145,175 matches
-
somnul Pe care am căzut Cu toată venirea pe lume, Cu tot ce încă nu a venit. Mi se arată locul beat, Fără somn, numai viață somnambulă. Merg către mine însumi pe o streașină ce nu mă poartă, Merg pe acolo pe unde huruie vântul Ce știindu-mă fără nimeni pe lume Mă pune într-un vis sigur. Se arată împerecheat cu sabia Și inima se bate pe tăiș. Frăgezimea victoriei îl pândește înaintea celor trimiși pentru a rămâne invizibili. Ce
Poezie by Miron Kiropol () [Corola-journal/Imaginative/7753_a_9078]
-
Gellu Dorian ESTURI Votca nu că mi-ar fi cîrciuma loc sfînt - Dumnezeu mi-e martor cînd mă-nchin dimineața cînd cobor din mine seara cînd mă-ntorc din lume ca din chin - dar acolo chiar de singur sunt nu-mi lipsește votca din pahare vorbăreață ca un călător fără drum și fără supărare arde-n mine tot ce zace orb și renasc din ea ca dintr-o criptă trupul adormit al unui mort înviat
Alungînd tristețea, ca paganini. by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/7950_a_9275]
-
ce zace orb și renasc din ea ca dintr-o criptă trupul adormit al unui mort înviat a treia zi ca-n scriptă și de uit c-am înviat vine altă votcă să mă ardă-n gît doar cu ea acolo uit de tot de toate și îmi trece iute de urît chiar de cad genunchii mă ridică din mătănii trist enoriaș în biserica din el ca pe o cruce răstignit la margini de oraș - doar acolo chiar de singur sunt
Alungînd tristețea, ca paganini. by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/7950_a_9275]
-
gît doar cu ea acolo uit de tot de toate și îmi trece iute de urît chiar de cad genunchii mă ridică din mătănii trist enoriaș în biserica din el ca pe o cruce răstignit la margini de oraș - doar acolo chiar de singur sunt vine votca să mă oblojească sulița din coaste să mi-o scoată și de viață iarăși să-mi vorbească Zvetlana a venit Zvetlana de la est a siliotcă mirosind și-a vinuri eram mort de supărare și
Alungînd tristețea, ca paganini. by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/7950_a_9275]
-
a fost dereticat vreodată cu trei pleduri peste el zăcînd mirosind a vremuri de-altădată de mă sting în el și nu-mi pot crede trupul greu lăsat inert de tot și cu gîndul dus prin altă lume lenevind și-acolo - nu mai pot nici din gură să mai spun vreo vorbă apă să-mi aducă-ntr-un pahar cineva ce umblă prin odaie ca o umbră fără de habar fie treacă de la mine setea foamea ducă-se în lume unde vor
Alungînd tristețea, ca paganini. by Gellu Dorian () [Corola-journal/Imaginative/7950_a_9275]
-
un inel? Cine mai e ca tine, Moartea mea? Că de aici mi se trage și moartea, așa se zice. Moartea mea, unde te-ai ascuns tu, în lanul tău unduios ca părul pîn la brîu? Și de ce ai ațipit, acolo, printre spice? Moartea mea a adormit în lanul de grîu. Și grîul crește. Blonduț și molîu. Pămîntul crește și se afînează. Prin somn, moartea mea suspină. Că, deh, doar e și ea tot om. Femeie, ce-i drept, nu om
Poezii by Mihail Gălățanu () [Corola-journal/Imaginative/7702_a_9027]
-
brun și rău S-a oprit În dreptul meu Și mi-a spus, În gura mare, Că n-aduce supărare. O să vină-n curtea mea Să-mi aducă altceva ! Poate un strop de alinare De la sora mea mai mare, Care e acolo, sus, Lângă El, Domnul Iisus. Îl primesc, că nu e rău, E dar de la Dumnezeu ! Aprilie, 2011
Adio, sora mea scumpă!. In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by Julia Deaconu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1540]
-
Socrate E-atâta liniște încât deodată-l auzi pe Socrate adultul mângâindu-și pisica de Angora și lăcrimând în pupila ei verde și cadrilată din care se-apropie, lent ca istoria, Platon pigmeul. Platon se-arată în ușă și stă acolo-n lumină ca un orb bătut de-o rafală de grindină. Socrate se vede copil alergând prin lanul de rapiță ia bicicleta rezemată de o păpădie cât un salcâm și dispare ca într-un nor de praf în Socrate cel
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
un salcâm și dispare ca într-un nor de praf în Socrate cel de acum. e-atâta liniște încât îl auzi pe Socrate adultul mângâindu-și pisica de Angora. Platon se-arată în ușă ținând de ghidon bicicleta și stă acolo-n lumină bătut de-o rafală de grindină - un orb străveziu mut, anodin și absurd ca o Grecie fără piatră, ca un dumnezeu fără fiu. Fregata Un sac (probabil gol) legat la gură și abandonat pe țărm nu departe de
