1,486 matches
-
îi șopti: - Farmecul, cucoani... farmecul începe a se simți..! Fiara stătea ca încremenită, sub clar de lună, adulmecând cu nările în direcția vântului. Sub razele lunii, proiectat pe cer, apare înspăimântător de clar. Cu gâtul întins, parcă nepăsător, animalul cercetează, adulmecă dincotro bate vântul, își rânjește colții mari, cu ochii arzători și cu limba setoasă. Privirea aceea sălbatică străbate dincolo de codri, spre zare. În neclintirea lui, animalul cu statura-i vânjoasă și viguroasă, este măreț... nu poți sa nu-l admiri
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
până atunci, și de a face... nu-și dădea prea bine seama ce... Uneori urmă chemarea în inima codrului, căutând-o... Își vâra nasul în mușchiul rece al copacilor, sau în țărâna neagră din care răsăreau ierburi lungi, și fornăia adulmecând mirosuri... alteori stătea chircit ceasuri întregi după trunchiurile copacilor doborâți, acoperiți de ciuperci, privind cu ochii mari tot ce mișca și ascultând cu urechile ciulite zgomotele abia perceptibile din jurul lui. Fiara primitivă era vie în Suru și condițiile aspre ale
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
urechile ciulite zgomotele abia perceptibile din jurul lui. Fiara primitivă era vie în Suru și condițiile aspre ale vieții de codru se dezvoltau tot mai mult. Era însă o dezvoltare tainică. Șiretenia lui nou născută, îi dădea și stăpânire de sine. Adulmeca cu ochii larg deschiși, noaptea scrutând întunericul, văzduhul, cu nările fremătânde, în vreme ce coama i se zburlea valuri-valuri... Dinspre adâncurile pădurii se auzea chemarea aceea, tot mai clar și mai precis ca niciodată, ca un urlet prelung, pe care o recunoscu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
tremure pentru el. Anton, pădurarul, era un om tare... care trăia cu picioarele pe pământ, gândea simplu și vedea lucrurile limpede. Prin pădure, se strecura fără zgomot, ca o jivină... mereu în stare de veghe, cu miros și auz ascuțit. Adulmecând mirosul pământului, trunchiuri de copaci doborâți, acoperiți de ciuperci, privind cu ochii mari tot ce mișcă, și asculta cu urechile ciulite zgomotele din jur, ca o sălbăticiune. Prin viroagele pădurii ori prin luminișuri unde creșteau smeurișuri și rugi de mure
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
a citit în ochii ei... „el ți-i ursita... ai grijă de el!“, și se cutremură, din nou. * ...Suru se simți dintr-o dată, dezbrăcat de pospaiul domestic, dezlegat de om, și transformat pe loc în sălbăticiune... în fiară de pradă, adulmecând cu ochii larg deschiși, scrutând întunericul și văzduhul cu nările fremătânde, în vreme ce coama i se zbârlea valuri-valuri. Dinspre pădure se auzea chemarea, mai clar și mai precis ca niciodată, un urlet prelung, pe care o recunoscu înlăuntrul lui, pe care
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
o altă lume... este teama... teama, de la cele mai mici vietăți până la lup-stăpânul... Somnul lor neliniștit cu tresăriri, trezindu-se mereu, cercetează atent și înfricoșat bezna. Se strecoară, fără zgomot, mereu în stare de veghe cu miros și auz ascuțit... Adulmecând mirosul pământului, privind cu ochi mari tot ce mișcă, ascultă cu urechile ciulite zgomotele din jur. Există și o răbdare a sălbăticiunilor, o răbdare încapățanată, neobosită, stăruitoare ca viața însăși, datorită căreia păianjenul așteaptă ore întregi nemișcat în mreaja lui
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
cei rămași în viață renunțară și se retraseră în neorânduială. În cele din urmă unul dintre ei se apropie prietenos, dar prevăzător, scheunând încetișor și, după ce și Suru începu să scheune, se apropiară bot în bot, și începură să se adulmece. Apoi, un lup bătrân și costeliv păși spre Suru, care rânji, gata să mârâie, dar apoi întinse botul și se mirosiră unul pe altul. Dupa aceea, lupul cel bătrân se așeză pe labele dinapoi și, înălțându-și botul către lună
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
se așeză pe labele dinapoi și, înălțându-și botul către lună, dădu glas urletului prelung al lupilor. Ceilalți se lăsară și ei pe labele dinapoi și începură să urle... Atunci, începu și Suru să urle. Haita se înghesui în jurul lui, adulmecându-l într-un fel de a-l recunoaște capul haitei. Apoi, toți urlând în cor, țâșniră în urma lui... pierzându-se în inima codrilor... Dor de casă... arnă grea și omăt mare de cinci palme mari domnești... O început moale, cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
