2,268 matches
-
cărora le fierbe sângele În vene, pe ei Îi sperie pasiunea. Poți să-l faci să simtă cât de mult Îl iubești, dar să nu-i spui. Și o să se Întoarcă. Deja i-am spus, zise Kitty rușinată. Giulia se Încruntă. — Niciodată, niciodată nu trebuie să-i spui unui bărbat cât de mult Îl iubești, zise ea supărată. De câte ori am făcut asta, s-a dus naibii tot. — Dar Îl iubesc! M-am rugat În fiecare zi de-atunci... Carmen o Întrerupse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
cred că n-o să-l mai vezi niciodată. Sau poate o să te sune peste vreun an, când o să treacă prin New York. — Probabil... am fost amândouă fermecate de cine nu trebuia... nu? zise Kitty Într-o doară. — De ce spui asta? se Încruntă Desert Rose. Charlie e bărbatul potrivit pentru mine. La cine ai vrea să visez? La un doctor, un comerciant, un contabil? Nu-mi plac. Sunt plictisitori. Așa, amândoi suntem artiști. Știu că am exasperat pe toată lumea cu Charlie, dar eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
dar aproape întotdeauna fără Marta. Astăzi, totuși, cinci minute n-au fost suficiente, nici zece, și au trecut aproape douăzeci până la întoarcerea lui Marçal. Urcă repede în furgonetă și trânti ușa. Avea un chip serios, aproape sumbru, cu o expresie încruntată de adult pe care tinerețea trăsăturilor lui nu era pregătită s-o susțină. Ai stat mult azi, s-a întâmplat ceva, e vreo problemă în familie, întrebă socrul, atent, Nu, nu e nimic grav, scuză-mă că te-am obligat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
mobilele trebuiau să fie diferite de ale noastre, așa se poartă acum, în tonuri clare, nu ca cele pe care le avem dincolo, care par trecute prin cuptor, cât despre restul, omul se obișnuiește întotdeauna, întotdeauna se obișnuiește. Marta se încruntă ascultând discursul tatălui, se sili să zâmbească și porni din nou prin casă, de astă dată deschizând și închizând sertare și dulapuri, evaluându-le conținutul. Marçal făcu un gest de mulțumire spre socru, apoi se uită la ceas și anunță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2116_a_3441]
-
normală e cea mai scandaloasă; ea nu depinde de noi niciodată și uneori e ultimul număr de dresaj. Destinul ne urmărește ironic cum bâjbâim între scuze, cerșind o amânare, apoi alta, din ce în ce mai înfricoșați, până ce, brusc, se plictisește, devine nerăbdător, se încruntă și poruncește, „acum, salt!”, și cu un suspin intrăm în neant. Nu cred că l-am convins, dar eu mă înflăcărasem, poate fiindcă pe atunci îmi era mai simplu să vorbesc despre asemenea lucruri întrucât le înțelegeam mai puțin. Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a mânjit hârtia. Victorios și mulțumit, portarul a deschis ferăstruica și mi-a făcut semn, binevoitor, că acum avea în sfârșit timp pentru mine. Când i-am explicat însă ce căutam acolo, a rămas pe gânduri. M-a privit bănuitor, încruntându-și sprâncenele. Nu-l anunțase nimeni că vin. Stai aici, zise, și a intrat în clădire, de unde, după o vreme, s-a întors și mai încurcat. N-am găsit-o pe Moașa, nu pot să-ți dau drumul. — Moașa? m-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
am liniștit, repezindu-mă la el și îmbrățișându-l. — Ei nu, că ești nebun, băiete, mi-a zis gardianul, pregătindu-se să scoată cătușele și să mi le pună la mâini. Dar în clipa aceea a intrat directorul. — Ei? se încruntă el la mine. Ai găsit ceva? — Sigur că da, domnule director, am strigat fericit. Sigur că da. Și i-am explicat foarte mândru că o închisoare care se arăta lumii ca o cocotă nemachiată constituia o greșeală. Deținuții sufereau auzind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
Nu înțelegeau. Domnul Andrei a plecat capul în pământ, presimțind pericolul care plutea în aer. Tăcerea lui era parcă un reproș mut: „Vedeți, domnule sculptor? Nu era mai bine să nu vă spun nimic?” Mopsul mi-a înfruntat privirea. Se încruntase, dar nici un mușchi nu-i tremura pe față. Se ținea tare, canalia. Dominic își încordase gâtul de taur ca să priceapă ce se întâmpla. Dodo își frământa mâinile, îmbătrânite dar încă frumoase, cu degetele lungi, Nelson își trecea dosul palmei peste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
