1,632 matches
-
al lui „simț enorm și văz monstruos”. Oamenii simpli, autoritățile, mica burghezie locală o împărtășesc, obscuri- tatea este cea care relevă dimensiunea contemporaneității, iar naratorul privește această obscuritate direct scoțând-o preț de o clipă la suprafață. Să ne reamintim accepțiile pe care filozoful italian, Giorgio Agamben, le conferea contem- poraneității în eseul său, „Ce este contemporanul ?“. Filo- zoful îl considera contemporan pe acela care reușește să se extragă din epoca sa pentru a-i privi obscuritatea. Într-o primă instanță
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cultura și civilizația occidentală. Progresul este însoțit și de regres, excesul de cultură și civlizație are drept contrapondere barbaria întruchipată în economia simbo- lică a decadentismului fie de proletariat, fie de rase „infe- rioare”, dar vitale. Din perspectiva psihanalitică, în accepția lui Freud, prețul plătit pentru construcția laborioasă a culturii și civilizației apusene prin cenzurarea pulsiunilor sexuale o reprezintă întoarcerea refulatului pentru care nevroza este cel mai vehiculat simptom. Ceea ce generează la Caragiale un naturalism second hand, ca și balzacianis- mul
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acestuia. Iar fixarea este recuperabilă nu atât dintr-un eveniment, nașterea, ci dintr-o frază cu caracter de predicție care reprezintă apogeul lui „simț enorm și văz monstruos”. În ce fel tirania rusească reprezintă o revenire la ordine ? Tirania în accepția cu care Nae o utilizează constă într-un exces al ordinii, ordinea ca exercițiu siste- matic al violenței Statului asupra cetățenilor. Ordinea totalitară elimină acele mobilități democratice care nu converg ideologic, care nu se încadrează în limita propusă de Stat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
funcționar o știm prea bine din romanul său unde Dinu Păturică trece drept un „luceafăr al viciilor”, așa cum știm că ciocoiul modern „cu frac și cu mănuși albe” rămâne un proiect niciodată realizat. Cât de departe este această viziune de accepția modernă a funcționarului e ușor de decelat. Abia cu Caragiale, pentru prima oară în circuitul literaturii intră un nou- venit : birocratul. Modernitatea și-a spus cuvântul, la numai câteva decenii distanță lumea s-a schim- bat considerabil, birocrația nu mai
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
tot atât de neverosimile ca și coincidențele care-l recomandă drept un nod al rețelei de complicații, com- plicități și compromisuri. Pe un alt nivel al discursului avem o altă formă a exce- sului, una paradoxală care dă seama însă de o accepție interesantă a modernității. Autorul a ceea ce pare o inepție este Nae Cațavencu. Personajul configurează cel mai bine excesul retoric, enormitățile debitate sunt produsul unei retorici și în spațiul ei ia naștere paradoxul la confiniile cu nonsensul. Paradoxul se acordă în
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu nonsensul. Paradoxul se acordă în orice împrejurare cu ideea de sublim, termenul este utilizat ca atare de retor în discursul său. „Industria română e admirabilă, e sublimă ăs.n.Ă, putem zice, dar lipsește cu desăvârșire.” Avem o dublă accepție a sublimului. Într-o primă instanță sublimul obținut prin efecte retorice, sublim care devine scopul oricărui discurs. Din acest punct de vedere, conținuturile devin superflue atât pentru orator, cât și pentru public care reacționează emoțional la inflamările retorului limbut. Lacrima
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
și cei excluși, Agamben semnalează faptul că în epoca modernă sărăcia și excluderea trec din sfera semantică a economicului și socialului în cea a categoriilor politice, în proiectul utopic al dizolvării diferenței și realizării unui popor unitar, fără fractură. Ce accepție conferă Caragiale deformării sale, despre care popor este vorba ? Caragiale face, de altfel foarte bine, diferența între „popor” și „poppor” sau „bobbor”, între „român” și „rromân” așa cum ne-o demonstrează textul următor : „Nu ne batem joc de România și de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cu poporul lui”, „ Încet-încet, cu ultimii cârnați, cu ultimele fleici și oale, se strecură și poporul martir ...”, „ alergăturile cu poporul” etc.. Poporul sau mai precis Boborul devine expresia unei exorbitări care ține de utilizarea au pied de la lettre a celeilalte accepții, a poporului în calitate de corp politic, „poporul suveran”. Cea de-a doua deformare pe care o propune autorul ține de faptul că întreaga retorică revoluționară este deturnată în beneficiul sărbătorii. Fapt emblematic, Prezidentul vorbește Poporului urcat pe un scaun de tăiat
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
în nuvelele naturaliste mergând până la o asimilare a unui model literar în tiparul căruia prozatorul toarnă propria sa substanță epică sau poetică nu fără a păstra un ecart ironic vizibil la nivelul metatextului. În acest sens ne situăm într-o accepție mai largă pe care Laurent Jenny o conferă clișeului extins către structurile tematice și narative ale textului. În genere ironia este un bun revelator al prezenței clișeului scos în evidență și prin intermediul deformărilor plastice ale lim- bajului, însă este esențial
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care posedă virtuțile echilibrului clasic, este, după definiția de dicționar, acea „figură de stil care constă în a spune cât mai puțin și a face să se înțeleagă cât mai mult”. Însă ea mai figurează în dicționar cu o altă accepție care introduce nuanțe și voi apela la câteva definiții : „Procedeu stilistic folosit pentru a exprima o idee sau un sentiment prin negație” (DN 1986) ; „Figură de stil care constă în atenuarea însușirilor, în micșorarea dimensiunilor unui obiect, unei ființe etc.
