2,199 matches
-
și recunoscute. Din acest punct de vedere seamănă cu emoțiile ce însoțesc procesul terapeutic, atunci când analizele permite ridicarea interdicțiilor. În orice caz, frica dă intensitate visului și mesajului acestuia. În munca sa de interpretare, subiectul trebuie să înțeleagă ce îl înspăimântă, care este natura endogenă sau exogenă a pericolului și simbolismul agenților agresori. Vezi Agresiune. Plăcere Plăcerea este simțită fie fizic, fie sub forma unor senzații agreabile și pozitive. În expresia ei fizică, este adesea corolarul viselor erotice, putând merge până la
[Corola-publishinghouse/Science/2329_a_3654]
-
există; fantomă; fapte rele; fascinant; femei; de femeie; ficțiune; ființă; ființe; fior; forță malefică; furcă; furie; ghiaur; ghiduș; ghinion; greșeală; groază; haos; idiot; imposibil; inert; inexistent; intern; iubire; iubit; Iuda; îndrăcit; îndrăzneț; înfiorător; înfricoșător; înger căzut; un înger căzut; înjurătură; înspăimîntat; înspăimîntător; întîlnim; josnic; laicitate; libidinos; lipsă; loc; lopată; lucifer; lucru rău; mac; Mefistofel; mic; miel; mizerie; mînă; naiba; năzbîtii; neastîmpăr; nebunie; necunoștință; necurățenie; neființă; nefolositor; negativ; neghiob; neliniște; neliniștit; nenorocire; neplăcut; nerv; nervi; nesfințenie; nesuferit; obraznic; ocolire; om rău; parșiv
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
floare; foame; de foame; de frig; fruct; funerar; gata; groaznic; horcrux; a ieși din ciclu; ieșire; inexistență; inexista; inima; inimă dăruită; împăcat; împreună; înălțare; a înceta; înfricoșător; întîmplare; înviere; a învinge; jos; judecată; lacrimă; lipsă; a lipsi; lumînări; mama; mă înspăimîntă; mister; mîncare; motan; mulți; mure; un soi de mure; muri; muritor; a se naște; natură; neamț; neașteptat; necaz; neclintit; necunoscut; neexistent; neexistență; neființă 15 min; negre; neliniște; neliniștit; nemuritor; nepăsare; neputință; noapte; normalitate; nu exista; nuu; odihnă; a se odihni
[Corola-publishinghouse/Science/1496_a_2794]
-
se inserează ADN străin în genomul unui organism, sunt perpetuate și adâncite în artă. La fel ca în știință, care poate astăzi să transmute genetic ființele, în arta transgenică se regăsesc specii mixte sau mutanți genetici care deopotrivă fascinează și înspăimântă privirea umană. Animalele și peștii sunt astăzi ființe inserate cu gene străine, însă ființele umane se pot ele însele confrunta cu problema transgenezei. Descoperind în sine, în propriul ADN, pe străin, pe celălalt, omul ar putea descoperi că, dincolo de propria
Corpul în imaginarul virtual by Lucia Simona Dinescu () [Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
triumfal” (III, 311). În caiete recunoști tot ceea ce Cioran ar fi putut să ascundă: meschinării, lașități, frivolitate, iluzii, frustrări, violențe. Abia prin ele Cioran se legitimează. Numite, explorate, ele nu numai că explică resorturi nebănuite care ar fi putut să înspăimânte, dar relevă nevoia torturantă de a fi și disperarea de a fi el însuși. Așa încât, fără a mai angaja istoria, Cioran apare în postura unui „personaj” care se oglindește exclusiv pe sine, fascinat de mecanismul a cărui ipostază stranie este
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ușor 20 de km într-o zi” (27 aug. 1973 Ă 216). Peste trei ani, îi scria lui Arșavir Acterian: „Îmi târăsc hoitul cum pot. Iată deci că ne-a fost dat să ajungem bătrâni!” (29 decembrie 1976 Ă 460). Înspăimântat de bătrânețe, Cioran face totul pentru a ajunge la ea. Identificându-se cu boala, care-l însoțește ca o umbră, Cioran o privește ca pe un spațiu protector, cumva matern, care-l protejează în aceeași măsură în care el însuși
