8,238 matches
-
bunul Maro cu hotărârea evidentă de a ne face cât mai mult rău. Cu toate acestea, nu găseam nimic altceva mai îngrozitor decât monosilaba aceea tainică, acel mmmm... interminabil și gros, pe care budiștii l-ar fi găsit încântător probabil, închinându-i-se preocupați, sărutându-i voluminoasa și întunecata manta sonoră. - Omorâți-i pe necredincioooși! se auzi dintr-odată vocea lui Euripide răcnind atât de puternic, încât aproape că îmi sparse timpanele. L-am privit cu milă, fără să înțeleg cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
descifrez granițele care o despart de cea mai primejdioasă nebunie, oare nu i-aș fi sucombat și eu la rândul meu, cedând tertipurilor ei imposibil de pătruns? Dacă e adevărat că există o anume mediocritate de a trăi, atunci mă închin ei și desfid pe toți aceia care laudă pieirea vremelnică și glorioasă datorată cine știe cărei pretinse inspirații insuflate de acei demoni nevăzuți ai creației... Ce este starea acesta ciudată și de necuprins pe care unii au numit-o geniu - și de unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Nu pune întrebări care nu au răspuns! De obicei, divinitatea este și creator, așa spun toate religiile din lume. Eu nu vorbesc acum de nici o religie. Nu-ți cer decât să iei lucrurile ca pe un fapt dat. Nu mă închin acestor zei și nimeni nu le ridică lăcașuri de cult. Știu însă că sunt foarte puternici și nimic nu le poate sta împotrivă. Tu crezi în ei? Eh, ce întrebare îți pun și eu! Sigur că da, altfel nu mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
așezase pe masă. Cât timp duraseră pregătirile, nici unul dintre cei doi bărbați nu scosese o vorbă. Se mulțumiseră numai să-și arunce priviri complice și să chicotească din când în când, ca și cum Ileana nu se afla acolo. No, hai noroc! închină Moș Calistrat, făcându-le semn celor doi să ridice și ei paharele. Nu mai așteptă să vadă dacă ceilalți îi urmează îndemnul și dădu peste cap pălinca. Oftă de plăcere și își umplu din nou paharul. Înșfăcă o felie de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
un ucigaș. Și tot ce vă spun despre el este numai minciună. Oh, ascultă la mine, popor samarinean! Pămîntul făgăduinței e o minciună, Dumnezeul lor e minciună, minunile lor sînt mincinoase. Mint și ei precum Dumnezeul lor, căruia i se Închină. SÎnt prinși Într-un hățiș de minciuni, că nici ei nu mai știu că mint. Unde toată lumea minte, nimeni nu mai minte, unde totul e minciună, nimic nu mai e minciună. Împărăția cerului, Împărăția dreptății - o minciună. Fiece Însușire a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
cu precepte mincinoase, un precept e o minciună, zece precepte, zece minciuni... Nu le e de-ajuns că Elohim ăsta al lor e un tîlhar răzbunător și răutăcios, ca orice bătrîn, mai trebuie să-l și divinizați și să vă Închinați lui, să fiți cu gîndul numai la el. Și să-l mai și numiți Atotputernicul! Să vă supuneți lui. Oh, popor samarinean, cine sînt șarlatanii care te vestesc, care-ți Împuie urechile cu minciuni și promisiuni deșarte! Ei Își atrag
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1957_a_3282]
-
mănăstirile, episcopiile și mitropolia țării. Acestea aveau resurse materiale greu de măsurat, provenite din danii de la ctitori, domnii țării, boieri, alți preoți și călugări, aveau monopoluri pe vânat, pescuit, morărit, aveau vii și crâșme. O mare parte a mănăstirilor erau închinate mănăstirilor de la Sfântul Munte Athos, de la Ierusalim din țara Sfântă, fiind administrate de călugări greci care nu aveau nici un interesă pentru școala și spitalele românești. Departe de preocupările culturale, mănăstirile, prin stareți și călugări, se ocupau de treburi lumești: strângeau
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
și prin cei tineri, în putere, prin toți oamenii, indiferent de condiția socială. în sat, numai ce auzeai că bat clopotele, altfel decât la sărbătoare, semn că cineva din comunitate , părăsit de steaua norocoasă sub care s-a născut, „a închinat steagul”, și-a încheiat socotelile cu lumea aceasta. Și în moarte, ca și în viață, atitudinea oamenilor este diferită față de cel mort: „Săracul, a suferit destul, bine că l-a strânsă Dumnezeu, s-a chinuit destul”, dacă află că a
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
a mâlit și se cunoaște numai locul unde a fost. Lângă iaz era un pădureț altoit cu crengi de măr și de păr; așa că acel pădureț face și mere și pere. Tata nu se culca niciodată seara până nu se închina spunând toate rugăciunile. De la el am învățat „Tatăl nostru”. Când m-am dusă cu el prima dată la Bacău, de la Costică Luca Bârgăoanu (a doua casă la nord de magazinul mixt de astăzi - este și acum) unde era și poarta rnii
