2,507 matches
-
soțului nostru. Cu Su Shun alături de Majestatea Sa, sufletul ceresc se va odihni în pace. Vrei să accepți umila mea cerere, Su Shun? Este onoarea mea, Majestatea Voastră. Su Shun este în mod evident nemulțumit. Nu reușesc să-mi stăpânesc încântarea. Nuharoo nici nu știe ce-a făcut. A creat situația perfectă de care să profite prințul Kung. — Vă mulțumim, prințe Yee, spun eu. Veți fi cu siguranță răsplătit când ajungem la Peking. Nu mă aștept să ni se ofere șansa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
rece. Dumneavoastră veți fi singura care să reprezinte familia și să îndeplinească ceremonia de adio la locul mormântului. Persoana care vă va escorta va fi comandantul Yung Lu! Face o pauză, uitându-se lung la mine cu privirea strălucind de încântare: Călătoria la mormânt, șoptește el, este lungă și solitară, dar poate fi făcută plăcută, doamnă. M-am dus la Nuharoo ca să verific ceea ce îmi spusese An-te-hai. Am implorat-o să se răzgândească și să meargă cu mine la mormânt. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ce-și poate dori mai mult un părinte pentru fiul său? Așa gândim, noi, părinții! Dar ce vor gândi ei, copiii, când vor fi în stare de a gîndi? m-am întrebat văzîndu-l cum se uită, cu o expresie de încîntare extremă, spre globul pământesc de pe biroul meu. Culorile lui frumoase îl atrăgeau și a întins mâinile spre el. Cred și eu, am gândit, e frumos pământul nostru, culorile lui sânt adevărate, nu e nici o iluzie, ne place și nouă, nu
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
omul e acasă pe orice uliță, îl găsești peste tot: ce faci, Ilie, ce faci, Gheorghe? Și nu se poate să nu simți o cumplită invidie când te uiți și le vezi privirile licărind de o mare și mereu proaspătă încîntare, intensă și aproape inexplicabilă, secret, poate, al dezvăluirii sufletului, al deschiderii ușilor lui ascunse, eliberând spiritul de patimi și oferindu-i satisfacția contemplării. Așa-zisa disimulare, de care s-a vorbit, e o observație adevărată, dar dinafară. Ei între ei
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
Caragiale. În schimb, oricare din nuvelele sau schițele sale, numite Cănuță om sucit sau Situațiunea, sau Atmosferă încărcată, chiar luate separat, stârnesc deodată în noi uimire extremă, pe care o simțim totdeauna în fața capodoperelor și în care e amestecată admirația, încîntarea și chiar și cea atât de ironizată de unii și de însuși Caragiale "emoțiune impersonală" a lui Maiorescu, care nu se mai șterge niciodată din sufletul nostru și se repetă cu aceeași intensitate la fiecare lectură, deși știm totul pe
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
ca la un fel de meci, în care regula e să știi să rabzi, și după ce te dai jos de pe calul de lemn, să spui o vorbă de spirit de care apoi, peste treizeci de ani, să-ți amintești cu încîntare. Dar ce vorbă de spirit să spui când omul din fața ta îți dă la fălci scrâșnind din dinți bestial? Elevul acela l-a iertat demult. L-a invitat la nuntă, unde s-au împăcat. Nu cred în această împăcare, fiindcă
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
să ajung fie inventator, fie, în orice caz, un specialist în această materie. N-am ajuns! În ceea ce privește literatura, colegul meu Ion M. Ion, cel căruia fratele său i-a ieșit într-o zi înainte să-l anunțe cu o extremă încîntare că acasă "mai e mămăligă", a scris tot sub temă dată, cea mai bună "povestire neobișnuită" din toată clasa. După ce a citit-o, mi-aduc aminte că au intrat la noi și ceilalți învățători, chemați de domnul Georgescu, să asculte
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
era un sănătos închipuit? N-am aici cuvinte de admirație pentru cel care, cu două sute de ani în urmă, scria Micromegas cu aceeași naturalețe cu care ar scrie astăzi cineva despre o călătorie în lună: Voltaire! Scrisorile filozofice sânt o încîntare (cea despre Quakeri am citit-o râzând în hohote), iar Candide e primul teritoriu modern al candorii cucerit de literatura noastră europeană, înaintea prințului Mîșkin. G. Călinescu spunea că spiritul voltairian ar fi cam senil. Taci, că spiritul călinescian e
Imposibila întoarcere by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295610_a_296939]
-
