3,167 matches
-
să laude sau să acuze, să comande, recomande, sfătuiască și așa mai departe. Din momentul în care am înțeles că între cele două tipuri de propoziții există o diferență din perspectiva forței ilocuționare, putem vedea că între ele există un abis logic 29. În concluzie, arată Searle, "orice încercare de a-l deriva pe trebuie din este, este o pierdere de timp, pentru că singurul lucru pe care l-ar putea demonstra, dacă reușește, ar fi că este nu este în realitate
Filosofia sistemelor normative: dreptul şi morala by Raluca Mureşan [Corola-publishinghouse/Science/1443_a_2685]
-
cu câteva traduceri în limba rusă din nuvelistica lui Al. Vlahuță (Valetul, Pierdut, Inconsolabilii) și Carmen Sylva (Călugărița, Robii), publicate în cotidianul „Bassarabeț” din Chișinău (1898). Aflându-se pe fronturile primului război mondial din partea Crucii Roșii, scrie amintirile Flămânzii, Fragment, Abisul, Rătăciri (Episod de război: Rușii la Grozești), Moș Vrânceanu, Subt impresia focului. Un alt ciclu de povestiri (datând, probabil, din aceiași ani) se organizează narativ în jurul personajului Ionel Năzuință: Dibuiri sentimentale, Amintiri din sat, Amintiri din oraș, Năiță Vânturescu ș.a.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287316_a_288645]
-
primul rând caracterele, dar observațiile, de finețe, se extind și asupra viziunii dramatice. Hamlet este văzut ca un reprezentant al idealismului în luptă cu constrângerile realității, anticipând, prin dimensiunea intelectuală a crizei sale, pe eroul tragic al timpurilor moderne. Asupra abisurilor interioare ale personajelor se fac deducții subtile, cu substrat psihanalitic; în Hamlet, supune discuției caracterul obsesional al aparițiilor supranaturale iar în Macbeth, amestecul de sens și de fantasmatic din nebunie. Tragicul este legat de neputința, general umană, de a ajunge
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285832_a_287161]
-
Se simt urme ale tristeții, ale suferinței, mai adânci decât în alte poeme, stilul apropiindu-se de elegiile lui Rainer Maria Rilke și de meditațiile lui Lucian Blaga: „din nevăzut / mi se lasă neliniștea pe umăr / din nebănuit ocolesc un abis de moarte / din neant coboară noaptea o voce în mine”. Nu lipsesc nici sintagmele stănesciene: „va veni o vreme când viața ta te va muri pe îndelete”. Cuvântul își duce existența între eu și lucruri, este un semn al tânjirii
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
sfârși prin a ne priva de capacitatea de a mai diviniza ceva"189. Rorty crede că părăsirea oricărui tip de credință e șansa omului, că acesta "nu va mai da naștere în mod necesar unei condiții insuportabile, nici unui vid, nici unui abis". (Ne găsim în plină confuzie dintre credință și cultură, deși pragmatismul ar fi trebuit să se ferească de ispitele sofisticii postmoderniste!). Orice centralitate va dispărea într-o pluralitate de opțiuni: galerii de tablouri, cărți, filme, concerte, muzică etc., o toleranță
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
așa că își va deschide un drum nou. Încercam, pe vremea aceea, și eu un drum nou în eminescologie, chiar cu ingerințe heideggeriene, dar cartea Svetlanei Paleologu-Matta va avea o soartă și mai contorsionată decât Eminescu Dialectica stilului (1984). Eminescu și abisul ontologic a fost, mai întâi, redactată în franceză, ca teză de docență, sub titlul Eminescu, axiologie poétique. Însă comisia de la Universitatea din Zürich nu-l cunoștea pe Heidegger, în jurul acestuia, altminteri, creându-se o atmosferă ostilă, fiind redus la "colaboraționismul
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
