7,678 matches
-
recules, de analecte stoice. Autorul are flegma curtenitoare și limfa placida, de aici timbrul împăciuitor. Fără porniri agresive care să izbucnească în îndrăzneli ideologice, Ioan Pîntea are o voce ștearsă, căreia îi priesc mai curînd stihurile de alura creștină, decît însemnările de ordin intim.
Părul din parohie by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/4367_a_5692]
-
Ó Ceallaigh, care trăiește de 12 ani în București, este cea mai românească dintre scrierile sale. Trebuie spus de la bun început că la această impresie contribuie din plin și traducerea foarte abilă semnată de Dan Sociu. Dacă în prima carte, Însemnări dintr-un bordel turcesc, pitorescul și exotismul din prozele cu setting esteuropean erau destul de căutate și făceau deliciul cititorului local, amator de heteroidentificare, în cea de-a doua, Și dulce e lumina, deși estompată, „culoarea locală” era încă prezentă. În
Acolo „unde viața cotidiană se încăpățânează să meargă mai departe“ by Ana Chirițoiu () [Corola-journal/Journalistic/4376_a_5701]
-
documentară cu intenție de frescă. Oricât de ciudat ar părea faptul, Ion Ianoși își documentează propria existență cu acribia și cu imparțialitatea consacrate în volumele de cercetare propriu-zisă. Certificate de familie, situații școlare, liste instituționale sau referințe bibliografice, caiete de însemnări din adolescență, toate sunt consultate și puse în slujba unui efort imens de elucidare a unui destin atât de dependent de context. Ion Ianoși reface, prin intermezzo-uri pedante, prea pedante, circumstanțele istorice ale României postbelice, organizându-ș i inclusiv capitolele
O frescă autobiografică by Alex Goldiș () [Corola-journal/Journalistic/4388_a_5713]
-
-l făurise despre ea în exil». N-am vorbit destul cu el pentru a avea ideie despre acest mit și ar fi foarte interesant să aud versiunea ta despre el. Mă întreb de ce și-a pierdut în Lufthansa carnetul de însemnări. Spui că l-a lăsat pe scaunul din spatele lui la debarcare? După cum știi, nu sunt freudist și n-am crezut niciodată că viața omului n-ar fi decât o fațadă a operațiilor inconștientului. Cu toate astea, trebuie să fi existat
A scrie – o datorie și un leac by Felicia Antip () [Corola-journal/Journalistic/5762_a_7087]
-
Nicolae Manolescu Prea puțini cititori, în afara istoricilor literari, vor fi recunoscut în titlul însemnărilor mele cartea de interviuri cu scriitori contemporani ai lui Felix Aderca din 1929 de la Editura Națională S. Ciornei. Am un exemplar din prima ediție, cu „măștile”, adică portretele desenate de Marcel Iancu, dedicat de autor lui Constantin Graur și trecut
„Mărturia unei generații“ by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5763_a_7088]
-
Negoițescu în cronica lui: „Cum s-a născut romanul familiei Grodeck în romanul lui Paul? Ce sîmbure ascuns a prins să încolțească aici?“ Dar pentru asta trebuie să recitim capitolul VIII, cu negurosul său „freamăt de arme“, în paralel cu însemnările simultane scrierii romanului din Jurnalul lui Sebastian. Căci astfel descoperim aici un revelator proces de poietică prozastică. Conform notației din 11 august 1939, Sebastian stă într-o cabană, pe munte, la Stîna de Vale, și participă, vădit implicat, la urcușul
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
o adevărată «angoissă» și cred că nu era numai a mea. Întreg hotelul părea cuprins de neliniște. Știrile sunt grave. La Danzig se va da zilele acestea o lovitură. Războiul e posibil încă în cursul acestei luni“. Această a doua însemnare e aceea deja menționată din 11 august, ziua urcușului său alături de Nora și Paul. De menționat că în aceeași zi, cînd încă scrie capitolul VIII, se ivește, încă fantomatic, în mintea scriitorului, aparent fără nici o explicație, un nou personaj (care