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
înțeleagă că îi preferă pe cei care nu (se) interoghează. Dar lui, lipsa unui fundament mai adânc, adică absența unei întemeieri metafizice îi produce frisoane: „Cu cât mă gândesc la viață ca fenomen distinct al materiei, cu atâta viața mă înspăimântă: nu are nici o temelie, reprezintă o improvizație, o tentativă, o aventură, și-mi pare atât de fragilă, de inconsistentă, de lipsită de realitate, încât nu mă pot gândi la ea și la condițiile ei fără să mă treacă un fior
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
materiei. Am înceta să existăm dacă am ști cât suntem de ireali. Dacă vrei să trăiești, nu trebuie să te gândești la viață, nici s-o izolezi în univers, nici să-ți propui s-o definești” (I, 65). Când nu înspăimântă, adevărul irealității propriei ființe hrănește clipe de scepticism: „Că această lume e ireală Ă este adevărat, și pe deasupra evident. Dar această evidență nu-i un răspuns, nu te ajută să trăiești. / ... Și de când, mă rog, un adevăr trebuie să ne
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
doar exerciții de anti-utopie” (I, 36). Este inapt pentru iluzii (or, el știe că „este îngrozitor Ă deși e înțelept Ă să nu ai iluzii în privința nimănui”, I, 46) și de aceea preferă să-și mute corpul într-o aparență. Înspăimântat în fața chipului său gol, din oglindă, Cioran nu are forța de a reîntemeia realul. Nu-i rămâne decât șansa de a transforma irealul în firesc, de a și-l asuma astfel, păstrând eventual nostalgia lumii concrete („Știu că totul este
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
ce văd, de ce sunt încântat să privesc arborii, să contemplu norii, un râu sau o floare” (III, 162-163). Această topire în obiect e, de fapt, o topire în Dumnezeu. Se întâmplă rareori ca sentimentul acesta al Vidului, al Abisului să înspăimânte. Dar se întâmplă, totuși. Într-o zi „splendidă” de iarnă, Cioran ajunge într-un sat unde e „uluit și zguduit de plictiseala care domnea, care plutea în aer, care emana pe străzi” (II, 255). Continuă: „Nu s-ar putea trăi
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
părinte! / Mie timpul mi-a sosit, / Timpul de căsătorit, / Și potrivă n-am găsit / Ca soră-mea Ileana, / Ileana Cosânzeana". / Domnul sfânt îl asculta / Și de mână mi-l lua / Și prin iaduri mi-l purta, / Doar că l-ar înspăimânta, / Și prin rai încă-l purta, / Doară că l-ar încânta, / Apoi Domnul-Dumnezeu / Cuvânta cu graiul său, / Iar când Domnul cuvânta, / Lumile se deștepta / Și cu drag îl asculta. Cerurile strălucea, / Norii din senin pierea: / "Soare, soare luminate, / Trupușor făr
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
Fayum", "Oricine și ceva" ne trimit la L. Blaga, la Barbu și la Arghezi. Transformările o uimesc și parcă o neîncredere în armele ei o handicapează: " Stai acasă, i-am spus/ speriatului, zburlitului suflet,/ ce seamănă cu o pasăre jumulită." Înspăimântată de singurătate nu-și mai găsește nici un suport: "stai acasă, i-am spus,/ dacă te sperie piața, mașinile,/ ochii de lup care licăre-n șiruri/ mereu curgătoare." Rămân izbutite descrierile orașului și ale străzilor bucureștene: ("Geamlâcuri de han și absurde
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
