te-am silit să naști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
de stropi mari, pe linoleumul roșu din vestibul. Deschid abia reținîndu-mi o Înjurătură. — O, doamna Oprișan, credeam că e femeia de servici, mi-a lăsat găleata să i-o umplu și mi-am Închipuit că a venit după ea. Poftim Înăuntru. — Aoleu, da ce făcuși, soro, udași toată casa. — Nu-i nimic, șterg imediat. — Of, ce m-a mai inervat locatarii ăștia ai noștri că tare e calici. Auzi dumneata să nu dea ei un ban să ne facem și noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
L-am omorît, zice, s-au ce i-am făcut? Și mai și zbierînd la javră: După el, Jerry! După el, mă băiete! Și ce-am mai văzut la urmă era trăsura aia blestemată dînd colțul și fața de oaie Înăuntru gesticulînd și javra dracului după ei cu urechile pe spate străduindu-se cît putea să-i ajungă, să-l rupă În bucăți. țnu că asta-i culmea prea se potrivesc toate, auzi fața de oaie exact parcă-l văd) Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
cu instrumente riguros adaptate la ordinea lumii - ordinea lumii, haosul fericit dospind În spatele acestor pleoape de păpuși adormite. E suficient un copil profet să-și ridice degetul ca să apară pe fiecare chip două găuri negre și tot universul absorbit acolo Înăuntru ca un cuvînt fără litere, ceva ce nu se poate rosti, așa ar trebui să fie poezia pe care tu n-ai putea s-o Înțelegi niciodată și nici eu și nimeni decît urechea aceea - o pîlnie a nopții În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
capul. Un cîine vine să se gudure la picioarele mele. Îl mîngîi, Îi vorbesc, Încerc să par cît mai naturală. Ajung din nou În locul de unde am plecat. Muncitorii nu mai sînt acolo. Mă apropii de fereastra spartă. Nu e nimeni Înăuntru. Văd un birou jupuit pe care se află un telefon, un teanc de hîrtii În neorînduială, o scrumieră cu cîteva chiștoace În ea. LÎngă pereți bănci lungi de lemn negeluit, pe un suport metalic, vopsit În verde, un televizor Diamant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2081_a_3406]
-
și s-a oprit. Apoi s-a oprit și cealaltă. Doar așa, din mers. La prânz nu mai mișunau decât două, disperate, lipite una de cealaltă. Ușa dintre cameră și bucătărie era întredeschisă și muștele din jurul cratiței s-au mutat înăuntru. Erau mai multe ca de obicei. Majoritatea, muște de pripas, focoase. Au năpădit malul și se roteau ca un catarg luminos deasupra lui Eberhart și peste tablou. Aveau poartă în carne. Se așezau uneori pe buzele întredeschise, pe unde intrau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
loc, acum nu aș mai fi aici, ci într-un glob de sticlă, ca o pojghiță pe pereții lui, ca o placentă în care nu e nimeni, doar chipul schimonosit în oglinda globului al celui ce ar trebui să fie înăuntru. Și, după ce se desfăcea pomul, până la Crăciun, aș fi putut rămâne așa în cămară, în hârtie de împachetat. Iar doi-trei ani, cei ai casei nici n-ar fi bănuit că-și decorau pomii în onoarea nașterii micuțului Isus cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
mama și cu tanti Mae. Bruce putea să facă orice. Să se cațere, să se bată, să arunce cu lucruri. Mă luam după el și încercam să fac și eu ce făcea el. La prânz, mama lui ne-a chemat înăuntru și ne-a dat niște sandvișuri și mi-a zis că dacă Bruce îmi face ceva, să îi fac și eu același lucru. Eu am dat din cap și am zis că da, așa o să fac. Când a dat să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
