9,045 matches
-
nasului în respirație, este momentul să învățăm despre arta respirației. Ceea ce distinge respirația superficială obișnuită de respirația profundă abdominală este rolul pe care îl joacă diafragma. Diafragma este o membrană musculară rezistentă și totuși flexibilă, care separă pieptul de cavitatea abdominală. Atunci când plămânii se dilată, aceștia împing diafragma în jos, iar când se contractă, o trag în sus, în cavitatea toracică (figura 3.3) Figura 3.3 Respirația diafragmatică: (stânga) inspirație/dilatare, (dreapta) expirație/contractare Deși majoritatea medicilor occidentali consideră în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
ar oferi-o o singură respirație diafragmatică. Dr. A. Salmanoff descrie funcțiile respiratorii ale diafragmei după cum urmează: Este cel mai puternic mușchi din corpul nostru; funcționează ca o pompă de forță perfectă, presând ficatul, splina, intestinele și stimulând întreaga circulație abdominală și prin valve. Prin comprimarea vaselor limfatice și sangvine ale abdomenului, diafragma stimulează circulația venoasă dinspre abdomen spre torace. Numărul de mișcări ale diafragmei pe minut este un sfert din cel al mișcărilor inimii. Dar puterea sa hemodinamică este mult
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
în acest fel devin predispuși la anxietate cronică. Data următoare când vă veți simți anxios sau tensionat veți putea dovedi cu ușurință legătura dintre anxietate și respirația superficială doar observându-vă felul în care respirați. Apoi efectuați câteva respirații profunde abdominale, țineți-vă respirația timp de câteva secunde și expirați încet și prelung. Veți observa imediat cum anxietatea se diminuează! Din păcate, majoritatea adulților au uitat de mult cum să-și folosească diafragma pentru a respira - de fapt, multe persoane nici măcar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
imposibilă din cauza uterului ce se mărește. De asemenea, femeile au și tendința de a purta îmbrăcăminte strânsă pe talie, unde este suficientă și cea mai mică presiune pentru a îndrepta respirația în sus, spre cutia toracică și clavicule. O respirație abdominală completă și profundă trebuie să includă toate cele trei moduri de respirație, într-o dilatare lină și neîntreruptă a plămânilor, care începe în partea inferioară, și nu în cea superioară. Persoana care practică respirația profundă mai întâi inspiră aerul încet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
a plămânilor, care începe în partea inferioară, și nu în cea superioară. Persoana care practică respirația profundă mai întâi inspiră aerul încet în partea inferioară a plămânilor, lăsând diafragma să se întindă și să se curbeze în jos în cavitatea abdominală. Atunci când diafragma este întinsă la maximum, mușchii intercostali intervin pentru a deschide cutia toracică și a umple partea mediană a plămânilor cu aer. Pe măsură ce cutia toracică se dilată complet, persoana care respiră face un ultim efort pentru a-și ridica
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
superioară să se sprijine lângă genunchiul inferior; fie sprijiniți piciorul superior în mod uniform deasupra piciorului superior, cu genunchii atingându-se între ei și ținând picioarele puțin îndoite (Figura 3.7). În poziția pe o parte, diafragma masează profund organele abdominale în timpul exercițiilor de respirație. Datorită curbei line a coloanei vertebrale și a picioarelor în această poziție, maeștii antici au numit-o „stând întins ca un arc”. Figura 3.7 Poziția întins pe spate pentru respirație și somn Mersul Mersul este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
occidentală legătura strânsă dintre respirație și spirit era odată recunoscută clară. După adoptarea posturii alese de dumneavoastră, cu abdomenul relaxat, cu umerii relaxați și spatele drept, goliți-vă complet plămânii printr-o expirație forțată și o contractare puternică a pereților abdominali. Apoi, lăsați abdomenul să se relaxeze din nou și începeți o inhalare lentă prin nările larg deschise, trăgând aerul adânc în piept, până în partea inferioară a plămânilor, întinzându-vă diafragma în jos și lăsând abdomenul să se umfle. Atunci când partea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
să forțați inspirația dincolo de capacitatea confortabilă. O proporție bună pentru o inspirație se atinge atunci când două treimi din plămâni sunt pline cu aer. Pasul final în inspirație îl constituie apăsarea încet a marii „bule de energie” a respirației înspre cavitatea abdominală. Aceasta va determina peretele abdominal să se umfle spre exterior. Reținerea Atunci când este efectuată corect, chiar și reținerea respirației pe o perioadă scurtă de timp poate avea beneficii terapeutice profunde pentru fiecare organ, glandă și sistem funcțional din organism. Taoiștii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
confortabilă. O proporție bună pentru o inspirație se atinge atunci când două treimi din plămâni sunt pline cu aer. Pasul final în inspirație îl constituie apăsarea încet a marii „bule de energie” a respirației înspre cavitatea abdominală. Aceasta va determina peretele abdominal să se umfle spre exterior. Reținerea Atunci când este efectuată corect, chiar și reținerea respirației pe o perioadă scurtă de timp poate avea beneficii terapeutice profunde pentru fiecare organ, glandă și sistem funcțional din organism. Taoiștii numesc reținerea respirației „respirație uterină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
