KorAP: Find »[drukola/base=înghiți & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...408 >

10,200 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769

89), nu uita să mă avertizeze, cu aerul că-mi știe el punctul vulnerabil: "Scrie, dar vezi ce scrii!" Și cenzorul, și activistul vor să pară ființe umane și-și schimbă trecutul mai ceva ca-n Orwell. Poate că tot înghițind picătura de otravă (ideologică), s-au imunizat la adevăr. Pentru Genosse, "tontul, fonful ex-rege" de ieri a devenit "blagoslovitul rege Mihai". Cine-ar ar fi crezut că Turcitu, după scrisori de dragoste Zoiei Kosmodemianskaia, se va îndrăgosti de regina Beatrice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
unui animal de circ. Lui, înger foarte bătrîn, care uitase să zboare. Nu-și mai folosea aripile. Nu mai știa cum se folosesc aripile. Înger căzut, cu tălpile rănite nu de cer, ci de pămînt. Mănîncă și taci, măi animalule! înghite ce-ți dăm! Ieri, întîmplîndu-se vizita lui Bush, toate posturile ne-au îndemnat hora NATO s-o jucăm pe ruptele. Reporterițele s-au echipat "corespunzător", și-au legat cu șnur, sub bărbie, pălării americane și au transmis ce se vedea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Hartung. Din tentația mai-binelui, exersez cu sfoara. Așa-zișii Picabia, Kandinsky, Arp, Mondrian, colajați cu bilete de autobuz, cu timbre, cu pliculețe de ceai, cu capace de Ness, umplu pereții redacției. Se poate descifra orice în colajele mele: un fluture înghițind un elefant, o libelulă ori un Concorde, harta României într-o gură de rechin, o gură căscată a urlet, un elefant cu gît de girafă. Așa e. Fariseul de Leandru Diță-Lerești, care-și mărturisește religia pentru cARTE (urît mai îmbătrînește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Beuf à la mode cu piure de varză roșie, andive cu nucă și parmezan, ouă à la gasconne, clătite cu stafide, gelatină de vișine cu migdale, budinci, biscote, torturi baroce. Mie nu-mi trebuia nici un fel de feluri de mîncare. Înghițeam repede ceva, bucătăream repede, indiferent ce. Cu farfuria în față, la Iași, stăteam mai mult cînd citeam. Răsfoiam mîncarea și mîncam cartea. Cuvintele erau mai bune de mîncat. Degeaba încerca Iordan să mă culturalizeze gastronomic: "E ziua ta, facem ce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
oportunist. Să fi intrat Franga în rol de cal-cavaler? "Nu, Iordana, eu n-am suflu să mă bat cu Mistrie. E un coleric primar, un trivial, dar energic". Măcar Franga nu scria la gazeta de perete, ca Milucă. Tăcea și înghițea, "rupt de colectiv", dar își adunase într-o carte studiile, tipărise două monografii, cîteva ediții... Felul cum își trecea mîna întreagă peste cealaltă, cu două falange lipsă, demonstra efectul măcinării de nervi pe termen lung. Cît despre regină, regina era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
arhiva institutului e viciată și trebuie revizuită". Mă folosesc de imaginea Magdei U., cea cu Institutul arenă de circ, ca să-i plasez pe toți în rumeguș: piticul Mistrie, secondat de August-Prostul, în genuflexiune; clovnul cu nas roșu care și-a înghițit muzicuța, iar muzicuța continuă să-i cînte din stomac: contorsioniștii rămași în poziția aplecat-față; călărețele acrobate, struțo-cămila, elefantul abulic. Maimuțele sînt reprezentate generos. Și specia ciugulitoarelor de prin cărțile altora: Maia Branea, alias Maja Desnuda. Însă leii n-au dantură

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
va ști dacă animalul e turbat sau nu; Moarte cîinelui de pe Trompeta. O Scufiță Roșie caninofobă, martor ocular (jur că n-am văzut-o la fața locului) vorbește de haine pătate cu sînge. Ar părea că Milucă a și fost înghițit, că se și află în burta lupului cel rău. Alt opinioman‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡‡ cere execuția cîinelui, ba și a rasei. Ce Pearl Harbor? Ce 11 septembrie New York? Toate-s nimica față de incredibilul atac anti-personulitate executat de cîinele meu. Tano, pentru comunitate, e