este simbolic similară cu "Mirabila sămânță". Sămânța și iarba sunt mirabile ca sâmburele de ghindă eminescian menit să nască o pădure. Poetul vede în iarbă permanența vieții, dar și o luptă a contrariilor, luptă care face posibil progresul: Vine iarba, înspăimântă orașele/ nemăsurat le încearcă din adânc/ simt forfotind, măsurând, năvălind,/ grăunțele, sâmburii, spicele, pășunile pe care s-au întemeiat". Poetul este extaziat în fața puterii ei miraculoase, aude semințele țipând în somn și cum alunecă firele cotropitoare de iarbă; năvălește pe
[Corola-publishinghouse/Science/1533_a_2831]
-
dar, pricinile purtării mele! De mult doreați să le cunoașteți. Nu m-am supus și am fugit, în primul loc, pentru că m-am spăimântat de dregătoria la care nici nu mă gândeam m-am spăimântat întocmai ca cei ce se înspăimântă de niște zgomote neașteptate și nu mi-am mai putut stăpâni gândurile. De asta mi-am pierdut sfiala mea obișnuită. În afară de asta, mi s-a strecurat în suflet dragostea de frumusețea sihăstriei și pustiniciei. Eram îndrăgostit dintru început de singurătate
[Corola-publishinghouse/Science/1510_a_2808]
-
nici un dubiu, că pentru el noi "ne naștem pentru a cunoaște, pentru a înțelege, pentru a fi curajoși". De câte ori fost nevoie de dat probe pentru aceste virtuți. După cum a luat poziție împotriva a ceea ce numește "timpul fără morală". Da, mă înspăimântă vremurile în care suntem supuși să trăim mizer și acum: e timpul cucerit de impostura tenace și perfidă". Nu poate accepta indiferența față de neomenie și ar vrea să trăiască "unde nu există ură, minciună, boală, trădare, unde nu există politică
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
încrâncenată a acestei "Nopți", la care hohotul de râs apare mai rar și e curmat de judecata celui din stal obligat să gândească la pericolul inumanității reflectat de aceste triste, de fapt, personaje. Dacă suntem de acord că marele Caragiale înspăimântă prin luciditate, pe drept acuzat chiar fiind de răutate, atunci putem accepta și această nouă lectură oferită cu inteligență de regizor... (Ileana Lucaciu) În viziunea sa asupra Nopții furtunoase, Alexa Visarion și acesta e lucrul care frapează cel dintîiavansează o
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
scândura scenei și eu ucis tot acolo... Scândură de viață... Lemn de dragoste și chin... [...] E tot una... E tot una. Pescărușul lui Cehov, răspântie a identităților tulburate de teatru. Teatrul... Betleemul gândului. Și apoi... tăcerea de după râs, rece, tăioasă... înspăimântă; poate și vindeca incurabile maladii. Asta e tot TEATRUL... Cortina, culisele și nimic altceva..." (Alexa Visarion) 2000 REVOLUȚIA OARBĂ L. M. Arcade Teatrul Național "Mihai Eminescu" Timișoara OFENSIV! [...] Spectacolul Revoluția oarbă de Leonid M Arcade, montat de Alexa Visarion prin
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
Cu ce imprresii ai rămas în urma acestor contacte umane și profesionale? Până a începe să lucrez în străinătate tot timpul m-a frământat gândul cum ar trebui să lucrez, cum ar trebui să arate reprezentațiile mele în al context existențial. Înspăimântat de necunoscut, mi-am dat seama că singura soluție este să rămân eu însumi și să-mi fac spectacolele așa cum simt. Mai târziu am înțeles de ce intuiția mă dusese pe drumul cel bun. Ei mă chemau pe mine regizorul român
[Corola-publishinghouse/Science/1453_a_2751]
-