vârstă. Atunci îl așteptam să-și revină. Ca să nu ațipesc și eu, mă ciupeam. Din greșeală, la un moment dat, m-am ciupit prea tare și am scos un strigăt de durere. — Ce s-a întâmplat? întrebă Bătrânul, tresărind și încruntând sprâncenele. — Nimic, am răspuns încurcat. O măsea care mă supără din când în când. — A, înțeleg, mormăi el. Și eu am suferit de măsele. Avea o plăcere aproape copilăroasă să trișeze și să câștige. Cum făceam o gafă, care încheia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
mult, nu crezi, domnule Daniel? Ei bine, nu, mi-am zis, înverșunându-mă la gândul că femeia din fața mea vroia să mă coboare ca să mă iubească. „Dar aviatorii tăi?” am întrebat-o. „Ce-i cu ei?” s-a mirat Laura, încruntându-și sprâncenele. „Ei nu sunt tot minciună?” A rămas pe gânduri. „Poate că ai dreptate, murmură într-un târziu. Hai să mergem”. Și am pornit, tăcuți, spre ieșire. La capătul coridorului l-am zărit pe Mopsul. Încerca să dispară ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
a venit o idee. Am căutat-o pe Moașa, i-am făcut ochi dulci și m-am culcat cu ea. După ce-am iubit-o, în timp ce Moașa se îmbrăca, am rugat-o ca din întâmplare: „Draga mea...” Ea s-a încruntat. Nu-i plăcuse oare că-i ziceam „draga mea”? Am repetat: „Draga mea, aș vrea să văd și eu... te rog să dai ordin...” „Ce ordin?” se strâmbă Moașa, țuguindu-și ironic buzele, deși înțelesese foarte bine, se vedea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
o mână cu degete puternice mi s-a înfipt în umăr, trăgându-mă îndărăt. Bruta m-a privit cu ochi de gheață, neînduplecați, de parcă nu mă văzuse niciodată. Am vrut să-i explic ceva prin semne, dar Francisc s-a încruntat amenințător și am priceput că n-avea rost să insist. Umilit, am pornit înapoi pe coridor, rugându-mă să nu mai întâlnesc pe nimeni. De aici amintirile mele se încurcă. Am înghițit două somnifere care, în loc să mă doboare, mi-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
e dracul ăla? Petrecerea se derulează pe un șlep, transformat În locuință de lux, la malul unui lac. Pe drum, Wakefield Îi spune Zeldei saga cu nebunul, restaurarea și propria lui dorință de a locui Într-un cort. Zelda se Încruntă. El cunoaște prea bine Încruntarea aceea; Într-o clipă se va preface Într-un șuvoi de sfaturi. Problema ta, Wakefield, este că ție nu-ți pasă de karma ta. Tipul de alături este În mod evident un demon pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Își face de lucru aprizînd un bețișor parfumat cu aromă de salvie. — O să fiu foarte sincer cu tine, Începe Wakefield. Alături de mine locuiește un tip care bate toată ziua În pereți. Aș vrea să Înceteze. Nu fac magie neagră, se Încruntă Reverendul și Wakefield Își dă seama după ridul dintre spîncene că este cu mult mai tînără decît Își imaginase. Dar, oricum ar fi, spune-mi despre ce e vorba, spune ea și ridul dispare. De ce bate În pereți? Chiar, de ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
domnule doctor Westcott. Observă o cicatrice lungă pe unul dintre genunchi. Am căzut de pe bicicletă la zece ani. Își lipi buzele de pielea încă încrețită, iubindu-l pentru această mică imperfecțiune. — A sărutat-o mama ta ca să treacă? Laurence se încruntă și încercă să tragă așternutul. — Cum poate cineva atât de chipeș și plin de succes să se simtă atât de nesigur? îl tachină Fran, trăgând de cuvertura de bumbac și râzând. — Trebuie să simți că ești iubit ca să te vezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
câine când se linge pe bot, se repeziră jos, țipând. Wild Rover lătră în semn de recunoștință. — Al naibii câine. A mâncat pâinea cu usturoi. — Cel puțin ne-a lăsat castronul cu spaghete. — Asta numai pentru că n-aveau parmezan, se încruntă Jack, cu un aer amenințător. Deși se simțea puțin vinovată de viteza cu care păreau să sară peste rând, Fran îi era totodată profund recunoscătoare lui Laurence pentru că obținuse atât de prompt un control pentru tatăl ei. Se ținuse de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