tricepșilor umflați urca spre pîntecul subțire și sînii viguroși de pădureancă. Gîngurind, copilul se lipise de ei cu capul dat pe spate; încordați, umerii femeii scînteiau în lumină; de pretutindeni, din frunze și din apă, izvora parcă o vrajă. Cu încîntare, nimfa născocea copilului porecle: Ni-cu Voi-ni cu, ru-pe bu-ri-cu!... Am țipat ca un nerod; rușinată, fata se acoperi și-și luă lucrurile în grabă, fugind. N-am uitat nici o zi geroasă cu ninsoare măruntă din soare. La fereastră
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
și se repezi spre o tufă. Din traista țesută În casă de maică-sa scoase o sticlă cu vin, astupată cu un vârf de cocean, și un pachet de țigări fără filtru. Verii rămaseră cu gurile căscate de uimire și Încântare. Lică se prefăcea că nu era mare lucru ce azvârlise el În iarbă. Zise cu o voce Împăcată cu neajunsul pe care-l pricinuia celor doi: „Apă, fraților, n-are Lică de unde vă da. Poate vreți să gustați niște vinișor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Iluminatul public n-a existat, cu excepția unei perioade scurte, și nu există nici astăzi. Un primar idealist (ori cu fonduri ce se cereau rapid cheltuite) Încercase să pună câte un bec pe fiecare stâlp de beton. Unii au privit cu Încântare cum se cățărau electricienii, alții cu neîncredere, mulți cu o mulțumire ascunsă. Nici nu se terminase bine campania de iluminat public, că puternicele becuri cu neon au Început să dispară, pe urmă și fasungurile, că erau mai mari decât cele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
decât noi. Măcar ălora li se dădea să mănânce la prânz pe de-a moaca. Noi trebuia să ne aducem de-acasă. De fapt, jumătatea de ceas În care luam prânzul era momentul În care ne lăsam cu toții cuprinși de Încântare, la grămadă: meșteri, profesori, elevi. La umbra zidurilor În care nici nu se uscase bine mortarul, Întindeam mese care ni se păreau de o bogăție fără seamăn, deși nu erau deloc așa. Dar te cuprindea fericirea când, mort de oboseală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Hristu - oameni obligați de nenorocitul sistem să ne punem, dezinteresat, la dispoziția obștii. Nici n-apucaserăm să deschidem gurile și să rânjim către Director cu bărbăție și seriozitate, așa cum șade bine unor oameni responsabili, că Dordonea se și repezise, cu Încântare aproape și cu nerăbdare În glas: „Eu merg, tovarășu’ Director!”. L-am Înjurat În gând că ne cam luase fața, dar l-am iertat repede, că n-o făcuse din răutate. Era chiar un om bun, puțin cam repezit și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
mult să descopere decât să acopere și, când dresoarea ieșise prima oară de după cortină cu un șarpe uriaș, lung și gros, cum nu se putea vedea decât În țările calde, atârnat de gât, toți băieții din sală scoseseră murmur de Încântare. Nu fioroasa jivină le tulbura sufletele și le Înfiora carnea, ci femeia dezbrăcată care se mișca În fața lor de parcă altceva nu făcea toată ziua decât să umble despuiată de colo-colo. Le arăta tuturor căpățâna fioroasă a șarpelui care scotea, Încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
bătrânul care se făcuse mic de tot, În josul coastei: „Uite ce-mi face, nea Mitule, nici acuma nu vezi că-și bate joc de mine?” - și-i arătă fața de guzgan, fără să se vădească Înspăimântat, ci mai degrabă cu Încântarea celui căruia i se adeveriseră vorbe ce nu fuseseră crezute. Mitu Păcătosul și Necredinciosul se Întoarse către el cu tot cu Ied, Îl cercetă cu luare-aminte, clătină din cap cu bunătate și Îngăduință, apoi urlă la rându-i: „Da, da! Să fii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
revărsaseră asupra mea, păgânul, dar umilul. Din pana cea măiastră zburau și se așezau singure pe neprihănita filă cuvinte parcă nu de mintea mea strunite. Eu le priveam doar și-o Îndoită simțire din adâncuri Îmi răscoleau: de teamă și-ncântare. În zborul lin ele se-nșiruiau Într-un anume fel, se desprindeau și-apoi se-alcătuiau În altul; când atingeau al coalei de hârtie chip, alcătuirea lor, de nerostit pentru prea rele buze, chema doar un cuvânt: desăvârșirea. În truda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
