1,683 matches
-
simți un gol în stomac și parcă toate măruntaiele stăteau gata să-i năvălească afară, pe gură. Auta se ținea de gardul punții, iar Iahuben apucase cu mâna marginea locașului vâslei, stând într-un genunchi. Lângă ei, robul Hunanupu se încorda din răsputeri să vâslească. Meșterul pânzei poruncise vâslașilor să se lupte cu apele, ca să nu se abată corabia din drum. Pânza fusese strânsă. Vâsla lungă de șase coți sau lovea în gol, sau era izbită îndărăt de câte un talaz
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
de la peșteri. Auta păli. - Cum? De unde? - De la peșteri! repetă robul. Ceilalți poate au și venit de când am plecat eu. - Și cine te-a trimis la mine? întrebă în sfârșit Auta. - M-a trimis căpetenia noastră, neîntrecutul arcaș Mai-Baka. Auta își încordă fălcile ca să nu i se vadă tulburarea. Știa că din acești oameni cinstiți tibbu, porecliți de vecinii lor așa, adică oameni de piatră, nu numai pentru că trăiau aproape de munții de piatră, ci și pentru firea lor, nu puteau ieși ticăloși
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai aproape decât alte stele, se vede mai mare. Și că pământul nostru și alte opt planete între care și a lor se învîrtesc într-un cerc turtit în jurul soarelui. Marele Preot simți că i se face rău. Dar se încordă și mai întrebă apoi cu glasul mai stins: - Ai zis că au venit din steaua... sau din planeta lor cu acest turn? Sau mi s-a părut. - Am zis, stăpâne. - Și cum se mișcă? Sclavul nu știa. Întrebă pe străini
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
repede și venind lângă ei. - Întreabă câte săli din acestea sunt în Atlantida. - Și tu câte i-ai spus? - N-am apucat să-i răspund, stăpâne. - Spune-i că sunt multe! îi porunci Tefnaht. - Două! zise Auta, iar străinul își încordă fața ca să nu zâmbească. Străinii se plictiseau. Văzuseră repede că nu aveau ce afla aici. Mulțumiți că priviseră palatul, se sculară să plece, și Tefnaht nu-i opri, cum s-ar fi cuvenit să facă o gazdă pământeană. - Unde-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
să se uite în partea dincotro strigase cârmaciul. O mână puternică îi întoarse capul înapoi. Apucase să zărească între tufe lucind ceva argintiu; poate erau străinii cu Nefert, poate numai lumina lunii. Dar auzi dintr-acolo o voce subțire. Se încordă și încercă încă o dată să scuture de pe el mâinile care-l strângeau. Cum de nu se repezise nimeni asupra străinilor? Sau soldații îi socoteau într-adevăr zei și le era frică... - Dacă mă strângeți așa, mă ucideți! răcni Auta. Marele
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
mai mică, din ceea ce am adus cu mine... Altă dată rostit îngîndurat: - Cine s-o fi putut lua? Cine a fost cu noi și s-a uitat cum o ridic în aer?!... Mergeau foarte încet. Hor tăcea. Numai Auta își încordă mintea încercînd să găsească răspunsul. Dar acum mintea lui lucra greu. Zise nehotărît: - Iahuben... Dar Iahuben e mort. - Preotul vostru care a vrut să te ucidă acolo în oraș. El îmi cerea întruna lămuriri, strigă cârmaciul. Auta se opri înțepenit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
slăvite? Bătrânul îl străpunse cu privirea și-i răscoli mintea și toate gândurile. Apoi spuse rece: - Trimite o barcă după prințul Mener. Preotul se sculă, acum zâmbind în voie. Bătrânul se întoarse spre Puarem; acesta îl privi supus, dar își încordă sprâncenele auzind porunca ciudată: - Puarem, spuse bătrânul, zeii ți-au menit un viitor de strălucire. Zeii noștri mari, cei cinci zei ai Atlantidei, zeii fericirii și puterii noastre, ți-au hărăzit ție cinstea să cucerești cu armele țara Ta Kemet
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
și-o pusese mai mult sieși. După un ceas, luntrea se întoarse cu botul în sus și începu să coboare drept, din ce în ce mai lin. Toți așteptau liniștiți și tăcuți, cu globurile lunguiețe pe cap, puse pentru coborâre. Cârmaciul și Hor urmăreau încordați semnele luminoase ale căderii luntrei, cu toate că socotelile erau așa de bine făcute, încît luntrea ar fi putut coborî pe locul ales și singură. Și când se dădură jos pe pământ, pipăindu-l cu tălpile, iar Auta mîngîindu-l și cu palma
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ca ale noastre! îi spuse cârmaciul. Și tu și Nefert vă îmbrăcați ca noi. De ce ai plecat, de ce ești trist? Desfăcîndu-se din brațele iubitei sale, Auta ridică cuțitul de jos și porni spre podiș, fără să răspundă. Chipul îi era încordat. În ziua în care cei doi pământeni intrau, îmbrăcați în veșmânt argintiu străin, în luntrea mică, pregătită de plecare, bărbatul gingașei femei care voia să vindece moartea întrebă: - Ce-a fost atunci, în pădure? De ce ați plîns? Nefert îi istorisi
