2,617 matches
-
domnule. Totul devine vag și ireal. Ai senzația că parcă altcineva ți-a trăit în trecut viața. Se întoarse și adăugă: Ei bine, voi lăsa pe seama dumneavoastră contractul cu Winthrop. Craig își mută în cele din urmă privirea care îi încremenise asupra ușii de stejar închise, în spatele căreia dispăruse bătrânul funcționar. Dădu din cap cu îndoială și jenă, însă zâmbi când se așeză la birou. Nypers trebuia să fie bine dispus în dimineața aceasta. Pentru prima dată, bătrânul încercase să glumească
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
totul se potrivea. Scria și numele rudei celei mai apropiate. Răni sau leziuni grave: "Amputarea piciorului drept, necesară datorită rănirii în accidentul unui avion de luptă." Craig rămase cu ochii ațintiți pe hîrtie. Totuși avea încă piciorul drept, gândi el, încremenit într-o solemnitate de bufniță. Această gravitate se nărui ca un baraj sfărâmat de bombe; și, din nou, privi la formularul nemișcat. În cele din urmă gândi: trebuie să fie o greșeală. Vreun nerod de sus din biroul de evidență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
văduve grase, cu fete frumoase,/ Să-i pară lui, ibovnicele lui/ Cățele burduhoase, scroafe răpănoase./ Cu 99 de cozi lovitoare și pălitoare/ Loviți-l, păliți-l, la Sempronia porniți-l/ Curând, mai curând,/ Astă seară, deseară,/ Astă noapte, de noapte..." încremeniți de groază, poterașii ar fi aruncat cât colo puștile încărcate cu cuie de potcoavă găsită și sfințită apoi de preotul satului. Ar fi fugit unde vedeau cu ochii, dar le era frică să nu fie luați, pe întuneric, drept Zlota
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
sinuciderii. Filip primește. Nu este clar de ce, nu e prea verosimil, dar nu are importanță. Esențial pentru constituirea dramei filozofice este că acești doi bătrâni se află față în față. La început, Carol refuză să vorbească. Rămâne toată vremea nemișcat, încremenit într-o tăcere ostilă, disprețuitoare. Sunt, acestea, paginile cele mai dense. "Tăcerea dintre ei dură toată vara (...). Filip stătea toată ziua turcește, pe lada de lemn, atent la toate mișcările lui Carol. (...) Carol îl ignora total. Părea că nu-l
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]
-
spre piciorul muntelui colosal, ori alergând speriate în toate părțile și oprinduse brusc, halucinate. Când vineți, când roșii, munții înalți de pe Bistricioara, strălucind în soare cu toate stâncile lor... Departe, în singurătăți adânci, munții cei din urmă - aproape nori, albitranslucizi - încremeniți în gloria infinitului, impresionând mai mult sufletul decât ochiul, înfiorînd "voința", ca și muzica, răscolind în adâncurile ancestrale spaime, nostalgii, mitologii defuncte... Și-n fundul prăpastiei, la utrenie, aiurând, sunetul clopotului de la schitul invizibil... Încă și mai din adâncul vremii
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
venit... "Ți-a fost urât singur?" Adică: "Așa-i că mă dorești mereu?" Am luat cuvintele ei ca o expresie familiară de politețe a gazdei și - ca să răspund ceva - i-am spus aceste cuvinte înaripate (imaginea ei de pe scări îmi încremenise gîndirea): - Poate aveai treabă în grădină? - Nu - scandă ea rar - nu aveam nici o treabă - în grădină.Și, parcă dezmierdîndu-se, își așeză fără necesitate pala de păr pe jumătatea stângă a frunții. Învins mereu de imaginea ei de pe scări, mobilizând ultimele
Adela by Garabet Ibrăileanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295596_a_296925]
-
geam. Coroana sa pletoasă se unduia Încolo și Încoace, plecându-se până la pământ și ridicându-se apoi În aer. Poleite cu o lumină aurie, frunzele sclipeau orbitor În lumina lunii. Satul părea adormit. Nicăieri nu se auzea nici un zgomot. Câinii Încremeniseră ca niște sfincși, cu urechile ciulite și ochii ațintiți În zare, cocoșii Își Învârtoșară crestele și, plecându-și capul pe o aripă, stăteau și ei În așteptare. Satul părea cufundat Într-o liniște mormântală, de rău augur. Și doar frunzele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
ar fi mers nu prin aer, ci pe arătură. Privind prin hublou, Mașa Își făcea mereu În gând semnul crucii, rugându-se de Dumnezeu s-o aibă În pază. Broboane de sudoare mari cât niște mătănii șiroiau pe fața ei Încremenită de așteptare. Golurile de aer prin care trecea avionul se suprapuneau cu golul din viscerele sale și cu teama ce-i paralizase toate Încheieturile. Genunchii Îi tremurau, Îi tremurau și mâinile, iar buzele se albiseră de spaimă. Curiozitatea totuși o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
