3,029 matches
-
nu sinceritatea. Scrii scenariile alea pentru mase. Scrii, vinzi și câștigi o grămadă de bani. Și după aia vii aici, te ascunzi În cafeneaua asta și Îți bați joc de filmele alea Împreună cu noi. Asta e ipocrizie! Scenaristul s-a albit dintr-odată la față, expresia i s-a Înăsprit, iar privirea i-a devenit glacială. — Cine te crezi ca să-mi vorbești mie despre ipocrizie, domnișoară Bastardă? De ce nu te duci să-ți cauți tatăl În loc să mă enervezi pe mine? S-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
din L.A. Cele mai multe dintre locurile bune sunt Încă segregate, aici chiar mai mult decât la New York. Kitty nu voia ca prietena ei să creadă că era o femeie albă insensibilă, căreia Îi plăcea să meargă În locuri unde erau numai albi. Dar fără să știe cum sau de ce, asta se Întâmpla tot timpul. — Cum de nu e nici un negru aici? o Întrebă ea pe Diane. În definitiv, e un eveniment la care poate veni oricine, i s-a făcut foarte multă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2288_a_3613]
-
neglijez. I-am zis: „Nu e nevoie să fii mitocan. Reputația pe care o ai în privința asta îți ajunge”. 26 decembrie Azi noapte am adormit cu lumina aprinsă, citind. M-am trezit târziu, spre dimineață, când ferestrele începeau să se albească, deoarece nu apucasem să trag jaluzelele. Mă uit afară. Iarnă blândă. Mă bucur că nu mai rabd de frig și că respir liniștit. Cu restul voi mai vedea. 27 decembrie Invidiez femeile care, croșetând, nu se mai gândesc la nimic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
catedră. Când a obosit să mai urle, a poruncit cu glasul răgușit: Cine vrea să amân teza să se scoale în picioare!» Toți au rămas așezați. Ba, chiar s-au cocoșat și mai tare în bănci cu urechile și cefele albite de frică. Iar eu am simțit că vomit în mijlocul clasei, încremenită în picioare. De atunci nu mai țin să vorbesc decât pentru mine”. Eu n-aș fi făcut niciodată greșeala ei. Nu mă însuflețea dorința de a mă expune de dragul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
pentru cei din azil nici atât. Când am ajuns la mal, am pornit-o pe ulița prăfoasă direct spre cafenea. Trecuse de amiază, soarele ardea ca un disc de sare chiar deasupra caselor mici și pământii, toropind câinii, pisicile și duzii albiți de praf. Văzându-mă, pescarii s-au aplecat asupra ceștilor de aramă, preocupați, brusc, de cafeaua răcită din ele. Totul era ca de obicei. Bătrânul arțar plin de omizi, mesele, tăcerea. M-am înfipt lângă masa la care se găsea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
și am băut tot ce mai rămăsese în sticla cu rachiu de coacăze. După aceea m-am simțit cumva atârnat în gol. Nu știam ce să fac. Să plec? Să aștept? Ce? Lungit în pat, am stat, până s-a albit fereastra, față în față cu un sfânt care mă binecuvânta îndemnându-mă să iubesc pe toată lumea și să iert totul. Când s-a luminat de ziuă m-am hotărât să n-o mai deranjez niciodată pe Marta. Mi-am luat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
fier. „Dogul unei doamne bogate, bună la suflet“, rânji Salon, „care vrea să și-l amintească așa cum era În timpul vieții lor conjugale. Vedeți? Se jupoaie animalul, se unge pielea pe dinăuntru cu săpun de arsenic, apoi se macerează și se albesc oasele... Priviți pe polița aceea, ce colecție frumoasă de coloane vertebrale și cutii toracice. Un osuar de toată frumusețea, nu-i așa? Apoi se leagă oasele cu fire metalice și, odată reconstituit scheletul, i se montează o armătură, de obicei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
din ea se ramifică perpendicular rue Flamel, iar În capătul lui rue Flamel se zărește, alb, Tour Saint-Jacques. La intersecție, librăria Arcane 22, taroc și pendule. Nicolas Flamel, alchimistul, o librărie alchimistă și Tour Saint-Jacques: cu leii ăia ai lui albi la bază, acest inutil turn În stil gotic-târziu, pe Sena, după care Își luase titlul și o revistă esoterică, turnul În care Pascal a făcut experimente asupra greutății aerului și pare că Încă și astăzi, la 52 de metri Înălțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