în mod gradat forța (dar nu și viteza) expirației, până când se stabilește un flux puternic și constant. Goliți plămânii în ordinea inversă a inspirației: începeți din partea superioară și încheiați în partea inferioară. La finalul expirației, trageți spre interior întregul perete abdominal, pentru a împinge diafragma în sus, spre piept, și a elimina, astfel, ultimele reziduuri de aer stătut din partea inferioară a plămânilor. Această contracție finală a abdomenului comprimă și organele interne și le golește de cantitatea excesivă de sânge pompată în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
elimina, astfel, ultimele reziduuri de aer stătut din partea inferioară a plămânilor. Această contracție finală a abdomenului comprimă și organele interne și le golește de cantitatea excesivă de sânge pompată în ele pe perioada inspirației. În cele din urmă, lăsați peretele abdominal să se relaxeze și organele să revină la locul lor, fără a începe o altă inspirație pentru moment. Dacă respirația are tendința de a izbucni în afară sub forma unei rafale explozive înseamnă că ați reținut-o prea mult timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
înlesni expirația lentă și constantă. Pauza Atunci când plămânii s-au golit de tot, blocați gâtul prin închiderea glotei, astfel încât aerul să nu pătrundă în golul lăsat în plămânii dumneavoastră. Acum faceți o pauză de câteva secunde, pentru a permite peretelui abdominal și diafragmei să se relaxeze din nou, apoi începeți încet următoarea inspirație pe nas. Dacă gâfâiți atunci când inspirați înseamnă că ați făcut o pauză prea lungă. Cele trei blocări În timpul reținerii respirației, cele Trei Blocări declanșează reacții biochimice și bioelectrice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
urogenitală”. Aceasta sprijină și controlează anusul, rectul, perineul și aparatul urogenital. Pe măsură ce plămânii se umplu, iar diafragma se întinde, presiunea mărită la nivelul abdomenului apasă asupra planșeului pelvian moale. Acest lucru nu are doar efectul de a preveni o presiune abdominală prea mare, ci, în același timp, întinde și slăbește mușchii și tendoanele diafragmei urogenitale. Și mai rău, permite pierderea de qi prin anus și canalele urogenitale, ambele penetrând diafragma inferioară, așa cum esofagul penetrează diafragma superioară. Pentru a menține o presiune
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
prea mare, ci, în același timp, întinde și slăbește mușchii și tendoanele diafragmei urogenitale. Și mai rău, permite pierderea de qi prin anus și canalele urogenitale, ambele penetrând diafragma inferioară, așa cum esofagul penetrează diafragma superioară. Pentru a menține o presiune abdominală mare asupra organelor și glandelor interne și a preveni pierderea qi-ului prin orificiile inferioare, trebuie să aplicați cu fermitate blocarea anală. Anusul este controlat de două sfinctere. Sfincterul exterior închide orificiul extern, iar sfincterul interior - localizat cam cu 2,5
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
interior transmite o stimulare puternică a nervilor și a glandelor sacrale și previne pierderea qi-ului prin partea de jos. Strânge și tonifiază țesuturile întregii diafragme urogenitale și previne prăbușirea cauzată de presiunea exercitată în jos de diafragma superioară și organele abdominale. Iată cum se aplică blocarea anală: pe măsură ce inspirația ajunge la capacitate maximă, concentrați-vă atenția asupra anusului și contractați sfincterul extern. Acest lucru este ușor de făcut. Apoi, realizați o contracție mai puternică, mai profundă și mai conștientă, la aproximativ
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
împrospătează sfincterele cu sânge proaspăt și energie după ce efortul excretor al acestora se încheie. Toate animalele își contractă și își relaxează în mod ritmic anusul la finalul mișcărilor intestinale și oamenii ar trebui să facă și ei același lucru. Blocarea abdominală Dacă mențineți coloana astfel încât să formeze un perete rigid la spate, diafragma exercitând presiune de deasupra, iar blocarea anală menținând presiunea la nivel inferior, blocarea abdominală reprezintă o a patra barieră împotriva pierderii presiunii abdominale și a qi-ului în timpul reținerii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
finalul mișcărilor intestinale și oamenii ar trebui să facă și ei același lucru. Blocarea abdominală Dacă mențineți coloana astfel încât să formeze un perete rigid la spate, diafragma exercitând presiune de deasupra, iar blocarea anală menținând presiunea la nivel inferior, blocarea abdominală reprezintă o a patra barieră împotriva pierderii presiunii abdominale și a qi-ului în timpul reținerii respirației. Controlarea peretelui abdominal este cea pe care majoritatea începătorilor în domeniul tehnicilor orientale de respirație nu reușesc să o efectueze corect. Pentru a înlesni respirația
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
