1,798 matches
-
nestingherite pe obrajii mei Împurpurați... și pe ai copilului nostru... Când am ridicat ochii plini de iubire, de suferință și Întrebări, am zărit-o pe mama care mai rămăsese În salon, stând cuminte pe un scăunel lângă ușă, cu privirea ațintită În gol... Mama! Unde ai plecat cu gândul? Draga mea, mamă! Mă uitam la ea ca la o icoană, ca la zâna cea bună din povești. Sunt atât de fericită să te văd alături de băiețel! și... aș dori ca timpul
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
acea hârtie (duminică, 12 oct. 1998). Luni, 13 oct. 1998, În jurul orelor 15,00, partenerul meu murea În brațele mele În drum spre spital, În urma unui accident vascular cerebral. Viața mea se sfârșise! Aproape doi ani am zăcut cu privirile ațintite În tavan, Întrebându-mă: „ de ce...de ce?! Arareori zăream o rază de soare. Am revenit În Moldova. Aproape străină, fără prieteni, fără șansa de a mă integra social. A fost o perioadă, 2000 - 2005, când femeile trecute de 40 de ani
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
ia la fugă. ILUSTRAȚIE E din cauza degetului mare, a spus Pettersson din Hugnaden. Unii au asemenea degete. Sunt prea mari și puternice. Dacă ai un asemenea deget, atunci te sprijini doar în el. în mijlocul cititului el s-a sculat brusc, ațintindu-și privirea în tavan, ca și cum ar fi căutat niște semne acolo, pe scândurile vopsite în alb. S-a scuzat că niciodată nu reușea să apară când inginerul silvic era acasă. Poate ar trebui să fie suficient de curajos și de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
hainele. Asta face întotdeauna. Nimic care să ceară gândire profundă și teoretică. Prin urmare, parlamentara mea stătea cu spatele sprijinit de perete. Eu mai aveam încă în mână tocul cu tuș. își ținea capul greu, un pic aplecat, și ochii ațintiți în linoleumul uzat. Poate nu voia să mă privească. Am putea citi ceva, am spus eu. Orice. Nu. Nu vom mai citi nimic. Așadar, era nevoită să mă părăsească. Sau hotărâse de bună voie să mă părăsească. Sau eu trebuia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1873_a_3198]
-
asta este în ogradă sau pe câmp. Stinge lanterna aia odată! strigă Carosse. Venise clipa victoriei. Și sfârșitul minciunii. Actorul arăta ca un om supus unui interogatoriu necruțător: în ciuda frigului, fruntea i se acoperise de picături de sudoare. Cu ochii ațintiți asupra buzunarului, Chavel refuză dând din cap și totodată își încordă tot trupul în așteptarea durerii ce avea să vină. Stinge-o! —De ce? —Mademoiselle, orice om are dreptul să lupte pentru a-și salva viața. Spuneți-i să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1859_a_3184]
-
așa că ia ziarul local lăsat de cineva pe masă lângă el, și-l răsfoiește alene. După o vreme, se decide să se întoarcă la hotel. Trece de colț și o ia pe lângă o cabină telefonică. Bărbat fiind, privirea îi rămâne ațintită la spatele perfect al femeii de la telefon. De ce nu există astfel de femei și în Anglia, se gândește el, uitându-se la curbele feselor ei tari și la coapsele musculoase și bronzate, și pielea aurie acoperită de niște pantaloni scurți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
on Main. E exact ce aveam nevoie. Știu că Lauren și-a propus să se îmbete la fel de tare ca în noaptea de la Pepper, dar asta s-a dovedit a fi o seară mult mai blândă. Da, am simțit unele priviri ațintite spre noi, dar mă gândesc că două femei singure într-un bar aglomerat or să capete mereu atenție. Oricum, nu ne-a deranjat nimeni, așa că e drăguț să stăm pur și simplu, să bem ceva și să ne relaxăm, cum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
a întins fiecăruia câte una din hârtii, care pentru ei însemnau bucăți de trotil gata să le explodeze în mâini... Nici n-au îndrăznit să-și arunce privirea pentru a vedea ce scrie pe hârtia primită. Au rămas cu ochii ațintiți într-ai căpitanului, care îi privea ca un părinte. ― Am respectat rugămintea sergentului care v-a adus la mine și v-am repartizat pe amândoi la o unitate de... artilerie... Ai grijă, infanteristule, să nu mă faci de rușine. ― N-
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