națiunilor și al marilor rețele de comunicații. Foarte influențat de orientările tehnologice americane și contribuind la difuzarea și popularizarea lor, Joël de Rosnay preferă să adopte o viziune optimistă asupra devenirii omu-lui. El poate astfel promova orientări tehnologice care îi înspăimîntă uneori pe unii. Michel Serres, prin numeroasele sale cărți, prin ceea ce predă și prin prestigiul său, exercită într-un cu totul alt fel o influență impor-tantă, dar e poate cel care a fost cel mai puțin pă-truns de "atmosfera Grupului
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
care iam întâlnit au vrut să mă învețe, dar eram prea intimidat ca să accept pe cineva. Pe locul cel mai singu ratic încercam să fac de o sută de ori același drum. Căzături la fiecare pas și lașități când te înspăimânți de cel mai mic obstacol. Unul dintre schiuri mi s a desprins de la picior și mam căznit o mulțime ca săl prind. Mă așezam pe zăpadă, dar mă încurcam în cele două lemne, îmi scoteam mănușile, dar îmi înghețau degetele
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
unul cu înfățișare umană, cu reacții pe care nu le poate ghici așa ușor. Avea de lucru. Doi 1 Radu era cel mai puternic. Îi bătea pe toți și făcea tot ce-i trece prin cap. Chiar și profii erau înspăimîntați de puterea lui. Unii îl treceau clasa doar la o privire furioasă. Rămînea repetent pentru că așa voia el. De multe ori mînca pachețelul cu mîncare pe care mama i-l pregătea lui Cornel pentru la școală. El nu primea așa ceva
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
să învețe și Cornel. Înainte de bătălia finală, Făt-Frumos și zmeul își încearcă forțele. Zmeul îl trîntește bine de cîteva ori pe Făt-Frumos înainte de-a fi învins. În filme, supereroul pozitiv îl lasă pe supereroul negativ să distrugă lucruri, să înspăimînte oamenii simpli, să fure fata, să facă alte răutăți, deși ar putea să-l oprească din prima dac-ar vrea. Supereroul pozitiv învață de la cel negativ lucruri care-l vor face și mai puternic, în așteptarea următorului supererou negativ. De
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
minorilor și făcuse să se-ntîmple în realitate ceea ce Radu numai prin filme văzuse. Dar fratele nu vedea așa lucrurile. Sau nu le mai vedea. Viața după gratii era grea pentru el. I-a povestit tot felul de chestii, ca să-l înspăimînte. Credea că obligatoriu toți ăia care comit crime ajung la mititica. Îi spunea despre libertatea de alegere și drumul greșit și alte abureli din astea, pe care copilul nu le-nțelegea prea bine. Tot ce făcuse înainte era greșit și-
[Corola-publishinghouse/Science/1529_a_2827]
-
zăpadă, vânt, ceață, frig, arșiță): "E-o noapte udă, grea, te-neci afară/ Prin ceață obosite, roșii fără zare,/ Ard afumate triste felinare"; b. Orașul în ruină, cu cadavre în descompunere, unde poetul are obsesii, spaime, nevroze: " Odaia mea mă înspăimântă/ Cu brâie negre zugrăvită" (Singur); c. orașul înspăimântător, cu scene de viol: "Acum cad foi de sânge-n parcul gol/ Pe albe statui feminine" (În parc); d. Orașul văzut ca un muzeu al figurilor de ceară: "Și singur priveam prin
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cald se scurge pe canal" (Tablou de iarnă); d. Primăvara bacoviană provoacă nevroze: "Dar iar rămâne totul o lungă teorie/ O, când va fi un cântec de alte primăveri?!" (Nervi de primăvară); 7. Atmosfera de infern din poezia lui Bacovia înspăimântă cu ulițe desfundate, case mărunte, noroi și degradare (Sonet). E un spațiu citadin cu cârciumi pline de disperați (Seară tristă), cu parcuri în descompunere (Decor), singurătate și copii bolnavi (Moină); 8. Iubirea este un sentiment profund și plăcut: a. Iubita
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]