1,728 matches
-
aproape recunoscător - și se plimba privind, cu ochii care nu reușeau să vadă, frumusețea schimbătoare a grădinilor, a stâncilor abrupte, a golfurilor, cu pasul acela distrat pe care și-l formase în casa Liviei. Simțea ochii celor care îl supravegheau ațintiți asupra lui, dar, zi după zi, își forma în minte o arhivă de chipuri și comportamente, începea să perceapă când și alături de cine se putea simți relativ liniștit, să cunoască orarele, obiceiurile, controalele. Nu-l mai revăzu pe Tiberius. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aceea de lovitură de stat, Macro anunță pentru a doua oară: — Eu plec. Și porni spre Roma. Gajus Caesar reveni pe terasă. Oriunde s-ar fi întors, în vila păzită acum ca un castrum din ținuturile barbare, toți ochii erau ațintiți asupra lui. Dacă făcea un pas, mișcarea se repercuta asemenea unui val asupra escortei, funcționarilor, liberților și sclavilor. Îl privi pe Macro cum se îndepărta sub norii grei aducători de ploaie, cu steagul său de călăreți credincioși, și cum înghițea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
într-o puternică acuzație împotriva senatorilor care-l susținuseră pe Tiberius. Din celălalt frate, Drusus, lăsat să moară în închisoarea subterană din Palatinus, nu mai rămânea nimic de îngropat. „Nu voi ști niciodată“, se gândea el, nemișcat în timpul ritului, simțind ațintiți asupra sa ochii tuturor, încât i se părea că se sufocă, „nu voi ști niciodată cum arăta chipul lor în ultimele zile. Amintirile mele sunt vechi de ani de zile, peste ele nu trecuse încă toată durerea aceea“. Nu rămânea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pe care nu le văzuse niciodată, îi dădea sentimentul posesiei, de parcă ar fi intrat într-un oraș cucerit. Totodată însă, în jurul lui domnea liniștea aceea pustie ce dura de decenii. Amintirile țâșneau din ziduri ca apa. Imediat, toate privirile se ațintiră asupra lui, iar cei care nu puteau să se apropie de el îi întrebau pe ceilalți. Funcționarii imperiali bătrâni, experți - întregul aparat bine pus la punct, construit de Augustus și consolidat de severitatea vigilentă a lui Tiberius - spuseră că el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
că băiatul era prost, adâncit într-o cultură livrescă prăfuită, că niciodată nu se preocupase de problemele familiei. Cineva însă îi avertiză: — Să ne aducem aminte că prima călătorie a făcut-o în insula Pandataria... Ca urmare, ochii senatorilor se ațintiră asupra tânărului Împărat când acesta ajunse la scaunul ce-i aparținuse lui Tiberius, pe care vreme de unsprezece ani ei îl văzuseră gol și pe care acum, stofele și pernele, noi, purtau culorile glorioase ale mândrei familii Julia. Iar pe când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
pace după vechea tragedie sau, poate, semnul unor temeri tainice. Frumoasa soție se numea Livia Orestilla. Îndată ce își făcu apariția în pragul triclinium-ului imperial, cu bijuteriile strălucind pe pielea ei ca mătasea, cei mai puternici bărbați ai Romei își ațintiră privirile asupra ei, înflăcărați de fantezii secrete. Împăratul intră, trecu printre cele două șiruri de invitați, care îi făcură loc imediat, se apropie de ea și îi adresă câteva cuvinte în șoaptă: îi spuse că pentru frumusețea ei ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
grămadă de codexuri. Senatorii se întrebară despre ce era vorba; un notabil tresări, recunoascând parcă pielea de culoare închisă în care Tiberius își lega actele, și le șopti ceva vecinilor. Împăratul ridică mâna pentru a vorbi, și toate privirile se ațintiră asupra lui. Cu un glas limpede, spuse rar: — V-am convocat pentru că în camerele secrete ale lui Tiberius au fost descoperite niște documente în legătură cu care nu se poate păstra tăcerea. Pauzele dintre cuvinte erau lungi, glasul părea că nu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
Dintr-odată se prefăcu serios: — Mintea lui o ia razna. Râseră cu toții. Nopțile ultimei ierni Era iarnă; întunericul se lăsa repede, dintr-un cer mohorât, deasupra acoperișurilor orașului cuprins de neliniște. Împăratului i se părea că toți ochii Romei erau ațintiți asupra ferestrelor și galeriilor îndrăgitei sale domus, devenită acum cu neputință de suportat, și spionau luminile, întrebându-se ce se întâmplă acolo. Clivus Palatinus devenise un punct de referință și ținta urii multora. Întunericul durează prea mult iarna, murmura Helikon
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