punea camionul să meargă atât de repede, încât ridica norișori de praf în jurul nostru. Iar din cauza asta îmi îngropa câteva jucării, așa că îmi pierdeam câte una sau două de fiecare dată când ne jucam de-a mașinuțele. Când ne duceam înăuntru, după-amiaza târziu, eram mai mereu murdari și tanti Mae trebuia să se spele pe cap. Stăteam pe un scaun lângă cadă și o priveam cum se apleacă deasupra chiuvetei ca să-și săpunească părul ei galben. O dată m-a trimis să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dacă se poate să arăți în felul ăsta la șapte ani. În orice caz, tanti Mae a încetat să se mai tragă de lângă mine și a zis: — Bine. I-a deschis mamei gura și și-a vârât cu grijă degetul înăuntru. În acel moment, mama a gemut din nou și a strâns din dinți. Tanti Mae a țipat și și-a scos repede degetul. Când s-a liniștit suficient, a încercat din nou. — Nu-mi dau seama, David, tot ce pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
jos, trântind frigiderul și învârtindu-se prin bucătărie. Când am coborât, mâncarea era pe masă. Așezase o grămadă de clătite într-un castron, așa că am luat una și am început să o ung cu unt. Erau arse pe fund, dar înăuntru erau încă nefăcute. Îmi era foame, totuși, că nu prea mâncasem mai nimic cu o seară înainte. A pus pe masă o tigaie în care pluteau niște ouă mult prea prăjite în vreo două degete de untură topită. Avea așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
cu ușa. Ajung eu la tine chiar dacă e ultimul lucru pe care-l voi face astăzi! Probabil că s-a retras de la ușă ca să-și ia avânt pentru că încuietoarea a cedat și am deschis ușa. Doamna Watkins a dat buzna înăuntru aproape zburând. Se aștepta probabil să aibă de înfruntat ușa închisă, așa că a intrat foarte repede, cu o privire atât de ciudată și cu brațele încrucișate. Nu s-a putut proteja cu brațele și a căzut peste un scaun direct
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
suc. Copiii care fuseseră la școală toată ziua se uitau de afară în interiorul claselor. M-am gândit că e destul de stupid, dar apoi am început să mă întreb cum arată clasa mea noaptea, așa că am mers și m-am uitat înăuntru, unde puteai să vezi băncile prin lumina care venea de la cort și restul lucrurilor care arătau atât de liniștit cum nu-ți puteai imagina că o clasă poate să arate. Chiar și câțiva băieți și fete din casa domnului Farney
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
albastru cum nu mai văzusem până atunci. Era o culoare curată, care arăta de parcă s-ar fi uitat mereu într-o lumină strălucitoare, fără să fie nevoit să clipească. Obrajii nu-i erau plini cum îi au băieții, ci supți înăuntru, înspre dinți. Abia îi puteai vedea buza de sus, nu pentru că ar fi fost subțire, ci pentru că avea un nas îngust și lung, care se încovoia la capăt. Era blond, cu părul pieptănat drept pe spate, care-i atârna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
mai aveam cupoane pentru ele. Tot atunci am luat margarină vegetală pentru prima oară. Când am văzut-o, am crezut că era untură. Mama a adus cutia în bucătărie, a pus-o într-un castron, a aruncat niște fasole roșie înăuntru și a început să amestece. Era groasă și se amesteca greu. După un timp, fasolea a dispărut și untura a început să se îngălbenească. Până când a ajuns să fie cremoasă, începuse deja să arate ca untul. Nu mă deranja gustul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
-i asculți pe tanti Mae și trupa ei pentru 10 cenți în plus, după film. Sâmbăta următoare, câțiva oameni care țineau de biserică erau acolo, în fața cinematografului, umblând în sus și în jos cu pancarte despre răul care se ascunde înăuntru. Când redactorul-șef al ziarului a aflat de treaba asta, a băgat o poză cu ei pe prima pagină. Ziarul nostru a fost distribuit prin tot statul, și l-au cumpărat chiar și mulți oameni de la capitală. Au văzut fotografia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
în care descria cât e de frumoasă Italia. Tanti Mae spunea că și-a dorit întotdeauna să meargă acolo să vadă Roma și Milano și Florența și râul Tibru. Una din scrisorile pe care ni le-a trimis tata avea înăuntru și fotografiile unor italieni. Arătau foarte sănătoși, până și bătrâna din poză putea să care o legătură care părea destul de grea. Într-una din poze, tata stătea între două italience tinere. Nici una din fetele din vale nu avea părul atât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
