2,215 matches
-
99. Astfel, Chapman și-a dat seama că atrocitatea a avut loc chiar în districtul căruia el însuși îi aparținea. Iar apoi a înțeles că problema nu este una "locală", ci că este problema "întregii Americi și a (efectului a - adăugirea mea) trei sute de ani de sclavie"100 asupra cetățenilor americani. Prin urmare, nu există, consideră Chapman, un loc anume sau o anumită persoană care să poarte vina, precum un țap ispășitor. Vina și povara celor trei sute de ani de comerț
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
valori precum "viața, dragostea, forța, speranța, virtutea"107, valori care să devină parte din ființa, natura sau inimile cetățenilor americani. Aceasta, zice Chapman, este "descoperirea" pe care fiecare trebuie să o parcurgă, de dragul propriilor posibilități: La lucrul de care (omul - adăugirea mea) are nevoie cu adevărat, el nu poate ajunge de unul singur, ci trebuie să aștepte până când Dumnezeu i-l va dărui"108. Mărturie a adevărului personal pe care Chapman a venit special să îl aducă la întâlnirea cu semenii
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
I. În 1965, anul intervenției sale în spațiul discursiv, deci după mai bine de jumătate de secol de la tragicul eveniment, profesorul Edwin Black începe analiza (retorico-critică) a discursului lui Chapman cu o apreciere cât se poate de tranșantă: "verdictul (abordării - adăugirea mea) neo-aristoteliene în privința acestui discurs trebuie să fie negativ"110. Să ne reamintim, de asemenea, faptul că, până la data respectivă, abordarea discursului în general, din perspectivă neo-aristoteliană (sau neoclasică), promovată de Herbert Wichelns în 1925 și urmată cu fidelitate de
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
spune Black, dacă discursul lui Chapman a impresionat, într-un fel sau altul, publicul aflat de față la eveniment, însă, cum am observat și singuri, chiar dacă a făcut-o, "numărul persoanelor aflate în public era prea mic pentru ca (efectele respective - adăugirea mea) să dețină vreo însemnatate"114. Prin urmare, remarcă Black, din punctul de vedere al eficacității și potrivit oricărui criteriu imaginabil de evaluare a efectului imediat asupra publicului aflat de față, discursul lui Chapman pare să fie, într-adevăr, eșecul
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Black, portretul lui Chapman trebuie să fi rezonat cu cel al unui "psihopat fanatic"123. Nu în ultimul rând, elocutio (lat.)/lexis (gr.), adică stilul discursului din 18 august 1912 are, după Black, "meritul că descrie linșarea (persoanei de culoare - adăugirea mea) în termeni foarte vii"124, însă această calitate nu îl diferențiază de cel specific publicațiilor, pe aceeași temă, a ziarelor ce și-au apropriat discursiv momentul Coatesville. Pe undeva plictisit să continue să expună în detaliu variatele motive pentru
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
acestei țări"132. Desigur, e vorba de publicul direct al discursului. Indirect, discursul lui Chapman îi revendică, potrivit lui Black, pe toți cei influențați de publicul direct, iar cum "influența Statelor Unite asupra altor părți ale lumii crește (pe zi ce trece - adăugirea mea), publicul potențial al acestui dialog se lărgește corespunzător"133. Posibilitatea înțelegerii contextului într-un sens atât de larg, cel pe care profesorul Black tocmai ni l-a propus spre recunoaștere, este legitimată, afirmă criticul - și, desigur, amintindu-ne numeroasele
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
alta, în baza propriei "istorii personale"140, expun, cu siguranță, după Black, tipurile de răspunsuri de a căror ocurență Jay Chapman trebuie să fi fost perfect conștient. Mai mult, apreciază criticul, "putem infera că Chapman califică prima și ultima (reacție - adăugirea mea) drept greșite, în timp ce a doua și a treia necesită rectificare"141. În acest moment, profesorul Black face un pas important înainte, în ce privește "lovitura de teatru" pe care ne-a pregătit-o. El spune: "Funcția discursului (lui Chapman - adăugirea mea
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
reacție - adăugirea mea) drept greșite, în timp ce a doua și a treia necesită rectificare"141. În acest moment, profesorul Black face un pas important înainte, în ce privește "lovitura de teatru" pe care ne-a pregătit-o. El spune: "Funcția discursului (lui Chapman - adăugirea mea) este aceea de a oferi această rectificare - de a da formă reacției adecvate față de eveniment"142! Pentru a își demonstra teza, criticul se întoarce spre textul adresei de la Coatesville, identificând în discurs suficiente dovezi textuale care să confirme "inferența
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
își neagă, astfel, propria implicare în actul criminal, însă însuși actul de negare creează, în negativ, un tip de raportare la eveniment care, ca atare, exclude posibilitatea indiferenței: "Discursul lui Chapman obligă publicul să perceapă (într-un fel sau altul - adăugirea mea) și să își examineze relația personală cu evenimentul; astfel, adresa subminează posibilitatea indiferenței pasive"147. În ce privește celelalte două tipuri de reacții - "răspunsul scandalizat și cel clinic"148 - criticul constată că Chapman încearcă să obțină, prin adresa sa, o combinație