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
un an înainte ca diamantul Bizanțului să cadă în mâinile Semilunii. se afla printre cele trei corăbii genoveze în spatele lanțului masiv din zale de fier care lega intrarea în port. era limpede că flota lui Mahomed nu putea pătrunde pe-acolo și sultanului nu-i rămânea decât să escaladeze stâncile cu toate cele 300 de vase ale sale trecându-le pe uscat din Bosfor în Cornul de Aur. vai nouă, timpul ca lașitate a veșniciei, o scriptoria în care istoria e
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
care-ntr-un fel atât de neobișnuit ajunsese la ei. cu paharul în cealaltă mână pentru a nu bate la ochi s-a îndepărtat printre copaci și în continuare de-a lungul lizierei până când n-avea să mai răzbată dintr-acolo nici un murmur uman. dar o secundă are patru anotimpuri și-a trebuit să vină iarna ca să înțelegem o, mângâierea se naște înaintea atingerii. Zidul Printr-o spărtură a zidului se vedea cerul. m-am ridicat din pat, m-am dus
Poezii by Ion Mircea () [Corola-journal/Imaginative/7829_a_9154]
-
târg, eu le știam pe toate, în acele zile... deși măslinii iarăși dau în pârg, nu va fi nimenea să-i mai culeagă. A-mbătrânit o lume-ntreagă? Eu, pelerin în acest veac atroce, m-adăposteam la Santa Croce, și învățam acolo, în Florența, că-n Beatitudini stă, de fapt, esența... Din Orvieto pân' la Todi, convente știu, sub clare zodii. De la Spoleto înspre Terni aveam un pat în miezul iernii. Mai pot de-acuma să mă duc, pe unde vara îmi
Adrian Popescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/7844_a_9169]
-
care-și are scris pe bord, numele meu, cu litere latine.. Bogliasco Sus Apenini, jos -ape (în clocot argintiu ) abia de mai încape șoseaua, șarpe viu. In munte sunt terase pe unde cresc lămâi, măslinii între case, au vița căpătâi... Acolo două zile am stat la San Bernard, un sat ligur cu vile dar fără niciun gard... Biserici mici pe stâncă, stropite de resac, în golfuri- pace încă din augustul veac. în jur ca-ntr-o poveste, unde-am ajuns târziu
Adrian Popescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/7844_a_9169]
-
cațără-n scaieți. Ești arc întins, atingi și norii, Un țărm abrupt și nematern, Săgeată-n infinit, navigatorii Sunt fii expulzați, exil etern. Marină, faima ta întreci-o Pe cea sticlind cu Marco Polo, Aprinde-același dor libeccio, recife aici, poduri acolo. Pe unde cresc livezi abrupte, la Cinque terre cum se zice, terase duc cu trepte multe, iar portu-i jos cu bărci pitice. O, nave mari, nave cisterne, La care vin să bea oleoducte. In forfota de port cine discerne O
Adrian Popescu by Adrian Popescu () [Corola-journal/Imaginative/7844_a_9169]
-
pictorului - și bineînțeles o sticlă de vodcă într-o anumită măsură deșartă și o pânză ciudată (trebuie să spunem că pictorul e destul de talentat) intitulată "Păpușa beată" și chiar înfățișând o mare păpușă căzută răsturantă oarecum indecent într-o ogradă acolo în Siberia sovietică. Omului se pare Suprema nelibertate e să conștientizezi că există infinitul ca neatingere de limită de scop Lumea imită (simulează) libertatea ce nu se poate reflecta în nimic dat fiind că infinitul-nefiindul exclude prezența oglinzii Din toate
Poezie by Leo Butnaru () [Corola-journal/Imaginative/8113_a_9438]
-
N-am mai simțit nimic, aș putea spune, decît frigul acela de februarie, de sfîrșit de februarie. Dar am așteptat, chiar dacă tremuram. Prietenul meu scenarist a așteptat la rîndul lui, chiar dacă și el tremura. Amîndoi am așteptat să treacă pe-acolo niște îndrăgostiri și cîțiva fluturi care să ne zboare apoi, de nebuni, prin stomac, așa cum spunea prietenul meu. Iar tocmai atunci cînd eu mă întrebam dacă fluturii se adună sub felinare și la sfîrșit de februarie, am auzit vocea prietenului
Șobolanul e mai viu decît țestoasa by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Imaginative/7687_a_9012]
-
prietenului meu, care mi-a spus cuvintele astea: - Știi ceva, șamane? Mie-mi vine să mă piș dracu'! Și a arătat cu degetul spre baza stîlpului care susținea felinarul. Apoi s-a descheiat la șliț și a început să urineze acolo, exact pe partea de jos a stîlpului. Iar în timp ce el făcea asta, eu am gîndit, nu știu cum mi-a venit, de ce, pur și simplu așa am gîndit, că uneori așteptarea își poate pierde orice urmă de frumusețe din cauza unui fapt banal
