1,922 matches
-
Umblau și presării după el, că-i aveau fotografia de când fusese la pușcărie. Până și ziarele îl înfățișau și îndemnau pe tăinuitori să-l dea pe mâna politiei- Omorâse oameni și-l așteptau ocna și sila. Ca niște câini îl încolțeau. Dar caramangiul era îndrăzneț și hotărât. Le scăpa printre degete. Primăvara, ca o cringhiță. Înflorise măceșul și florile mărăcinilor cât pumnul! O iarbă sălbatică acoperea fundul neumblat al gropii. Gheorghe i-a spus celui tînăr: - Haide să mai schimbăm locul
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
culmea, momentul cel mai favorabil al creșterii lui? Sinuciderile sânt oribile chiar prin faptul că nu se fac la timp, că ele întrerup o soartă, în loc s-o încunune. Un sfârșit trebuie grădinărit. Pentru antici, sinuciderea era o pedagogie; sfârșitul încolțea și înflorea în ei. Și când se stingeau de bunăvoie, moartea era un sfârșit fără amurg. Modernilor le lipsește cultura lăuntrică a sinuciderii, estetica sfârșitului. Nici unul nu moare cum trebuie și toți se sfârșesc la întîmplare. Neinițiați în sinucidere, niște
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
în preajma neînțelesului și nici căința necurmată a gândului n-ar fi izvorul creșterii lăuntrice, ci toate laolaltă, învăluite și purificate în sentimentul morții. Fără el, te înalți anapoda, îndepărtînd din sfârșit grăunțele de nimb sau de apoteoză. Când însă moartea încolțește în fiece suflare, rodul suferințelor noastre își păstrează o maturitate neatinsă și viața este mai puțin pierzanie, acordată ultimelor ei rosturi. Nu crești decât la unison cu o agonie-n floare. Prin sentimentul morții, facem viața complice cu absolutul, chiar dacă
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
atunci cu tot timpul. Rostul gânditorului e să născocească idei poetice, să suplinească lumea prin imagini absolute, fugind de general și călcând pe legi. Din esența firii ni se revelă în rușinea de identitate și-n oroarea de principii. - Gândirea încolțește pe ruina rațiunii. Iubesc privirile care nu servesc viața și piscurile pe care aud timpul. (Sufletul nu-i contemporan lumii.) Sânt țări în care n-aș fi putut rata nici măcar o clipă, ca Spania de pildă. Și sânt locuri mărețe
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
de nelimitată hegemonie a Franței. Napoleon va fi provocat sărăcie și mizerie în Franța; el nu a pus Europa mai puțin în mișcare. Naționalismele europene au avut nevoie de acțiunea lui și de filozofia lui Hegel, pentru ca organisme timide să încolțească gândul hegemoniei și să creeze pluralismul nefast al Europei. Napoleon, accelerând ritmul Franței, a accelerat decadența ei. Indirect, el a aruncat în spatele Europei Germania și a făcut țării sale un cadou fatal. Este tragedia istorică a marilor personalități, care, ridicând
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
slab, abia suflat, pentru niște patimi cumplite, când gândești cumcă purtătorul acestor patimi poate în orice moment să devină o coajă, ca un vas pe care l-a spart vinul, apoi când vezi că unul și acelaș princip de viață încolțește în mii de mii de flori din cari cele mai multe se scutură la drumul jumătate, puține rămân, și aceste puține au în sfârșit aceeași soarte, atuncea vezi cumcă ființa în om e nemuritoare. E unul și acelaș punctum saliens care apare
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ea. Uneori, constată că o avuseseră și o uitaseră, redescoperind-o mai tîrziu. În același chit, religia și personajul lui Moise pătrund, se difuzează în viața mentală a evreilor fără ca aceștia s-o dorească sau să-și dea seama. Ideile încolțite în mintea lor, departe de a fi dispărut, rămîn înscrise în arhivele seminției, gravate în inima fiilor lor: ele nu pot fi distruse. Ideile și amintirile sînt traduse convențional într-un fel de memorie colectivă, combinată cu alte noțiuni și
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
trecerea timpului, succesul a fost deplin și durabil. Pe scurt, orice noutate, ca și orice doctrină, iar cea a lui Moise nu face excepție, începe "murind", asemenea unui bob de grîu băgat sub brazdă. Aruncată și pe jumătate uitată, ea încolțește și iese la suprafață sub formă de tradiție, se trezește iar la viață sub formă de credință. Ceea ce fusese refuzat la început de rațiune și disprețuit de afectivitate este păstrat de memorie și primit de credință. IV După reflux vine
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