un loc, un turc cu turban Împletit cu meșteșug, mustăți subțiri, șalvari, ilic și iminei - ce se bucură de tabietul narghilelei. Un set de două cești din porțelan făcute Într-un oraș nemțesc ori austriac - piese de colecție primite cu Încântare În dar de la minunata mea Învățătoare, cea care mi-a descoperit harurile artistice, m-a Încurajat și mi-a pus În mână pana și penelul. Un borcan cu miere de salcâm - sărmană plată pentru giganticul efort risipit În mutarea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În care Încăpuseră, totuși, o sobă, un pat Îngust și o masă scundă cu trei picioare, Veterinarul și Rândașul. Erau amândoi chiori de beți, privirile se roteau pierdute și nu izbuteau să se oprească asupra a ceva. Rânjeau prostește, cu Încântarea prefăcută a unuia căruia Îi pică musafiri pe nepusă masă. Halatul Veterinarului era Încheiat strâmb, o poală atârna mult mai jos decât cealaltă. În urmă, la doi pași, pășea Rândașul, ținând În brațe servieta. „Trusa!” ordonase gângâvit Veterinarul. Celălalt bețivan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
care se zbătea În murdăria de pe jos și icnea ca de nespusă trudă. „Nu-l legi mă, boule?!” se mirase vesel Veterinarul. „Adu mata niște sârmă, că eu m-am luat cu treaba și am uitat.” Copiii se uitau cu Încântare la acea reprezentație și aproape că nu le părea rău că-și mânjiseră cizmele de cauciuc până sus În noroaiele Colectivei. Cei doi din țarc se murdăriseră ca niște porci, se Înjurau Între ei și aruncau vorbe grele și vițelului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ei Îi trebuie termometru pentru elefanți, nu prăpăditu-ăla pentru oameni normali.” „Ia vezi că te ia mama dracului de Baron! Ce, eu ți-am zis ceva de mă-ta?” „Hai, bă, gata!” - se băgase Ectoraș, care până atunci urmărise cu Încântare Înfruntarea - „am venit aici să facem treabă ori ce?” „Uite unde era deșteptu’ pământului! Tu ce te bagi ca musca-n curu’ vacii?” Hotărâseră să măsoare temperatura apei cu degetul: „Bagă tu deștu’, băi, Ectorașe, că ai mână de boier
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
noastre se Împrieteniseră cumva și se pregătea să ducă la capăt ce Începuseră nemții, adică să mă umple de plumbi. Până una-alta, trei dintre ei scotoceau prin atașul motocicletei, iar al patrulea mă păzea...”. Când ăia scoseseră strigăte de Încântare, cel ce păzea prizonierul Își aruncase, pofticios, privirile Într-acolo. Locotenentul n-avea să șovăie nici o clipită: culesese din iarba grasă un automat nemțesc și le dăduse de cheltuială rușilor care, oricum, voiau să-l piardă. „Înțelegeți, mă?” se interesă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
În nucul bătrân din fundul curții Dispensarului atârna cu capul În jos Canafas. Picioarele dinapoi erau legate de o creangă groasă cu bucăți de frânghie nouă, În care se zăreau, ciufulite Încă, firișoare galbene de cânepă bătută. Calul zâmbea cu Încântare și se bucura de sosirea vechiului prieten. Coama Îi cădea În ochi și-l făcea să clipească des, iar coada atârna caraghios, ca un panaș de chivără al unor ostași de demult. „Ia uite, domnule”, zise calul cu prefăcută mirare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
Nu apucă să ofteze a ușurare, că auzi În spatele lui un târșâit. Se Întoarse scurt și dădu cu ochii de artistul și profesorul Foiște, care se ducea spre casă sprijinindu-se Într-un baston. Fața rotundă și roșie zâmbea cu Încântare, lăsând să se vadă câțiva dinți rari, Îngălbeniți și Înfricoșător de lungi. „Dragul meu, dragule, ce bine Îmi pare că te văd! O mulțime de lucruri am aflat despre tine, dar, bineînțeles, nu m-am grăbit a le da crezare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
metode abrupte, să mă lecuiască de teama stupidă ce-o dovedeam față de micile vietăți („În toată nenorocirea aia, pe când nici măcar unul dintre oamenii tocmiți nu Îndrăznea să se apropie de cutiile sparte ale stupilor”, și-a amintit Foiște aproape cu Încântare, „taică-tău lua ghemotoace de albine și, de parcă ar fi ținut În mână zglobii bulgări de zăpadă, le arunca după tine ca să pricepi pentru totdeauna că nu moare nimeni din așa ceva. Alergai ca un bezmetic prin buruieni, cu taică-tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]
-
ce Înseamnă a respira. Semnat: prof. Marin Foiște, redactor-șef”. Pentru luminarea deșertelor voastre minți, țin să fac unele precizări, care nu au Încăput În măiastrul text pe care tocmai l-ați ascultat cu bovină nedumerire, dar și cu inconștientă Încântare. Vestitul soldat Cocrișel - care, după cum ați aflat din lecțiile mele, Îi cerea cărpănosului său tată să Îl răscumpere din prizonierat - se trăgea dintr-o familie destul de Înstărită cu ceva moșioare și păduri mai către Miazănoapte. Tatăl Spiridon se Înrudea prin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2306_a_3631]