22,821 matches
-
de consecințele sociale și ecologice ale dominației automobilelor asupra orașelor. Reciclarea deșeurilor este benefică atât pentru natură, cât și pentru om: „Germania a fost promotoarea ideii de reciclare, planificare și responsabilitate pe viață în ce privește produsele. Programe mandatate de guvern îi încurajează pe producătorii de automobile și dispozitive casnice să-și asume responsabilitatea pentru dezmembrarea, refolosirea și reciclarea produselor lor. Pe lângă faptul că este sigură din punct de vedere ecologic, această practică îi scutește pe consumatori de povara de a se descotorosi
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
ocupau de toate iar oamenii muncii își vedeau strict de treburile lor în uzine, în agricultură, și în alte domenii, acest fapt a condus la neimplicarea cetățenilor în viața publică. Același partid și aceleași rânduri scrise în ziare nici nu încurajau spiritul civic. De aceea, constatăm în zilele noastre o acută lipsă a conștiinței civice. Românii au rămas aproape în totalitate simpli spectatori, pasivi și obosiți, asistând neputincioși, cu indiferență ori resemnare la degradarea continuă a vieții noastre sub toate aspectele
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
mai proastă școală cu putință pentru individ. Din punct de vedere moral, individul de azi e mai rău înzestrat decât oricare altul, poate, iar într-o largă măsură faptul se datorește spiritului istoric, istorismului, care a ridicat apatia omului modern - încurajată de altfel și de presiunea celorlalte puteri anonime - la rangul de floare aleasă a lucidității. [...] Caracteristic încă, pentru omul modern, e sentimentul de «a aștepta să se întâmple ceva». Nu s-a întâmplat încă? Se va întâmpla cu siguranță peste
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
remarca în acest sens în august 2000: „ Spre deosebire de Polonia, Ungaria sau Republica Cehă, unde clasa politică se recrutează dintr-un spectru mai larg, în România sunt o mulțime de oameni de valoare care nu îndrăznesc să intre în politică. Ei încurajează astfel întărirea percepției populare cu privire la dominația celor corupți, a celor care doresc să se îmbogățească sau să beneficieze de avantaje. Adevărul este că mai în toate partidele sunt oameni cinstiți, bine pregătiți care așteaptă răbdători să fie puși în valoare
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
cap (vreunui senator sau deputat) să iasă în fața națiunii și să spună adevărul gol-goluț. Ar fi tot ce mai așteptăm din partea d-lui Constantinescu. [...] E trist că nici unul din consilierii de ultimă oră, unii dintre ei admirabile personalități nu-l încurajează în această direcție.” Reiau ideea potrivit căreia la noi, românii, nu este apreciată cum se cuvine munca. Foștii comuniști o recomandau cu putere dar românul rareori o făcea din proprie convingere. Numai oamenii de talent și foarte cinstiți au ridicat
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
vedere: un metru șaptezeci și patru înălțime, păr negru, ochi negri, trăsături fine, buze subțiri, mintea ascuțită. Și foarte rapid. Se apropia cu o viteză colosală și o intenție vădită: să salveze copilul. Lumea, percepând planul japonezului, începu să-l încurajeze: Hai, bagă, mai repede, mai repede, fugi moșule, fugi etc. Vatmanul, dându-și și el seama ce se întâmpla, acceleră, claxonând în același timp. Scoase capul pe geam și urlă: - Luați copilul de pe șine! La o parte! Spectatorii priveau fermecați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
am cuvinte, ce să zic... Oamenii păreau că vorbesc serios. Erau cu adevărat supărați pe cineva de la București, care nu-l lăsa pe Take să facă filmul ăsta cu fata, cu câmpul, cu pasărea. - Lasă Take, nu te supăra, îl încurajă Andreea. Măcar noi, ăștia de la masa asta, știm să te prețuim... - Mhm, zise Luca. Cine a mai scris ceva? - Eu, zise Marcel, un slăbănog cu părul lung care purta un tricou pe care scria „Live fast, die young“. - Păi, zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
Măcar noi, ăștia de la masa asta, știm să te prețuim... - Mhm, zise Luca. Cine a mai scris ceva? - Eu, zise Marcel, un slăbănog cu părul lung care purta un tricou pe care scria „Live fast, die young“. - Păi, zi, îl încurajă cineva. - Ok. Fiți atenți: începe cu o fată într-un compartiment de tren, se aude zgomotul ăla de tren, tâdâm-tâdâm. Fata se uită pe geam, vede un câmp. Se tot uită până i se închid ochii. Visează. Visează un vultur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de partea cealaltă“ și că ai pierdut acea relație privilegiată cu cartea, ce aparține numai cititorului: a putea considera ceea ce e scris ca ceva finit și definitiv, la care nu e nimic de adăugat și nimic de omis. Dar te încurajează încrederea pe care Cavedagna continuă s-o nutrească în posibilitatea unei lecturi sincere, chiar și aici, în editură. Iată-l pe bătrânul redactor reapărând prin ușile de sticlă. Apucă-l de o mânecă, spune-i că vrei să citești mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