dealuri decât să-i lași pe toți să meargă pe jos până acolo. Dar pentru excursia în reședința districtului, domnișoara Moore i-a convins pe cei de la stat să ne trimită un autobuz. Toată lumea a făcut „pfui“ când au intrat înăuntru, din cauză că mirosea urât. Mie mi se părea că știu mirosul de undeva, așa că m-am gândit o vreme și la un moment dat mi-am adus aminte de respirația D-nei Watkins. Mirosea exact la fel. Eu am crezut dintotdeauna că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
întrebam cum o fi să trăiești pe jos, prin noroiul umed, cu apa curgând pe tine de fiecare dată când plouă, cu casa riscând să-ți fie distrusă când se întâmpla să calce cineva pe ea, sau să fii prins înăuntru când cineva doar acoperea deschiderea și să nu mai poți să ieși de acolo. Mă întrebam ce se întâmplă cu gângăniile care nu mai puteau ieși, dacă mor de foame. Mă întrebam cum e să mori de foame. Un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
al celorlalți bărbați. Mergea mai mult ca o femeie care își unduiește șoldurile. Îl puteai distinge mereu pe domnul Farney după mers, indiferent ce haine purta, chiar și dacă era cu spatele. Avea picioare mici, care se orientau cumva spre înăuntru când pășea. Avea păr negru și rar, care îi stătea pe cap moale, ca al unui copil. Dar cea mai mare diferență pe care o puteai observa la domnul Farney era fața lui. Știam că are aproape treizeci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
uitat la mine, iar eu i-am spus cum o găsisem. Ea a zis că Flora trebuie să fi fost nebună să lase ușa deschisă în felul acesta, cu toate lucrurile de pe deal care ar fi putut să dea buzna înăuntru. Mama vorbea mai tare în bucătărie. O auzeam amândoi. Tanti Mae a intrat și și-a aruncat pălăria pe un scaun din prima cameră în timp ce eu închideam ușa. S-a întors și mi-a spus că Flora ar fi trebuit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
zâmbea. Zâmbea la orice spuneam, așa că după o vreme nu mai ziceam nimic și stăteam doar printre pini și ne uitam cum apunea soarele și se făcea întuneric. Apoi venea afară și tanti Mae să stea puțin. După asta mergeam înăuntru pentru masa de seară. În serile când avea de lucru, tanti Mae se ducea sus să se pregătească, iar eu stăteam cu mama în bucătărie și ascultam la radio. Mama asculta radioul mai bine decât ne asculta pe tanti Mae
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
ca întotdeauna, dar de data asta avea pe ea unul din mătase sau vreun alt material scump. Lumina bătea din prima cameră afară pe verandă. Fața îi era în umbră și nu o vedeam, dar mi-a zis să vin înăuntru cât își caută geanta. Eu i-am spus că aveam niște medicamente scumpe în coșul de la bicicletă și nu puteam să îmi iau ochii de la ea nici un minut. A zis că nu o să fure nimeni nimic și că oricum era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
așa. Domnul Williams terminase cu rețeta înainte să-i fi găsit eu revista, așa că a plătit și a plecat. Domnul Williams s-a întors în camera cealaltă. Câteva secunde mai târziu, ușa s-a deschis și ea a băgat capul înăuntru. — Am uitat să îți zic la revedere. — A, la revedere! — La revedere. Am să mai vin dacă bunicul o să mai aibă nevoie de vreun medicament. A zâmbit și a închis ușa. Am zâmbit și eu, și încă mai zâmbeam când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
fete. Știam că se duceau mereu sâmbetele, apoi mergeau la han să bea și să danseze. Când i-am văzut, mi-am dorit să fi avut o mașină, ca să mergem și noi acolo. Toată lumea zicea că era distractiv. Era cald înăuntru, și mirosea ca de obicei. Ventilatoarele vechi pe care le aveau făceau atâta zgomot, că uneori nu puteai să auzi vocile actorilor. Copiii mici stăteau în față, pe primele două rânduri, la vreun metru de ecran, și până atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]