pămătufuri, s-a conturat pe cer. Animalul cu picioarele-i lungi, ieșea clar în relief... Era râsul!.. Un salt arcuit... și, prădătorul își începu vânătoarea nocturnă. Fără nici cel mai mic zgomot, se prelingea peste pământ... ca liniștea codrului. Uneori adulmecă scurt, ascultă un fâșâit venit din depărtări, și, răbdător așteaptă până se dumirește. Freamătul de noapte al pădurii nu începuse încă, în afară de chemarea unei bufnițe din vârful unui fag. Anton îi aruncă o privire și îi zâmbi sprâncenatei cu ochi
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
și, răbdător așteaptă până se dumirește. Freamătul de noapte al pădurii nu începuse încă, în afară de chemarea unei bufnițe din vârful unui fag. Anton îi aruncă o privire și îi zâmbi sprâncenatei cu ochi roșietici. Râsul alunecă ușor pe marginea povârnișului adulmecând vânat; ajunge într-un luminiș printre resturi de copaci doborâți de furtuni, ocolește niște vreji de muri și zmeuriș... deodată se ghemuiește, se prelinge ca o umbră peste frunzișul căzut, mai aproape de unde se auzea un fâșâit; trece pe lângă un
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
să vină vremea când vor ajunge dușmani crânceni. Jderul evită înălțimile deschise unde ar fi fost lipsit de apărare în fața lupilor. Viscolul lovea necruțător... troienele de zăpezi creșteau înalte. Vârtejuri de zăpadă șuierau acoperind urmele... îngreunând jderului de a le adulmeca. Deodată, tresări. În spatele său se auzi gâfâit și fugă ...Trei lupi veneau în goană spre el. Începu o goană, de urmărire... Jderul mai sprinten la cățărat, se distanță până găsi un adăpost sigur. Șuierând, vuind tăios, vijelia se năpusti cu
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
conștient de forța lui de împotrivire dar și de superioritatea lui vicleană, care nu știa ce înseamnă înfrângerea. Pericolul îi ascuți și mai mult agerimea. Așteptă rafala de vânt... un salt larg și dădu de niște tufișuri și fagi uscați; adulmecă o clipă înconjurul, ridicându-și capul cu urechile ciulite... și, încă unul, două salturi și intră în pădure unde putea învinge orice dușman și de a ține piept vremurilor grele ce aveau sa vină... Căpriorul ntr-un început de decembrie... Pe
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Când îl striga... „Nică“, căpriorul tresări și ciuli urechile. Așa îl boteză, findcă Anton l-a găsit în ziua de Sf. Nicolae. În scurt timp, Nică se învățase s-o aștepte, și de cum o zărea venind, ridica botul, parcă sa adulmece mirosul ei și aerul din jur. Se uita la ea cum se apropia, și ochii îi străluceau. Anuca se apropia de el, și căpriorul își freca gâtul mlădios de șoldul ei, mângâindu-l parcă, prin acea atingere, ca o pisică
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
Anuca se apropia de el, și căpriorul își freca gâtul mlădios de șoldul ei, mângâindu-l parcă, prin acea atingere, ca o pisică mulțumită. Acum se ținea pe picioare. Totuși, nu avea curajul să umble pe afară prin zăpadă; o adulmeca doar, și atât, ori se tolănea și o privea cu ochii plini de tristețe, de o tristețe pe care Anuca o asemăna cu a ei, izvorâtă din aceleași pricini. Nică se identifică cu propria ei ființă... durerea lui aproape omenească
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
umbră mare, întunecată, se profilează pe albul imaculat. Era lup! L-a recunoscut, înainte de a apărea cu totul. Nu era Suru. Era un lup mare, puternic și în lungul spinării vărgat. La câțiva pași se oprește, cu botul întins înainte adulmecându-i urma... Într-o clipită îl fulgeră pe pădurar, cu o privire... se răsucește pe loc și dispare. Pădurarul zâmbi mulțumit. El nu căuta înadins lupul... chiar îl evita, să nu fie nevoit sa-l împuște. Pentru el fiecare sălbăticiune
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
întunecat... El face o mișcare, și luna izbește drept în ochii lui, care scânteiază puternic străluciri verzui. „- Numai ochii lupului lucesc așa..!“ își zise Anton în gând. Animalul se uită țintă spre el și mai făcu doi pași, apoi așteptă adulmecând. Deodată, își înalță capul, brusc...și, încă o dată îl fulgeră cu o privire verzui, apoi, printre arbuștii de alun și paltin, dispare. Lupul îl așteptase... îi ținea calea spre casă... Vântul i-a adus în nări mirosul lui, pe care
ANUCA Fata pădurarului by Gheorghe Tescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/265_a_503]
-
ușa. Ea a vrut să-i vorbească, dar, cu privirea terorizată, el i-a atras atenția asupra șerpilor. Femeia s-a apropiat ușor, a înțeles, a fiert lapte și l-a pus într-un ceaun, jos. Una după alta, viperele adulmecând mirosul de lapte cald, s-au trezit și au părăsit patul... ― Cumplită încercare. ― Ei bine, într-o noapte, în vis, eram eu pădurarul. Dar cel care intrase în cabană era un inchizitor. Tăcea și se uita la mine. S-a