s-a izolat de viața culturală. Apoi, la îndemnul lui C. Michael-Titus din Londra, a tradus cartea în românește, într-o formă de acuratețe sporită, fiind publicată la Editura lui Victor Frunză din Danemarca, în 1988. În țară, Eminescu și abisul ontologic a fost primită ca pe o revelație a eminescologiei. Patru femei s-au impus, în mod deosebit, în câmpul emiescologiei: Rosa del Conte (Italia), Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Svetlana Paleologu-Matta și Ioana Em. Petrescu. Exemplarele pătrunse în România au fost răspândite
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
Nicolescu, op. cit., pp. 38-39. 401 Victor Teleucă, op. cit., p. 182. 402 Am întâlnit simbolul odiseic și la alt scriitor basarabean, puternic preocupat de destinul național, Tudor Palladi, în volumul cu grăitorul titlu Odiseea lacrimii (1995). 403 Svetlana Paleologu-Matta, Eminescu și abisul ontologic, Editura Nord, Aarhus, Danemarca, 1988 și București, 1994; Jurnal hermeneutic, Editura Clusium, Cluj-Napoaca, 1997. 404 Svetlana Matta, Existence poétique de Bacovia, Editions P. G. Keller, Winterthur, Zürich, 1958. 405 Svetlana Paleologu Matta, Calicantus: scene din viața lui Cristal, Editura
[Corola-publishinghouse/Science/1565_a_2863]
-
nouă. Acestea ard orice fărâmă de viață din om. Ele ne îngrădesc libertatea și dorința de a visa la o viață mai bună. Drogurile sunt asemenea unor cuțite care taie aripile sufletului omenesc, lăsându-l pe om să alunece în abisul întunericului etern. Mi-aș dori ca aceste substanțe să dispară complet de pe fața pământului, iar oamenii să înțeleagă cât rău provoacă consumul de droguri atât lor cât și celor dragi lor. Nu consumați droguri, nu renunțați la visele voastre, nu
Fii conştient, drogurile îţi opresc zborul! by Dumitru Narcis, Adina Brânzea () [Corola-publishinghouse/Science/1132_a_1984]
-
e-o declarație de dragoste decât o convingere oferită în dar fără a avea un fundament solid? Nu pentru că n-ar fi sinceră, ci pentru că a rămâne cantonat în convingeri înseamnă doar a avea greață de descinderea mai departe în abisul incertitudinii ecranat de ele. Și de-o parte, și de cealaltă, o pletoră de asemenea ofrande în țiplă foșnitor vorbitoare se îngrămădiră fastuos în spațiul dintre interlocutoare, îndiguind cu bunul lor gust pauperitatea extremă din care proveneau. Revărsarea lor revendică
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
de dispariția în insignifianță decât din neputință de altă natură. − Cred. Povestea asta cu dreptul la compasiune inspiră un șantaj emoțional sordid - aici, în Franța, mai mult ca în Olanda. Culegem roadele ideologiei anti-eroice cultivate după război. Mila e un abis căruia cei ce se lasă să cadă mai inert în el îi definesc accelerația gravitațională, creând în urma lor un primejdios efect de sucțiune. Nu cred că azi mai e recunoscut pe deplin dreptul la o sănătoasă greață purificatoare în fața slăbiciunii
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
trebuia să echivaleze cu o exorcizare măcar temporară; darul din dar și tihna din tihnă se fac. Să fie atunci tocmai liniștirea sedativă rostul principal al locuinței, dacă nu chiar al funcționalului în ansamblul său? se întreba. Ignorarea profunzimii, ecranarea abisului poate da o necesară încredere în lume, după cum poate și stârni neliniști claustrofobe. Deja moda modulelor funcționale din arhitectura de după război făcuse multe concesii aparenței și mobilității, iar curentele de inspirație japoneză desubstanțializaseră și ele masiv despărțiturile dintre spații, exploatând
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