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
el“. În fine, 20 august 1939: un moment poietic semnificativ. Sebastian se află tot la Stîna de Vale, în hotelul din pădure, după cum personajele sale rătăcesc prin pădure între cabana S. K. V. și mica fortăreață montană a lui Gunther. Însemnarea jurnalieră începe însă abrupt cu altceva: „M-am visat în război astă-noapte. Atacam o patrulă dușmană, care trăgea asupra noastră...“ ș.a.m.d. Coșmarul acesta, nutrit din informațiile venite din realitatea lumii de jos, nu mai este paralel cu ficțiunea
"Grodek". A treia variantă by Ion Vartic () [Corola-journal/Journalistic/5841_a_7166]
-
sau eliptice. Mai întâi, actul de creație este pentru Rebreanu un chin, dar o formă de supliciu pe care și-l aplică eludând o vinovăție explicită. Lucian Raicu a numit bine acest fenomen ca „asceza muncii artistice”. Jurnalul de creație, însemnările secundare la Ion și Răscoala, graficele de pagini și capitole ale scrierii acestor cărți relevă un chin nocturn la care se supune cu obstinație, cu înverșunarea unui masochist. Aș vrea să fiu bine înțeles: vorbesc de un masochism moral. Fără
De ce scria LIVIU REBREANU? by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/5872_a_7197]
-
vitriolant, care nu avea nimic bizar sau excentric în înfățișare, era pe dinlăuntru un spirit vagant pe tărîmuri fenomenologice, adică un tenace cercetător al unor teme clasice și aparent uitate. În al treilea rînd, izolarea discretă în care își scrie însemnările îl preschimbă pe Dragomir într-un spirit centripet prin excelență monologal, întreaga sa atenție fiind îndreptată spre disputa cu ideile trecutului. E un introvertit superior care nu caută parteneri de dialog în vederea confirmării sau infirmării nuanțelor pe care le pune
Extravagantul de rasă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5885_a_7210]
-
Gîndește cînd îi vine, fără a se canoni și fără a-și reproșa dacă încercarea nu i-a reușit. Scrie ca pentru a-și pune ordine în intuiții, fără a năzui să ridice un edificiu din ele. Sub unghiul spontaneității însemnărilor, Dragomir stă sub o fatalitate fericită: inexistent pentru arena publică, a fost un spirit prin excelență neaservit, care a avut privilegiul de a scrie numai ce a vrut și doar cînd a vrut. În al cincilea rînd, alături de temele mari
Extravagantul de rasă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5885_a_7210]
-
pe care Dragomir i-l trimisese filozofului la Păltiniș: „Dragă Sănduc, să-ți spun că te-am citit cu «emoție speculativă», te-ar indigna. Îți voi spune că te-am citit cu interesul pe care mi l-au trezit întotdeauna însemnările tale și pe care îl va resimiți desigur cititorul din 2010, cînd probabil vor apărea operele tale complete, mai mult sau mai puțin sub îngrijirea mea.” (p. 266) Retrospectiv vorbind, e uimitor cum Noica, care nu știa nimic de caietele
Extravagantul de rasă by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5885_a_7210]
-
emanând dinspre cenzura comunistă. Așadar, abia în 1984, redutabilul istoric literar dedicat operei rebreniene Niculae Gheran reușește să publice volumele I și II din Jurnal (la Editura Minerva), însumând „text (ul) ales și stabilit” de fiica scriitorului, Puia Florica Rebreanu. Însemnările diaristice acoperă efectiv perioada 1927-1940 și sunt însoțite de un substanțial dosar de documente literare, grupate în Addenda. Istoria Casei Rebreanu din Valea Mare-Ștefănești începe - deducem din indicarea zilei, nu și a datei - în ziua de 9 iunie 1930, când
Laboratorul de creație de la Valea Mare by Nicolae Oprea () [Corola-journal/Journalistic/5886_a_7211]
-