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
după Haydn: perfecțiunea lui Haydn nu-i plăcea prea mult. După o zi întreagă de cîntat Chopin, avea mîini Chopin. Căpăta piept Brahms, umeri Liszt... Uf, Iordan, zău că-i iluzie separarea trecutului de prezent; clipa ta ultimă o poate înghiți pe cea de-acum. Realizez (sau i-realizez?) cum mori, în chiar minutul ăsta: coloane, draperii, loji, marmură, bronz, catifea, ipsos, toate-toate ți se învălmășesc în ochi, se învîrtesc într-un sorb care te trage cu el. Ce-i cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
soarelui", așa se numește ultimul tablou de Rusalin Pop. Floarea cuminte, "sărăsoarea" s-a transformat într-un ochi rău. Flămînd nu de soare, ci de sînge. Un bărbat încearcă să strîngă recolta de aur, dar aurul se lichefiază, clocotește, îl înghite. Sîngele uman se cunună cu șuvoiul de lavă. "Cu dragoste pentru Ana, femeia mea de vară", așa stă scris pe spatele tabloului cu adevărat ultimul. Și-a prefăcut penelul în armă. Cristoase, cît și-a dorit să moară omul ăsta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1471_a_2769]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865

cu noi la mare. De atunci îl caută mereu... Un tânăr cu o înfățișare plăcută mi-a atras în mod deosebit atenția. Fusese ani de zile îndrăgostit de o fotografie ce a aparținut unui prieten foarte apropiat, care a murit înghițit de un ghețar într-o partidă de schi. Era o fotografie alb-negru deosebită, ce și-a transcendat spațiul cartezian pentru a-i întoarce iubirea. Asta mi-a oferit ghețarul în schimbul celei mai pure dintre prietenii. Am mers an de an

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Mare: Așa se explică, dragă Philomena, că te-ai întors așa repede... Philomena: Aoleo! Ai dreptate. Ar fi trebuit deja să mă întorc. Am întârziat groaznic! (Începe să dea nervoasă din aripi. Se înalță încet către tavanul scenei ce o înghite în întregime, trasă de sfori.) Avocatul acuzării: (Sentențios...) V-am spus eu că ăsta e un ospiciu, nu o Curte de judecată. Mărturisesc că de pe vremea comunismului n-am mai văzut atâtea transformări într-un timp atât de scurt, domnilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
morții. În acea clipă, încăperea s-a umplut cu un fum de praf cenușiu și dens ca o mlaștină, prin care abia am putut să-mi croiesc drum înapoi către locul dezastrului, unde probabil zăcea prăbușit însoțitorul meu "cățărat" și înghițit de vintrele bibliotecii. Și drumul spre locul damnat a durat o eternitate... cu respirația tăiată, ... căci aerul era complet irespirabil... Și pe parcursul acestor clipe dilatate, eu mă gândeam la istoria acestei povești răzbunătoare.Ea și-a făcut veacul prin sertare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
vor fi fost motivele ce te-au condus aici! a tunat părintele făcându-și larg semnul crucii. Ea îi mulțumește atunci, schițând o plecăciune rapidă și pleacă ca din pușcă spre apartamentul ei, ca și cum nu mai putea pierde nicio clipă. Înghite aproape întreg flaconul de somnifere, cam cât și-a calculat ea că ar fi necesar pentru ca de data asta să n-o mai poată trezi niciun coșmar; se întinde pe patul din dormitorul sumbru, fără umbrelă, trage perdelele și închide

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792

se îngrijea mai departe de pregătirile ei. Porni spre casă fără să-și dea seama că merge înapoi, după ce îngăimă un !revedere La sau !bine Cu, oprindu-se în fața ușii: Trebuie să-mi iau pastilele și pe toate opt le înghiți în ordinea inversă. La ora 12 (21) se culcă, nu înțelegea de ce tot îi cade perna pe podea și, după câteva încercări nereușite de a o așeza, adormi cu capul atârnând în gol, ca o pasăre moartă. Pe când visa invers

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
care mă agăț, de ce mă lovești, nu tu mă lovești, Mamă, mă lovește vântul și iedera, frunzele uscate pe gura mea inundată de sânge, înecată de strigăte, oprite în gâtlej, pe trahee, în plămânii care cer aer, deschid gura și înghit aer, așa cum peștii înghit aerul-apă, branhiile mele sunt pline de sânge, scuip pe frunzele uscate, sângele care rămâne lucios pe paleta gălbuie a frunzelor de castan, vreau să dansez Mamă! Câte nu poate face o păpușă ascultătoare! Iar tu nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
mă lovești, nu tu mă lovești, Mamă, mă lovește vântul și iedera, frunzele uscate pe gura mea inundată de sânge, înecată de strigăte, oprite în gâtlej, pe trahee, în plămânii care cer aer, deschid gura și înghit aer, așa cum peștii înghit aerul-apă, branhiile mele sunt pline de sânge, scuip pe frunzele uscate, sângele care rămâne lucios pe paleta gălbuie a frunzelor de castan, vreau să dansez Mamă! Câte nu poate face o păpușă ascultătoare! Iar tu nu ești o păpușă ascultătoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
haitele de câini ce-l asaltaseră, pustiul dușmănos al pieței și, mai ales, admirația copiilor apăruți de niciunde, despre care se bănuiește că nu erau din oraș. Dar ei alergau, prindeau fumul cu palmele, se întreceau în țipete, gălăgia era înghițită de fumul gros în care rând pe rând, printr-un necunoscut proces de lisopție, dispăreau câinii, copiii, unul câte unul, apoi parcările goale, chioșcurile mute, blocurile cu miile de uși încuiate, cu miile de ecrane TV din spatele lor, sau ale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
exista nicio îndoială. Medicul va fi acuzat de leznațiune pentru că prin ea va jigni întregul Popor Român. Șeful Poliției își va duce sarcina la îndeplinire și, după scuzele de rigoare adresate Mioarei, medicul va fi decapitat. După care Mioara Alimentară înghiți cartea. Dar cădeau îngerii și ea tocmai începuse să scrie. Mitică Petrache trebuia anunțat imediat de venirea ei, de planurile de viitor, vom bea din Sena, iubitule, ne vom urca în carusel, tu vei lovi cu ciocanul, bila se va

