1,639 matches
-
părerea influentă a lui Riffaterre, un text și intertextul său sînt omoloage, cel de-al doilea lăsînd în primul urme care îi controlează descifrarea. 2. Un text, în măsura în care absoarbe și leagă la un loc o multitudine de texte (Jenny). În accepția aceasta, Ulise de Joyce este intertextul care absoarbe alte texte, precum Odiseea lui Homer. Mai general, se poate spune că orice text constituie un intertext. 3. Un set de texte legate intertextual (Arrivé): acceptînd că intertextualitatea se obține prin joncțiunea
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
sau relațiile) reieșind dintre un text dat și alte texte care îl citează, rescriu, absorb, prelungesc sau, în general, îl transformă, fiind inteligibil în linia acestuia. Noțiunea de intertextualitate a fost formulată și dezvoltată de Kristeva (inspirată de Bahtin). În accepția sa cea mai restrînsă (Genette), termenul desemnează relația (sau relațiile) între un text și altele, care se regăsesc vizibil în primul. În accepția sa cea mai generală și radicală (Barthes, Kristeva), termenul desemnează relațiile dintre orice text (în sensul larg
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
în linia acestuia. Noțiunea de intertextualitate a fost formulată și dezvoltată de Kristeva (inspirată de Bahtin). În accepția sa cea mai restrînsă (Genette), termenul desemnează relația (sau relațiile) între un text și altele, care se regăsesc vizibil în primul. În accepția sa cea mai generală și radicală (Barthes, Kristeva), termenul desemnează relațiile dintre orice text (în sensul larg al materiei semnificante) și suma cunoașterii, rețeaua potențial infinită de coduri și practici semnificante care îi permit să aibă înțeles. ¶Barthes 1981b; Culler
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
un personaj. ¶Pascal 1977. istorie [story/histoire]. 1. Planul de CONȚINUT al NARAȚIUNII în opoziție cu planul EXPRESIEI sau DISCURSUL; "ce"-ul unei narațiuni în opoziție cu "cum"-ul; NARATUL în opoziție cu NARAREA; FICȚIUNEA în opoziție cu NARAȚIA (în accepția lui Ricardou); EXISTENTELE și EVENIMENTELE reprezentate într-o narațiune. 2. FABULA (sau materialul de bază distribuit într-o INTRIGĂ) în opoziție cu SUBIECTUL sau intriga. ¶3. După Benveniste, și împreună cu DISCURSUL (discours), unul dintre cele două subsisteme lingvistice distincte și
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
conduși la o masă superbă din mijlocul unei săli splendid decorate și li s-a oferit șampanie", se poate spune că abundența de termeni apți să evoce luxul "frumos îmbrăcată", "superbă", "splendid decorate", "șampanie" constituie o izotopie a "luxului". În accepția sa mai restrînsă, se consideră că termenul desemnează repetiția unor unități semantice într-un text (sau într-o parte a textului). În sensul său cel mai larg, el desemnează repetarea unităților la toate nivelele textuale (fonetic, stilistic, retoric, sintactic, prozodic
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
posibile între istorie și textul narativ, textul NARATOR și narativ, istorie și narare. Mai precis, ea cercetează problemele de TIMP GRAMATICAL, MOD NARATIV și VOCE. 3. Studiul anumitor (seturi de) narațiuni în funcție de modelele elaborate de așa-numita NARATIVICĂ (Genot). Această accepție a termenului este rară. ¶Bal 1977, 1985; Genette 1983; Genot 1979; Mathieu-Colas 1986; Pavel 1985; Prince 1981-82, 1982; Todorov 1969 [1972b]. Vezi și LIMBĂ, GRAMATICA NARAȚIUNII, VORBIRE. narator [narrator]. Cel care narează, așa cum este el înscris în text. Există cel
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