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
care o imprimă chiar textul lui Patapievici, pornind de la o interpretare deja deformatoare, cea a filmului lui Lucian Pintilie. Opera lui Caragiale oferă însă argumentele pentru o astfel de lectură. Delectabila deformare a ființei Teza lui Alexandru Dragomir oferă o accepție ontologică deformării ca expresie a raportului dintre Centru și Peri- ferie, interpretat după grila platoniciană a raportului dintre Idee ăeidosă și Imaginea ei (eikôn). Reflecția se deschide profitabil către o discuție asupra simulacrului, dar nu această direcție o urmează filozoful
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
dar nici să le separăm prea etanș ; una e cea din De l’esprit des lois a lui Montesquieu, alta a lui Hegel din Phänomenologie des Geistes și care e cea la care se referă Noica ; mai sunt și alte accepții ale termenului, pe care nu e cazul să le luăm în seamă. „Dubletele verbale” nu sunt realități, sau mai bine zis sunt realități secunde, plăsmuiri ale minții, așa cum există Doamna Bovary sau Anna Karenina ; față de realitățile prime, ele se află
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
în 1957, Edward Gordon Craig a tipărit un volum de memorii, Index to the Story of my Days, pe care prefațatorul ediției din 1981, Peter Holland, îl califică de genial ; e drept însă că în engleză termenul acesta are o accepție mai modestă decât în alte limbi. În engleză „genial” înseamnă plăcut, simpatic, vioi, stimulator, calități pe care memorialul bătrânului om de teatru le are din plin, în chip irezistibil. Emană din cartea lui o frăgezime extraordinară, ceva genuin, niște arome
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
interpret al primului ?) Nu ar fi prea hazardat a face din atitudinea față de Montaigne un test hotărâtor în privința calității spiritelor. Nu a valorii, nu a însemnătății, ci pur și simplu a calității omenesc-intelectuale, a disponibilității comprehensive, a francheței (în toate accepțiile termenului). Respingerea lui Montaigne, opacitatea față de spiritul său, e un fenomen de regulă întâlnit în rândurile posacilor și pedanților suspomeniți. Aceștia ̀ nțeleg cultura ca școală, cum e în principiu normal, dar o înțeleg ca una de corecție, în vreme ce pentru
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
și o școală, firește, cum nu ? dar una în bună măsură buissonnière). Tot la pagina 4 a cuvântului său înainte, Craig face, în legătură cu Montaigne și cu Shakespeare, o suită bruscă de mărturisiri uluitoare ; uluitoare printr-o neobișnuită franchețe (în toate accepțiile) și uluitoare prin ele însele. După toate cele spuse cu privire la Montaigne, ne scurtcircuitează cu această declarație în cursive : nu i-a citit toate eseurile ! I-au fost timp de o viață carte de căpătâi, pe unele le-a citit de
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
ne păstrăm trupul disponibil pentru marile impulsuri prin care inima își spune cuvântul. Desigur, iubirea nu e înțeleasă, în pasagiile citate mai sus, numai ca iubire între bărbat și femeie, ci dincolo de eros (dar nu mai presus), are și o accepție mai generală, oarecum în sensul lui agapé. Ea e și o funcție de cunoaștere, așa cum arată Max Scheler într-un eseu celebru. Mai mult decât atât, organul ei, inima, reprezintă pentru Craig singura instanță infailibilă a înțelegerii și deciziei, singura care
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
sovietici și dispărut în tainițele Gulagului. Titlul cărții e imposibil de tradus în românește fără confuzie. Nu merge nici „o atât de blândă”, nici „o atât de dulce Ocupație”, cu atât mai puțin „atât de plăcută”, deși acestea ar fi accepțiile posibile ale termenului ; cât despre cel de „ocupație”, ar putea da ideea de „îndeletnicire”, total necorespunzătoare. E vorba, de fapt, de felul cum s-au strecurat și au trăit Sartre și Beauvoir în timpul ocupației germane în Franța. Cu argumente și
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
din respect pentru subiect și pentru faima autorului. Autor care nu e, decepție, nici guru, nici yoghi, ci un savant occidental care studiază în doctrinele Orientului, precum și în practicile tradiționale ale unor popoare, nu numai extra-europene, structurile de Weltanschauung în accepția metafizică explicată mai sus. Lucrările lui științifice sunt în fond ceea ce el declară la început în prefața Oceanografiei : „Cartea aceasta nu e o carte de gândire, ci una de înțelegere”. De gândit, bine sau rău (rău, cel mai adesea), gândește