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
care-i acopereau trupul străveziu, țâșni spre cer cu viteza sunetelor din orga lui Bach, pe care demult Arhimede o cuprinsese în numărul de aur 1,61803, unu fiind indivizibilul, iar celelalte cifre, codul numeric de la poarta Raiului. Mioara Alimentară înghiți și această pagină delicioasă de viață în clipa în care Povestitorul trasă cu creionul electronic liniile portative pentru viitoarea Introducere și rondo capriciosso, în La Major pentru vioară și orchestră de Camille Saint-Saëns, iar la acordul final al focului mistuitoarei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
prin fonemul i = timp; lovitura de pedeapsă spre poarta cealaltă! Rușinosul sfârșit al timpului! Trecuse degeaba, dacă-și finaliza drumul deplorabil. Scandalos de jenant! Vino, Autorule, mi-e frică! Mioara, mereu mă porți pe terenuri mișcătoare, ar putea să ne înghită cu totul. Timpul nu înghite. El te poartă, dar lovitura de pedeapsă nu există, Autorule de foiletoane cu parfum de eseu! Ai să vezi! Și m-am văzut pe mine. Eram tot în centrul vechi al Brăilei. În stânga, teatrul, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
de pedeapsă spre poarta cealaltă! Rușinosul sfârșit al timpului! Trecuse degeaba, dacă-și finaliza drumul deplorabil. Scandalos de jenant! Vino, Autorule, mi-e frică! Mioara, mereu mă porți pe terenuri mișcătoare, ar putea să ne înghită cu totul. Timpul nu înghite. El te poartă, dar lovitura de pedeapsă nu există, Autorule de foiletoane cu parfum de eseu! Ai să vezi! Și m-am văzut pe mine. Eram tot în centrul vechi al Brăilei. În stânga, teatrul, în față muzeul, în dreapta Hotelul Traian

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
altul și de altul, pe aceleași structuri, dar mereu altfel, mai moderne, mai conștiente că există, mai frumoase prin ceea ce transmiteau, trecerea Ființei în veșnicie și apoi din Neființă în altă Neființă, pentru ca, în cele din urmă, șarpele să-și înghită coada și să devină un balon rotitor cu toate treptele într-o deplină ordine, disciplinate valoric, după vârste și crez, după culoarea lor, într-o singură formă tubulară, o verighetă imensă, pe degetul zeiței cu numele Viață. Chiar dacă n-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
și țelul meu e ca și atins. Sunt călită, Autorule! Tehnica de a te căli e să urmezi metoda mea. Ți-o însușești, nu călăuzit de întrebări, ci golit de răspunsuri. Privește în jur ca în primii ani de după naștere. Înghite gândul, bea depărtarea, spală-te pe față cu ziua, îmbracă-te cu noaptea, ridică-ți cerul în cap, îmbrățișează Pământul. Cărarea ți se va așterne pe măsură ce vei merge, nu are importanță în ce direcție. Dacă flacăra există în chibrit, de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
cel al asimilării a tot ce a mai rămas, fără să uităm nicio firimitură, să mâncăm din fiecare bucată oferită de viață, decantându-i în noi gustul aromat sau amar. Să-l mestecăm bine pentru a nu-l uita și înghiți, indiferent dacă zgârie sau arde, cu fața destinsă, plină de importanța dumicatului din pâinea înmuiată în sarea vieții. Așa cum v-am mai spus, nu e deloc caldă poziția de personaj, dar are avantajele spectrului pentru că poți pătrunde oriunde fără a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]
continuu, avioanele grele de grâu se prăbușeau pe munții de grâu cu roțile în sus, piloții le apucau de aripi și le întorceau pe burtă, cât se poate de ușor, dar cât se poate de repede, pentru că nisipurile mișcătoare puteau înghiți, cât ai zice π, nu numai păsările de fier, ci și păsările cerului, care ciuguleau alături de cei ce lopătau grâul în hambarele avioanelor. Și se făcuse din ordinul Ministrului Naturii o linie specială de tren de la Brăila spre restul lumii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1494_a_2792]