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
venit la noi? Abia atunci se dezmetici și Auta. Sări să-l ridice de jos și să-l îmbrățișeze. Simți că nu se poate stăpâni și lăsă plânsul să izbucnească. Fără să știe pentru ce, plânse și Nefert. Străinul își încorda ochii, părând că se gândește la altceva, dar îl privea țintă pe rob cărunt. Potolindu-și în sfârșit plânsul, Auta suspină: - Te-am crezut mort, prietenul meu drag... Bine că te-am găsit! Acum ai să vii cu noi, Mai-Baka
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ți-ai trăit viața din plin. Amintindu-și momentul În care citise adnotarea cu caligrafia ei frumoasă, simți deschizându-i-se la picioare prăpastia Întunecată a depresiei și disperării. Ceasul Începu să bată ora. Recunoscător pentru că Îi distrăgea atenția, Își Încordă auzul să numere bătăile. Una... două... trei... patru. Tăcerea reveni. Ora patru. Încă patru ceasuri mai trebuiau să treacă până când Smith avea să Îi bată la ușă. Șaisprezece până la ridicarea cortinei la Guy Domville. Actul Întâi. „Grădină la Porches.“ Încercând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Henry, care uneori făcea ca replicile să sune bombastic și artificial, suna bine pentru perioada În care se desfășura acțiunea, la rândul său antrenantă. La un moment dat se auziră cam multe tușituri de la galerie, dar simți cum sala Își Încordează atenția, captivată de scenele de final. Când Marion Terry, rămasă pe scenă, cu speranțele spulberate la fel de iute cum se născuseră, Își lipi semnificativ fața de stâlpul verandei și cortina căzu la sfârșitul actului, aplauzele fură prea spontane și prea puternice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
spune ea și rămâne alături ceasuri Întregi, până când oboseala o obligă să se retragă. Ceilalți fac cu rândul la căpătâiul lui, dând liber asistentelor În ziua aceea și următoarea. Burgess, În special, petrece ceasuri Îndelungate lângă pat, urmărindu-i respirația, Încordându-și auzul pentru a prinde cuvintele neinteligibile pe care le murmură când și când. Pe 27, asistenta o cheamă pe dna James, căci ritmul repirației pacientului a devenit neregulat, dar criza trece. Pe 28, nu mai poate mânca. La patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
descifrau, dar care îi bântuiau, care nu-i lăsau în pace. În noaptea rece, focul îi chema. Însă ei nu se apropiau prea tare de el. Veneau, aproape îl atingeau, și apoi se îndepărtau. Cu toate acestea, deși ei erau încordați, împărțeau înțelegerea înțeleptului. Într-un fel se respectau fără să o știe. Au ajuns la ceea ce visau: aur. Era galben, murdar, din belșug. Se bătură pe umeri, se îmbrățișară bărbătește, râseră. Euforia dură, astfel încât, după ce începu munca adevărată, de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Dădu vina pe stres. Prea mult visa. Murmurând tot felul de scuze, își luă hainele și fugi pe scări până în parc. După un timp reveni la el. în acea atmosferă de pace, el se simțea în ultimul hal, cu nervii încordați la maxim. Se uită la ceas. Nu mai făcuse asta de mult timp. Era înainte de 12. Nu avea rost să mai aștepte. Se îmbrăcă în costum și ajunse rapid la servici. Salve, șefu'! Tot personalul îl copleși cu urale și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
autostradă. Mă uit la el. Se uită la mine și zâmbește. E inteligent, drăguț, plin de viață și are o forță interioară împletită cu curaj și demnitate. Și mai știu acum că știe să se oprească la timp. Situația este încordată, însă există și un anume spirit care să o atenueze. După ce plecăm de la cafenea, alegem melodiile pe CD și cu ocazia asta mai vorbim. Mergem la o cabană, izolată de celelalte, la o altitudine destul de ridicată. Mă întreabă dacă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Îmi dau seama deci cât îmi place de el. E inteligent, nu e malefic, chiar fain. Nu e tipul rău rock, nici un criminal oarecare. E drăguț, plăcut, independent, știe ce vrea, știe și când să se oprească. Deși situația e încordată, există și spiritul acela care o înfrumusețează. E ceva intim. Chiar mai și vorbim îmi place faptul că în unele privințe ne contrazicem ca și când lucrurile ce nu-mi prea plac, dar îi plac lui sunt, de aceea, nu chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
