KorAP: Find »[drukola/base=alternanță & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...87 >

2,164 matches

Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785

se scurge', pour 'a curge'), componentul modal este intern, iar în cazul verbelor tranzitive, componentul modal nu aparține structurii lexicale interne, ci externe (este Agent). Hale și Keyser (1993: 103) mai subliniază că varianta cauzativă a inergativelor este agramaticală, iar alternanța tranzitivă depinde de posibilitatea deplasării centrului (engl. head-movement). 5.2.5. Matsuzaki (2001) studiază comparativ verbele cu alternanță ergativă (terminologia autorului) din limbile engleză și japoneză. În japoneză, există forme sufixale distincte pentru cei doi membri ai perechii. Alternanța este

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
structurii lexicale interne, ci externe (este Agent). Hale și Keyser (1993: 103) mai subliniază că varianta cauzativă a inergativelor este agramaticală, iar alternanța tranzitivă depinde de posibilitatea deplasării centrului (engl. head-movement). 5.2.5. Matsuzaki (2001) studiază comparativ verbele cu alternanță ergativă (terminologia autorului) din limbile engleză și japoneză. În japoneză, există forme sufixale distincte pentru cei doi membri ai perechii. Alternanța este un fenomen morfologic, sintactic și semantic. Matsuzaki (2001: 7−8) preia de la Jacobsen (1982113, 1992114) ideea că există

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
iar alternanța tranzitivă depinde de posibilitatea deplasării centrului (engl. head-movement). 5.2.5. Matsuzaki (2001) studiază comparativ verbele cu alternanță ergativă (terminologia autorului) din limbile engleză și japoneză. În japoneză, există forme sufixale distincte pentru cei doi membri ai perechii. Alternanța este un fenomen morfologic, sintactic și semantic. Matsuzaki (2001: 7−8) preia de la Jacobsen (1982113, 1992114) ideea că există corelații regulate între marcarea morfologică și cea semantică: dacă un membru al perechii e mai marcat decât celălalt, atunci marcarea morfologică

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
există corelații regulate între marcarea morfologică și cea semantică: dacă un membru al perechii e mai marcat decât celălalt, atunci marcarea morfologică reflectă un eveniment de schimbare atipic. Autorul subliniază că există corelații între limbi în privința verbelor care participă la alternanță. Un verb de schimbare de stare participă la alternanță dacă instrumentul responsabil de schimbarea de stare este nespecificat; membrul tranzitiv are sens perfectiv, iar cel tranzitiv, sens progresiv. Matsuzaki (2001: 11) arată că, în sens larg, alternanța ergativă aparține macrocategoriei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
dacă un membru al perechii e mai marcat decât celălalt, atunci marcarea morfologică reflectă un eveniment de schimbare atipic. Autorul subliniază că există corelații între limbi în privința verbelor care participă la alternanță. Un verb de schimbare de stare participă la alternanță dacă instrumentul responsabil de schimbarea de stare este nespecificat; membrul tranzitiv are sens perfectiv, iar cel tranzitiv, sens progresiv. Matsuzaki (2001: 11) arată că, în sens larg, alternanța ergativă aparține macrocategoriei intitulate alternanțe de diateză, alături de alternanța locativă și alternanța

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care participă la alternanță. Un verb de schimbare de stare participă la alternanță dacă instrumentul responsabil de schimbarea de stare este nespecificat; membrul tranzitiv are sens perfectiv, iar cel tranzitiv, sens progresiv. Matsuzaki (2001: 11) arată că, în sens larg, alternanța ergativă aparține macrocategoriei intitulate alternanțe de diateză, alături de alternanța locativă și alternanța dativului, presupunând o schimbare de valență care privește rearanjarea și numărul argumentelor. Matsuzaki (2001: 13) susține că alternanța ergativă trebuie să îndeplinească două condiții: (a) obiectul sau argumentul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
verb de schimbare de stare participă la alternanță dacă instrumentul responsabil de schimbarea de stare este nespecificat; membrul tranzitiv are sens perfectiv, iar cel tranzitiv, sens progresiv. Matsuzaki (2001: 11) arată că, în sens larg, alternanța ergativă aparține macrocategoriei intitulate alternanțe de diateză, alături de alternanța locativă și alternanța dativului, presupunând o schimbare de valență care privește rearanjarea și numărul argumentelor. Matsuzaki (2001: 13) susține că alternanța ergativă trebuie să îndeplinească două condiții: (a) obiectul sau argumentul intern al verbului tranzitiv trebuie