un exemplu de povestire directă la persoana întîi, în timp ce Robinson Crusoe și David Coperfield n-ar fi astfel. ¶Bakhtin 1984 [1970]; Banfield 1982; Lemon, Reis 1965; Titunik 1963; Vinogradov 1980. povestire factuală [Aussage]. Unul din cele două subsisteme lingvistice, în accepția lui Hamburger, opus la ceea ce se numește POVESTIRE FICȚIONALĂ (fiktionale Erzählen). Povestirea factuală constă din aserțiuni de realitate, istorice, teoretice și pragmatice (ca și aserțiuni de "realitate prefăcută", de exemplu în NARAȚIUNEA ficțională LA PERSOANA ÎNTÎI): acestea se pot raporta
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
vocii și zgîriatul sau mușcatul funcționează ca seme ale feminității. ¶Barthes 1974 [1987]; Chatman 1978; Culler 1975; Greimas 1983b; Greimas, Courtés 1982; Rastier 1973. semem [sememe]. 1. Setul de SEME recognoscibile într-un anumit cuvînt sau morfem (Pottier). 2. O accepție particulară a unui anumit cuvînt (Greimas). Cuvîntul cavaler, de exemplu, aduce la un loc mai multe sememe, întrucît înseamnă "nobil", "posesor al unei decorații", "tînăr necăsătorit". ¶Greimas 1983b; Greimas, Courtés 1982; Pottier 1964; Rastier 1973. semn [sign]. 1. În terminologia
Dicţionar de naratologie by Gerald Prince [Corola-publishinghouse/Science/1400_a_2642]
-
zi cu lună nouă cu prilejul căreia are loc o adunare de sărbătoare numită în Cartea Numerilor tĕrû’ăh, cuvânt care poate semnifica: „strigăt de război”, „aclamație”, „sunet de trompetă”. LXX traduce deseori, nu și în acest caz, prin ultima accepție. a) În cele două pasaje citate ritualul este prezentat în mod articulat, cu excepția finalului său. E de mirare însă că nu găsim nici o urmă a acestei sărbători în textele mai vechi, nici măcar în Deuteronom: în Dt 16,13 ș.u
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
și 26,2. În limba ebraică biblică, rădăcina šăbat înseamnă „a înceta [un lucru]”, „a termina [ceva]”, „a dispărea” și mai târziu a luat sensul tehnic de „a celebra [sâmbăta]”; același lucru e valabil și pentru šăbbat (Haag 1993). Prima accepție apare în Gen 8,22 (aluzia la potop) și în alte șapte cazuri, dar în alte texte e dificil de stabilit care este semnificația reală; în caz de dubiu e mereu mai prudent să traducem într-o manieră mai generică
Israel în timpurile biblice : instituții, sărbători, ceremonii, ritualuri by Alberto Soggin () [Corola-publishinghouse/Science/100992_a_102284]
-
femeii pariziene în proza franceză din cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Sfidând ambiguitatea personajului Parizienei, am dorit să ordonam un material haotic și rebel, să relevam un set coerent de poziții și principii, sustrăgând-o accepțiilor comune. Propunem primul proiect de sistematizare a Parizienei ca personaj literar, care vrea să identifice, să normeze, să califice și să clasifice un fenomen original al civilizației și literaturii franceze. Ipotezele teoretico-metodologice ale lucrării, abordate că repere teoretice, sunt următoarele
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
raportează la o mare diversitate de referințe, în afară sferei directe de teatru, având un sens metaforic larg care ține de theatrum mundi (teatrul lumii, teatrul operațiilor etc.) și un sens metonimic (scene de menaj, scene de vis etc.). În accepția noastră, teatralitatea este o viziune/procedeu dramatic care se desfășoară la scară totalității unei intrigi și a unui personaj. La nivel de text, este vorba de a repera cum se inserează teatralitatea în interiorul operei scrise și devine un mod de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
euri, în centrul unei culturi urbane marcate de frecvențe întâlniri cu tot felul de necunoscuți" [Muchembled, p.252]. Se creează impresia, constată F.Hoffet, că omul parizian poartă o mască, de aici dedublarea tipic pariziana [Hoffet, p.70]. 159 În accepția curentă, cultura francezilor este una superficială: "une culture, plus apparente au demeurant que réelle, parce que réduite trop souvent aux aisances, non pas aux disciplines, d'une rhétorique" [Dupront, p.1450]. În viața lor publică, parizienii cedează aparentelor. S.de