de tâmpiți fusesem la cap atunci când ne angajaserăm în afacerea respectivă. Începuse să picure groaza în mine. Din colțișorul nostru nu puteam întrezări nici o figură. Din colțișorul nostru n-am fi putut scăpa altfel decât cățărîndu-ne pe pereți. Ne-am încordat deci acuitățile auditive și-am așteptat... - Auzi-l: acuitățile auditive! Vah! Vah! Vah! Și le țineau încordate. Halal de mama care te-a făcut. Ești dat în paștele mă-tii, Norocosule!... - ...După o vreme, am auzit cam așa: Rap-Rapatrop-Zdrap- Zdup
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
clocotind de râme, cum fac ăi de vor să-și obișnuiască țurloaiele cu apa fierbinte. Într-un cuvânt, Omoroaica ne schimbase cartierul în iadul și raiul de pe pământ - pițigăie glasul Gabi cel Norocos pentru a sugera că, filozofând, Bruță-negriciosul se încordase, izbutind 47 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI BUCUREȘTI În care eu îmi revărsam bărbăția și tot eu țineam fata În care doar trecând în acea clipă pe stradă Deveneam pentru a treia oară neîntrerupt vinovat. M-am săturat să mai
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
o linie de cinci bandiți: eu, Cordaci, Marafete, Cârpeală și Geamu. O ucenică ne-a scrijelit cu o șindrea cruciulițe pe piept. Alta, crăcănată, ne-a împroșcat, dintr-o tufă de busuioc, cu o vadră de apă sfințită. Ne-am încordat fizicul și ne-am mijit felinarele. S-a auzit din nou un răcnet, numele ne fuseseră strigate, ne-au împins din spate, am închis binoclurile și-am sărit printre focurile vii. Iar de cum ne-am apăsat ștampila pingelii între vâlvătăi
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
din răsputeri, să îl calce, dulăul, mai sprinten, se și refugie, schelălăind batjocoritor, într-o gură de canal fără capac, răsărită, ca prin minune, în dreapta sa. Genel încercă să dezghețe atmosfera, pe care tot el, înainte, o împuțise și-o încordase. - Pe câinele Șopîrlacu... despre care merge zvonul c-ar fi fost pensionat de la Moși sau de la Circ, nu-l poți buși cu una cu două, recunoscu cu sportivitate șoferul. Își aprinse de la bricheta de pe bord o Carpală, măcar pentru a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
București ca pe buzunarele de la mort și se-mpăunează că m-ar umple de sute. I-am confiscat bagajele. Din pricina asta mi-e și tîrșală să nu mi-l pierd pe servici. 116 DANIEL BĂNULESCU - Când te-ai născut? se încordă profesional, către străin, fermecătoarea. - 8 mai, patruzeci și trei, reacționă, din reflex, cel întrebat. Și, felicitîndu-se că nu numise, până la capăt, ziua de înființare a Partidului Comunist Român, 8 mai 1921. (N-arăta atât de în vîrstă). - Bine. Atunci ia
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai presus de toate, ești periculos. Vei aduce necaz, suferință și durere celor pe care-i cunoști. Nu intenționat - nu ești rău. Dar ești aducător de nenoroc. Acolo unde mergi tu, Moartea merge odată cu tine. Vultur-în-Zbor a trebuit să-și încordeze mușchii pentru a-și împiedica mâna să-i tremure. Fără s-o știe, Livia Cramm repetase blestemul aruncat asupra nașterii și numelui său. Ea l-a privit și i-a zâmbit, vrând să-l liniștească. Dar ești foarte atrăgător, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
după perdele de mătase. Atât de fine, atât de rezistente, atât de întunecate. Prinse perdeaua de la fereastră cu ambele mâini și trase cu toată puterea de țesătura aceea diafană. Clamele cedară ușor rămânând cu ea în mână. Maxilarele îi erau încordate, respirația sacadată, ochii altădată blânzi, scăpărau săgeți printre genele lungi și dese. Ținând-o cu ambele mâini și cu privirea ațintită în depărtare, undeva în adâncuri, trase de pânza întunecată vrând să o rupă în bucăți, să o distrugă, dar
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]
-
și ieși în aerul cald al dimineții de toamnă. Era curioasă să vadă ce i-a scris, dar voia să citească mesajul într-o atmosferă destinsă, în natură, departe de tot ce însemna civilizație, doar ea și... el. Nu era încordată și nici nerăbdătoare. Apusese vremea în care aștepta înfrigurată câteva cuvinte din partea lui. Avea nevoie de o oarecare intimitate pentru a citi scrisoarea, testându-și astfel sentimentele. Ajunse greu în parcul de la periferia orașului, autobuzul strecurându-se anevoios printre mașinile
Clipe fragile by Mihaela Alexa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100966_a_102258]