aveam de ce să-l informez că, după câte știu, Ermes Marana lucrează pentru japonezi și are centrala apocrifelor sale în Japonia. Important pentru mine e ca acest inoportun să se îndepărteze cât mai repede cu putință de Ludmila: l-am încurajat, așadar, să întreprindă călătoria și să facă cercetări minuțioase până ce-l va găsi pe traducătorul fantomă. Pe Cititor îl sâcâie niște coincidențe misterioase. Mi-a povestit că, de o bucată de vreme, din cele mai variate motive, i se-ntâmpla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
plăcute, aș fi dorit să mențin distinctă, neconfundată cu celelalte, imaginea individuală a fiecărei frunze, din momentul când intră în câmpul meu vizual și să-i urmăresc dansul aerian și așezarea ei pe firele de iarbă. Aprobarea domnului Okeda mă încuraja să perseverez în această intenție. Poate - am adăugat, contemplând forma frunzelor de ginkgo, ca un mic evantai galben cu marginea festonată - aș putea reuși să mențin distinctă în perceperea fiecărei frunze perceperea fiecărui lob al frunzei. Domnul Okeda nu și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
caz. Cărțile interzise aici, dincolo sunt extrem de interzise, iar cărțile interzise dincolo sunt ultrainterzise aici. Dar prin exportul în țara cu regim opus a propriilor cărți interzise și importul cărților acesteia, orice regim are cel puțin două avantaje importante: îi încurajează pe oponenții regimului dușman și stabilește schimburi utile de experiență între serviciile de poliție. — Sarcina ce mi-a fost încredințată - te grăbești să precizezi - se limitează la contacte cu funcționarii poliției ircanice, căci numai prin canalele voastre scrierile oponenților pot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
pantofii. — Nu știu ce să zic. Nu cred că mi-ar plăcea să adopt un copil. Însă... — Însă un copil ar putea veni să locuiască la tine. Nu-i neapărată nevoie să-ți bați capul cu procedurile de adopție și judecătorii, îl încurajă Mma Potokwane. Gândește-te ce minunat ar fi! — Poate... Nu știu. Copii sunt o mare responsabilitate. Mma Potokwane râse. — Tu, însă, ești un bărbat care-și asumă responsabilități cu ușurință. Garajul tău, de exemplu, asta da responsabilitate. Și ucenicii ăia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
În fața lui, cele două femei îi zâmbeau încurajator. Femeia solidă - ea era șefa, știa asta, fiindcă îi văzuse fotografia în ziar - iar cealaltă, cu coafura ciudată și cu rochia extravagantă, era probabil secretara ei. — Nu trebuie să fiți stânjenit, îl încurajă Mma Ramotswe. Suntem solicitați de oameni de tot felul. Nu-i nici o rușine să ceri ajutor. De fapt, interveni Mma Makutsi, cei puternici au curajul să ceară ajutor. Numai cei slabi se simt prea jenați ca să vină aici. Mma Ramotswe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
cum îi ard obrajii și era buimăcită. Pantofii, cea mai bună pereche a ei, pantofii cu trei năsturei strălucitori cusuți pe fața de sus, îi întoarseră privirea, așa cum fac toți pantofii. Apoi Mma Ramotswe izbucni în râs. — Stai liniștită, o încurajă ea. Înțeleg ce vrei să spui, Mma Makutsi. Poate domnul J.L.B. Matekoni nu-i cel mai popular bărbat din oraș, dar este unul din cei mai cumsecade. Poți avea încredere totală în el. Nu te-ar dezamăgi niciodată. Și sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
spune domnului Badule. — Asta-i partea care n-o să-mi facă plăcere, mărturisi Mma Makutsi. Restul nu mă deranjează, dar să-i spun bietului om că are nevastă rea de muscă, asta nu-mi va fi ușor. Mma Ramotswe o încurajă. — Nu-ți face probleme. Mai totdeauna când noi, detectivii, trebuie să le dăm o veste proastă clienților, aceștia știu deja despre ce-i vorba. Noi doar le furnizăm dovada de care au nevoie. Ei știu deja, nu le spunem nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
