1,581 matches
-
a prins fața În mâini și m‑a sărutat din nou. Am deschis gura să protestez, să Îl Întreb ce naiba se petrece aici, dar el a interpretat gestul drept entuziasm și și‑a strecurat limba În gura mea. — Christian! am șuierat eu Încet și m‑am Întrebat cât de repede ar reuși Miranda să mă concedieze dacă m‑ar prinde giugiulindu‑mă cu un tip oarecare la una din petrecerile ei. Ce naiba faci? Dă‑mi drumul! M‑am zbătut să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
care o priveau admirativ, iar muzica s‑a schimbat dintr‑o bizară incantație gregoriană Într‑un soi de heavy metal gălăgios. Durerea mea de cap a Început să pulseze din nou, În ritmul muzicii bubuitoare. Miranda nu a Încetat să șuiere când a ajuns lângă mine, dar a Închis, În sfârșit, celularul. Am făcut și eu la fel. — Ahn‑dre‑ah, avem o problemă foarte serioasă aici. Tu ai o problemă foarte serioasă. Tocmai am primit un telefon de la domnul Tomlinson
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
de oameni care se prefac că mă plac doar pentru că erau obligați să o facă. Mi‑am scos celularul din poșetă și am tastat câteva cifre, cu ochii la Miranda, care devenea din ce În ce mai lividă de furie. — Ahn‑dre‑ah! a șuierat ea, dar era prea lady ca să facă un scandal În public. Ce‑ți Închipui că faci? Eu Îți spun că fiicele mele au nevoie de pașaport imediat, iar tu decizi că acum e momentul cel mai nimerit să stai la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ceștile și farfuriile. Viv stătea Încordată, urmărindu-i cum duc resturile, apoi se duseră În bucătărie și o lăsară singură. Ușile casei erau masive și Înăbușeau orice sunet; camera părea liniștită și groaznic de lipsită de aer; lămpile de gaz șuierau, iar pendulul străvechi, aflat Într-un colț, ticăia. Se părea că sunetul ieșea cu un mare efort, se gîndi ea - de parcă mecanismul i se Înțepenise la domnul Mundy; parcă era și el apăsat de atmosfera de modă veche la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
s-o caute și s-o salveze... Dar ea nu strigă, și În clipa următoare timpul s-a scurs; vaporul accelerase, iar ea era singură și neajutorată pe tipsia cenușie a mării. Începu să se zvîrcolească. Începu să urle. Vorbea șuierînd nebunește. Îi convenea Juliei, zise ea. Julia făcea tot ce poftea. Dacă Julia credea că Helen nu știa de ce era În stare, pe la spatele ei, cînd era ea la serviciu - Dacă Julia credea că-și putea bate joc - Helen știuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
Nu răspund de ficatul tău, dar al meu merge Încă În orele de pace. Kay Își scoase șapca. Era Îmbrăcată În uniformă, la fel ca Mickey și Binkie, pregătită de lucru. Dar cabina avea o sobă și o lampă care șuierau, și era foarte cald; se așeză În fața lui Binkie, Își desfăcu haina și slăbi nodul cravatei. Mickey era ocupată cu scoterea păhărelelor, lingurilor și sifonului. Le puse pe o ladă de bere Întoarsă cu susul În jos, care se afla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cu un bec albastru. Probabil că pășise fără să facă nici un zgomot, pentru că o fată, care venea cu o farfurie În mînă pe scări, dădu nas În nas cu ea la Întoarcerea rampei și aproape că leșină de spaimă. — Viv! șuieră ea. Dumnezeule! Am crezut că ești Fantoma Fostelor Dactilografe. — Scuză-mă, Millie. — Unde te duci? La subsol? Mai bine tu decît mine. O să prinzi runda a doua de la Băieți, Fete, Flori, Animale... Sau ai pus ochii pe biscuiții cu smîntînă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
văd acum. Numai... numai o clipă. Ce putea face? Nu putea deschide ușa, pentru că atunci controlorul s-ar fi uitat la soldat și ar fi crezut ce-i mai rău. Așa că-și scoase biletul și „Dă-te la o parte“, șuieră ea, dînd furioasă din mîini. Soldatul se dădu cu un pas Înapoi ca ea să se poată apleca și să-l vîre pe sub ușă. Își Îndoi picioarele cu timiditate, conștientă de Îngustimea locului, de faptul că-l făcea să fie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
de-a binelea, i-ar spune lui Duncan. E cazul să se maturizeze. Pierde timpul degeaba. O să-ți vîre idei În cap, băiatul ăsta... — Nu-ți mai roade degetele În halul ăsta, zise el stînjenit. Parc-ai fi țicnit. — Țicnit? șuieră Alec. N-aș fi surprins să nu-mi zbor creierii! M-am aprins atît de tare În seara asta Încît credeam c-o să mi se facă rău. A trebuit să-i aștept să adoarmă. Apoi am crezut că-i cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lemn cad petale de cireș - răsărit de lună Cuibul dărâmat - rândunica zboară printre fulgi de nea Două petale cazând împreună - vântul serii Zăpadă pe munți - în vale înflorește liliacul alb Se lasă seara - pe mormântul vecinei flori de liliac Vântul șuieră - prin urdiniș nu trece nici o albină Ploaie de seară - fetița colorează o buburuză Târziu în noapte - un cărăbuș zboară în jurul lămpii Plouă în noapte - în plasa păianjenului doar o petală Un fluture dă târcoale cănii de ceai - zi senină Echinocțiu
SEMNE DE PRIM?VAR? by Maria Tirenescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83875_a_85200]
-
dori nimic resemnat în spații, pierdut într-un Chronos rătăcit lângă insolvabila sămânță, tocești penelul scursorilor ambițios nu mai ai păr sau oase, doar spuză. De-a lungul covârșitoarelor ambiții de a învinge într-o maniacală înfrângere n-auzi cum șuieră gândul cunoașterii, mereu mai obosit ; miști doar împins de inerția reflexiilor aparținând nimănui culpabil.