este, după toate indiciile, condiționată de refugiul la casa cu vie de la Valea Mare, unde elaborează romanele (unele doar în versiunea finală, începute la București): Răscoala (publicat în 1932), Jar (1934), Gorila (1938) și Amândoi (1940). Tot aici a încheiat însemnările de călătorie publicate în volumul Metropole din 1931, un proces de creație anevoios care-i oferă prilejul să noteze în jurnal: „Am scris toate nopțile, dar câte puțin. Metropolele astea îmi mănâncă sufletul. Dealtfel, orice scris mi-e la fel de anevoios
Laboratorul de creație de la Valea Mare by Nicolae Oprea () [Corola-journal/Journalistic/5886_a_7211]
-
Valea Mare și București. Cu mari ezitări, concepe versiuni de laborator din Mojarul iluziilor - cum se intitula inițial romanul psihologic Jar (după alt titlu rămas în manuscris: Scara fericirii) - în care va transfigura modele tipologice din realitatea publicistică bucureșteană. „Firește, însemnările vechi s-au răsturnat complect. În loc de o construcție în scară, cam didactică, cum o văzusem odinioară, vreau ceva simfonic, cu acțiune multiplă, cu progresiune simultană (...) Un erou vreau să-l îmbrac în figura și caracterul lui Romulus Dianu, dându-i
Laboratorul de creație de la Valea Mare by Nicolae Oprea () [Corola-journal/Journalistic/5886_a_7211]
-
poetului în două volume (II și III ale seriei de Opere), din care deocamdată a apărut numai primul. Volumul conține, astfel, toate culegerile de publicistică tipărite în timpul vieții autorului: O seamă de cuvinte (1908), Ce e „Tribuna” zilelor noastre? (1911), Însemnările unui trecător (1911), Strigăte în pustiu (1915), Mustul care fierbe (1927), Precursori (1930), ... Aceeași luptă: Budapesta - București (1930). Urmează ca articolele neincluse în volume, discursurile trase în broșuri, precum și volumul postum de Discursuri (1942) să constituie materia volumului următor. Vom
Goga și Publicistica radicală by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5521_a_6846]
-
de care vorbeam, o relație neredusă la emoționări convenționale, ci una complexă, amestec de nostalgie și de apăsări, de melancolii și de amară contrariere, câteodată, dominantă rămânând totuși afecțiunea. Jurnal de lector, volumul din 1944, se deschide cu o scurtă însemnare intitulată Brăila și alte fantasme în care autorul spune cum a dat peste o gravură a lui Michel Bouquet din secolul XIX, cu o imagine a portului devastat, sărac, pustiu. Contemplarea gravurii îl melancolizează făcându-l să-și aducă aminte
Perpessicius și Brăila by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5523_a_6848]
-
la altul, statornicia admirativă a publicului cerînd o elementară consecvență din partea ideilor autorului. Numai că Wittgenstein era întruchiparea inconsecvenței pure, gîndind după cum îi dicta ritmul asociațiilor proprii și păsîndu-i prea puțin de ecourile publice. Volumul de față - cuprinzînd cu precădere însemnările lui Wittgenstein din 1914-1916 - datează din perioada de tortură a elaborării Tractatus-ului. O suită de crochiuri preliminare din care, prin selecție și reformulare, filosoful avea să ridice capitolele Abhandlungului, iar detaliul biografic că au fost scrise pe frontul Primului Război Mondial, unde
Spiritul anancastic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5557_a_6882]
-
biografia autorului. Un jurnal fără nimic personal, trei sferturi fiind o procesiune de observații aseptice de cea mai aspră factură logică: relația limbajului cu realitatea, problema adevărului, a sensului propozițiilor, a tautologiilor, contradicțiilor etc. Și la un moment dat, odată cu însemnarea din 6 mai 1916, coloana vertebrală a cărții se rupe: Wittgenstein renunță la cazna chichițelor logice și începe să scrie despre sensul vieții, despre Dumnezeu, despre dorință și voință, despre mistică sau despre valoarea etică a faptelor. Nici urmă de
Spiritul anancastic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5557_a_6882]
-
