1,988 matches
-
am să mor... Și nu vreau să mor! Trebuie să trăiesc! Căzu pe pat, cu obrajii în palme, biruit de lacrimi. Căpitanul era înduioșat și simțea că, dacă ar deschide gura, l-ar năpădi plânsul și pe el. In văgăuna întunecoasă suspinele lui Apostol îngroșau aerul, iar lumina sfârâitoare de pe masă tremura pe pereți niște umbre neliniștite... Într-un târziu, după ce sughițurile locotenentului se mulcomiră, Klapka zise: ― Ei, te-ai mai răcorit?... Atunci putem vorbi ca doi bărbați, ba chiar ca
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
sărută prelung parc-ar fi dorit să-i soarbă tot sufletul dintr-o dată. Fata, cu brațele moarte, murmură aproape deznădăjduită: ― Doamne... Doamne, iartă-mă... ― Să vii, Ilona... Ilona! bâlbâi Bologa dîndu-i drumul în vreme ce ea, cu pași moi, ieșea din tinda întunecoasă. Apostol Bologa rămase câteva clipe în tindă, aiurit, nesigur dacă a fost aievea Ilona sau poate numai închipuirea lui veșnic nesăturată și-a bătut joc de dânsul. Pe buze îl ardea sărutarea ei și în inimă o fericire atât de
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
arcuri de-aur un palat ca o minune Și din frunte-i cântă Neron... cântul Troiei funerar. Lângă râuri argintoase, care mișcă-n mii de valuri A lor glasuri înmiite, printre codri, printre dealuri, Printre bolți săpate-n munte, lunecând întunecos, Acolo-s dumbrăvi de aur cu poiene constelate, Codrii de argint ce mișcă a lor ramuri luminate Și păduri de-aramă roșă răsunând armonios. Munți se-nnalță, văi coboară, râuri limpezesc sub soare, Purtând pe-albia lor albă insule fermecătoare, Ce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
unesc încrucișate a ei mantie-nstelată Și albastră peste pieptu-i alb, ca virgină zăpadă. Ochii ei cei mari albaștri peste nori aruncă blând, Cari se-ntind albi ca zăpada și ca straturi argintoase, Oferindu-i flori de aur și viole-ntunecoase; Ea din când în când privește câte una, aruncând Flori de neauă peste ape ce alerg fulgerătoare, Raze albe peste lumea văilor celor în floare, Dungi de-argint în verzii codri, duioșie pe pământ. Dar un nor pe ceruri negru
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lat și profund. {EminescuOpIV 128} Ca prin bolțile crăpate unei gotice ruine, Mai străbat prin bolți de frunze razele lunei senine, Împlând p-ici pe colo râul cu fulgerătoare dungi; Pe-umărul Dochiei mândre cântă pasărea măiastră, Valuri râd și-ntunecoasă mână lumea lor albastră. Repezind luntrea bogată pe șiroiurile lungi. Prin pădurile de basme trece fluviul cântării. Cîte-odată între codri el s-dună, ca a mărei Mare-oglindă, de stânci negre și de munți împiedecat Ș-un gigantic lac formează într-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cea de lebezi trasă mai departe, mai departe, Fuge pe-albele oglinde ale apei ce se-mparte Sub a luntrei plisc de cedru în lungi brasde de argint - Și din ce în ce mai mândre, mai înnalte, mai frumoase Sunt pădurile antice, ele-ngroapă-ntunecoase Cu-a lor vârfuri munții mândri, stâncile ce-n cer se-ntind. {EminescuOpIV 129} Cât de lat să mișce-un fluviu ale apei lui revolte, Arbori de pe mal de-asupră-i se ajung în mândre bolte, Ramurile se-ntrețese, crengile se împletesc, Frunza
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
lor pornite - Rupt e șirul lor pe-a locuri de al soarelui foc roș. Pe un trunchi înnalt de stâncă chiar Cesarul stă-n uimire: "Ridicați semnele Urbei înspre-a cerului oștire Și strigați: Cu noi e Roma! " - Codri-adînci și-ntunecoși Clocotesc de lungul freamăt și de-a armelor sunare. Armia: "Cu noi e Roma" - Acvilele-i ard în soare. Van din Sarmisegetusa vin săgeți în roșii ploi, Scuturi se îndrept spre dânsa oprind grindina de-aramă, Zeii urlă - stânci se
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
arde. Bolta lirei lui e cerul, stâlpi de nori sunt a lui coarde. Vânturând stelele roșii prin argintul neguros, Ele lunecă frumoase prin îmflarea sîntă-a strunii, Gânduri d-aur presărate în cântările furtunii, Codri-antici de vânt se-ndoaie și răspund întunecos. {EminescuOpIV 137} Joe vulturilor lasă frânele. Cu-a lor aripe Lungi și negre ei întunec-soarele. Iară în râpe Goale și adânci de nouri e Zamolxe-n a lui car - El văzu capul lui Joe, cum l-apus de soare-n vale
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