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
français, c'est où îl y a de l'amour" [p.73]. Roy-Reverzy [p.5] consideră că dacă secolul al XIX-lea este veacul de aur al românului, este datorită Revoluției care răstoarnă în profunzime raporturile între sexe. 294 În accepția Parizienei, iubirea să este un cadou, un sacrificiu și un act de generozitate: "elle avait l'impression de lui porter la plus précieuse des offrandes, un inestimable cădeau. Quand on donne ainsi, la joie de donner est inséparable d'une
Pariziana romanescă : mit şi modernitate by Elena Prus [Corola-publishinghouse/Science/1427_a_2669]
-
personalism formal, care se limitează la a împăca spontaneitatea conștiinței cu "principiul individuațiunii", distrugând tot ce nu se acordă cu această relație. În alte cuvinte, afirmațiile lor filosofice privind persoana umană nu se sprijină pe "metode obiective", conchide Rădulescu-Motru. În accepția sa largă, personalismul semnifică orice concepție despre omul personalizat ca individ sau ca popor. Faptul personalizării a fost însă conceput diferit de "personaliști". Căci unii, deși acceptă primatul personalității, nu dau importanță felului în care trebuie ordonată viața socială, altfel
Filosofia umanului: personalism energetic şi antropologie kantiană by Viorel Cernica [Corola-publishinghouse/Science/1444_a_2686]
-
marea teorie a societății ca proces dată de Georg Simmel (poate cel mai tentant critic al lui Tönnies) este perfect sintetizată de conceptul Vergesellschaftung, tradus (până și de spanioli), în disperare de cauză, prin „socializare”, un termen mai cunoscut în accepția conferită de Basil Bernstein în cadrul propriei sale teorii despre emergența și integrarea actorilor sociali. Termenul-pereche, (soziale) Vergemeinschaftung, exprimă procesul complementar. 7. Mathieu Deflem, specialist în contribuția lui Tönnies la sociologia criminologică (la fel ca alți mari sociologi ai generației sale
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
perpetuării sau al eroziunii anumitor structuri ale puterii culturale. Privită astfel, gândirea grecească devine teatrul unei competiții nedecise între două serii de valori, numite de autor arhaice și mediane. Arbitrajul revine unui principiu polar al puterii: de o parte, o accepție agonică, violentă, iar de cealaltă, una mediată rațional, abstractizată în diferite grade și parțial metaforizată. Folosit ca o hârtie de turnesol, jocul și diversele sale modele operează ca o curea de transmisie, mediind relațiile dintre putere, rațiune și creație, marcând
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289809_a_291138]
-
perioade au fost destul de adânci și ele se cuprind elocvent în așa zisul Bizantinism evocat de Visarion Puiul - episcop de Bălți în „Adevăruri crude”. „Tradiția lăsată de trecut în Biserica românească se cuprinde destul de bine în cuvântul Bizantinism în toate accepțiile lui nefaste. În Biserica noastră nu e o tradiție nobilă de fapte sau idei mari, nici în cierul înalt nici în cei inferior”. Cu toate acestea, poporul, în pietatea lui, a păstrat filonul sănătos al credinței, clădind mănăstiri și biserici
Nicolae C. Paulescu între știința vieții și metafizica existenței by VALERIU LUPU () [Corola-publishinghouse/Science/91893_a_92858]
-
expresia "modùl unei seri eventuale"40, nu evocă, așa cum pare la prima vedere, vreun moment anume din apologul poesc, ci spațiul propriu invenției poetice, în general - am numit astfel memoria spontană, activă, care, în cazul lui Henri Bergson, are o accepție precisă: conștiința a duratei creatoare 41. Memoria, cu acest sens special pe care i-l da Bergson (și avem motive să credem că Ion Barbu gândea la fel) este acea forță internă ce reunește, într-o singură intuiție, dificil de
[Corola-publishinghouse/Science/84958_a_85743]