aproape pe sus, undeva, la o cârciumă. Mergeam pe stradă și-i priveam pe toți drept În față, eram rea În momentele acelea, dar... nu simțea nimeni asta. Eram două fete și trei băieți. De cum am intrat În cârciumă, am ațintit cu privirea pe doi bărbați și m-am așezat cu fața la ei. Ei râdeau la mine, eu la ei, colegii mei râdeau, toată lumea era veselă. S-a băut mult. Unui băiat de-al nostru i s-a făcut rău. Începusem să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
seminarului; nimeni nu știe. Deschide apoi Sainte-Beuve, În traducerea lui Pompiliu Constantinescu, ediția de la Fundația pentru Literatură și Artă din 1940, intitulată Pagini de critică, apărută chiar În seria „Critică“, un volum impozant, cu un cadru portocaliu, din care te ațintește funebră pasărea nopții; „Să vedem arta portretului la Sainte-Beuve. Cine citește? Luminița? La pagina 198, de la rândul: Când vrei să judeci pe D-na de Sevigne sau pe D-na Maintenon și să-ți dai seama de firea lor, ești
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
ale personajului, naratorul descrie pe o Întreagă pagină o scrumieră de Limoges, oarecum În felul În care Robbe-Grillet descria cafetiera din Le Mannequin. Jocul intertextual e, firește, deliberat, cum va fi și În final, unde naratorul e cu ochii, mereu ațintiți asupra personajului ș...ț. Marin Mincu a contat foarte mult pe cruzimea autoscopică a jurnalului lui M., care conține remarci ale autorului despre sine de o mare directețe. M. pare a se fi livrat trup și suflet. N-avem În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
la Narcotice. Iar dumneata, spuse uitându-se către mai tânăra ei colegă, ar trebui să refaci cursul de procedură. Femeia încercă să spună ceva în apărarea ei, însă Sachs nu părea să-i mai dea vreo atenție. Rămăsese cu privirea ațintită înspre locul unde cu ceva vreme în urmă, mașina celor trei răufăcători izbise tomberonul și se oprise. - Wilkins, ai spus că erau trei hoți în mașină? - Da. - Și de unde știi exact câți erau? - De la magazinul de bijuterii pe care l-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
an deja. Urmează să vă arate unele din cele mai ezoterice numere de magie din câte există: o parte ale mele și o parte ale ei. Nu fiți surprinși, spuse el cu o privire demonică în ochi, privire care părea ațintită la Rhyme, sau șocați de ceea ce veți vedea astăzi. Și acum, doamnelor și domnilor... Kara. Rhyme luase decizia de a folosi și acest prilej în scopuri științifice. Îi plăcea foarte mult să priceapă metoda iluziilor ei, observând cu atenție procedeele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
a așezat la masă în restaurant, era convinsă că arăta mai degrabă ca o escortă de elită decât o profesionistă stilată, dar serioasă. Spre cinstea lui sau poate pentru că era distrat — Leigh nu era foarte sigură — Jesse își ținu privirea ațintită asupra chipului ei și îi zise: — Unde a dispărut editoarea mea cea sfioasă? Sper că nu pentru mine te-ai deranjat atât. Leigh îl privi așezându-se pe scaunul din fața ei și regretă instantaneu că se îmbrăcase așa. Era pregătită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
bietul Otis. Se întâmplase abia săptămâna trecută și a fost o surpriză binevenită. Adriana tocmai se dezbrăcase de pijamale și turna sare de baie în cadă când, de pe stinghia lui de lângă toaletă, Otis a strigat “Graso!” Instantaneu Adriana și-a ațintit privirea în oglindă să se asigure că nu se umflase peste noapte; când a văzut mulțumită că pulpele ei arătau ferme ca întotdeauna, s-a întors să se uite la Otis. Stătea pe o bară din colivia lui metalică, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
se apucară să mănînce, vorbind Încet. Erau niște bărbați solizi, cu capetele rase, avînd haine și echipamente mai bune decît santinelele japoneze din Shanghai și Jim bănui că erau trupe de luptă experimentate. Jim Îi urmărea cum mîncau, cu ochii ațintiți pe fiecare Îmbucătură care le intra În gură. CÎnd cel mai În vîrstă dintre cei patru soldați termină, curăță niște orez ars și niște resturi de pește de pe marginea vasului. Acest soldat de prim rang, În vîrstă de vreo patruzeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
Ținînd-o În sus, Îi făcu semn lui Jim să se apropie. Jim luă sticla, se Înclină adînc, și făcu trei pași Înapoi. Ascunzîndu-și zîmbetele, japonezii Îl urmăreau În tăcere. LÎngă camion, Basie și doctorul Ransome se aplecară Înainte, cu ochii ațintiți la fluidul luminat de soare din sticlă. Desigur, Își Închipuiau că le va duce apa și vor Împărți această rație neașteptată. Cu grijă, Jim șterse sticla de mîneca hainei. O ridică la buze, bău Încet, Încercînd să nu se Înece