Cine e În locul lui?“ (Karl Popper, Conjectures and refutations, London, Routledge, 1969, I, 4) Călătoria mi-a făcut bine. Nu numai că părăsisem Parisul, dar lăsasem În urmă și subsolul, ba chiar și solul, crusta terestră. Cer și munți Încă albi de zăpadă. Singurătatea la zece mii de metri, și acel sentiment de beție pe care ți-l dau Întotdeauna zborul, presurizarea, trecerea printr-o ușoară tulburență. Mă gândeam că numai acolo, sus, reveneam cu picioarele pe pământ. Și am hotărât să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
aia, o fată brunețică, murdară care a făcut o baie Îndelungă la motel și a rămas cu el peste noapte. A lăsat-o la ieșirea de la Second Mesa către Old Oraibi, În Arizona, lîngă o pancartă care Îi avertiza pe albi să nu se aventureze mai departe. Ea i-a dat un turcoaz pe care l-a păstrat și Încă Îl mai are. În cea mai mare parte a timpului a mers singur, iar oamenii din baruri și de prin stațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
Wakefield? — Da, arhitectura adolescenței. — Ah, te uiți după prospătură, oftează Persefona. — Mielul! anunță bucătarul și un miel Întreg la proțap este adus pe o tavă de argint. Trupul brun-auriu zace pe un pat de orez alb; capul, cu ochii negri albiți la fiert și cornițele care de-abia mijesc, stă culcușit alături de un bol cu creierul fiert și condimentat. După cină, Wakefield Îl urmează pe domnul Redbone În biblioteca lambrisată cu stejar, unde se opresc În fața unui raft plin de cărți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
mine mărturisesc că asta a fost ultima picătură. Așa că l-am sunat pe Laurence și m-a ajutat să-l internăm pe taică-tău la Tawny Beeches. — Cum ai putut, mamă? Francesca strânse receptorul cu atâta furie încât i se albiră încheieturile degetelor. — Cum ai putut să-l duci în locul ăla sinistru fără măcar să-mi ceri părerea? N-o să-i placă deloc. Aș fi putut să găsesc chiar eu o persoană care să aibă grijă de el. Dar tu nu erai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
răcoare Și e meșteră-n culoare; Când își umflă pânzele, Rupe toate frunzele Și provoacă-n tot minutul Când tușitul, când strănutul. Uneori e mai domoală Și obrajii nu-i ciupește, Cu făina ei din poală Ea pe toate le albește. Însă, când e năzuroasă, Mai bine-i să stai în casă. Cu teniși, tricou și șort, Toată lumea face... E micuță și bondoacă, Stă și dânsa într-o teacă, Iar atunci când este scoasă J oacă tenis, dar de... Poarta asta are
Cartea de ghicire by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/525_a_1299]
-
aruncîndu-și un ochi prin ușile de sticlă, a văzut-o pe Linda șezînd la un computer și verificîndu-și poșta electronică, dar, din fericire, aceasta era cu spatele la el. Michael era În picioare, uitîndu-se lung afară și se pare că s-a albit cînd l-a observat pe Jake, dar el a reușit să se pitească fără să fie zărit de Linda. — ‘Seara, doamnă Cooper, zice portarul. Distracție frumoasă. — Hei, drăcie, Îi șoptesc lui Dan. Cum de-și amintește numele meu? — De-asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1966_a_3291]
-
cu "da" sau "nu". ― Ea ne cere, mai ales, să spunem "da"... Vreau să spun "da", cu orice preț... XLIV ― În vreme ce dormeam, ieri-noapte a nins în munți. Dimineața, poate ai văzut și tu, când s-au ridicat norii, crestele erau albite de zăpadă. De mulți ani nu s-a mai întîmplat așa ceva vara. Apoi, soarele a topit zăpada și totul a revenit la normal. ― Cred că, în curând, nu vom mai putea rătăci pe aici, Galilei. ― O să regreți liniștea acestor chiparoși
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
încă viață în ele. De îndată ce acei nefericiți ne-au zărit, au luat-o spre colibele lor mizere, care mai repede, care șchiopătând sau târându-se, cu strigăte de durere și de teamă asemănătoare văităturilor scoase de animale. Gundo s-a albit la față, și pentru prima dată Bovo a rămas în urma noastră. Dintr-una dintre acele cocioabe a ieșit un bărbat înalt, aparent sănătos, și s-a îndreptat spre noi. Pe măsură ce se apropia de noi, am observat că era îmbrăcat în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
burdufurile până ce le-au golit. După care le-au azvârlit în leproșii îngenuncheați în fața lor. Când tocmai eram gata să cred că tatăl meu și cu Yehudah uitaseră să pună otrava sau greșiseră doza, cel dintâi care băuse s-a albit la față rău de tot și a căzut jos, ținându-se cu mâinile de burtă. După el, toți bandiții au început să geamă și să tremure. Șeful, care băuse mai puțin, a avut încă puterea să-și ridice spada asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