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
stare participă la alternanță dacă instrumentul responsabil de schimbarea de stare este nespecificat; membrul tranzitiv are sens perfectiv, iar cel tranzitiv, sens progresiv. Matsuzaki (2001: 11) arată că, în sens larg, alternanța ergativă aparține macrocategoriei intitulate alternanțe de diateză, alături de alternanța locativă și alternanța dativului, presupunând o schimbare de valență care privește rearanjarea și numărul argumentelor. Matsuzaki (2001: 13) susține că alternanța ergativă trebuie să îndeplinească două condiții: (a) obiectul sau argumentul intern al verbului tranzitiv trebuie să fie realizat ca

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
alternanță dacă instrumentul responsabil de schimbarea de stare este nespecificat; membrul tranzitiv are sens perfectiv, iar cel tranzitiv, sens progresiv. Matsuzaki (2001: 11) arată că, în sens larg, alternanța ergativă aparține macrocategoriei intitulate alternanțe de diateză, alături de alternanța locativă și alternanța dativului, presupunând o schimbare de valență care privește rearanjarea și numărul argumentelor. Matsuzaki (2001: 13) susține că alternanța ergativă trebuie să îndeplinească două condiții: (a) obiectul sau argumentul intern al verbului tranzitiv trebuie să fie realizat ca subiect al variantei

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sens progresiv. Matsuzaki (2001: 11) arată că, în sens larg, alternanța ergativă aparține macrocategoriei intitulate alternanțe de diateză, alături de alternanța locativă și alternanța dativului, presupunând o schimbare de valență care privește rearanjarea și numărul argumentelor. Matsuzaki (2001: 13) susține că alternanța ergativă trebuie să îndeplinească două condiții: (a) obiectul sau argumentul intern al verbului tranzitiv trebuie să fie realizat ca subiect al variantei intranzitive; autorul atrage atenția asupra faptului că alternanța ergativă este diferită de alternanța obiectului nespecific: Tom smokes cigarettes

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
privește rearanjarea și numărul argumentelor. Matsuzaki (2001: 13) susține că alternanța ergativă trebuie să îndeplinească două condiții: (a) obiectul sau argumentul intern al verbului tranzitiv trebuie să fie realizat ca subiect al variantei intranzitive; autorul atrage atenția asupra faptului că alternanța ergativă este diferită de alternanța obiectului nespecific: Tom smokes cigarettes/Tom smokes ' Tom fumează țigări'/'Tom fumează'; (b) obiectul verbului tranzitiv și subiectul verbului intranzitiv trebuie să aibă rol tematic identic (rolul tematic atribuit de verb argumentului intern trebuie să

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Matsuzaki (2001: 13) susține că alternanța ergativă trebuie să îndeplinească două condiții: (a) obiectul sau argumentul intern al verbului tranzitiv trebuie să fie realizat ca subiect al variantei intranzitive; autorul atrage atenția asupra faptului că alternanța ergativă este diferită de alternanța obiectului nespecific: Tom smokes cigarettes/Tom smokes ' Tom fumează țigări'/'Tom fumează'; (b) obiectul verbului tranzitiv și subiectul verbului intranzitiv trebuie să aibă rol tematic identic (rolul tematic atribuit de verb argumentului intern trebuie să se păstreze). Matsuzaki (2001: 20

