2,651 matches
-
canoanele grecești”. 4. Scrieri de comput pascal și de cronologie creștină Când se studiază contribuția lui Dionisie Exiguul la elucidarea problemelor privind ciclul pascal și cronologia creștină, se face referire la o Carte despre Paști. Este știut faptul că preocupările învățatului monah depășesc limitele unui sfert de veac, însă cuprinsul unei cărți cu titlul de mai sus nu există. A închipuit-o doar editorul textelor latine din colecția lui J. P. Migne. Cunoscutele epistole pe teme de comput, una adresată episcopului
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
scurte titluri analitice, incluzând în Cartea despre Paști: Pascalia adevărată, Regulile îndreptării și ale fixării începutului ei, Ciclul lunar de 19 ani, Pascalia pe 95 de ani, și traducerea latină a Epistolei Sfântului Proterie. În scrisoarea către episcopul Petroniu, marele învățat străromân arată că prelucrarea deplină a calculului pascal egiptean a făcut-o la Roma. Însă acestor preocupări el le-a dedicat o parte din viața sa, atâta timp cât cei mai „mulți” i-au cerut-o „de vreme îndelungată”. În epistola amintită
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
s-a obținut pe deplin, datorită deosebirilor de dată a prăznuirii Paștilor între Roma și Alexandria. Aceste deosebiri se acutizează în a doua jumătate a secolului al V-lea. 2. Ciclul pascal dionisian Unul din titlurile de glorie nepieritoare ale învățatului străromân Dionisie Exiguul îl constituie intuiția credinței sale ortodoxe că drept criteriu al numărării anilor în istoria mântuirii nu trebuie luat un eveniment istoric sau persoana vreunui împărat sau prooroc, ci Întruparea Fiului lui Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. Ca și cum acest
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
acest act soteriologic n-ar încăpea în istoria umană, data nașterii lui Iisus Hristos nu se cunoaște precis, cu toate că, în mod paradoxal constituie evenimentul ei cel mai de seamă. Situația se repetă privitor la anul morții Sale, asupra căruia concluziile învățaților diferă de la unul la altul, în multe cazuri. Pentru a explica modul după care a fost stabilită era creștină, unii istorici au recurs la speculații cu date arbitrare. Astfel, numărul 532 este explicat ca provenind din 284+248 (unde primul
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
ciclului de 532, încetățenit în Apus de către Victoriu de Aquitania. Dionisie Exiguul încheie frământările și inițiativele timide de până atunci prin introducerea la Roma a manierei alexandrine de stabilire a zilei de prăznuire a Învierii. Preocupările mai vechi ale învățatului monah au fost silite să se concretizeze datorită apropierii încheierii ciclului Sfântului Chiril cel Mare (153 - 247) respectiv, a erei dioclețiene, numită și „era martirilor”, sau 437 - 531 de la nașterea lui Hristos. Cu strădania cu care am putut, mărturisește el
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
solar 10, cel lunar 2 și indictionul roman 4, proclamând astfel identitatea lui cu anul 4714 al perioadei iuliane, care iarăși coincide cu al patrulea an al celei de a 194-a Olimpiadă, și cu 753 de la întemeierea Romei. Lucrarea învățatului străromân a aflat continuatori de-a lungul veacurilor. Astfel, Felix Gilitanus, un abate african din secolul al VI-lea, realizează prelungirea ei pe alți 95 de ani (627 - 721). Tabela însăși s-a pierdut, păstrându-se doar prefața ei. Pentru
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
praznicului Învierii din 539, acesta a indicat ziua de 24 aprilie. Aceeași situație este întâlnită și anul 550. Episcopul Victor de Capua acceptă data de mai sus, sub influența calculului pe care l-a lăsat părintele erei creștine. Cât privește învățatul Cassiodorus, el își arată prietenia pe care a purtat-o marelui monah daco-roman nu numai reliefându-i frumusețea vieții pentru monahii de la Vivarium, ci și transmițându-i opera de pascalist prin scriptoriul de acolo. Un Computus paschalis cu data de
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
provoca. 4. Împortanța erei creștine dionisiene Dionisie Exiguul a pornit în strădaniile sale generale de la preocupări computiste în scopul determinării datei praznicului Învierii și a celorlalte sărbători în legătură cu el. Așezând Nașterea lui Iisus Hristos la începutul cronologiei creștine, învățatul monah a refuzat să mai perpetueze amintirea unui împărat prigonitor al ucenicilor Lui, punând în lumină în schimb întruparea Domnului și nădejdea mântuirii oamenilor. Perspectiva răsplătea cu posibilitatea armonizării aspirațiilor și evenimentelor lumii în al cărui centru se situa de
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