A, da, normal. Eu sunt pescarul... dar ce comandați astăzi? — Ce-mi oferi? — Ce zici de niște sawara proaspăt? — Cât costă? — Patruzeci de yeni felia. — E cam scump. Mă-chan ieși în ușa bucătăriei și, cu mâinile în șolduri, se uită încruntată la Shōsuke. — O să avem un musafir străin, așa că presupun că o să comandăm mai multă carne. Ai grijă să ne servești ca lumea. — E o amenințare? Shōsuke își desfăcu prosopul din jurul capului și-și șterse sudoarea de pe față cu el. — Ia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
non, non! — De ce nu pleci dacă nu vrei s-o încasezi? Gaston tăcu. — Mă auzi? Te-am întrebat ceva. — Am luat o hotărâre. Glasul moale al lui Gaston se strecura printre degetele ce-i acopereau fața. Îl privea pe Endō, încruntând din sprâncene ca un copil pe care-l ceartă părinții. — Hotărâre? Ce naiba de hotărâre? — Să nu te părăsesc... să merg cu tine. Vocea lui suna ca un bâzâit de țânțari, dar Endō a reușit să priceapă ce vrea. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
nimicuri, cînd ceva mă făcu să-mi Întorc capul. Aveam sentimentul că se uita cineva fix la mine, deși mi-am dat seama de asta de-abia după aceea. În spatele meu, pe o altă canapea, ședea un bărbat care se Încrunta la mine. L-am privit Întrebătoare, dar el nu și-a schimbat expresia, așa că m-am uitat În altă parte. Dar chiar În vreme ce mă străduiam să mă realătur conversației, Îi simțeam În continuare privirea Încruntată ațintită În ceafa mea și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
În numele meu, viitoarea soacră a lui Ellie e o ființă oribilă, care Își Înhipuie că e, de fapt, nunta ei. Nu că noi am avea vreo experiență În domeniul soacrelor oribile, adaugă ea, privind pieziș la soțul ei, care se Încruntă. Credeam că tu și mama vă Înțelegeți de minune zilelea astea, spune el, tăind plăcinta. — De minune? Ha! Hai mai bine să zicem că abia ne suportăm. Dar, În fine, mai bine nu discutăm despre soacre toxice. Am decis, acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
adulți“, pe Marylebone High Street. — E chiar atît de rău? se strîmbă ea. Dau din cap că da. — Nu credeam că e posibil să urăști pe cineva În halul ăsta, dar jur că e o soacră de coșmar. Fran se Încruntă din nou. — OK, nu neagă nimeni că spune tîmpenii, dar cred că e pur și simplu o femeie incredibil de nesimțitoare, care nu știe unde să tragă linie. Pentru că, hai să recunoaștem, a fost foarte bună cu tine. — Ai Înnebunit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
de ale mele. Asta pentru că tu ești perfect, zice ea și-mi face cu ochiul. — Știam eu că există un motiv pentru care m-am Însurat cu tine. Gregory se Întinde și-i strînge mîna plin de afecțiune. — Serios? se Încruntă nevastă-sa. Vreau numai să mă asigur că totul e la vedere. N-o să uit niciodată cînd am mers În vacanță cu părinții mei și cu niște prieteni de-ai lor și, de Îndată ce ne-am Întors la hotel, mama a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
către camera mea și a lui Dan, iar Trish se Întoarce către mine, părînd Încurcată. — Șșș, face ea și ne oprim locului să ascultăm. Ce ciudat. Aș putea să jur că se aude o conversație venind din camera voastră, se Încruntă Trish. — Da? Adică, știu că fiul meu e un geniu, dar asta n-ar fi un pic cam mult chiar și pentru el? Întreb eu și mă apucă rîsul. După aia aud și eu. E vocea inconfundabilă a Lindei. — Ăsta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
seara asta? Îl Întreb pe Dan cînd sîntem singuri la noi În camera, unul avînd gijă de Tom, iar celălalt făcînd duș. — Cine? Tu și cu mine? Nu, prostuțule! Noi! Toată lumea. Crezi că ai tăi s-ar supăra? Dan se Încruntă. — Ca să fiu sincer, cred că există posibilitatea asta. Știi, e prima seară pe care o petrecem aici și probabil că vor să-i cunoască mai bine pe toți. În plus, o știi pe mama. Pun pariu că a muncit pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
Încercăm să Îl lăsăm cu Linda și Michael. Nu că m-ar deranja În mod deosebit. Ar putea fi chiar amuzant. Dar ne-ar periclita șansele ca cei doi să mai accepte vreodată să stea cu cei mici. — Știu, se Încruntă Trish. Trebuie să recunosc că sînt Îngrijorată din pricina lui. Se Întoarce către Linda și Michael. — A, Doamne, nu că aș crede că nu v-ați descurca. Nu asta intenționam să spun. Însă Oscar e foarte sensibil (Lisa și cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]