Lini?te by Aurel Avram Stănescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83911_a_85236]
-
șoaptă: — Dacă n-a reușit să ajungă la vânzările de la Chanel, e, într-adevăr, de rău. Vreau să zic, probabil chiar l-a iubit cu adevărat. Întotdeauna am fost de părere că fotografiile lui sunt până peste poate de grețoase, șuieră o altă voce. Nu m-aș mărita pentru nimic în lume cu cineva care crede că un camion înecat e o chestie drăguță. Am auzit o ușă deschizându-se. —Șșșt! Voi două! O s-o treziți. Mă duc la farmacie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
ani, care încă nu-și pierduse formele durdulii, de copilandră. Costumația ei părea împrumutată de la un magazin de Halloween din Bleecker Street. Era dureros de timidă și rareori deschidea gura fără să se înroșească la față ca racul. Nici gând! șuieră Jolene. Își drese vocea, se adună apoi spuse: Ce drăguț. Nu m-aș fi gândit niciodată să-i dau ei premiul. Doamne Dumnezeule, o secondă Lara, ăsta-i cel mai simpatic lucru care i s-a-ntâmplat vreodată lui Madeleine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1879_a_3204]
-
vorbind. — Nu vrei să rămâi cu mine la mare? îl îmbie femeia pe băiat. Copilul se joacă pe plajă cu mingea. E bronzat și se agită în truna. în mod straniu, Eduard simte tot ce simte acel copil. Vântul îi șuieră prin păr, cu o asprime care îi place, îl face să se simtă bărbat. — îți dai seama ce minunăție, continuă mama copilului, te joci toată ziua pe plajă, nu numai în vacanță, înoți, îți dezvolți frumos corpul, faci mușchi, să
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
doamnă Neacșu, îndesată și ștearsă, cu tunsoarea ei banală și cu un chip pe care îl uitai de cum îți luai ochii de la ea. în fața ei apăruse dintr-odată o ființă necunoscută și exaltată, din nările căreia ieșeau flăcări și care șuiera cuvintele ca niște ghiulele prin strungăreața până atunci inofensivă. — Doamne Dumnezeule, ce nebunie a fost la petrecerea aia de acum 20 de ani! continuă sâsâitor Ionela. Apoi se lăsă pe spate și-și aprinse iar o țigară. Clara îi urmă
Emoţia by Mirela Stănciulescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1358_a_2734]
-
atât de mult. Să lupte. Ți-e teamă, Carol? Nu. Conștient că ofițerul vede adevărul cel puțin diluat din cuvintele sale, roșește până în vârful urechilor. Adicăă... da. Dar numai un pic, adaugă el grăbit. Tuturor ne este frică atunci când glonțul șuieră la ureche. Și nu este slăbiciune să îți recunoști teama, dimpotrivă, arată încredere în forțele tale. Asta face diferența între curajul adevărat și cel inconștient Aveți dreptate, domnule locotenent, dar pentru mine sperietura de dinainte și mai ales cea de după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
Îți pierzi timpul, inclusiv pe al meu, spunând lucruri pe care nu le crede nimeni. Vreau să aflu locația partizanilor. V-am spus doar că habar nu am despre ce vorbiți, răspunde prizonierul cu voce seacă. Cureaua subțire a cravașei șuieră prin aer, apoi brăzdează pielea de pe fața prizonierului. Pe chipul lui apare o dungă lată, roșiatică. Își încrucișează privirea cu cea a lui von Streinitz care întoarce jenat capul. Vezi că nu e bine să fii încăpățânat? Glasul lui Schultz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
duce mâna la gât, de unde țâșnește sânge. Linia albă a nemților are un moment de ezitare. Mulți se culcă la pământ. Von Streinitz vede imediat de unde vine pericolul. Evaluează atent distanța și fără să țină seama de gloanțele care îi șuieră pe la urechi ca niște viespi înfuriate se apropie în fugă. Trage siguranța grenadei prinsă la centură și o aruncă spre grupul partizanilor. Se trântește la pământ, acoperindu-și casca cu mâinile. Vuietul exploziei plutește o clipă pe deasupra văii ca apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