Șobolanul e mai viu decît țestoasa by Lucian Dan Teodorovici () [Corola-journal/Imaginative/7687_a_9012]
-
cu ochii umezi, ca atunci când îl mângâiase pe cap. Îi mormăise ceva încurcat, în timp ce cotrobăia prin boccea după ceva de mâncare. De data asta, îi lăsase ceapa și mămăliga pe jos, fără să se apropie. La întoarcere, îl găsise tot acolo, nemișcat, își ridicase doar capul, privindu-l blând în ochi. Durase mai mult de o săptămână până să se hotărască să-l ia în casă. Oameni suntem, e și el un suflet de om. Aceasta fusese singura explicație pe care
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
o vorbă, doar ca să se facă înțeles, ca atunci când spusese "scândură". De vreo doi ani încoace, Toader începuse să meargă, în fiecare duminică seară, la cârciumă, unde stătea câteva ore bune. Fusese tare curios să vadă ce putea face băiatul acolo, mut și retras cum era, așa că-l iscodise de câtva ori de după geamul prăfuit care dădea în curtea din spatele cârciumii. De fiecare dată, acesta rămăsese tot timpul așezat la masa din colț, răsucind și răs-răsucind cu degetele subțiri și nervoase
Îi venise vremea by Iulia Sala () [Corola-journal/Imaginative/7854_a_9179]
-
Carmen Firan Sfârșitul în Varanasi I nu există dispariții și nici despărțiri doar rătăciri ale minții tot ce rămâne după ce nu mai rămâne nimic e sufletul pulverizat în aer și ziduri neființa la fel de iluzorie ca și trupul II Acolo unde cele începute nu vor fi nicicând terminate Unde soarele iese din Gange pe scut Unde pământul se învârtește pe loc Sub cocoașa secată a vacii de foc Acolo idolii se odihnesc la soare tihnit Împart eternitatea în cupe mici
Poezie by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/7990_a_9315]
-
în aer și ziduri neființa la fel de iluzorie ca și trupul II Acolo unde cele începute nu vor fi nicicând terminate Unde soarele iese din Gange pe scut Unde pământul se învârtește pe loc Sub cocoașa secată a vacii de foc Acolo idolii se odihnesc la soare tihnit Împart eternitatea în cupe mici de culoarea șofranului Încurcă trupuri și schimbă sufletele între ele Ziua se joacă de-a moartea cu răbdare ironică Și o iau de la capăt spre asfințit. III Promisiunea morții
Poezie by Carmen Firan () [Corola-journal/Imaginative/7990_a_9315]
-
Emil Brumaru Nu-mi căuta greșeli unde iubirea Se-mpiedecă frumos într-un sărut Pe care doar și tu, tainic, l-ai vrut Acolo, rușinîndu-ți dulce firea, Ci-așteaptă-mă iluminînd odaia Cu trupul alungit în patul larg. Deasupră-ne se clatină văpaia Aoreolelor ce îngerii le sparg Spre-a se-mpămînteni de dragul tău, Dragostea mea cu miros de pîrău...
Rugăciune laică... by Emil Brumaru () [Corola-journal/Imaginative/8047_a_9372]
-
aveam de naufragiu. experimentam cele 7 suferințe obligatorii mutam munții de cărți întindeam coarda până pârâia spinarea echilibristică simplă pe o sârmă la înălțime. era suficient să alătur două cuvinte și sârma se făcea incandescentă. 2. mă chemai în Groenlanda acolo noaptea ține patru luni și trupurile sunt lipsite de grabă. oamenii umblă cu trenuri de gheață, iubiții sunt de gheață, nu-i așa? se bea cafea din cești de gheață. orice femeie ar trebui să umble desculță la 10 cm
Poezii by Marin Malaicu () [Corola-journal/Imaginative/7907_a_9232]
-
Castani. Ieșise totuși la întâlnire, pentru că era aproape, la Vodafonele de pe Ferdinand, și voia să-i arate neapărat tatuajul ei, cu șarpele. O să-i cadă fața. Dar merita. îi plăcea cum scoate capul din chiloți, ca și cum ar fi fost pus acolo de pază. întâlnirea n-a fost cum se-aștepta. îl văzuse pe Maimuțu trecând printre florile ciufulite, cu picioarele înfășurate în blugii lui strâmți, apoi căscând gura la șarpele pe care îl simțea umezit sub soarele de octombrie. Cum dăduse
Lacătul și cheia by Doina Ruști () [Corola-journal/Imaginative/7895_a_9220]
-
din mine, mă voi regăsi pe piept cu-nsemnele a mii de leghe - urme lăsate-n vârste de copii... Cine vâslește Chem copilăria și parcă sperii un cârd de pești, cine vâslește spre mal de tulbură apa? Eu eram aici, nu acolo, eu trăiam într-o mătrăgună nu într-un nufăr, eu mă gândeam la o ancoră nu la o vâslă, eu eram prea departe ca să pot vedea urcușul imperceptibil al iederii. Cine vâslește în ceață și tulbură apa? Mi-e teamă
Poezie by Florin Costinescu () [Corola-journal/Imaginative/8192_a_9517]