bătând din aripioare și căutând să ajungă sub cuibul lipit de grindă. Ușa grajdului se prefăcuse și ea Într-un fel de coajă, lăsând să se Întrevadă prin golul Întredeschis o fâșie din ogradă plină de orătănii, fântâna, gardul, mesteacănul Încremenit și o parte din crucea bisericii Uspenia, pe care se afla acum un cuib de cocostârci. Deodată, ca de la sine putere, țâțele se puseră-n mișcare. Intrau și ieșeau ritmic Înăuntrul pâlniei, acționând ca niște pistoane. Întregul organism al caprei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2067_a_3392]
-
dorea un câștigător! Uneori, tensiunea nervoasă era catapultată la maximum, atunci când un zar se rostogolea și se așeza Într’o poziție de echilibru pe una din muchii, ca după această exchibiție, să se fixeze pe latura care indica - joc neutru. Încremenit În colțul camerii unde se așezase, Tony Pavone visa cu ochii deschiși; un vis straniu, un vis cum nici chiar În imaginație nu credea posibilitatea lui. Se miza sume fabuloase, uneori - la o singură aruncare a zarurilor, ce-l „Norocos
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Ce parodie, izbucni el Într-un râs isteric. Prea târziu...Dar, niciodată nu-i prea târziu... Izbucni În hohot de râs, privind la Doctor care categorisea câștigul În ordinea lui crescătoare. „Nu te mai osteni, Doctore. Jocul continuă...!” Întreaga asistență, Încremeni... Ce-i doi gansteri ciuliră urechile În timp ce Doctorul stopă introducerea banilor În buzunare, privindu-l Întrebător. Cu siguranță, Gică picior de lemn era lefter. Afirmația lui avea la bază o altă variantă. Își așeză Într’o oarecare poziție piciorul său
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
Blondă, părul oxigenat, tunsă scurt cu breton Îl privea surâzător.Purta un mantou de un profund negru croită de un profesionist de clasă În așa fel, Încât Îi scotea În relief tinerețea trupului, oferind privirilor o distinsă eleganță!! În ce privește ochii...? Încremeni de uimire...! „O tu, benefică natură generată din metamorfoza Universului, cum ai reușit să construești acest exemplar Împodobindu-l cu asemenea mărgaritare...!?” Având ploapele deschise la capacitatea lor, albastrul curat din privirea ei, rivaliza cu Însuși „Albastrul Cerului” În timp ce ochii
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
pas efectuat, mersul devenea tot mai nesigur! Avea o senzație nelămurită a cavității bucale În timp ce respirația Îi era tot mai anevoiasă! O sudoare rece Îi brăzda fruntea, fiindu-i frică...! Cu ochii puternic injectați privi cu teamă platoșa de ghiață, Încremenind. Uriașa carapace dansa ondulatoriu, trosnind infernal!! Puțin mai lateral un pește crap de dimensiuni uriașe birui Învelișul masiv de ghiață al lacului, se avântă În aer cu masive iceberguri ce alunecau pe spinarea lui solzoasă, făcând un zgomot infernal...! Tony
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
o așa violență ce o puse pe gânduri și speriată, făcu cale Întoarsă. Prea târziu. Unul din milițieni Îi tăie calea acostând-o, cu o voce ce nu admitea replică. „Prezintă actul de indentitate, și legitimația de serviciu...” Biata fată Încremeni de frică. Extrem de intimidată, privea la călău făcând presupuneri cam ce anume acesta dorea În timp ce torționarul ridică vocea. „Ești surdă...!? Ori nu vorbești românește...?? Mai repet odată, actele la control...!!” Bruma cunoștințelor de limbă română Îi reveni În memorie Înțelegând
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
genera un miros specific, ucigător.În aceste cumplite momente, Tony Pavone Își zise: În mod sigur costitue un demențial act, dacă voi profana acestă citadelă a Împuțiciunii...!! Iar florăreasa În poziție provocatoare Îl aștepta. Așteptare zadarnică deoarece omul de alături Încremenise În poziția În care se aflase, nehotărât de cele ce aveau să urmeze. Socotindu-l timid, puțin umblat brin brațele femeilor, fata Îl apostrofă. „Trebue să te grăbești... Timpul trece...” Tony Pavone se Înroși până În vârful nasului. Îi era rușine
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
mintea răvășită de cele mai Întunecate perspective de viitor, Tony Pavone nu realiză adevăratul sens al cuvintelor spuse de Maior Însă, când acesta Îi atrase din nou atenția se trezi la realitate. “Întoarce capul...!” - mai zise Maiorul. Se răsuci mașinal, Încremenind. Iluzie ori realitate...? Atena Îl privea consternată cu pupilele dilatate, apoi izbugnind În lacrimi, pronunță. “Nu se poate...! Nu pot crede, tu ești Întradevăr...? Tu, medaliat cu medalia “Muncii” pentru munca ta numai cu bune rezultate, să te țină arestat
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