și ei același lucru. Blocarea abdominală Dacă mențineți coloana astfel încât să formeze un perete rigid la spate, diafragma exercitând presiune de deasupra, iar blocarea anală menținând presiunea la nivel inferior, blocarea abdominală reprezintă o a patra barieră împotriva pierderii presiunii abdominale și a qi-ului în timpul reținerii respirației. Controlarea peretelui abdominal este cea pe care majoritatea începătorilor în domeniul tehnicilor orientale de respirație nu reușesc să o efectueze corect. Pentru a înlesni respirația diafragmatică, începătorii au tendința de a-și menține peretele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
astfel încât să formeze un perete rigid la spate, diafragma exercitând presiune de deasupra, iar blocarea anală menținând presiunea la nivel inferior, blocarea abdominală reprezintă o a patra barieră împotriva pierderii presiunii abdominale și a qi-ului în timpul reținerii respirației. Controlarea peretelui abdominal este cea pe care majoritatea începătorilor în domeniul tehnicilor orientale de respirație nu reușesc să o efectueze corect. Pentru a înlesni respirația diafragmatică, începătorii au tendința de a-și menține peretele abdominal complet relaxat în timpul tuturor celor patru etape de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
și a qi-ului în timpul reținerii respirației. Controlarea peretelui abdominal este cea pe care majoritatea începătorilor în domeniul tehnicilor orientale de respirație nu reușesc să o efectueze corect. Pentru a înlesni respirația diafragmatică, începătorii au tendința de a-și menține peretele abdominal complet relaxat în timpul tuturor celor patru etape de respirație controlată. Într-adevăr, așa este mai ușor să vă împingeți diafragma în jos, dar această practică produce și o inflamare anormală a mușchilor abdominali (vezi figura 3.8a), care poate duce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
au tendința de a-și menține peretele abdominal complet relaxat în timpul tuturor celor patru etape de respirație controlată. Într-adevăr, așa este mai ușor să vă împingeți diafragma în jos, dar această practică produce și o inflamare anormală a mușchilor abdominali (vezi figura 3.8a), care poate duce, în cele din urmă, la creșterea unei „burți bombate”. Abdomenul destins în timpul reținerii respirației anulează și toate beneficiile presiunii abdominale mărite exercitate asupra organelor. În plus, respirație profundă mărește volumul și circulația sângelui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
diafragma în jos, dar această practică produce și o inflamare anormală a mușchilor abdominali (vezi figura 3.8a), care poate duce, în cele din urmă, la creșterea unei „burți bombate”. Abdomenul destins în timpul reținerii respirației anulează și toate beneficiile presiunii abdominale mărite exercitate asupra organelor. În plus, respirație profundă mărește volumul și circulația sângelui la nivelul cavității abdominale, inundând, astfel, organele cu sânge. Dacă peretele abdominal nu este blocat în timpul reținerii, presiunea abdominală e insuficientă pentru a stoarce sângele excesiv și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
8a), care poate duce, în cele din urmă, la creșterea unei „burți bombate”. Abdomenul destins în timpul reținerii respirației anulează și toate beneficiile presiunii abdominale mărite exercitate asupra organelor. În plus, respirație profundă mărește volumul și circulația sângelui la nivelul cavității abdominale, inundând, astfel, organele cu sânge. Dacă peretele abdominal nu este blocat în timpul reținerii, presiunea abdominală e insuficientă pentru a stoarce sângele excesiv și, în consecință, organele pot deveni congestionate. Figura 3.8 Mișcarea abdominală în timpul respirației Inspirația: abdomenul se dilată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
la creșterea unei „burți bombate”. Abdomenul destins în timpul reținerii respirației anulează și toate beneficiile presiunii abdominale mărite exercitate asupra organelor. În plus, respirație profundă mărește volumul și circulația sângelui la nivelul cavității abdominale, inundând, astfel, organele cu sânge. Dacă peretele abdominal nu este blocat în timpul reținerii, presiunea abdominală e insuficientă pentru a stoarce sângele excesiv și, în consecință, organele pot deveni congestionate. Figura 3.8 Mișcarea abdominală în timpul respirației Inspirația: abdomenul se dilată, diafragma urogenitală coboară Reținerea: peretele abdominal inferior este
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]
-
în timpul reținerii respirației anulează și toate beneficiile presiunii abdominale mărite exercitate asupra organelor. În plus, respirație profundă mărește volumul și circulația sângelui la nivelul cavității abdominale, inundând, astfel, organele cu sânge. Dacă peretele abdominal nu este blocat în timpul reținerii, presiunea abdominală e insuficientă pentru a stoarce sângele excesiv și, în consecință, organele pot deveni congestionate. Figura 3.8 Mișcarea abdominală în timpul respirației Inspirația: abdomenul se dilată, diafragma urogenitală coboară Reținerea: peretele abdominal inferior este puțin reținut, iar diafragma urogenitală este ridicată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2250_a_3575]