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
alunecat peste ultima filă. M-am Întins În penumbra albăstrie a zorilor cu cartea pe piept și am ascultat rumoarea orașului adormit picurînd peste acoperișurile presărate cu purpură. Visul și oboseala Îmi băteau la ușă, Însă m-am Împotrivit să Închin steagul. Nu voiam să pierd vraja poveștii și nici să spun adio personajelor sale. Odată, l-am auzit pe un client obișnuit al librăriei tatei zicînd că puține lucruri Îl marchează pe un cititor atît de mult ca prima carte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
pentru a achiziționa mai multe exemplare. Nu primi nici un răspuns. În anul următor, În primăvara lui ’36, vechiul său prieten de la chioșcul de cărți de pe malul Senei Îl Întrebă dacă Îl mai interesa Carax. Monsieur Roquefort afirmă că el nu Închina niciodată steagul. Era deja o chestiune de Încăpățînare: dacă lumea se străduia să-l Îngroape În uitare pe Carax, el n-avea nici un chef să Înghită gălușca. Prietenul său În explică cum, cu cîteva săptămîni În urmă, circulase un zvon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
și moartea. Bărbatul rostise aceste cuvinte Într-o toscană corectă, abia Înăsprită de accentul francez. - Văd că Îmi cunoști bine limba. Dar la care Învățătură te referi? replică poetul. Monerre ridică un deget către cer. - Știința Uraniei, căreia mi-am Închinat Întreaga viață. La Toulouse, unde m-am născut, apoi În Languedoc și, În sfârșit, la Veneția. Acolo am studiat alcătuirea cerurilor pe hărțile anticilor și ale lui Ptolemeu, mai cu seamă. Uneori reparându-le acele imperfecțiuni pe care acești oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
priorule. - Timpul e materia de care dispunem cel mai puțin, murmură Dante. Mechanicus se aplecase din nou peste bancul de lucru, cu mâinile În mecanism. Dante se uită În jur. Într-un colț, tăcut, stătea Amid. Era adâncit În rugăciune, Închinat pe covoraș. Poetul se așeză pe un cufăr lângă bancul de lucru, Încrucișându-și mâinile sub bărbie și observându-l cu luare-aminte. Știa despre obișnuința maurilor de a se Îndrepta către Mecca, dar vederea acestuia, prosternat cum să găsea În fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cum orice ființă vie, la vârsta adultă, nu e altceva decât dezvoltarea necesară a formei sale infantile. De aceea mă interesează chiar și Îndepărtata Geneză, răspunse Bernardo pe un ton evaziv. - Aud lecția marelui Aristotel Îndărătul cuvintelor dumitale și mă Închin, replică Dante. Și totuși, Scriptura Însăși ne Învață că nu tot ce a fost creat durează În timp. Arrigo terminase de băut și Își șterse buzele cu dosul mâinii. - Așadar și domnia ta, messer Durante, ești de acord cu teza celor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
cu zel inelul, ca și când ar fi vrut să-l mănânce. Cardinalul Își Îndepărtă mâna cu suficiență, apoi Îi făcu un scurt semn de binecuvântare pe frunte. - Ai insistat să Îmi vorbești. Ei bine, ce pot face pentru dumneata? Omul se Închină din nou, după care Își drese glasul. - Am nevoie de un sfat, eminență, despre cum să mă port În funcția mea, pentru ca faptele mele să fie mereu pe placul Bisericii. Înaltul prelat Înclină ușor din cap În semn de Încuviințare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
purta minții lui Frederic. Devotament pe care domnia ta l-ai exploatat, lingușindu-l, făcându-l să creadă că destinul lui imperial era confirmat În stele. De aceea i-ai arătat tratatul dumitale despre divinație. Iar apoi, l-ai determinat să Închine pentru succesul Întreprinderii În cupa minunată care Îi aparținuse tatălui său. Și care l-a ucis În același fel În care Îl ucisese pe Frederic. - Tratatul meu... opera mea de-o viață, murmură Bonatti cu glasul Învăluit de tristețe. Pierdut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
troscotul, pătlagina și mușețelul creșteau la fel de sălbatic spre soarele păsărilor de sus. Dincolo de merii de când lumea, spre margine, alunecând peste pietrele verzi, un pârâu curgea atât de liniștit, încât părea că ascultă, iar apa saluta ținutul ca și cum s-ar fi închinat celei mai frumoase femei dintr-un burg. Era o libertate strălucitoare în grădina frumoasă doar prin sălbăticia ei pură. Noii stăpâni ai pământului s-au gândit că trebuie făcută ordine acolo, că trebuie o mână de om, un grădinar, ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