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
ale acestui tip de răspuns la eveniment - reacția "clinică" pare, dimpotrivă, să "paralizeze acțiunea"153. Neavând implicații morale, răspunsul "clinic" sau "didacticismul", o "ilustrare concretă a unei idei abstracte"154, frizează, evident, indiferența. Dacă răzbunarea este expresia practică a (atitudinii - adăugirea mea) scandalizate, consimțământul reprezintă expresia practică a didacticismului"155, apreciază Black. Astfel, conchide criticul, didacticismul distruge însuși tipul special de inteligență care îl face posibil, ca răspuns la evenimentul descris de Jay Chapman. Iată, deci, că adresa de la Coatesville modelează
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
de inteligență care îl face posibil, ca răspuns la evenimentul descris de Jay Chapman. Iată, deci, că adresa de la Coatesville modelează un tip aparte de raportare la eveniment, care, în cuvintele lui Black, "moderează atitudinea scandalizată cu (o doză de - adăugirea mea) detașare, o moderează în asemenea măsură, în fapt, încât îi transformă substanța, astfel încât ea devine o reacție pentru care nu avem cuvinte precise"156 care să o articuleze. Dar, spune Black, ieșind din impas într-un mod surprinzător, magnific
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
încât îi transformă substanța, astfel încât ea devine o reacție pentru care nu avem cuvinte precise"156 care să o articuleze. Dar, spune Black, ieșind din impas într-un mod surprinzător, magnific, "nu avem nevoie de cuvinte atâta timp cât avem (la îndemână - adăugirea mea) discursul lui Chapman, pentru că acesta ne dă posibilitatea de a avea experiența reacției. Noi suntem publicul său"157! Iată punctul culminant al raționamentului lui Edwin Black, iată "lovitura de teatru" pe care criticul ne-a pregătit-o, urmând strategic
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
public din ce în ce mai larg. O altă, majoră, realizare a adresei de la Coatesville, după Edwin Black, constă în faptul că discursul lui Chapman imortalizează, literal, un eveniment istoric ale cărui implicații morale transcend granițele spațiului și ale timpului. Astfel, apreciază Black, " (numai - adăugirea mea) datorită discursului avem cunoștință de criza morală, și numai prin discurs suntem convinși de ea. Acest lucru, încă o dată, este cauzat de faptul că discursul dă formă unei percepții; nu înregistrează, (pur și simplu - adăugirea mea) neutru"167. Articulând
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Astfel, apreciază Black, " (numai - adăugirea mea) datorită discursului avem cunoștință de criza morală, și numai prin discurs suntem convinși de ea. Acest lucru, încă o dată, este cauzat de faptul că discursul dă formă unei percepții; nu înregistrează, (pur și simplu - adăugirea mea) neutru"167. Articulând experiența unică a fiecăruia dintre cei pe care îi interpelează, adresa de la Coatesville oferă publicului său "posibilitatea nouă a unor experiențe ulterioare"168, cu alte cuvinte, "potențialul acestora de a percepe evenimente ulterioare"169, o dată ce și-
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
potențialului retoric complet"171 al discursului. Ne putem imagina, împreună cu criticul retoric, profilul moral al celui care se dăruiește, trup și suflet, influenței exercitate de discurs asupra sa: "Va scăpa oricărui conflict [...] ideologic. Va fi moral fără a avea (neapărat - adăugirea mea) dreptate, pasionat fără a fi violent. Va fi un reformator al spiritului, al cărui domeniu de responsabilitate se va extinde asupra întregii umanității"172. Ironic, constată Black, unul din "accidentele" pe care Chapman le considera, la Coatesville, drept tot
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
subsuma, tranșant, sferei "obiectelor", și deci nu al "persoanelor", trebuie să i se contrapună, de dragul celor mai practice scopuri, o tentativă de "explicare a dimensiunii preponderent umane a discursului"179, care să facă posibilă "subsumarea discursului într-un (tip de - adăugirea mea) ordine morală"180. Această sarcină revine, după Black, studenților la Științele Comunicării, iar îndeplinirea sa ar echivala, zice criticul, "satisfacerii obligației [...] față de istorie"181 a celor responsabili de desăvârșirea procesului respectiv. Proiectul, argumentează Black, nu este unul hazardat, având
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
vorba, nu-i așa, de ethos-ul aristotelian. Însă, de la Aristotel încoace, adaugă criticul, "suntem mai sceptici în ce privește veracitatea reprezentării"187, cu alte cuvinte am învățat să întrevedem posibilitatea, chiar probabilitatea "ca autorul implicat de discurs să fie (mai degrabă - adăugirea mea) o creație artificială: o persona, nu neapărat o persoană"188. Astfel, consideră Black, din toate motivele acestei posibile/ probabile non-coincidențe, pe care fiecare dintre noi o cunoaștem mai bine decât ne-am dori, este necesară "o ajustare a doctrinei