dar ea aduse din nou vorba despre împrumut, iar el cedă. O să se ducă în după-amiaza următoare când toată lumea va fi la serviciu. Studiase problema: nici măcar menajera nu va fi acolo, și nici câine nu au. — Nimic mai simplu, îl încurajă ea. Termini treaba într-un sfert de oră. Intri. Ieși. Îi dădu pachetul. Arma fusese pusă la loc în hârtia cerată, care, la rândul ei, fusese împachetată într-o hârtie maro, obișnuită. Ambalajul ascundea natura conținutului, dar pachetul era destul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
atât de departe cu studiile. Mi-am luat certificatul Cambridge, dar nimic după aceea. Am fost prinsă cu lucrul la compania de autobuze a soțului verișoarei mele, înțelegeți. Nu mi-am continuat studiile. — Nu-i niciodată prea târziu, Mma, o încurajă el. V-ați putea înscrie. Avem câțiva studenți destul de vârstnici aici. Nu că dumneavoastră ați fi vârstă, firește, dar ideea e că oricine poate studia. — Poate, replică ea. Poate într-o bună zi. — Puteți studia aproape orice aici, continuă el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
îl plăceau. Sud-africana a prins drag de el și s-au mutat în aceeași cameră. Îi făcea totul - îi gătea, îi spăla hainele și făcea mare caz de el. Apoi a început să se arate interesată de mine. N-am încurajat-o, dar a avut o aventură cu mine în timp ce încă era cu băiatul ăla. Mi-a zis că o să-i povestească despre noi, dar că nu vrea să-i rănească sentimentele, așa că ne vedeam în secret, ceea ce era destul de greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
în bucătărie, se-ntoarce: „Până se face pizza, hai să-ți arăt niște poze...”. Scoate un album de familie, impresionant, mare, legat în piele, se-așază la picioarele mele, sprijinindu-se de genunchiul meu, i-alunecă degetele și io o-ncurajez pipăind-o discret, îmi zic că e chiar frumușică, miroase bine fătuca, i-alunecă bluza de pe-un umăr, o trag mai aproape, are pielea catifelată... și-ncepe să mi-l arate pe tată-său în poze, în aia goală
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
schimb, două manele cu Guță și „Supărat, supărat sunt, Doamne, iarăși, supărat...”. Așa, de balcanism. Șterg jpg-urile. De vreun an și jumătate ne tot scriem. Mircea-mi povestește ce realizări mai are, eu mă victimizez înșirând porcărioare, să-l încurajez că lui i-e bine acolo și nouă de rahat aici. „... s-a dat liber la plouat și tot toarnă, a rămas robinetul deschis, îți răsar mânătărci pe creier, îți încolțesc semințele aduse de vânt la subsuori, te-aștepți să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Non, non... vreau să cobor, vreau să cobor, așteptați... Nu... Rectorul încearcă să-l convingă, parlamentează. - Domnule ambasador, poate totuși... - Nu mai rămân nici o secundă! Eu am coborât... Studenții aplaudă: „Heiheihei, vive la France!, heiheihei, vive la France!” și îl încurajează pe diplomat: „Hai sus, hai sus, hai sus...”. Polițiștii se uită disperați în dreapta, în stânga, n-au cum să-i facă să se oprească. „Hai sus, hai sus, hai sus...” - Nu... Nu, în nici un caz! Absolut! face diplomatul îngrozit semne. Cobor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
te schimbi dintr-odată, nu-ți mai place nimic, chiar nimic, vezi lumea ca printr-un pahar de ceai de mușețel, butonezi telecomanda, îi ții pumnii crocodilului s-ajungă barca din urmă, hai, mai cu energie, îi admiri dinții, îl încurajezi când a-nceput să mestece o bucată de cârmă, așa, tu lasă picioarele în jos, mai aproape, mai trebuie cam jumătate de metru... Cât de mult se străduiește rechinul să ia o îmbucătură din cărnița de mulatră, phui! Ce chin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
Întunecoasă din preajma depozitelor, alunecând cu mâna pe o balustradă dintr‑o funie groasă, marinărească; apoi urmărea În sinea sa, cu mereu aceeași furie tulbure, pasul ei hotărât spre ușa de la etajul trei (grecul stătea În capul scării, ca s‑o Încurajeze). După care, scena se muta pe străzile Marsiliei, unde Marieta, fardată violent, stătea rezemată de un zid de piatră, Într‑un picior, precum o pasăre vătămată... „Suntem toți aici, Kameraden“, continuă Bandura, „suntem toți membrii unei familii mari, amanți, logodnici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
pentru supraviețuire. Băiatul înțelegea, totuși, dorința lor firească de a se întoarce la căminele lor - dorința pe care o simțea și el în momentele de nostalgie - și ar fi dat orice ca să poată descifra limba lor complicată, ca să-i poată încuraja, asigurându-i că, de îndată ce dulgherul va termina de reparat barcă, dotând-o cu un balansier lateral și cu o frumoasă pânză, vor putea naviga până la capătul universului. Însă în afară de șobolani, aur, spadă și oală nu reușea să înțeleagă decât foarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]