astea, intră și ia loc. ― Mulțumesc, domnule locotenent - a răspuns Dumitru, așezându-se pe un colț de scaun. ― Așează-te gospodărește, omule! - a vorbit locotenentul cu ton moale. Glas de gazdă. Dumitru s-a așezat mai bine, rămânând cu ochii ațintiți asupra ofițerului, pentru a se dumiri cam în ce ape se scaldă. Acesta, lipsit de ținuta cazonă, părea un om cumsecade. ― Ei, cum a fost cu boii înjugați la tun? ― Domnule locotenent, permiteți... ― Te rog să vorbești ca în fața alor
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
Pur și simplu nu poți să mă lași în pace, așa-i? i-a spus Misty cu un zâmbet sălbatic. Mike s-a întunecat. Zâmbind afectată, Misty și-a luat ziarul și a ieșit încet din cameră. Toți ochii erau ațintiți asupra șoldurilor ei unduitoare. Nici unul dintre bărbații din cameră n-a scos un sunet până când Misty n-a dispărut. După care, puțin amețiți, și-au îndreptat din nou atenția către mine, fără prea multă tragere de inimă. Ne-a topit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
n-am reușit. Străzile îmi păreau amenințătoare, înspăimântătoare. O lume SF. Simțeam că oamenii care se treziseră la ora aia - ora șase într-o duminică dimineața - se întorceau și se uitau după mine. Simțeam că toți ochii din New York sunt ațintiți asupra mea, urându-mi, dorindu-mi răul. Mi-am dat seama că mergeam din ce în ce mai repede. Aproape alergam. Când am văzut un taxi apropiindu-se, aproape că am căzut în genunchi în semn de mulțumire. M-am suit în el, cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
la săraci salariul de săptămâna viitoare. Ce naiba a fost în capul meu? m-am întrebat îngrozită. El, dintre toți oamenii? Și cel mai grav era că mă refuzase, mă respinsese! Am revenit în prezent cu o tresărire simțind ochii taximetristului ațintiți asupra mea. Mi-era așa de frică, încât am decis să sar din mașină la următorul semafor. Dar tocmai atunci - din fericire - mi-am dat seama că probabil senzația de amenințare din mașină era doar o chestie pe care mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
Brigit. Toți trei am urmărit-o, în tăcere, cum încerca să pășească. —Lingură, a bolborosit, împleticindu-se către bucătărie. Mănânc. Mă simt mai bine. După care s-a oprit. Nu, nu e nevoie. Mănânc oricum. Fără lingură. Toți ochii erau ațintiți asupra ei. Asta până când a reușit să intre în dormitor. Când a trântit ușa, Luke s-a întors către mine. —Rachel, mi s-a adresat el cu voce diferită de cea pe care o folosise ca s-o convingă pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
alți oameni aveau probleme. Din când în când, durerea de măsea mă săgeta din nou. Atunci, îmi apăsam mâna pe falcă, gemând ușor și tânjind după droguri. De fiecare dată când ridicam privirea, descopeream că toți ochii din încăpere erau ațintiți asupra mea. Desigur, atunci când recepționera a zis „Domnul O’Dowd vă așteaptă“, durerea mi-a dispărut instantaneu. Așa mi se întâmpla de fiecare dată. Făceam mare tam-tam apropo de durerile sau rănile mele, dar în secunda în care ajungeam la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
mine. I-am văzut sclipirea albastră din ochi de la zece kilometri. Și oare mai exista vreun bărbat cu picioare așa de sexy? Ar trebui să i se interzică să poarte altceva decât blugi, m-am gândit tulburată. Chris și-a ațintit privirea albastră asupra mea. Eu am traversat strada cu ochii plecați. Apoi m-am trezit lângă el. Inima îmi bătea repede, dar senzația era plăcută. Amândoi am zâmbit stânjeniți și înlăcrimați. Nici unul din noi nu știa cum să se poarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2281_a_3606]
-
îl trase ea spre dânsa, vorbind tot în șoaptă. Acum alergau de-a binelea. Lui Cristi i se părea că se depla sează prin vată. Pașii lor abia se auzeau, în timp ce în jur domnea o liniște nefirească. Stătea cu ochii ațintiți spre luminile din față, dorindu-și cu ardoare să ajungă cât mai repede în oraș. Nu mai era mult până acolo dar avea senzația că nu mai ajunge. În spate, sunetele erau tot mai puternice, zburlindu-i părul de pe ceafă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
necesar să se concen treze la mai multe lucruri. În primul rând, nu trebuia să se abată de la direcție. Dacă pierdea orientarea, putea să se rătăcească și să nu mai ajungă niciodată la drumul forestier. Pe urmă, atenția îi era ațintită la orice zgomot în afară de cel scos de proprii lui pași. Totodată, studia orice umbră care i se părea neobișnuită și căuta să-și aleagă drumul cât mai departe de copacii mai groși ori stâncile după care cineva s-ar fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
