2,013 matches
-
răspândi în văzduhul înnorat al lui Venus și ale Pământului izotopii radioactivi și trei miliarde de ființe vor muri în chinuri groaznice, fără măcar să fie avertizați. Prevedea toate acestea fără Prezicători, dar într-o viziune de coșmar real. Gosseyn se înfioră și-și concentră atenția asupra lucrurilor imediate. La sugestia lui, căpitanul Free ordonă o adunare generală în dormitoare. - Trebuie să închid ușile? întrebă. Gosseyn clătină din cap. - Există mai multe ieșiri, insistă căpitanul. Presupun că ați venit cu un scop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85126_a_85913]
-
strecurîndu-se prin grilaj, apoi se trînti iar în iarbă. îi auzi șoptind, și pe băiatul mare spunînd: — Nu-l băgați în seamă. își dădu seama că-i speriase și-i urmări mai curajos în următoarea curte, menținînd totuși distanța. Se înfioră puțin cînd băiatul mare se întoarse și-i zise: Ce vrei, mucosule? — Vin cu voi, spuse Thaw. Scalpul i se strînse și inima i se lovea de coaste, dar băiatul ăsta nu mîncase niciodată ce mîncase el. Băiatul cu pălărie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
apei și fluieratul canarilor din coliviile agățate în copacii pitici. Munro se opri și zise: — Ce zici de asta? Lanark nu mai avea încredere în Munro. — Arată mai bine decît clubul personalului, dar aerul relaxat îi făcea inima să se înfioare și ochii să i se umezească. Toți ar trebui să aibă voie să se bucure de toate astea, se gîndea el. La soare ar arăta minunat. Pentru că ne aflăm în vecinătatea ieșirii, ne-am putea odihni aici, sugeră Munro, și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
și din afară și dinăuntru. — Am fost ales, deci, pentru că nimeni nu are încredere în nimeni, zise Lanark. O înflăcărare amețitoare îl cuprinse, dar se încruntă s-o ascundă. Se și văzu pe un postament sau pe un piedestal, poate, înfiorînd o întreagă adunare doar prin cîteva cuvinte simple, pline de forță, despre adevăr, justiție, și frăție. Cum voi ajunge la Provan? întrebă el brusc. — Pe calea aerului. — Dar voi trece vreo zonă, una incalendaristică, vreau să zic... — O zonă intercalendaristică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
În partea opusă se întindea desișul pădurii venusiene. Gosseyn își fixă niște repere și o porni în lungul crengii masive. După vreo 75 de metri, aceasta se încrucișă cu o altă creangă enormă, a unui alt arbore. Văzând-o se înfioră de plăcere. Cățăratul în copaci generează un sentiment de bucurie talamică. Iar venusienii probabil că practicau foarte des acest sport, tocmai datorită satisfacției de ordin animal pe care o procură. Din partea lui, ar fi rămas sus chiar și zece kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85125_a_85912]
-
îmi spunea că mă iubește neînchipuit de mult, încă dinainte de a ne fi întâlnit; venise iarna, o iarnă grea, cu viscole și cu troiene de zăpadă, pământul și crengile uscate din scorbură foșneau stins, apa din groapă abia dacă se înfiora când ne apropiam tremurătoarele buze de suprafața ei, numai din când în când se auzea pe afară, din lume, câte un urlet, pesemne viscolul, și așa mai departe, atunci tresăream și strigam : „Cine e acolo ?“ și nu răspundea nimeni, dar
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
După ea - el. Existau și alte metode, dar așa era mai rapid. Avea mai multe planuri pentru Leej, dar mai întâi trebuia ca ea să se convingă că destinele lor erau legate. Se uită la ceasul de bord și se înfioră. Cele patru minute se scurseseră. Mai ezită încă un moment, apoi se similariză la hubloul deschis de lângă panou. O secundă, spintecă aerul în căutarea unui punct de sprijin. Brațul i se agăță de armătura metalică a hubloului. Gândindu-se că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
în parte consecințele spuselor ei. Nu pentru că nu ar fi priceput. Dar spiritul său se axase pe ideea conexă - destul de puțin importantă - că aceasta explică de ce distrugătorul nu răspunsese la nici un apel pe videofon atâta vreme. De astă dată se înfioră. Izolați, zicea ea. Izolați la patru sute de ani-lumină de baza cea mai apropiată. Dacă distorsorul navei era cu adevărat scos din funcțiune, trebuia să se folosească propulsia atomică, cu toate limitările de viteză ale călătoriilor obișnuite spațiu-timp. Dar Leej nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