a decretat naționalizarea, pe urmă, țăranii au fost împărțiți în săraci, mijlocași și chiaburi, acuma mama era „tovarășa învățătoare”, nu mai era „doamna”, de la biserică au dispărut icoanele și au fost înlocuite cu tablourile membrilor Secretariatului Partidului Muncitoresc Român, se închinau copiii la niște analfabeți, cam așa în tot lagărul socialist, în Albania, Bulgaria, Cehoslovacia, R.S.F. Iugoslavia, Polonia și Ungaria, sateliții sistemului comunist, eu am recitat pentru ei, am jucat teatru pentru ei, am fost secretar cu propaganda la Teatru, un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
dar nu mă lasă ei, tot ei nu mă lasă, ei vor să aibă obiecte, case, mașini, bani, tablouri, garduri... Știi computer. Trebuie să faci bani, lasă libertatea, numai banii există, numai asta contează, banul e zeul la care se închină toți. Să înveți asta. Bineînțeles că am să fac bani, toți copiii din clasa mea vor asta, toată generația, VREM BANI!!!, asta e lozinca, nu trebuia să-mi spuneți dumneavoastră, eu am și talentul la desen al mamei mele, asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Cristeștii lui de tinerețe. Trece prin Poieni, încetinește pe lângă bisericuța veche vreo 400 de ani, cu hramul Toți sfinții, el iubește în mod special biserica asta, pentru că se cununase acolo Mihai Viteazul (istoria vrea să ia locul memoriei, nu?)... se închină la crucea din fața bisericii, auzise că dedesubt e un mormânt, cine și-o fi îngropat acolo fericirile și nefericirile, și bunătățile, și cruzimile?, ce duh neliniștit se ridică noaptea, după douăsprezece, de aici, cine colindă văile și cine se ridică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ridică noaptea, după douăsprezece, de aici, cine colindă văile și cine se ridică pe munți? Apusul roșu - în față, departe - Muntele Kogaion, îi vede pădurile pierdute în ceață, vârful e ascuns astăzi, întors spre ceruri, Sfânt e Domnul Nopții!, se închină, ca totdeauna, la Muntele lui. Lumea miroase altfel și e sigur că se apropie Cristeștii... Se vede casa, dreptunghiul cu stâlpi de lemn, incrustați, așezată în lumina de soare și de lună, canalul din curte picură, sfânta apă în soarele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
zăgazul. A mai Întors o foaie și a scris viguros toate cele douăzeci de minute ce mai rămâneau din ora de curs. Pe urmă s-a dus la catedră și a depus pe ea foaia ruptă din caiet. — Un poem Închinat victorienilor, domnule, a spus sec. Profesorul a luat curios foaia, În timp ce Amory a ieșit grăbit pe ușă. Iată ce scrisese: „Cântece În vremuri de ordine Ne-ai lăsat de cântat, Dovezi cu centre excluse, Răspunsuri rimate pentru viață, Chei ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
eu, deși aveam destulă experiență de teatru, sau dracu’ știe, poate tocmai de aceea, eram cu desăvârșire prost. Ne-a ajutat să înțelegem, ne-a așteptat, nu s-a enervat deloc. Un profesor desăvârșit, un imens profesor ce și-a închinat propria viață numai continuității, vieții speciale a breslei, pentru care era un adevărat maestru. Enorm de multe lucruri am învățat de la el, lucruri care mi-au folosit apoi în propria experiență de profesor. Nu știu dacă m-a apreciat sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
toate eforturile asupra moralei. Aceasta și nimic altceva. Așadar, în concepția lui Aristip, nu e nicio nevoie să fii geometru, poți intra în edificiul său și fără să dispui de documente științifice în regulă; de asemenea, nu trebuie să te închini la cifre, la numere, așa cum apar ele în Timaios, ca niște concepte operatorii majore în cosmogonia platoniciană. Nicio reminiscență pitagoriciană, nicio umbră de împrumut de la materialiștii din Abdera, la care fizica atomistă conduce la o morală chietistă - o lecție reținută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]
-
de pe pământurile lor, cu obligația de a-și satisface stagiul militar. Sărac, exilat, provincial - dacă ne este îngăduit să utilizăm acești termeni și să comitem anacronisme... -, ținut departe de școlile filosofice ateniene și dominante îplatonism, aristotelism), Epicur nu se va închina, evident, fantasmelor platoniciene - superioritatea Atenei, aristocratismul visceral, elitismul reacționar, conservatorismul politic, ezoterismul pedagogic, spiritualismul dualist, deismul arhitectonic, societatea politică închisă, imobilă, sfetnicul prințului, filosoful-rege și alte fleacuri ale unui Platon poreclit de Epicur „Cel numai aur” și recuzat în mod
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2053_a_3378]