multe cuvinte. Își luară un rămas bun destul de rece, după care inspectorul și Ileana plecară spre casă. Rămas singur, Moș Calistrat nu se mai obosi să facă ordine ci se întinse așa îmbrăcat pe lavița unde stătuse Cristian, cu ochii ațintiți în tavan. Când auzi pași pe culoar, abia ridică capul privind spre intrare. No, te-ai răzgândit? întrebă el văzându-l pe Cristian în pragul ușii. Nu, sigur că nu! adăugă el văzând-o și pe Ileana că intră și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
de metri unul față de celălalt, cele trei camioane întorseseră și porniseră înapoi. Mergeau repede, în spatele lor se ridica câte un nor de praf purtat de vânt într-o parte. Bucuros că ordinele sale fuseseră ascultate, Mihailovici răsuflă ușurat. Avea ochii ațintiți spre convoiul care intrase într-un canion îngust. Drumul era tăiat drept printre pereții aproape verticali de stâncă. O străfulgerare scurtă pe versantul stâng îi atrase atenția. Se concentră asupra ei încercând să vadă ce este acolo. În același loc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
ridică în capul oaselor. Privi spre locul unde trebuia să se afle intrarea în peșteră. O grămadă de bolovani se ridica acolo unde, înainte, se căsca golul întunecat. Mulțumit de ceea ce vedea, se lăsă din nou pe spate cu ochii ațintiți spre cer. Reușise, muntele se prăbușise exact așa cum își dorise el, oricine ar fi trecut pe acolo, nu și-ar fi putut da seama că dedesubt se află bârlogul bestiei. Norocos mai ești, domnule inspector! rostise Calistrat care se tot
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
amintea de ea... Am privit norul din vârful dealului. Părea inaccesibil, stâncile abrupte nu arătau niciun drum pe care să se ajungă sus. Stăteam cu urechile ciulite, eu și Regele, și suflam aburi pe nări, în răcoarea dimineții, cu ochii ațintiți în sus. Ei, acum asta-i întrebarea: cum ajungem acolo? am zis eu scuturându-mi mustățile lungi. Eu zic să sărim de pe o stâncă pe alta, și-a dat cu părerea Regele. Nu cred... Numai dacă am zbura, am ajunge
Izvroul miraculos by Cristi Romeo () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1255_a_2901]
-
și instantaneu ne-am ridicat toți trei În picioare. Eu am izbucnit prima: ― E În regulă? El mă privi serios. Nu puteam citi nimic pe chipul lui. ― E mai bine, spuse el apăsat. ― Pot să dansez din nou? Doctorul Își aținti privirea către tata. ― Eu tot cred că nu este recomandat.... ― Dar pot? l-am repezit eu uitând de orice bune maniere. Tata Își puse o mână pe după umărul meu În timp ce ne holbam toți trei la buzele doctorului. ― Teoretic, da, recunoscu
Ștefana Paraschiv by Dansul regăsirii () [Corola-publishinghouse/Imaginative/784_a_1490]
-
asupra acelui perimetru privilegiat. Acesta consta într-o poză-afiș (de tip centerfold, aveam să-mi dau seama ulterior) ce înfățișa un bărbat în pielea goală, culcat pe burtă pe o blană de leopard și zâmbind larg și tâmp, cu ochii ațintiți în lentila aparatului. „Exact ca pozele cu bebeluși culcați pe blănița fotografului din vitrina de la Baby Foto!“, am exclamat în sinea mea, stăpânindu-mă să nu pufnesc în râs. Ceea ce-l făcea pe inculpat și mai caraghios în ochii mei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
și tehnico-nu-știu-cum, în spiritul formării omului nou. Scriam de ne înțepeneau degetele, când, pe la spatele dirigului, Bobby a început să se maimuțărească. Nu știu cum reușea, dar făcea la marele fix pe omu’ nou: se ridicase în picioare și stătea cu ochii ațintiți spre viitoru’ luminos, dădea din gură pe mutește, dar căsca botu’ cât o șură, ca broscuța din banc, iar din mâini dădea ca Ceaușilă. Am început să nechezăm, pe Mădă a pufnit-o râsul în hohote și dirigu’ s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2262_a_3587]
-
fericită era măicuța când asculta versurile acelea! Parcă o văd și acum cum m-a cuprins la pieptul ei mirosind a levănțică, cum m-a privit mirată, nevenindu-i, parcă, a crede că eu am scris versurile”. Nemișcat, cu privirea ațintită la buchetele de flori, Tudorel reuși să-și amintească versurile și le murmură încetișor: Îți mulțumesc, iubită mamă! Îți mulțumesc, iubită mamă, Că m-ai crescut, m-ai îngrijit! Eu știu că uneori te supăr, Dar, ne-ncetat, tu m-ai
Captiv pe tărâmul copilăriei by Marian Malciu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/630_a_1234]