însăși data miticei întemeieri a Romei să înceteze să mai țină în stăpânire spiritele oamenilor până într-atât încât să devină criteriu cronologic al istoriei lor. Prin computul pascal și prin era creștină pe care le-a inițiat, numele ilustrului învățat străromân a rămas nemuritor. Veacurile îl urmează în această intuiție și credință a sa în Adevărul veșnic, în posibilitățile unității și ale dragostei umane. Prin toate aceste strădanii, Dionisie Exiguul își dovedește cu prisosință universalitatea personalității sale. Din cele prezentate
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
inspirat să acorde lui Iisus Hristos locul de slavă pe care îl merită în istoria omenirii. Ilustrul monah dobrogean a rezumat de la început idealul vieții pe care a îmbrățișat-o prin însuși numele său, Dionisie Smeritul. Prin această virtute, ilustrul învățat daco-roman a uimit pe contemporani. Cu excepția recunoștinței arătate față de episcopul Petru, el nu a exprimat nici o indicație autobiografică explicită. Această caracteristică dovedește că părintele erei creștine s-a micșorat pe sine, pentru ca să se vadă numai Biserica și viața ei. Respectul
Misionari şi teologi de vocaţie ecumenică de la Dunăre şi mare din primele şase secole creştine by Nechita Runcan () [Corola-publishinghouse/Science/1595_a_3161]
-
Democrația creștină contemporană nu-și extrage programul acțiunii politice dintr-un sistem doctrinal definitiv și monolitic. Programul său social și politic provine din aporturile suprapuse, adesea amestecate, ale straturilor succesive din care desprindem Evangheliile și textele sfinte, Sfinții Părinți și învățații Bisericii, magisteriului pontifical, gînditorii și politicienii catolici din secolul al XIX-lea, filozofii secolului XX, cum ar fi Jacques Maritain, Emmanuel Mounier, Maurice Blondel, Henri Bergson, Etienne Gilson, Etienne Borne, Nicolae Berdiaev și mulți alții, experiențele politice, cum ar fi
Europa democraţiei creştine by Jean-Dominique Durand () [Corola-publishinghouse/Science/1434_a_2676]
-
în ieslea goală? O, sărăcie, izvor de bogăție! O bogăție nemăsurată, ce ai chip de sărăcie! În iesle stă, și zguduie lumea! În scutece se înfășoară, și va sfărâma legăturile păcatului. Încă n-a rostit cuvânt deslușit, și a și-nvățat pe magi, i-a și-ntors la credință. Ce să spun, ce să grăiesc? Iată pruncul este înfășat în scutece și stă în iesle. De față-i și Maria, Fecioară și Mamă. De față-i și Iosif, așa numitul tată. El
O exegeză a Crezului ortodox by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/158_a_127]
-
străvechi a acelor provinții, leții, livii, crevinii și cum [î]i mai cheamă, nu vor fi aflând cu mult mai sus decum îi va fi găsit episcopul Albrecht la a[nul] 1200." Poetul, așadar, nu mai cade în capcana mult învățatului Dimitrie Cantemir să considere țarismul un alt tip de imperiu decât cel otoman. Mimarea Europei occidentale, începând cu Petru I, n-a dus la o veritabilă aculturație, căci tendințele expansioniste s-au acutizat sub masca unui misionarism creștin: Astfel misiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1562_a_2860]
-
unei comunități umane, constituite istoric"; limba este deci această capacitate care se manifestă prin folosirea unui sistem de semne (de fapt, o cooperare a sistemelor fonetic, gramatical, lexical și stilistic). Fiind o facultate general umană, limbajul este considerat de mulți învățați (René Descartes, Noam Chomsky) ca făcînd parte din zestrea biologică a omului, învățarea limbii materne reprezentînd manifestarea și dezvoltarea acestei facultăți în forma ei primară, ca urmare a unor condiții sociale determinate. Prin urmare, omul posedă în mod potențial aptitudinea
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se organizează căpătînd formă și, în acest mod, omul "se eliberează" de ele și le poate privi ca pe ceva de sine stătător și în afara lui, deși ele sînt, în ultimă instanță, un produs al său. De aceea, după acest învățat, limba și arta sînt același lucru, iar nu entități distinctibile și, ca urmare, lingvistica și estetica coincid, fiind aceeași disciplină. În același mod, filozofia limbii și filozofia artei se contopesc (idee susținută în Capitolul XVIII din Estetica). Acest principiu se
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
din perspectiva semnificației. Neohegelianismul în interpretarea limbii Prin neohegelianism se înțelege un curent de gîndire care are la bază ideile dezvoltate, la începutul secolului al XIX-lea, de către filozoful german Georg Wilhelm Friedrich H e g e l. După acest învățat, omul se caracterizează prin două dimensiuni care-i conferă determinarea originară. Prima dintre ele este dată de faptul că omul, deși ființă biologică, nu acceptă lumea așa cum i se dă, ci o transformă pentru a-și satisface necesitățile ce decurg
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
două situații. Coșeriu arată că limbajul se manifestă întotdeauna ca limbă, ca limbaj istoricește determinat, limbile fiind tehnici istorice ale limbajului 126, și, de aceea, cînd întrebuințează termenul limbaj, accepțiunea obișnuită este aceea de "limbă". În tradiția concepției lui Humboldt (învățat aflat și el sub înrîurire hegeliană), Coșeriu subliniază în repetate rînduri caracterul nonstatic al limbii și manifestarea ei ca sistem generativ ce se realizează parțial în fiecare act lingvistic 127. Arătînd apoi că orice act lingvistic (= act de vorbire) este