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
discreditant, fiindcă s-a abuzat și se abuzează de acest termen care a ajuns să conoteze diletantism, incompetență, superficialitate. Dar să dăm un sens plus pur aux mots de la tribu, cum sună versul lui Mallarmé, și să luăm termenul în accepția montaigneană. Eliade e în primul rând un mare eseist, iar gustul său atât de marcat pentru eseiștii englezi și spanioli este revelator. Erudiția uluitoare și riguroasă, de o rară forță demonstrativă, de care dau dovadă tratatele lui de specialitate, nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
numai eseuri pe teme culturale ; mai mult sau mai puțin, același lucru se poate spune și despre Fragmentarium. Evident, temele culturale sunt și ele de resortul eseului, întrucât tot ce e uman e de resortul lui. Dar eseuri propriu-zise, în accepția montaigniană și moralistă, sunt cele din Oceanografie. Dacă se va traduce cândva din literatura română cu discernământ și inteligență, și nu pe criterii „diplomatice” sau la întâmplare, ca până acum, această carte ar avea șanse, ținând seamă și de notorietatea
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
joc în sine, ci decurge ca o consecință secundară. Cartea aceasta este, în substrat, o carte despre moarte. Bufoneria, ireverența, molestarea (pamfletară) sunt de esență carnavalescă și au în Nu funcția pe care o au în scenariile de carnaval. Or, accepția originară a carnavalului e de exutoriu al morții. Funcția lui simbolică e cea de paricid (= regicid), cu efect eliberator în sensul reînnoirii. Hecatomba de scriitori maturi și consacrați, săvârșită de unul tânăr, încă neafirmat, poate fi considerată ca un paricid
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
în cartea lui Negoițescu nu una propriu-zis de critică, ci mai curând o carte ea însăși de poezie, o confesiune lirică în prelungirea lecturii postumelor eminesciene, dincolo de critică și de metodele criticii. El are totuși o „metodă”, una implicită, în accepția etimologică a termenului, adică în aceea de „drum”, de itinerar, de orientare deci ; această „metodă”, care îi este proprie, se poate urmări în desfășurarea ei ; ea decurge tocmai din așezarea comentatorului în însuși universul operei comentate, ̀ n speță al
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
un filozof român, avizat, al tragicului, l-am numit pe D.D. Roșca, spunea că tragicul și comicul merg împreună... — Da. — Cum s-ar explica acest... Cred că se explică prin următorul lucru : dacă este vorba, la nivelul tragicului, de o accepție mai largă și nu de aceea strictă, legată de structura tragicului ca atare, care e câteodată o formă din care nu se poate ieși. Dacă definim tragicul prin existența unui obstacol pe care, în mod obligatoriu, îl transgresezi, cu consecințe
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
poate ieși. Dacă definim tragicul prin existența unui obstacol pe care, în mod obligatoriu, îl transgresezi, cu consecințe inevitabil fatale, funeste, acesta ar fi ca o lege care te ucide, dar trebuie neapărat s-o transgresezi. Dacă dăm tragicului o accepție mai largă și mai sugestivă, deci nu mai suntem în accepția propriu-zisă a tragicului, aicea evident că această corelație posibilă se oferă de la sine. De ce se oferă de la sine ? Pentru că este vorba de pragurile extreme ale creației. Dincolo de aceasta nu
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]
-
în mod obligatoriu, îl transgresezi, cu consecințe inevitabil fatale, funeste, acesta ar fi ca o lege care te ucide, dar trebuie neapărat s-o transgresezi. Dacă dăm tragicului o accepție mai largă și mai sugestivă, deci nu mai suntem în accepția propriu-zisă a tragicului, aicea evident că această corelație posibilă se oferă de la sine. De ce se oferă de la sine ? Pentru că este vorba de pragurile extreme ale creației. Dincolo de aceasta nu mai e nimic. Asta este un maximum. Un maximum este tragicul
Despre lucrurile cu adev\rat importante by Alexandru Paleologu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/827_a_1562]