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
despre lume"192. Astfel, argumentează Black, presupoziția metodologică utilă criticului retoric în cercetare devine aceea că discursul presupune un public, într-un mod "suficient de sugestiv încât să îi permită criticului să sesizeze legătura dintre acest public implicat (de discurs - adăugirea mea) și o ideologie"193. În acest sens, consideră Black, criticul retoric "vede în publicul implicat de un discurs un model a ceea ce oratorul ar vrea că publicul său real să devină"194. Astfel, imaginea desemnată de "second persona", chiar dacă
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
care pare să fi contribuit la retragerea inundației de sentimente favorabile retragerii forțelor americane din Asia de sud-est"197. Chiar dacă, precizează Hill, încă din primul paragraf, tot ceea ce "s-a câștigat", datorită adresei din 3 noiembrie, a fost "câtva timp (în plus - adăugirea mea)"198, această achiziție, datorată exclusiv mijloacelor discursive (ale lui Nixon, în această situație) merită, de bună seamă, atenție specială. Forbes Hill ne aduce la cunoștință faptul că toate cele trei întreprinderi critice care au abordat adresa lui Nixon pe
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
simplul motiv că vom avea, într-un subcapitol ulterior, o ocazie nemijlocită de a ne referi la (o parte dintre) aceste contribuții. Deocamdată, să precizăm intenția lui Hill în propria întreprindere critică: el "propune o juxtapunere a acestor examinări (prealabile - adăugirea mea) cu o analiză (de factură - adăugirea mea) strict neo-aristoteliană"200. Această "juxtapoziție", anunță imediat criticul, va demonstra "ceea ce poate și trebuie să realizeze metoda neo-aristoteliană"201, în interpretarea sa nouă, "ușor diferită de cele care îl urmează pe Wichelns
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
subcapitol ulterior, o ocazie nemijlocită de a ne referi la (o parte dintre) aceste contribuții. Deocamdată, să precizăm intenția lui Hill în propria întreprindere critică: el "propune o juxtapunere a acestor examinări (prealabile - adăugirea mea) cu o analiză (de factură - adăugirea mea) strict neo-aristoteliană"200. Această "juxtapoziție", anunță imediat criticul, va demonstra "ceea ce poate și trebuie să realizeze metoda neo-aristoteliană"201, în interpretarea sa nouă, "ușor diferită de cele care îl urmează pe Wichelns"202 și care încearcă o analiză critică
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
declară că, în ce îl privește, "criticismul neo-aristotelian compară mijloacele de persuadare întrebuințate de un orator cu inventarul comprehensiv oferit de "Retorica" lui Aristotel"204. Astfel, continuă Hill, implicația directă a celor de mai sus este că "scopul criticismului (retoric - adăugirea mea) este acela de a descoperi dacă oratorul întreprinde cele mai bune alegeri, în cadrul inventarului respectiv (al Retoricii lui Aristotel - adăugirea mea) pentru a obține o decizie favorabilă, din partea unui public particular, într-o situație particulară"205. Prin urmare, criticul
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
Retorica" lui Aristotel"204. Astfel, continuă Hill, implicația directă a celor de mai sus este că "scopul criticismului (retoric - adăugirea mea) este acela de a descoperi dacă oratorul întreprinde cele mai bune alegeri, în cadrul inventarului respectiv (al Retoricii lui Aristotel - adăugirea mea) pentru a obține o decizie favorabilă, din partea unui public particular, într-o situație particulară"205. Prin urmare, criticul retoric nu este interesat de a descoperi dacă oratorul a obținut, realmente, sau nu, acea "decizie favorabilă". Cum știm, zice Hill
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
criticul. Din acest motiv, o mișcare "masivă și zgomotoasă"212 în rândul tinerilor, cu predilecție, apare și susține că intervenția Statelor Unite în Vietnam nici nu trebuia să aibe loc, dar că, oricum, "nu va fi vreodată posibilă realizarea (efectivă a - adăugirea mea) nici unuia dintre obiectivele"213 pe care le-ar putea concepe ca atare. Mișcarea, subliniază Hill, era extrem de periculoasă, din punctul de vedere al administrației americane, întrucât suporterii săi erau profund interesați în politica externă și excelent informați în privința sa
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]
-
refutativ, pe de altă parte, îi aduce în atenție, desigur, pe oponenții războiului, pe care Nixon îi caracterizează, fără ezitare, drept "minoritate irațională, care are pretenția ca astfel de chestiuni să se decidă în stradă, în timp ce administrația aleasă (de popor - adăugirea mea) - congresul și președintele - aleg să decidă politic prin mijloace constituționale ordonate"234. Atacul lui Nixon asupra oponenților săi - descriși, elocvent, prin intermediul imaginii unui demonstrant care susține un afiș pe care scrie "Pierdem/pierdeți? în Vietnam" ("Lose în Vietnam", în
[Corola-publishinghouse/Science/84943_a_85728]