există conturi, spre a nu mai vorbi de reglarea lor. În acea rotire aberantă a lumii, băiatul apucase un acordeon găsit prin preajmă și, ca pentru a pune bărbătește umărul la covorul fermecat ce-o purta pe ea pe deasupra tuturor abisurilor, slobozi din rărunchi: "Umblu noaptea prin Milano/ auiliu-u-u-u-u făăăă/ portofele să șutesc/ viața să-mi agonisesc". Alergând pe clapele instrumentului, mâna-i dezmorțită se ușură de bună parte din frustrările suferite recent. Pentru că în sufletul Marietei răsunau deja muzicile altor
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
de-adevăratelea! Pfui, bine mai e să-ți iasă pasența! Îl bântuiau încă imaginile neputinței umane înconjurate de aura splendorii artistice, așa cum îl întâmpinaseră ele în expoziția de fotografie a lui Salgado. Cât pe ce să se lase supt în abisul compasiunii dinaintea portretelor suferinței extreme, gata-gata să cadă în genunchi în fața a ceva ce, în definitiv, se găsea mult prea ubicuu în viața lui. Ce ți-e și cu arta asta! Era mult prea familiar cu subiectul pentru a se
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
mai clar de-atât? − Exact ce spuneam eu! se amestecă și Ian. Fisurile trebuie astupate, nu lărgite cu toporul în ieșiri de salvare. Omul ar putea fi o ființă nu a depărtării, ci a proximității, căci tocmai aparența familiarului ascunde abisul de stranietate cel mai obscur, adică diferența diferențelor. Proximitatea e fântâna în care îți rupi gâtul dacă umbli cu capul în nori și ochii ațintiți la orizont, în căutare de breșe prin care să țâșnești. Când te simți străluminat de
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
puteri - afară de cazul în care el ar fi reușit să-i dovedească, într-un fel oarecare, contrariul. Pe ce mizase omul ăsta când își jurase în barbă "în veci n-am să mă dau bătut"? Cum să te măsori cu abisul delăsării umane și deznădejdii, încercând să-l traversezi printr-un salt ce sfida atât de flagrant limitele rațiunii și oceanul de făpturi diminutive ce o slujeau? Era și ea printre ele, și, dacă el i-ar fi răspuns c-ar
[Corola-publishinghouse/Science/84994_a_85779]
-
coroană verde, să-Ți fiu trunchi? / [...] Eu, cel bolnav de bine și de rău,/ vrei să mă-nalț aici în locul Tău”. Starea dominantă este cea așezată sub semnul întrebării, nu cea exclamativă. Iată o adaptare a motivului abissus abissum invocat: „Abis ești, Doamne. Însă nu mi-e teamă:/ abisul sufletului meu Te cheamă.// Chemare fără glas și fără țintă,/ minciuna mea azi nu mai vrea să mintă.// De-aceea-ntreb: De ce să se agațe/ plăpânda mea făptură fără brațe?” Dacă în raporturile poetului
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
bolnav de bine și de rău,/ vrei să mă-nalț aici în locul Tău”. Starea dominantă este cea așezată sub semnul întrebării, nu cea exclamativă. Iată o adaptare a motivului abissus abissum invocat: „Abis ești, Doamne. Însă nu mi-e teamă:/ abisul sufletului meu Te cheamă.// Chemare fără glas și fără țintă,/ minciuna mea azi nu mai vrea să mintă.// De-aceea-ntreb: De ce să se agațe/ plăpânda mea făptură fără brațe?” Dacă în raporturile poetului cu realitatea, dominantă este tema iluziei, în raporturile
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286816_a_288145]
-
creația umană - adică articularea dintre cultură și cult. Hristos vine pentru a vindeca patologia păcatului, singura vinovată de uscarea seminței paradisiace care va rodi, pănă la urmă, în sănul Împărăției. Măntuirea este clipa cănd Dumnezeu îl trage pe om din abisul căderii. Dar, potrivit Evangheliei, măntuirea înseamnă vindecare: “credința ta te-a izbăvit”. Hristos este Doctorul cel Bun care oferă Euharistia ca pe un “leac al nemuririi”. Vindecarea comportă un catharsis ascetic - curățire a ființei de orice germene demonic - dar se