Trebuie deci să acceptăm acest fapt: cultul care ia naștere și trăiește, în ciuda tuturor regulilor rațiunii, este asemenea celui din faimosul credo quia absurdum. Poate păli, se poate eclipsa: terenul în care se află îngropați germenii și în care va încolți, este mereu întreținut. II Cultul individului progresează pe măsură ce psihologia individului în fapt cea a conducătorului se rupe de psihologia maselor. Să urmărim firul ipotezei noastre. După ce au rămas vreme îndelungată în stare de uniformitate și de egalitate completă, relațiile dintre
Epoca maselor: tratat istoric asupra psihologiei maselor by Serge Moscovici () [Corola-publishinghouse/Science/1426_a_2668]
-
ființei. Nu este numai un chin dulce, ci și o peire, o pătimire În munci rele. Dealtfel, sentimentul fundamental al acestor CÎntece este acela de Înșelăciune. Pann este foarte sensibil la astuțiile femeii. Presimte trădarea și vede ușor ura ce Încolțește În iubirea cea mai năvalnică. Poeziile sale oscilează Între laudă și misoginie, Între salut d’amour și sirventes din retorica trubadurilor. Iată cum este strecurată bănuiala Într-un poem care Începe cu Stăpîna mea și face mare caz de umilință
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
pe care-l șterse cu mâneca, până îl făcu să lucească, și, arătându-i-l calului, mușcă din el. Apoi îl puse peste celelalte, cu partea mușcată în sus, ca să-l lămurească mai bine. Mângâie din nou armăsarul spre urechile încolțite de-o parte și de alta a coamei, apoi se întoarse la ultimele lui treburi înainte de lăsarea întunericului. Luă snopul de crengi uscate pe umăr și astfel, cu o povară mai degrabă greu de mânuit decât apăsătoare, ieși pe poarta
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
șezut, privind lung spre mulțimile care se desfăceau, satisfăcute pentru o clipă, ca să se strângă iarăși, cu farfuriile întinse. Orbul bâjbâia, în patru labe, căutându-și bastonul. Coltuc zăcea într-o rână, cu gura înfundată într-un smoc de iarbă încolțit printre pietre. „Ajutați-mă, oameni buni“, șoptea orbul întruna, încercând, după auz, să priceapă încotro să-și îndrepte rugămintea. În jurul lor era însă pustiu, doar urmele amestecând sfâșieri, sfărâmări și desperecheri aminteau de tăvălugul de adineaori. La vreo douăzeci de
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca o piele privită prin lupă. Avea și un gust nou, ciudat, parcă ar fi fost petale pisate de flori de primăvară. Povestea începea cu propoziții lungi, leneșe, care, după două-trei pagini, începură să se legene. Literele se alungeau, începuturile încolțeau, crescând neînchipuit, ca niște tulpini firave, apoi cât niște trunchiuri, cu scoarța încrustată. Florile strivite erau ale unui cais ori ale unui migdal și chiar și paginile, întoarse cu limba, căpătau gust de sâmbure de caisă ori de migdală. Apoi
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
loc cu verdeață și odihnă, se aplecă Isaia, cercetând îndeaproape mâna desfăcută. — Parcă e pe vrutelea ? suspină Lucică, mângâind gâtul lung al Magdalenei. Marchiza, care se lecuise de sila față de orice atingere, îngenunche și-și puse palma stângă peste cea încolțită dintre gunoaie. — E de bărbat, socoti. Mâna dreaptă. — Cine-o fi ? întrebă Chisăliță. — N-auzi... veni și Iadeș. O fi tocmai mortu’ nostru... Isaia își făcu trei cruci largi : — El moare pentru noi în fiecare duminică, pe altar... repetă. — Nu
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
ca să-l împresoare, erau peste tot... Cercurile lor începuseră să se strângă. Bătrânul privea rătăcit cum același chip venea asupra lui de peste tot. Nu mai putea face niciun pas, într-o parte sau alta, fără ca acel chip să nu-l încolțească. Trenul de argint șuieră, timpul se întoarse ca o mănușă și trenul se lăsă privit pe dinăuntru, umbrele se preschimbară într-o lumină orbitoare ce trecu peste singura umbră care rămăsese agățată de șine și care, dintr-odată, dispăru și
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
pe perete. Așeză lumânarea pe noptieră și se apropie, încurajat. Celelalte umbre își unduiră spinările și se dădură deoparte, atât cât să-și facă loc și umbra lui. Intră în lumea lor amenințătoare, chipurile celelalte o priviră dușmănoase și o încolțiră. Se simți vinovat pentru pătimirile umbrei lui. Își întinse brațele în lături și umbra, în captivitatea zidului ei, repetă semnul crucii, ducându-și suferința până la capăt. Ar fi fost simplu, pentru a nimici poporul de umbre, să sufle în lumânare
Jocul celor o sută de frunze și alte povestiri by Varujan Vosganian () [Corola-publishinghouse/Imaginative/602_a_1369]
-
apoi știa ce se întîmplă când o idee intra în capetele lui Petrișor și al Florichii, cei doi copii mai teribili. Mai devreme sau mai târziu, tot își făceau gustul. În mintea lui Hagienuș, admisă fiind fatalitatea renunțării la cavou, încolțea acum gândul de a tatona dacă monumentul n-ar putea fi vândut și mai scump altcuiva decât amatorului propus de ofițer, fără știrea acestuia, așa încît să-și rezerve o sumă mai mare. Pe acea vreme de panică incipientă, oamenii