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
Wechsler (2005) observă că, încă de la începutul studiilor de gramatică generativă, a existat ideea că ceva de tipul cauzare sau agentivitate este introdus în sensul propoziției în sintaxă și nu provine din sensul lexical − acest lucru explică, în concepția autorului, alternanța cauzativă. Într-o pereche de tipul: The door closed slowly/John closed the door slowly ' Ușa s-a închis încet'/'Ion a închis ușa încet', pentru a obține varianta intranzitivă, obiectul NP se deplasează în poziția de subiect (neocupată), iar

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
sensului verbului; (b) agentivitatea este detașabilă de rolurile specifice verbului (de ex., buy 'a cumpăra' este asociat cu rolurile Țintă și Sursă); (c) agentivitatea este asociată cu poziția subiectului; Wechsler (2005) folosește descompunerea lexicală, arătând că argumentele sunt ordonate, iar alternanța cauzativă este o consecință a faptului că în reprezentarea lexicală a anumitor verbe porțiunea cauzativă este opțională; (d) agentivitatea, în aceste cazuri, cea volițională, poate trece din argumentul extern în cel intern, atunci când verbul tranzitiv este decauzativizat (Jackendoff 1990: 128

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
deal' The ball rolled down the hill 'Mingea s-a rostogolit de pe deal' Bill rolled down the hill 'Bill s-a rostogolit de pe deal'; (e) distincția cauzare internă vs externă nu este o proprietate a itemilor lexicali, chiar verbele cu alternanță care sunt verbe de schimbare de stare cu cauză externă în varianta tranzitivă permițând cauza internă în varianta intranzitivă; (f) opțional, agentivitatea poate fi atribuită celor mai multe argumente-subiect; această regulă are două variante: ● regula subiectului: interpretează opțional subiectul ca fiind agentiv

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
este existența pasivului); (g) agentivitatea poate fi adăugată unui verb fără a crește numărul de valențe; (h) rolul Agent este flexibil de la verb la verb și de la o limbă la alta. 5.2.7. Van Hout (2004: 62) susține că alternanța argumentală/cauzativă apare ca urmare a faptului că telicitatea impune proiecția obiectului direct. Autoarea preia de la Tenny (1994) ideea că există o legătură puternică între telicitate și obiectul direct, aspectul fiind implicat în interfața Lexicon−Sintaxă și demonstrează cu date

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
implicat în interfața Lexicon−Sintaxă și demonstrează cu date din neerlandeză, valabile pentru toate limbile germanice, că telicitatea are nevoie de tranzitivitate. 5.2.8. Embick (2004a: 139) arată, în cadrul oferit de MD, că faptul că anumite verbe intră în alternanțele de tranzitivitate, iar altele nu implică cunoștințe enciclopedice, adică e legat de diferențele semantice dintre rădăcini. 5.3. O unitate lexicală sau mai multe? Direcția derivării Dacă ideea că cele două verbe care participă la alternanța cauzativă reprezintă unități lexicale

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
anumite verbe intră în alternanțele de tranzitivitate, iar altele nu implică cunoștințe enciclopedice, adică e legat de diferențele semantice dintre rădăcini. 5.3. O unitate lexicală sau mai multe? Direcția derivării Dacă ideea că cele două verbe care participă la alternanța cauzativă reprezintă unități lexicale distincte (indiferent de sensul derivării, aceasta are loc la nivelul Lexiconului) este aproape 115 unanim acceptată, problema direcției derivării este un subiect dezbătut. Matsuzaki (2001: 48−51) inventariază tipurile de teorii care privesc direcția derivării în cadrul

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
apărând numai în anumite condiții. La polul opus, se situează Chierchia (1989 [2004]) și Reinhart (1991), care susțin că toate verbele inacuzative sunt, la bază, cauzative. Levin și Rappaport Hovav (1995) nu extind această analiză la verbele care nu acceptă alternanța și susțin că verbele inacuzative cu alternanță au o reprezentare lexico-semantică unică, asociată atât cu forma inacuzativă, cât și cu forma tranzitivă. Levin și Rappaport Hovav (1995: 84) demonstrează că forma intranzitivă a verbului break 'a rupe, a sparge' apare