are nimic din dispoziția voluptuoasă a scriitorului care, punîndu-și propozițiile pe hîrtie, se îmbată de plăcerea contemplării propriei virtuozități. Scrie chinuindu-se și o face ca să scape de o obsesie pe care o resimte ca dureroasă. Textul din 1929 (Cîteva însemnări asupra formei logice), adăugat jurnalului din 1914-1916, întărește impresia unui gînditor măcinat de obsesia înțelegerii. A înțelege o temă înseamnă a o reduce la un set mic de scheme logice, și acolo unde reducerea nu apare, acolo înțelegerea e imposibilă
Spiritul anancastic by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5557_a_6882]
-
medii germinative literar este proprie unor astfel de abordări critice pentru care, de pildă, un roman cum este Mara nu putea să provină din altă lume decât din aceea de amestec uman a împrejurimilor Aradului, oraș de la periferia Imperiului habsburgic. Însemnările de față nu au totuși ca obiect o nouă carte a lui Cornel Ungureanu, cum s-ar putea crede, ci noua carte a unei autoare care-l continuă, cel puțin în această preocupare a sa pentru geografiile literare. Este vorba
Geografii literare by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/5669_a_6994]
-
privind cu mefiență descreștinarea Occidentului și repudiind ideologia neo-marxistă a depășirii stadiului nației în favoarea Statelor Unite ale Europei. Pe cele două volume de Întrezăriri autorul le numește impropriu jurnal. În realitate, avem de-a face cu o antologie de convorbiri radio, însemnări de lectură sau impresii de călătorie, dublate de reflecții creștine și comentarii ideologice. Atrag atenția îndeosebi dialogurile cu Vintilă Horia, părintele Iustin Marchiș și Alexandru Paleologu, acesta din urmă fiind într-o zi de inspirată facondă colocvială, de unde și savoarea
Fabula finală by Sorin Lavric () [Corola-journal/Journalistic/5696_a_7021]
-
atît la repetițiile propriu-zise, cît și în activitățile „conexe”. În această perspectivă, criticul studiază cu atenție copiile xeroxate ale textului utilizat de echipa spectacolului (iar, la Purcărete, acesta are înfățișarea unui text „muncit”, cu tăieturi, săgeți, chenare, notițe pe margine, însemnări în diverse culori ale creionului), apoi, programul de sală, dar, mai ales, relația cu scenografii H. Sturmer și Dragoș Buhagiar, girată „în cazul lor de simbioza estetică din perioada repetițiilor”; în capitolele intitulate Purcărete-Sturmer și Purcărete- Buhagiar, criticul face o
Criticul ca o fantomă pirandelliană by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/5077_a_6402]
-
a mentalității slave”. Cea mai valabilă literar este proza dintr-un Jurnal politic (intitulat așa de editor), recent descoperit, referitor la un scurt, dar dens interval dintre martie-mai 1931, când regele Carol pregătea terenul pentru un guvern de coaliție națională. Însemnările au o expresie plastică remarcabilă. Deși e vorba de portrete similare celor din Precursori, condeiul e altul. Nu mai sunt ditirambice și duioase, ci, din contra, foarte crude și tăioase. Stau în compania selectă a acelora din epocă datorate lui
Octavian Goga (1 aprilie 1881-7 mai 1938) by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/5647_a_6972]
-
în ce privește recuperarea culturii interzise în timpul regimului comunist o reprezintă tezaurul de cultură al Casei Regale. Regii noștri au fost susținători asidui și inteligenți ai culturii române, iar mulți dintre reprezentanții dinastiei - suverani, prinți și prințese - au practicat ei înșiși artele. Însemnările zilnice și memoriile pe care le-au ținut, cu acea scrupulozitate provenită din tradiția occidentală, reprezintă documente fundamentale atât pentru studiul istoric al strălucitei epoci a regalității române, cât și pentru investigația literară propriu-zisă. Din păcate, nu toate aceste fapte
„Criza dinastică“, în jurnalul Reginei Maria by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/5485_a_6810]