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
la cale o mică afacere. - Sunt supărat, madam Farfara, sunt foarte supărat. - De ce? - Ia, cu ale vieții. Copiii, griji familiale. Băiatul cel mare,ofițerul, are nevoie de bani, datorii vechi, fata are și ea greutăți. Și uite, acum m-au încolțit toate și n-am nici un ban. Am cheltuit o grămadă de parale cu monumentul și tot nu l-am plătit în întregime. Pe o parte îmi pare bine că l-am făcut și pe de alta rău, fiindcă dacă nu
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
român. Era prea puțin pentru un articol pretins politic, dar de ajuns de mult ca societatea intelectualilor să înțeleagă că Suflețel făcuse o adeziune discretă la Mișcare. - Ce-i cu Suflețel? se informă Pomponescu. Alunecă spredreapta! Suflețel, însă, când era încolțit avea un mod original de a se apăra, neafirmând și netăgăduind nimic, făcând numai aluzie la o amenințare teribilă. - Domnule Suflețel, îl prinse Hagienuș, te-ai dat șidumneata cu bandiții. Ți-am citit articolul. - Ne omoară! Ne strâng de gât
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
în anume fel decât Gavrilcea însuși. E adevărat că Hangerliu nu lua parte direct la organizarea insurecției, dar mobiliza cercurile aristocratice, creând o rezistență "rumînească", deși de fapt de instigație germană, împotriva regimului. Factorul constituțional, furios că în familiile locale încolțise ideea unei dinastii autohtone și nutrind o neacoperită antipatie față de colțoasa prințesă Hangerliu, un fel de Chiajna rediviva, sugerase suprimarea lui Hangerliu, ca un preaviz pentru aristocrația cu veleități. Aci lovitura, deși motivată, cerea discreție spre a nu indigna cercuri
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
intrigând, i se luară cu mare grijă toate obiectele ce i-ar fi putut sluji la vreun gest funest: lingură, curea. De fapt, ideea de a se sinucide nu trecu o singură clipă prin mintea lui Cioarec, în schimb îi încolți gândul de a izbi plantonul cu ceva contondent, cu vasul de apă de pildă. Frica producîndu-i consumație de energie, nu sentimentul propriu-zis de mâhnire, prizonierul avea o foame devorantă, se plângea că i se dă mâncare puțină și bea apă
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
face un scurt popas. Nu atât nevoia odihnei îl determină a se opri din drum, cât mai ales dorința tiranic obscură de a o vedea pe hangiță. Admirația tulbure pe care o are pentru aceasta transpare în gândurile care îl încolțesc, reflectând la cele ce se spun pe seama hangiței, la legenda ce-o învăluie. În acest mod pregătit sufletește, într-o uitare deplină de sine, precum un alt Ulise, un Ulise al spațiului balcanodunărean, eroul nostru se trezește la han, unde
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
dar din alt punct de vedere, ce este mai popular decât aceste propoziții: A tezauriza înseamnă a seca venele poporului. Luxul celor mari face viața ușuoară celor mici. Risipitorii se ruinează, dar îmbogățesc statul. În ceea ce-i este inutil bogatului încolțește durerea săracului. Iată, în mod cert, o flagrantă contradicție între ideea morală și ideea socială. Câte spirite eminente, după ce au constatat acest conflict, se odihnesc în pace! Este lucrul pe care nu am putut să îl înțeleg niciodată, căci mi
Statul. Ce se vede și ce nu se vede by Frédéric Bastiat [Corola-publishinghouse/Science/1073_a_2581]
-
-i împinge și pe ei la aceeași nesupunere. Câțiva cari l-au urmat pe Vasiliu au fost arestați de poliție și eliberați în urma mijlocirii d-lui secretar al școlii, Climescu, cari i-au readus la școală. Dar spiritul de rebeliune încolțise deja. Cincisprezece dintre cei din școala s-au prezentat înaintea consiliului de disciplină și a cerut ca sau să se reprimească cei eliminați sau vor părăsi și ei școala. Atuncea d. director le-au spus în mod conciliant ca să gândească
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
unui teatru național vrednic de-un asemenea nume. Drept că epoca noastră e neîncrezătoare și sceptică. Multele decepțiuni pe care inteligențele mai sănătoase le-au avut pe toate terenurile, pe cel literar, științific, {EminescuOpIX 348} politic ș. a., au făcut să încolțească în sufletul nostru părerea că din Nazareth nu poate ieși nimic bun. Această părere nu e tocmai nejustificată, deși cam unilaterală. Noi credem că răul de căpetenie este următorul. În toate ramurile activității publice n-a fost și multă vreme
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]