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
De, grabă mare așa n-ar fi. Să mă mai sfătui cu nevasta, s-o întreb și pe fată... E mare de-acum. Bărbatul avea o față roșie și sănătoasă, luminată din când în când de flăcările focului potolit. Aglaia adulmeca mirosul de lucruri vechi ce stăruia în odăi. Aruncă o ochire peste prag, să vadă ce se mai găsea în casa meșterului. Umbra unui șifonier, lat și scund, ascundea spatele de trestie al câtorva scaune și pâlnia albastră a unui
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
brațe doi pepeni lunguieți și grei. - Ia desertul, neamule, spuse, așternîndu-i pe pământ. Stăpânul îi despică dibaci, și miezul roșu, plin de semințe, fu Îmbucat cu lăcomie. - Îți place la noi? întrebă Piele rânjind. - Îmi place, râse și tânărul. Paraschiv adulmecă locul și nu-i mai ascultă. Îl aștepta pe Florea, și acesta nu mai venea. Focul abia se vedea. Bătrânul Q înteți cu buruieni uscate și un fum gros se răspândi împrejur. Pungașii se apucaseră iar de barbut. Oacă, cel
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
se spurcaseră. Cum să nu pui muia când vezi atâta bănet?! Alți cirezari se îndreptau spre cârciumă, târând după ei vitele legate de coarne, niște boi cât streașină hanului, costelivi și murdari de balegă, viței roșcovani care mugeau ascuțit, neliniștiți, adulmecând, și câteva vaci leneșe însemnate cu fierarul roșu pe pântece. Ăștia rămaseră în soare posomoriți. De-abia dacă unu-ldoi vânduseră la prețul cerut și numai dacă găsiseră vreun prost. Or, boi nu cumpăra 65 oricine. Negustorii erau înțeleși. Nu se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
ceată: al lui Gogu, al lui Chirică, ai mecanicului, ai lui Stere și d-ăi fără căpătu, ai gunoierilor. Javrele, cât vițeii, nu te-apropiai. În frunte, că mergeau ca la nuntă, grămadă, al tâmplarului, flocos și întunecat, numai colți. Adulmecau gunoaiele și cu nasul tot sub coada cățelelor din jur. Dulăul rotea ochii la ăilalți. Ceata se oprea împrejur. Al lui Chirică, lung ca un castravete și bolîu, moțăia de-a-n picioarele. Al cârciumarului sufla cu limba scoasă. Corciturile oltenilor
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
o duhoare stătută de ceapă stricată. Negustorii udau salata și pepenii cu căldări mari de apă. Javrele dădeau roata pe la grămezile de roșii terciuite, scormoneau baliga limpede, din care se scurgeau semințe albe, își vârau boturile sub vinetele putrede, apoi adulmecau spre prăvăliile măcelarilor. Prin maghernițe se aprindeau lămpile. Era ceasul când soseau camioanele pline cu viței tăiați de la abator. Pe pietre, se scurgea sângele cald al boilor. Câinii se repezeau în cizmele parlagiilor. Ăștia nu se speriau cu una, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
pe la opt, ruginită și mâncată. Peste tinicheaua caselor cădea o zăpadă de lumină subțire. Din găurile podurilor, se înălțau sforăielile motanilor. Pe luminatoare, săltau gheme șerpuitoare. Răspunsul era prelung, un mieunat adânc. 211 Jos, în umbră, lângă butoaiele cârciumarului, ceata adulmeca. Dulăii stăteau nemișcați, cu gâtul întins la lună. Doar colții ascuțiți ca bricele aveau un luciu șters, de sidef. Cotoiul vărgat al lui Stere se prelingea pe lângă coșurile de cărămidă. Pisicile cădeau pe magazii. El se oprea în vârf, lângă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
tăcută, strânsă pe neștiute în fața porților de lemn, totdeauna legate cu un lanț gros. Jos, în curte, se mișcau neliniștiți câinii lupi ai stăpânului, înfometați și gata să sfâșie pe cineva. Urmele ghearelor lor, rămase în zăpadă, acoperiseră curtea. Animalele adulmecau o primejdie de afară și nu urlau dezlănțuite, ca de obicei, mulțumindu-se să pândească numai pe cei din uliță, cu ochi răi și întărîtați. Trecu așa un ceas sau mai mult. Oamenii nu aveau ce să-și spună încă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
drumul cel bun. Cioclii nu văzuseră până atunci mulțimea. Când unul din ei observă rândurile de femei și bărbați încremeniți în fața porților avu un fior de spaimă. - Ce-i cu ăștia? întrebă. - Așteaptă și ei pomana mortului... Caii se opriră adulmecând. -Ptrrr! Noii-sosiți priviră porțile ferecate cu lanț și lacăt și ferestrele întunecate. - Hei, nu-i nimeni aici? întrebă tare cel care mânase caii, sărind jos de pe capră, și se întoarse spre mulțimea tăcută, parcă zidită cu picioarele în zăpada înghețată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]