unul dintre aceștia fiind decanul Baroului de avocați domnul Pora ce apăra interesele româniei la Tribunalul Internațional dela Haga...! Procesul Începu normal iar avocații pe rând se străduiau să demonstreze nevinovăția inculpatului Tony Pavone, de o așa manieră Încât asistența Încremenise ascultând pledoria În forță a celor trei avocați. Uneori judecătorul Întrerupea euforia apărătorilor punând Întrebări lipsite de logică, lipsite de orice temei juridic având senzația aflării din nou În custodia hienelor! Cum procesul Încă nu era În stare de judecată
Legea junglei by Dumitru Crac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1624_a_3102]
-
discuțiile din cancelarie care-mi ajunseseră la urechi. Toată lumea părea să creadă că doamna Connolly fusese cea care deconspirase aventura Shebei. Eu știam mai bine. Ochii lui s-au întâlnit cu ai mei chiar când era în ușa toaletei. A încremenit, ca un gândac de bucătărie. Gura i s-a deschis să spună ceva și apoi a părut că se răzgândește. — Căcat cu ochi! am scuipat eu, când a tras ușa de la baie după el. Pe la ora 4, în sfârșit am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2321_a_3646]
-
S-a deformat oglinda concavă a vieții, pe la colțuri au apărut crăpături, destinul a încercat să le chituiască vremea asfințise de mult. Nimic din splendoarea ființei nu reflecta spre mine, speranțe, ochii albaștri și triști umbreau așteptări pe ninsoare, chipul, încremenit în ziua de ieri, îi era sete de fericire, n-avea putere ca să mai ceară “Doamne, dă-mi bucurie!” *** Oglinda concavă devine rotundă, în ea abia mai zăresc chipul femeii cu mâinele albe ce colorează iarna în roz. Îi urmăresc
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
tot ceea ce ni se întâmplă are prioritate cosmică doar ego se închipuie prea uriaș în teribilul marelui nimic Ultimii daci În cerdacul din suflet de ar încăpea toți oamenii frumoși ai clipelor mele cu zâmbetul înălțat în aripă cu gestul încremenit în cunună de spic în icoana timpului balaurul tolănit pe șalele Retezatului și-a păstrat solzii de stâncă cu siguranță mai ocrotește poiana cu narcise sălbatice și toate basmele perenelor copilării cu viteji din rărunchii pământului fețe de fum ochi
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
mai cadă în abateri și de palma aspră și grea a tatălui său. Privi o secundă în jur. Colegii lui neputincioși fugind din calea bestiilor, fete lovite cu pumnul peste gură, pline de sânge, eu rămas inert la podea, Erjika încremenită de frică, nereușind să ascundă sticla în sarafan, horcăiala portarului care nu-și revenea în simțiri, țipete de groază, praf ridicat pretutindeni și nici un profesor sau pedagog care să le vină în ajutor... Nu pot, mamă, spuse șoptit mai mult
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
niciodată singure. Dispăruse toată culoarea toamnei și peste tot era alb. Devenisem mici puncte mișcătoare într-o lume care părea că abia începe să se definească așa cum o poezie dă să se nască pe o foaie de hârtie imaculată. Vântul încremenise dincolo de pădure. Pomii stăteau nemișcați trăindu-și tăcuți apăsarea zăpezilor de pe ram. Cerul, de un gri spălăcit, părea să coboare cu toată apăsarea sa, tot mai aproape de pământ. Îmi căutam banca dând cu mâneca hainei în stânga și-n dreapta să
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
și crengi, forme ce voiau să mă scoată din lumea în care credeam că trăiesc, pentru a mă învăța cum să mă lupt cu frica din mine. Am simțit dintr-o dată cum o greutate mă apasă pe umeri și am încremenit de spaimă. După un timp pe care nu pot să-l descriu căci se desfăcuse prea mult datorită fricii ce pusese stăpânire pe mine, am avut strania senzație că prin mine cresc vlăstare de pomi seculari sau parcă-mi încolțiseră
Anonim pe ringul adolescenţei by Liviu Miron () [Corola-publishinghouse/Imaginative/252_a_500]
-
clipe valoarea eternității, dar n-am dat-o; imediat însă mă rectific, gândind că nici nu era nevoie, pentru că eternitatea de care vorbesc era cuprinsă în sinea acelei clipe fără să știm, că am rămas singuri, că anotimpul era ireal, încremenit la fereastră, că a doua zi dimineața, doamna Carolina Pavel avea să-și scuture așternutul aplecată peste pervaz, liniștită, veselă ca întotdeauna, fără să bănuiască măcar, că în casa ei, în noaptea abia trecută, una din nopțile rare ale lumii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]
-
ea în primul rând - timpul obosit al acelei zile sau al acelor vremi... Domnul Pavel abia reușea să facă loc frazelor lui prin dislocările blocurilor de vorbire ale soției, așezate ca în construcții monumentale sau mai degrabă semănând cu grohotișurile încremenite de un miracol pe căderi în pantă. Simțea reușita lui ca pe o abilitate de gimnast sau de jongleur perfect care-și exersa talentul sau geniul cu un neasemuit aer de demnitate, ce zidărea asemenea solemnitate, prin nemișcarea ce și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1887_a_3212]