auritele lor care Spre apus - iar roșul soare îi urmează-ncet pe ei. Zeii Daci ajung la marea, ce deschide-a ei portale, Se reped pe trepte nalte și cobor în sure hale. Cu lumina, ei îngroapă a lor traiu întunecos; Dară ea înflorată de adânca ei durere, În imagini de talazuri cînt-a Daciei cădere Și cu-albastrele ei brațe țărmii-i mângâie duios. Se constelă sara. Ziua a fugit în lumea mării Și pe culmile de munte focuri au aprins străjerii
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
barba lui cea lungă pe piept îi cădea deasă, Dar ochii, stele negre, întunecați sclipea; Sprîncenele-i bătrâne se-ntunecau stufoase, În mână sceptru de-aur, povara lui cea grea, Pe fruntea lui cea ninsă de aur diadem - Părea c-așteaptă-a morții întunecos problem. Boerii dimprejuru-i pe scaune de-onoare Păreau că-s zile stinse pierdute în trecut, Cu fețele lor palizi ca raza cea de soare, Cărunți, cu barbe albe pe pieptul cel tăcut; Pe frunți ce grămădise a anilor ninsoare, Pe
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
un înțeles deschis, Căci altfel viața-i umbră și zilele sunt vis. "De-aceea înainte de-a morți-mi sântă oră V-am adunat, pe-al vieți-mi mintos areopag. De-acolo de-unde râuri spumoase se coboară În umbra-ntunecoasă a codrilor de fag, Pe muntele gigantic ce fruntea și-o strecoară Prin nori până la soare - trăiește-un bătrân mag. Când încă eram tânăr el tot bătrân era: Al vremilor curs vecinic nu-l poate turbura. În fruntea lui e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ce-a visat. {EminescuOpIV 171} POVESTEA MAGULUI CĂLĂTOR ÎN STELE Ș-acum el sta în lună pe-o piatră risipită Și cîntecu-i în noapte sbura mult dureros, Părea c-așteaptă-în aer pe umbra lui iubită S-o vadă, astfel ochiu-i țintea întunecos. 640 Magul pe-o piatră seacă din luntre se coboară. Pe-a valurilor fugă el drumu-apoi îi dă - Pe-o stînc-apoi se suie - pe-ascetul îl măsoară Cu ochiul. Ca geniul văsduhului el stă. Călugărul îl vede, arfa scapă din
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în noaptea neființei, Ne-am zugrumat în sărutări, ne-am omorât, copilă! {EminescuOpIV 188} O ARFĂ PE-UN MORMÎNT Prin gîndurile-mi triste și negre treci frumoasă, Ca marmura de albă, în haine de argint, Cu ochii mari albaștri în bolți întunecoase Și desfăcut ți-e părul în valuri de-aur moale... De-asupra frunței tale e-un mândru cerc de stele Astfel treci, tu copilă, făptura minții mele, Minune-a creațiunei, ș-o singură gândire Te face ca să tremuri: o arfă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
mîna-mi face. Eu o urmez prin galerii înalte. Isvoare vii din vase stau să salte Și lângă ele nimfele de marmur, Făpturi cerești unor măestre dalte. Pe lucii muri auritele pilastre. În jurul lor sunt așezate glastre, Din care cresc bogate-ntunecoase Ici roze negre, colo flori albastre Și pe ferești perdele de purpură. Un miros răcoros simțirea-mi fură; Deschisă lin e ușa unei sale Și noi minuni uimiții ochi văzură. Un pictor a-nflorit plafondul, murii, Cu basme mândre, cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
vezi femeia plină și bălaie 130Ce lasă-ncet să cadă a ei straie; Zâmbind rămîne-n mijlocul mulțimei Precum ar fi ieșit din caldă baie. Ici una oacheșă se-ntinde-a lene În brațu-unui bărbat ce, de sub gene, Ș-aruncă ochi-ntunecoși sălbateci, Setoși de patimi c-ale unei hiene. Iar una stă cu ochii ei să soarbă Pe-un vechiu ostaș cu-ntunecime oarbă Și degețele fine ca de ceară Și-mpleticește-n-a lui neagră barbă. Un râs, un chiot, o vuire multă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
A candelei lumină mai rar și tot mai rar. Iar micile-i picioare ating covorul moale Și chinue papucii de-atlaz, care stau jos. L-a patului ei margini cu fruntea-n a ei poale Sta în genunche dânsul privind întunecos... 105Sub umeri-unei fețe ca marmura de rece Sunt umbrele-ntristării, ce-adînci l-arată slab; Prin ochii mari și negri o îndoială trece, Ce fulgeră în taină apoi dispare-n grab-. "Din vorba mea nu poate amor să se aleagă? Nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
danț, căci la un loc Toți oaspeții mai tineri loveau baltage-n joc, Iar tinerele fete cu ei jucând de-a-valma Se-nvîrt și se mlădie ușor sunând cu palma. La mijlocul de masă pe tronu-i șade el Cu plete lungi și negre, întunecos, Brigbel. Și răzimat pe spată al zeilor fiastru Privea-n ochii miresei al cerului albastru. Frumoși ca două basme, isvoarele uimiri-s, În păru-i lung de aur se învălea Tomiris. Încolo voievozii, boiarii după treaptă Șoptesc cu admirare în