trece podul palmei peste fruntea transpirată. Părul blond este tuns foarte scurt. Fără să piardă timpul își pune din nou casca și curând se pierde în masa compactă a soldaților. Foooc! Instantaneu, toate armele încep să tragă ca turbate. Gloanțele șuieră și apar primele goluri în linia de atac. Sângele împroașcă, se aud țipete. Cei aflați în spate continuă să înainteze în ciuda rafalelor concentrate, sărind peste cei căzuți la pământ. De pe clădire, mitralierele seceră fără încetare. În fața ripostei furibunde, elanul atacatorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1514_a_2812]
-
ea. În după-amiaza aceea, la bătaia aceluiași timp, era vară, doamna Carolina Pavel deschise ferestrele camerelor ei apoi ieși În curte să stropească cimentul Încins, trebuia puțină răcoare. Trecuseră desigur cîțiva ani, părea să nu audă vuietul vremii ce-i șuiera la urechi, cînta, fals dar cu mare cuprindere, se auzea din cînd În cînd „O sole mio!”... restul nu se Înțelegea. Intrasem emoționat În curte; cum să-i explic că tocmai trecusem pe trotuar, prin fața sorții, ca În urmă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1888_a_3213]
-
acestei Matilde și de a o trezi pe cea anterioară la dragostea pe care o avusese pentru mine. În cealaltă fracțiune mintea mi se întunecă, mă aplecai peste masă și o apucai de fălci și îi desfăcui gura: "Cum îndrăznești? șuierai. Cum îndrăznești? spusei iarăși și îi dădui drumul înspăimîntat, căci simțeam în mine o astfel de ură și de violență încît instinctul îmi șopti că o puteam omorî în clipa aceea dacă nu mă stăpâneam. Primejdia în care se află
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
și nefericit al mici gândiri pașnice, mă apropiai de ea și îi pusei mâna pe umăr, vrând să-i spun că asta e o prostie și să renunțe la ea. Ea sări în lături ca mușcată de șarpe și îmi șuieră cu o ură sălbatică: "Să nu te atingi de mine", și cu o astfel de voce încît pe lângă ură distinsei amenințarea. Ne privirăm în ochi câteva clipe, intens, două priviri fără iluzie și fără împăcare. Nu mă apucasem să-i
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
o așa-zisă dorință a mea obscură de a ucide, trebuie să spun că în fiecare seară trăiam clipe de groază când eram smuls din așternut și trimis între cele patru scânduri, în acel sicriu în picioare printre crăpăturile căruia șuiera adesea vîntul: dacă mă prinde că am un pulover pe dedesubt și mi-l ia? dacă cineva m-a turnat? s-a zis cu mine! Cât despre ultimele lui cuvinte, atât de umane, bineînțeles că știam că în acele clipe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
înainte de doi bărbați! Te-ai înșelat amarnic!" "Bine, zic, m-am înșelat, se mai întîmplă, îmi pare rău, sânt chiar mâhnit, și ce mă-ta ai vrea să fac? Ai aerul că ar trebui să fac ceva!" "Să te spânzuri, șuieră ea cu o intensă ură (și un alt sentiment îi țâșni, orbind-o, pe sub acest șuierat), ți-am spus, zise, să nu mă mai înjuri. Îți crap capul", și într-o clipă fu în picioare, se apropie de birou, puse
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
Matilda. S-ar putea să murim toți patru, adică toți protagoniștii... Cosașul îndrăcit al lui Van Gogh, gândii mai departe cu ochii pe lumina soarelui care îmi inunda patul, nu avea ezitări înaintînd în lanul de grâu și făcând să șuiere spicele sub lama bine ascuțilă a instrumentului său implacabil... Da, viziunea pictorului nu era rodul înfierbîntatei lui imaginații... Ce e umanitatea dacă nu un astfel de lan, strălucind în lumina fierbinte a soarelui în culori halucinante, sub un cer de
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]