răspândi în văzduhul înnorat al lui Venus și ale Pământului izotopii radioactivi și trei miliarde de ființe vor muri în chinuri groaznice, fără măcar să fie avertizați. Prevedea toate acestea fără Prezicători, dar într-o viziune de coșmar real. Gosseyn se înfioră și-și concentră atenția asupra lucrurilor imediate. La sugestia lui, căpitanul Free ordonă o adunare generală în dormitoare. - Trebuie să închid ușile? întrebă. Gosseyn clătină din cap. - Există mai multe ieșiri, insistă căpitanul. Presupun că ați venit cu un scop
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85123_a_85910]
-
În partea opusă se întindea desișul pădurii venusiene. Gosseyn își fixă niște repere și o porni în lungul crengii masive. După vreo 75 de metri, aceasta se încrucișă cu o altă creangă enormă, a unui alt arbore. Văzând-o se înfioră de plăcere. Cățăratul în copaci generează un sentiment de bucurie talamică. Iar venusienii probabil că practicau foarte des acest sport, tocmai datorită satisfacției de ordin animal pe care o procură. Din partea lui, ar fi rămas sus chiar și zece kilometri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85122_a_85909]
-
palid trăgea cu ochiul deasupra orizontului. Degete de lumină dibuiau printre umbre. Nu se vedea încă nici o urmă a tribului de ființe înzestrate cu id, după care Corl umbla de aproape o sută de zile încoace. Se opri, în sfârșit, înfiorat de această realitate. Labele picioarelor îi zvâcniră cuprinse de un tremur ce-i încorda ghearele ascuțite ca niște lame. Tentaculele groase care-i creșteau din umeri se încordară și ele. Corl își răsuci dintr-o parte în alta enormul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
mișca și ale căror trupuri, altminteri nemuritoare, se vlăguiseră din lipsă de hrană. De fiecare dată, se năpustise asupra acelor trupuri inerte, zdrobindu-le pentru a le stoarce fărâma de id care continua să le țină în viață. Corl se înfiora de plăcere, amintindu-și de acele ospețe. Scoase apoi un fel de mârâit, un sunet sfidător, repetat de ecou din stâncă în stâncă, înainte de a se întoarce în propriii săi nervi. Era o expresie instinctivă a voinței lui de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
schimb o mică sferă de lumina difuză - era desigur soarele propriei sale planete. Va construi pe ea, împreună cu ceilalți corli, o navă spațială și vor porni la bordul ei în căutarea unor planete locuite. În fața acestei perspective grandioase, Corl se înfiora. Privind în ecranul retrovizor, văzu că globul minuscul încă se zărea ca un punct luminos în imensitatea neagră a spațiului. Punctul mai licări o dată, apoi se stinse. Corl avu impresia ciudată ca punctul se mișcase înainte de a dispărea și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
se contractă peste măsură. O clipă, nu mai știu ce-i cu el. Apoi, i se păru că aude zgomote și că vede fulgere. Era o senzație dureroasă. "Halucinații hipnotice!" își spuse, într-o străfulgerare ce-l făcu să se înfioare. Gândul acesta îl salvă. Educația nexialistă primită îi îngăduia să respingă spontan asemenea imagini hipnotice. Răsucindu-se pe călcâie, răcni în videocomunicatorul cel mai apropiat: - Nu vă uitați la imagini! Sunt hipnotice! Suntem atacați! Dând să plece, se izbi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
că trebuia să acționeze pe baza teoriei arheologului. Nu avea o altă ipoteză de lucru. Luând o asemenea variantă ca punct de plecare, putea încerca s-o verifice cu ajutorul uneia din imaginile acelea. Își aruncă privirea asupra ceasului și se înfiora; nu-i mai rămăseseră nici șapte ore pentru a salva nava! Fără a mai pierde timp, concentră asupra encefalostatului o rază de lumină. Apoi desfășură repede un ecran în fața razei, astfel încât o mică zonă de sticlă rămase cufundată în întuneric
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
să existe o legătură între ideile lui și impresiile pe care le primea. La ce se gândise, oare, înainte de a întrezări imaginea interiorului acelei clădiri? Își aminti că văzuse un ochi pe dinăuntru. Legătura era atât de evidentă, încât se înfiora. Mai era ceva. Până în prezent, se străduise să vadă și să simtă prin intermediul sistemului nervos al acelei ființe-pasăre. Dar reușita acestor încercări depindea de stabilirea unui contact cu grupul care dezlănțuise atacul împotriva navei. Înțelese deodată că pentru a putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