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Elena Bărbulescu () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2305]
-
Ținuta morală deosebită, căldura sufletească, calmul și răbdarea, dorința de a împărtăși din cunoștințele și experiența lor s-au preschimbat într-un nimb de suflet. El a renăscut în spirit de lumină peste abis de flăcări și de ploaie prin celeste curcubee. Zâmbetul lor deschis dintr-o scoică, nu poate ascunde emoția sufletului înscris de vise pe flori durate de argint. Inima lor vibrează printre sfere, într-o lumină cu sclipiri de perle. Ne-
Competenţa profesională în sistemul educaţional by Marin Pânzariu, Andrei Enoiu-Pânzariu () [Corola-publishinghouse/Science/734_a_1172]
-
rămân decât fiindurile, care, la rândul lor, devin ceva vag și vid. Ființa este fundamentul fiindului. Al doilea înțeles al ontologiei fundamentale rezidă în luminarea Ființei ca fundament al fiindului. Fondând fiindul, Ființa este însă ea însăși fără fond, este "abis fără fund", prăpastie (Ab-grund), cum spune Heidegger. Ființa însăși nu este ea însăși sau în ea însăși. Ființa nu are un fond distinct de sine, în care să-și aibă 118 fundamentul său, cum este cazul fiindului. Ea nu este
Semn și interpretare by Aurel Codoban [Corola-publishinghouse/Science/295577_a_296906]
-
rămâne neschimbată în Vară târzie (1985), un text „despre iubiri în vremuri de pace și război”, dar subiectul se desfășoară acum pe mai multe paliere temporale și scripturale. Scoțând la înaintare artileria grea a textualismului - distorsionarea fabulei, metatextul, punerea în abis, proliferarea centripetă a semnificațiilor etc.-, S. compune o epică arborescentă în care geometria discursului își subordonează iarăși anarhia vieții. Deși relevă o modificare a perspectivei, cărțile de după 1989 rămân ancorate în același univers al comunismului acaparant. Apărute cu o întârziere
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289856_a_291185]
-
despre fenomenul reeducării este aceea a lui ștefan Ioan I. Davidescu (Călăuză prin infern). Cu profunzime și Într-un stil valoros inclusiv estetic, autorul descrie „grozăviile” de la Pitești cu Încetinitorul, tocmai pentru a lăsa cititorul să perceapă, la rându-i, abisul și vârtejul decăderii impuse prin reeducare, fratricidul În ralenti, dar realizat aproape chirurgical (fizic, psihic și moral). Demonstrația lui Davidescu este aceea că reeducarea a urmărit ștergerea diferențelor dintre om și animal, legea junglei fiind esențială pentru cei doritori să
[Corola-publishinghouse/Science/1909_a_3234]
-
rapidă a unei euforii sexuale neangajante. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Din această cauză pasul următor va fi conductul: realitatea trebuie desmembrată. Ea va conduce jocul, ea va transforma realitatea Într-un carnaval ținut sub protecția următoarelor elemente: cercul, rotirea, abisul, uitarea, apa, bolta, chemarea, peștele, argintul, dulcele dureros și o atitudine de baptism. De unde și liniștitoarea concluzie: cine mă caută mă găsește și cine mă găsește mă cunoaște, cine mă cunoaște mă iubește, pe cine Îl iubesc Îl distrug. Povestea
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
e cuprins Într-o ogradă. Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Supranumele de Pățitul, accentuează și atrage atenția asupra pribegiilor și pățaniilor sale, ca fiind trăsătura principală și caracteristică a acestei personalități. Fiind „pățit”, pătimitor, va putea să treacă fără amețeală abisul unei colaborări de trei ani cu diavolul. Pateor și Ulyse, și orice pribeag inițiatic. Pățitul poate să fie și o derivație din numele lui Ipate : „... tot Stan mă cheamă, dar de la o boală ce-am avut cînd eram mic, mi-
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]