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
opus, se situează Chierchia (1989 [2004]) și Reinhart (1991), care susțin că toate verbele inacuzative sunt, la bază, cauzative. Levin și Rappaport Hovav (1995) nu extind această analiză la verbele care nu acceptă alternanța și susțin că verbele inacuzative cu alternanță au o reprezentare lexico-semantică unică, asociată atât cu forma inacuzativă, cât și cu forma tranzitivă. Levin și Rappaport Hovav (1995: 84) demonstrează că forma intranzitivă a verbului break 'a rupe, a sparge' apare printr-o operație care interzice argumentului cauzator

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
care se aplică în cazul pasivelor și al construcțiilor medii la nivel sintactic funcționează la nivel lexical pentru formarea ergativelor (apud Matsuzaki 2001: 115). Alexiadou și Anagnostopoulou (2004: 116−118) arată că morfologia proiecției Voice este asociată cu detranzitivizarea în alternanțele de tranzitivitate (cum este și alternanța cauzativă). În greacă, anticauzativele sunt formate pe baza vDEVENI/ REZULTAT, care încorporează un grup adjectival, un VoiceP sau o construcție posesivă. În multe limbi, morfologia asociată cu detranzitivizarea este prezentă la membrul intranzitiv al

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
și al construcțiilor medii la nivel sintactic funcționează la nivel lexical pentru formarea ergativelor (apud Matsuzaki 2001: 115). Alexiadou și Anagnostopoulou (2004: 116−118) arată că morfologia proiecției Voice este asociată cu detranzitivizarea în alternanțele de tranzitivitate (cum este și alternanța cauzativă). În greacă, anticauzativele sunt formate pe baza vDEVENI/ REZULTAT, care încorporează un grup adjectival, un VoiceP sau o construcție posesivă. În multe limbi, morfologia asociată cu detranzitivizarea este prezentă la membrul intranzitiv al alternanței; această morfologie este împărțită de

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
de tranzitivitate (cum este și alternanța cauzativă). În greacă, anticauzativele sunt formate pe baza vDEVENI/ REZULTAT, care încorporează un grup adjectival, un VoiceP sau o construcție posesivă. În multe limbi, morfologia asociată cu detranzitivizarea este prezentă la membrul intranzitiv al alternanței; această morfologie este împărțită de predicatele pasive și reflexive și are forma unui pronume, a unui clitic sau a unui element din flexiunea verbală. Morfologia de detranzitivizare apare în absența argumentelor externe. Pentru verbele deadjectivale, autoarele propun o soluție diferită

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
extern opțional, deci perechea sa intranzitivă va fi inacuzativă; verbul mangiare 'a mânca' are un rol intern opțional, deci perechea lui intranzitivă va fi inergativă) este puțin înțeleasă și insuficientă. Propunerea lui Chierchia (2004: 24) este că membrii perechilor de alternanțe sunt legați între ei prin operații asupra rolurilor tematice, care pot fie să derive verbe tranzitive de la intranzitive, prin adăugarea unui rol, fie invers, prin eliminarea unui rol. Modelul semantic propus de Chierchia (1989), în care autorul își pune problema

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]
subiect expletiv. IP, ˘[E(arrive−sosi(g))](⊥) = arrive−sosi(g) 3 NP, ⊥ I', ˘[E(arrive−sosi(g))] 3 I, ˘ VP, arrive−sosi(g) 3 V, arrive−sosi NP, g ! ! e arriva Gianni e sosește Ion Implicațiile modelului Chierchia pentru interpretarea alternanței cauzative Alternanța tranzitiv−intranzitiv apare ca urmare a faptului că în structurile inacuzative argumentul intern poate fi externalizat prin deplasarea NP. Chierchia (2004: 36) arată că alternanța tranzitiv−intranzitiv este specifică verbelor inacuzative, membrii unei astfel de perechi fiind legați

[Corola-publishinghouse/Science/84999_a_85785]