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
unor elemente date ca atare, în afara îndoielii, deci în afara acțiunii acestei activități, înseamnă o concesie făcută spiritului pozitiv, care trebuie să ia act de existența unor realități ca atare, dincolo de posibilitățile de intervenție admise omului. "Sălășluirea" în limbă Unii dintre învățații care apreciază vorbirea ca fiind o creație permanentă pe terenul limbii apropie sau chiar identifică limba cu arta (cum face Benedetto Croce). Eugen Coșeriu 147 consideră limba o activitate, iar nu un obiect (o realitate definitivată), fiindcă ea cuprinde atît
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
nu este decît foarte rar observat și adus în discuție. De obicei, se crede că despre o știință a limbii, deci despre lingvistică, se poate vorbi abia începînd cu primele decenii ale secolului al XIX-lea, cînd o pleiadă de învățați, mai ales de origine germană, în ambianța creată de romantism, încep studiul istoric și comparativ al limbilor, îndreptîndu-și atenția asupra aspectului popular al acestora. De fapt, în ultimă instanță, se statornicește acum ideea valorii inerente a limbilor vorbite, indiferent de
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
se schimbă permanent, fie prin voința vorbitorilor (în special a celor cu un anumit statut din punctul de vedere al cunoștințelor), fie fără voința lor (și, eventual, chiar fără ca aceștia să fie conștienți de aceasta). Cînd apăreau zorii Renașterii italiene, învățații timpului au ajuns la constatarea că limbile romanice occidentale, deși continuau latina, nu mai erau latina însăși și, de aceea, limba de cultură pe care o foloseau, latina literară, nu mai avea și un corespondent vorbit ca altădată. Deși unele
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
corespondent vorbit ca altădată. Deși unele raționamente conduceau la existența a două aspecte ale limbii, popular și literar, iar începutul limbii literare italiene a avut la bază ideea că un nou aspect popular trebuie să aibă un nou aspect literar, învățații multor secole au considerat aspectul popular al limbii ca o formă coruptă a celui literar, deci ca o degradare, ca o decădere a lui. Situația s-a schimbat abia în secolul al XIX-lea, cînd, o dată cu apariția romantismului, s-a
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
cultură, joacă rolul de cuvinte-cheie, adică de mărci specifice. Un filozof contemporan german, Hans-Georg G a d a m e r281, găsește că însuși cuvîntul cultură, relevă, prin evoluția conținutului în limba de origine, latina, evoluția spirituală a omului. Acest învățat subliniază apoi că pe existența scrisului se bazează transmiterea culturii umane și se realizează tradiția. Există, desigur, și o tradiție transmisă oral, uneori destul de însemnată, dar scrisul și posibilitatea învierii cuvîntului prin scris reprezintă în concepția sa formele cele mai
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
care foloseau limba literară la sfîrșitul secolului al XIX-lea și mai tîrziu. Scrisul lui Eminescu a deschis o cale a cunoașterii și a valorificării limbii naționale și un cîmp de exersare a virtualităților ei, însă trebuie observat că acest învățat a înțeles să pună în valoare mijloacele limbii sale pentru redarea filozofiei, iar nu pentru a extrage o filozofie din ele. Limba ca filozofie Unii dintre intelectualii români din secolul al XX-lea, stăpîniți de dorința de a crea o
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
ale cuvintelor (sau ale altor elemente ale limbii), este foarte important să se păstreze un nivel ridicat al obiectivității și să nu se treacă din registrul rațional în cel ficțional. Dintre limbile moderne, germana s-a impus atenției multora dintre învățații români, întrucît reprezenta, pe de o parte, mijlocul de expresie al unei mari culturi (în care prevala o latură filozofică de o excepțională valoare) și, pe de altă parte, putea realiza inovații lexicale prin combinarea elementelor proprii, încît să poată
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]
-
parte, putea realiza inovații lexicale prin combinarea elementelor proprii, încît să poată reda conținuturi de gîndire noi. Acest ultim aspect a făcut din germană un model de limbă ce se bazează pe resursele proprii, care a stimulat pe unii dintre învățații din secolul al XIX-lea, între care cel mai reprezentativ este Aron Pumnul, să încerce să exerseze și limba română în construcția de cuvinte noi pornind de la cele existente, iar pe alții de mai tîrziu, precum Lucian Blaga și Constatin
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea () [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]