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2010_a_3335]
-
rate, iar În momentul de față visează. Prin Congo se tot agită Moise Chombe și cu unul Kasavubu. Amândoi au ceva cu Patrice Lumumba. Congo este colonie belgiană, iar subsolul ei este bogat mai ales În diamante. Ochii lumii sunt ațintiți spre Africa. La 11 iulie 1960, Moise Chombe proclamă independența regiunii Katanga. În 13 iulie Începe agresiunea armată a Belgiei Împotriva statului Congo, condus de președintele Joseph Kasavubu. Trupe de desant Împânzesc tânărul stat independent. Și jungla lui. Vară fierbinte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
cât de bine cotată era la categoria „amețitor“. —Deci, scumpo, pe când aștepți copilul? zise Claudia, admirându-se În continuare În oglindă. Enervantul „scumpo“ nu era nimic În comparație cu Întrebarea care urma. O lăsă pe Ruby cu gura căscată. Ochii i se ațintiră În jos, spre stomac. Asta era ce puteau să-i facă nouă grisine - să o baloneze În asemenea hal Încât să pară Însărcinată? — De fapt, nu sunt Însărcinată, spuse Ruby simțind cum Încep să-i ardă obrajii. Nu ești? Scumpo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
Încerc să-i inventez scuze pentru comportament, dar probabil că avut mult de furcă. Știu că actrițele astea de la Hollywood sunt toate bogate și răsfățate, dar nu pot să-mi imaginez cum trebuie să fie să ai ochiul presei mereu ațintit spre tine studiindu-te și criticându-ți fiecare aspect al Înfățișării. Presiunile de a fi mereu frumoasă și slabă trebuie să fie de nesuportat. Ruby Înțelese ce vroia să zică. Dacă nu ești perfectă, nu te mai angajează nimeni. Dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2001_a_3326]
-
ghemuită pe scaun, cu capul sprijinit de geam. Voi rămâne fără mașină, nu-i nimic. — Ciao, Buruiană. Tresare, se întoarce, oftează. — Ciao. — Unde te duci? — La gară. — Pleci? Nu, vroiam să mă uit la mersul trenurilor. Rămânem tăcuți, cu privirea ațintită spre străzile care încep să se anime cu primele mașini. O mamă cu doi copii traversează strada, Italia o privește. Îi pun mâna pe burtă. O mână mare, hotărâtă. Pântecele ei geme. — Cum te simți? — Bine, și îmi ia mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2069_a_3394]
-
mele pe străzi. Am acum o casă de pândit, am confidentă o portăreasă...“ În timp ce vorbea astfel cu sine trecu pe lângă Eugenia fără a-i observa nici măcar strălucirea ochilor. Ceața spirituală era prea deasă. Eugenia însă, în ce-o privește, își aținti privirea asupra lui, zicându-și: „Cine-o fi tânărul ăsta? Nu arată rău și pare înstărit!“ Și, fără a-și da seama, ghici întocmai cine o urmărise de dimineață. Femeile știu întotdeauna când sunt privite chiar fără a fi văzute
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
treaba aia cu ipoteca nu poate rămâne așa!“ Îl smulse din solilocviu o explozie de veselie țâșnind parcă din seninul cerului. Două fete râdeau lângă el și râsetul lor era parcă trilul a două păsări într-un frunzar înflorit. Își aținti o clipă ochii însetați de frumusețe asupra acelei perechi de fete și ele-i apărură ca un singur trup reduplicat. Mergeau braț la braț. Și el fu cuprins de o dorință furioasă de a le opri, de a o lua
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
în personajul romanului - roman al unei confesiuni autobiografico-romantice -, îl identifică cu acel altul, îi dă, în sfârșit, o istorie. Lumea grosolană a realității veacului dispare din fața ochilor săi. Când, pentru o clipă, și-i ridică de pe paginile cărții, și-i ațintește către apele Senei, i se pare că apele acelea nu mai curg, că sunt cele ale unei oglinzi încremenite și își îndepărtează ochii îngroziți de la ele, reîntorcându-și-i la paginile cărții, ale romanului, ca să se regăsească în ele, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
dar totuși nu era un lucru înțelept ceea ce făceam, nici pentru un soț și un tată, nici pentru altcineva. Alt șobolan alunecă prin raza de lumină. L-am urmărit cu lanterna până dispăru într-o gaură, sub peron. Când am ațintit lumina din nou spre șine, cartea dispăruse. Am luminat cu lanterna în jur. Raza lungă și albă se rotea și tăia întunericul. Fir-ar să fie de șobolan! Fir-ar să fie de carte! Dacă n-ar fi fost ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]