până când contactul cu imaginea de pe perete fu întrerupt automat, printr-un declic al encefalostatului. Se pomeni atunci din nou în decorul familiar. Nemaivăzând nici o imagine pe perete, îi aruncă o privire lui Korita, care dormea adânc în fotoliu. Grosvenor se înfioră, amintindu-și de ordinul pe care-l dăduse oamenilor: Odihniți-vă și dormiți. Acesta era rezultatul: toți oamenii aflați la bordul navei adormiseră. După ce-l trezi pe Korita, Grosvenor ieși în fugă pe coridor. Pretutindeni zări oameni adormiți; cât despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
că era prea întuneric ca să pot vedea clar, însă... Nu-și sfârși fraza. Morton îi porunci lui Crane să aprindă reflectorul, iar când lumina puternică a acestuia se revarsă în cușcă, îl zăriră pe Ixtl ghemuit în fundul ei. Grosvenor se înfioră la vederea trupului cilindric cu reflexe metalice, a ochilor că niște tăciuni aprinși, a degetelor subțiri ca de sârmă. Monstrul era de-a dreptul hidos. Auzi în videocomunicator vocea lui Siedel: - Probabil că el se considera fermecător! Vorbele astea hazlii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
împotriva lui Kent. Deoarece e numai locțiitor de director și n-a fost el însuși ales, aș putea probabil să determin ținerea unor alegeri de azi într-o lună. - Și de ce n-o faci? - Pentru că mi-e frică, răspunse Grosvenor, înfiorându-se. Ființa aceea... din spațiu... moare de foame. Ar putea să ne atace dintr-un moment într-altul. Nu, nu putem aștepta o lună! - Totuși, spuneai că planul dumitale este s-o alungi din galaxia aceasta și că ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85130_a_85917]
-
și mișcare. Îi știam faima cu două tăișuri și că-i greu de luptat cu el, că nu sunt singura, că multe persoane pline de alese calități au pierdut lupta înaintea mea, dar provocarea mi-a plăcut și m-a înfiorat. Nu mi-a păsat de primejdii și de victime. Viața a devenit mult mai colorată, după fraza asta a lui. Îi dădusem voie să-mi spună tu și era prima dată c-o făcea, iar asta semăna cu o mângâiere
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
că salut fără să-mi ridic pălăria. A încheiat pe un ton aparte: — Cine sunteți de fapt, domnule Crețu, de unde veniți? Sunt pur și simplu curios, dar dacă vă e greu să-mi spuneți, n-o să insist. Întrebarea m-a înfiorat, omul ăsta părea c-a înțeles ceva din ce mi se întâmplă și l-am întrebat, ca să câștig timp: — Și tu ce crezi, adică, dacă preferi, dumneavoastră ce credeți? — Nu, nu, vă rog să rămâneți la tu, îmi place mult
Viața începe vineri by Ioana Pârvulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/586_a_1309]
-
CUNOSCUT Simți în sinea lui o scânteie de interes. Privi lung armele strălucitoare etalate și fu fascinat, împotriva voinței sale. Erau arme de toate mărimile, de la pistolete cât degetul până la carabine "Express", toată gama mortală a mijloacelor de distrugere. Se înfiora. Atâtea și atâtea arme pentru sătucul Glay, în care, după cunoștințele lui, numai doi oameni aveau arme, și acestea doar pentru vânătoare. Undeva, în spatele lui Fara, un bărbat spuse: - Uite, s-a instalat tocmai pe terenul lui Lan Harris. Grozavă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
cioturi de piatră. „Asta-i bună!“, își zise. „Că doar n-a fost cu- adevărat!“ Însă avea urme de pe unde umblase: intrase cu totul într-un tablou cu un lac peste care ploua torențial, în lumina sumbră de toamnă. Se înfioră în tot corpul și sări din băltoaca pe care o lăsase pe pat, iar atunci o văzu pe Eleonor, pe pervazul de-afară: era plină de noroi pân’ la ochi și-și spăla tacticoasă blana. La lumină, în plină zi
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
pe întuneric, agățat de un zid, cu un mort în cârcă. Cum de tată-său, bazari înstărit, care își uitase păcatul, acceptase una ca asta? Consemnul era să se întâlnească în pustiu, lângă dakhma-ul Manji, imediat după miezul nopții. Se înfioră de imaginea bătrânului înfășurat într-un giulgiu și cărat pe furiș, din răcoarea Tabrizului, în nisipuri. Se opri în plin vânt și ochii i se inundară de lacrimi. Sau poate că era de la praf. Următorul autobuz către Yazd pleca într-
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
se vedeau nemișcați doi ochi de jeratec, a căror raze roșii ca focul ars pătrundeau în rărunchii fetei. - Aruncă peria - zise fata. Făt-Frumos o ascultă. Și de odată-n urmă-le văzură că se ridică o pădure neagră, deasă, mare, înfiorată de un lung freamăt de frunze și de un urlet flămând de lupi. - Înainte - strigă Făt-Frumos calului, care sbura asemenea unui demon urmărit de un blestem prin negura nopții. Luna palidă trecea prin nouri suri ca o față limpede prin
Opere 06 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295584_a_296913]