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
nu văd în cântec bătrânesc Icoanele ce-n sufletu-i, ca-n paraclis trăiesc; Trăiam în doina trist-a voinicului de munte, În visul țărei drage, în stîncele-i cărunte, În rîurile-i cari spumînde din munți gem, Într-a colibei triste întunecos blestem. Pe când Fanariotul, pe tronu-mi de mărire Rînjia cu râsul morții - și-n oarba lui cumplire, Ateu din nedreptate și de aur orbit, Domnia ca ciuma stearpă în tristul Răsărit Și-ntocmai ca păcatul cel strigător la cer El aducea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
clopotul cu glas dogit 12 ore - miazănoaptea - Mureșanu se scoală: ) MUREȘANU Se sbate miazănoaptea în inima de-aramă Din turnul în ruină. Și prin a lumei vamă Nici suflete nu intră, nici suflete nu ies; Ci prin al nopții aer întunecos și des Abia pătrunde galben lumina-n raze rare Precum se fur speranțe în inime amare. Când somnul frate-al morții pe lume falnic zace Cu genele-i închise, cu visele-i de pace, Când palida gândire prin țara morții
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
cerul lui petrece sublim și neajuns Nici ochiul unui înger pin nori-i n-a pătruns. Ci tânăra speranță în haină de mister Arată-n lume-oglinda-i cea plină de visări! În lumea adormită, lumina când răsare Din caosul ce fierbe întunecos și mare, Cu raza-ntîi atinge a geniilor munți Ce-n nourii de gânduri se pierd bătrâni cărunți Și-apoi abia la lume s-arată zâmbitoare, O maiestate mândră în car de foc... un soare! O, munții cu-a lor frunte
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
furat pe anul 1870 într-un mod oribil și cu precauțiunea viclenește zâmbitoare cumcă n-are să fie recunoscut. Odată... în timpi mai... în anul 1870 trăia în România un scriitor care se ocupa din principiu și meseriă, cu chyr Cocoveiu, întunecoasă bufniță ce cutreeră tribunalele României, care-n loc de cocoveaul îngîna încet și printre dinți vorba: Considerînd!... Acest autor de caraghioslâcuri, moldovenește de mascarade, s-apucă-ntr-o bună dimineață sau într-o bună seară sau într-una din zile (căci două nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
gura-i e-amară, Nu-i dulce gura ce la mie nainte-ți li se prea dădu! Și gloria te chinuește - e un supliciu ce apasă. Mărirea e apăsătoare, insomnia e plata ta; Și vinu-n loc să lumineze a ta privire-ntunecoasă Mai mult te face să vezi răul, micimile din lumea ta. Nu împlinirea cea aevea a celor ce dorești în lume, Numai dorința după [ceva] e tot ce-i dulce pe pământ; Dorința, iubirea de fală, ambiția după un nume
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-mi, Singuratic, tu, în veci de veci. {EminescuOpIV 538} 82. AMOR? O, CE AMARĂ FERICIRE... (cca 1879) Amor? O, ce amară fericire, Cât dulce chin e în acest cuvînt! Un zâmbet e în zile de mâhnire, Un soare e la-ntunecos avânt. Ș-atunci prin casă-un dulce geniu trece Frumos și blând... părea că-i geniul vinei Celei mai mîndre-n astă lume rece... O taină poartă în zâmbirea finei Frumoasei guri, ce nici prin gând ne trece, Care-i e
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
surd, care zdrobește sau e zdrobit, în fine această dinamică a puterilor soțiale, dezbrăcate de filozofii și politică, de formele, vorbele, pompele esterioare strălucite. Prin urmare, chiar în istorie ne interesează paradele ei, pompa, haina - minciuna - iară nu acea rădăcină întunecoasă a tuturor acestor nerozii: egoismul. {EminescuOpXV 37} ["O DINAMICĂ DE PUTERI... "] 2255 O dinamică de puteri este viața omenirei. Întrebarea-i dacă ea se mișcă rectiliniu *, în grupe de puteri ce se combat: stare de revoluție, de bellum omnium contra
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
puteri stimulatoare care nu sunt închipuiri, căci aceste sunt secundarii. Închipuiri și idei nu esistă în fundul sufletului nostru de-a gata (Leibnitz - ar fi închipuiri de care n-am avea conștiință Neadevărul ). Este un mecanism intern fără idei. Acest colț întunecos: nu-i idee, nu-i închipuire (percepțiune). Sunt în ființa noastră predispozițiuni cari nasc idei. Când se trezește cineva are simțământul esistenței curate. Închipuirile se nasc. Acele puteri stimulatorii nu sunt însă percepțiuni. În predispoziție sunt, însă nu sunt altfel
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]