camaradul care-l slujea. În timp ce intram în clădirea cazărmii, am auzit vaiete venind dinspre temniță. M-am prefăcut surprins și am întrebat: - Ce-a fost asta? Soldatul a mormăit nepăsător: - Grohăieli de porci longobarzi. Gundo s-a stăpânit cu greu, albindu-se la față. Am mâncat azimă cu șuncă sărată. Am băut și o jumătate de cană de vin, ca să-i asigurăm că era bun și curat. După care ne-am tolănit pe jos ca să ne culcăm, având bâtele lângă noi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
pricină a trimis după mine în primele zile de august ale anului Domnului 635. L-am găsit stând pe pat. Cu el mai era una dintre concubine, care îi punea feșe de in cald pe brațe. Slăbise mult și era albit la față. Înfățișarea îi era tot severă, și își încleșta maxilarele ca să nu dea la iveală durerile care îl chinuiau. - Ce anume pot face pentru tine? l-am întrebat. Vorbea cu o ușoară gâfâială. - Am auzit că tu cunoști un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
am cucerit cea mai mare parte a Italiei centrale, unificând Longobardia septentrională cu cea meridională, în vreme ce o parte din Corsica se răscula în contra bizantinilor și se declara ca parte a regatului. Pretutindeni bizantinii erau puși pe fugă, și oasele lor albeau la soare pe câmpurile de bătaie. În sfârșit, armata dușmană fiind alungată dincolo de fluviul Panaro, ne-am oprit pentru atacul final la Ravenna. Ducii de Spoleto și Benevento, conducând o altă armată în sud, au trimis soli care să ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu atât, astăzi e zi de sărbătoare. Deschise bilețelul. Iubitul Îi scrisese, cu grafia lui măruntă și calculată: Mii de astfel de zile. Fraza era de o banalitate aproape jignitoare. Sasha Își atinse fără să vrea obrazul. Degetul său se albi de spumă. Întârzia la școală. Lalelele emanau un miros grețos. Poate nu erau proaspete. Iubitul avea să-l strângă de gât pe florar dacă pusese În loc de flori proaspete niște muribunde. Aceste lalele trebuiau să rămână vii până luni. Deoarece biletul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
Socială - un psiholog, al cărui nume de familie era D’Urso. Cine știe de ce? Se cățărară În sus pe scări. Poate că această clădire fusese cândva o mănăstire, dar Valentinei Îi părea că seamănă cu un spital - toți pereții erau albi și avea geamuri către scările interioare, ca În sălile de operație. Oricum, cu mult timp În urmă, Înainte ca tati și mami să se fi născut, clădirea fusese vândută, iar noii proprietari o restauraseră. Fără Însă a cheltui prea mulți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
la culesul viei. Dar atunci era Pampu. Întâlnirea de acum era pentru el nouă. Știa ce urmează și păstra în suflet și în minte amintirea întâlnirii anterioare. Femeia avea mărgele făcute din gâturi de guguștiuci. Fiersese bine oasele până când se albiseră, apoi le ținute o săptămână la soare. Arătau ca niște bumbi mâncați de carii, lăptoși, înșirați pe un fir de in, răsucit în două. Era oacheșă, ca aproape toate fetele din sat, zveltă și cu ochii mari și catifelați, la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
duce doar o dată pe săptămână la Palat. Își privise fugitiv unghiile vopsite și venise spre ea agale, spunându-i pe șoptite: - Hai să-ți arăt ceva. O dusese apoi la o fereastră de la care se vedea drumul principal, uscat și albit de lumina lunii de mai. Nu era nimic de văzut. Ghighina se întorsese întrebător spre bărbatul care acum îi apucase ușor mâna dreaptă, o privise până în fundul sufletului, apoi o sărutase, luându-i buzele între buzele sale ca pe nișe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
albe petale. S-au depănat în timp multe-amintiri. Trecuți sunt anii prin a vieții vale, Dar tu-ai rămas cu dragostea-n priviri. Chiar dacă fruntea-ți este azi zbârcită, Iar anii mulți și grei te-au istovit, Chiar dacă te-ai albit, scumpă bunică, Iubirea din priviri nu ți-a pierit. Chiar dacă-n valea vieții de suspine, Trecut-ai fost prin multe vijelii Tu ți-ai păstrat mereu nădejdea vie Și-ai rămas cu dragostea-n priviri. În ochii tăi citesc atâta
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]