-
constituie factorul esențial care trebuie să intre în atenția comentatorului, „desprinsă și indiferentă în raport cu personalitatea creatorului”. Din această perspectivă este urmărită în Anarhismul poetic mișcarea modernistă. Termenul de anarhism și, la fel, înțelesurile date modernismului sunt utilizate însă într-o accepție largă. Selecția scriitorilor discutați începe cu Tudor Arghezi sau N. Davidescu și Al. A. Philippide, pentru a ajunge la autorii de la revistele „unu” ori „Contimporanul”. Eliberarea de sub autoritatea dogmelor, o așa-numită „criză a noțiunii de realitate”, disoluția eului sau
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286370_a_287699]
-
avut în impunerea unei limbi literare, în desăvârșirea unor specii, în anticiparea mișcării înnoitoare a Renașterii. Cel de-al doilea capitol este destinat clarificării unor concepte operaționale, „angelic” și „demonic”, cu care ne propunem să operăm pe parcursul lucrării, insistând asupra accepțiilor noi pe care le-am acordat celor două tipologii umane, în care încercăm să încadrăm o diversitate uimitoare de personaje feminine din operele celor doi scriitori. Metoda comparativă, care stă la baza tezei noastre, a fost completată și de unele
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
castelul mai târziu, sunt alese ca spații de refugiu deoarece prin închiderea lor oferă protecție, siguranță, devin lumi suficiente lor înseși, oaze de calm, de plăcere, de desfătare. Indiscutabil, tinerele ilustrează niște prototipuri ideale feminine, sunt niște donne angelicate, în accepția nouă pe care am conferit-o termenilor citați, adică având preocupări mai mundane, nelipsindu-le uneori nici unele slăbiciuni. Boccaccio, deși urmărește cu precădere plăcerea oferită auditoriului de multitudinea narațiunilor, se înscrie, conform uzanțelor medievale, și pe un făgaș moralizator, încercând să
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
zeiței iubirii și concupiscenței, Venus, iar nota ironică nu lipsește, deoarece virtuoasele femei, donne angelicate asemănătoare nimfelor, tind spre plăceri lumești, carnale, spre dragostea profană. Tema dragostei va fi abordată și în operele următoare. Iubirea cunoștea în perioada medievală două accepții antagonice: putea fi nobilă, pură, detașată sau concupiscentă, pasională. De aici putem încă o dată justifica cele două tipologii feminine pe care le abordăm: donna angelicata și donna demonicata, adepte ale unei zeițe pure, Diana, sau ale unei Venus carnale, urmașe
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]
-
solară, reprezentată de zeul Tezcatlipoca (Oglinda Fumurie), era distrugătoare, fiecare epocă fiind dominată de un alt soare. La slavi au existat mai mulți zei solari: Hors, Dajbog, Triglav, Svarog. În mitologia românească, Soarele și Luna erau considerați "ochii lui Dumnezeu" (accepție prezentă în Egiptul antic, dar și în Japonia). Soarele se află la obârșiile lucrurilor, măsurând spațiul. Razele sale, în număr de șapte, corespund celor șase dimensiuni ale spațiului, punctul central reprezentând dimensiunea extracosmică. Ca inimă a lumii, Soarele este figurat
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
fundamentele științei și acțiunii omenești, pentru Wittgenstein ea a fost o activitate de clarificare a gândurilor noastre. Este ceea ce o deosebește de știință. Filozofia nu este o știință, cu atât mai puțin știința supremă, deoarece ea nu oferă cunoaștere, în accepția curentă care se dă termenului în viața de fiecare zi și în cercetarea științifică. Acele expresii ale limbajului de care s-au interesat în mod deosebit și filozofii din trecut, expresii pe care Wittgenstein obișnuia să le numească, după 1930
Gânditorul singuratic : critica ºi practica filozofiei la Ludwig Wittgenstein by Mircea Flonta () [Corola-publishinghouse/Science/1367_a_2720]