2,942 matches
-
Marrou și Gutierrez, Bultmann și Pannenberg. În lucrarea menționată mai sus, Niebuhr așează ferm revelația în istorie când scrie că în istorie, și nu în afara ei, se descoperă puterea divină care poartă și completează istoria. Tillich exprimă cel mai bine angoasele generației sale: Noi nu eram profesori după șablonul dascălilor noștri de la sfârșitul secolului trecut. Noi fuseserăm aruncați în istorie într-un mod care făcea analiza istoriei cât se poate de dificilă. Poate am avut avantajul de a fi mai aproape de
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
dai seama că ceva nu e în regulă și te apucă tristețea. E păcatul numărul cinci. Tristețea e starea care survine neîntârziat după un acces de furie, după o pagubă, după o dorință contrariată. Dar există și tristeți fără motiv, angoase difuze, crize de lehamite. Intră, astfel, în scenă un viciu insidios, greu de definit, o adevărată boală a sufletului, care se numește „acedie“: un amestec de somnolență, de adumbrire și instabilitate lăuntrică, o „oboseală a inimii“ aproape fără leac. Cel
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ne simțim înconjurați de primejdii iminente. Ne e mereu frică de ceva și ne trăim frica voluptuos, lacom, practicând, ca pe un sport agreabil, numărătoarea inversă. În această vicioasă înclinație, beneficiem de sprijinul neprețuit al presei, care capitalizează eficient pe seama angoaselor noastre. Ernst Jünger observase deja, acum câteva decenii, că simpla nevoie de a urmări știrile de mai multe ori pe zi e un simptom de neliniște. Antenele, mereu mai numeroase, de pe casele noastre dau peisajului urban aspectul unui chip cu
Despre frumuseţea uitată a vieţii by Andrei Pleşu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/578_a_1239]
-
ulterioare ale scriiturii: poetica „privirii” ca mecanism al miraculoasei descoperiri de sine, termenii „piatră” și „pom” trimițând la antiteza între staticul mineral și dinamica vegetației, metaforele - „climatul fulgerului”, „roata care se-nvârte”. Clădit pe baza opozițiilor copilărie / maturitate, trecut / prezent, angoasele existenței lipsite de sens / purificarea prin cufundare în iubire, procesul evaluării de sine se prezintă în toată spontaneitatea desfășurării sale, o atenție aparte fiind atribuită înregistrării momentelor de impas ontologic, concretizate în eșecuri și îndoieli, în conștiința inutilității. Mizând pe
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290330_a_291659]
-
de tipul „apărărilor” renascentiste (Scrisoare din intermundii - pledoarie pentru libertatea imaginației, rezultat al desprinderii de rațional și convenționalism), al psalmilor (Psalm) ori al artelor poetice (Să urc). Rafinată și constituind o excepție față de tematica generală, căreia i se asociază poemele angoaselor de proporții apocaliptice, scrise cel mai adesea pe un ton furibund, culegerea Sonete din Nord închipuie o „istorie” a creațiilor cu formă fixă, ritmată la nivelul substanței poetice de zbuciumul îndrăgostitului când sfâșiat de durere, când amăgit de speranță, când
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290330_a_291659]
-
n-aș fi fost din ce în ce mai îngrijorat din cauza lianelor care se strângeau tot mai restrâns în jurul nostru. Dintr-o dată, mi s-a făcut teamă. Pierdeam semnalul visului. Și am realizat că purtarea Nadinei nu era provocată de alcool, ci de o angoasă specifică ce părea să se reverse afară din albie. - Chestia e - luă o gură de vin apoi își țuguie buzele - că nici unul dintre ei nu se va întoarce vreodată. - Nadine, cred că trebuie să-l găsim pe Mitchell, bine? era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
întrebam pe el. Vreau să spun că nu înțeleg ce-mi spui. Adică spui o chestie ca asta și sunt pe cale să-mi pierd mințile și... - Informația respectivă se găsește în întregime pe internet, domnule Ellis... Însă eram pierdut în angoasa momentului. - Adică ai un CV sau niște scrisori de recomandare, pentru că atunci când îmi spui că ai văzut indivizi explodând în flăcări încep să simt că înnebunesc... - Domnule Ellis, nu mi s-a dat o diplomă. N-am urmat o „facultate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
verificat numărul de apel, apoi l-a închis. Pe tot parcursul acestei manevre a continuat să vorbească, de parcă ar fi furnizat aceste informații de un milion de ori. Stafiile își trag energia de la un număr de surse: lumină, teamă, tristețe, angoasă - acestea creează precedentul unui spirit. Stafiile nu sunt violente. Tu ai demoni, șopti scriitorul. - Demonii sunt o manifestare a răului și îi bântuie pe cei care le-au permis din neglijență să intre în viața lor. Îți amintești ce spuneam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2048_a_3373]
-
toate capitolele sale, lipsa banilor devenind o grijă din ce în ce mai obsedantă. Oamenii se bucură de îngrijiri medicale tot mai bune. Dar asta nu-i împiedică să încerce felurite ipohondrii cronice. Corpul e liber, mizeria sexuală persistă. Solicitările hedoniste sunt omniprezente, dar angoasele, decepțiile, insecuritatea socială și personală cresc și ele. Iată tot atâtea aspecte care fac din societatea de hiperconsum o civilizație a fericirii paradoxale. „Cine vorbește de fericire are adesea ochii triști”, scria Louis Aragon. Trebuie oare să dăm dreptate poetului
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
nu mai rămâne decât efortul pentru optimizarea sănătății prin autosupraveghere și prin practicile tehnico-științifice. În acest fel, domnia lui homo medicus are drept consecință o redramatizare a raportului cu consumul. Bineînțeles, nu sub forma veche a rivalităților statutare, ci ca angoasă crescândă privitoare la trup și la sănătate. În numele religiei sănătății, trebuie să ne informăm mereu mai mult, să consultăm specialiști, să supraveghem calitatea produselor, să evaluăm atent și să limităm riscurile, să ne corectăm obișnuințele de viață, să amânăm efectele
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
absorbit doar de preocupările legate de trup și de sănătate, de ieșirile în oraș și de călătorii, de plăcerile private și familiale. Chiar și cu riduri, Narcis rămâne Narcis, preocupat să seducă, să trăiască plenar prezentul, chiar dacă rămâne pradă tradițională angoaselor specifice sfârșitului vieții. De-acum înainte, Narcis senior caută în consum rețeta conservării formei fizice și a sănătății, dar și modalitatea de a participa la dinamica vieții sociale, „de a rămâne în joc”, de a se distra și de a
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
tradițiilor sociale „arhaice”; de-acum înainte, el e mobilizat pentru a diminua sentimentul intim al îmbătrânirii. Mai mult chiar ca alte categorii de vârstă, hiperconsumul senior funcționează ca un fel de terapie cotidiană, o modalitate de a îndepărta sentimentul inutilității, angoasa singurătății și a trecerii timpului. Faza II a inaugurat strategiile de segmentare a pieței, dar marketingul generațional era în esență orientat către tineret. Persoanele în vârstă erau sistematic neglijate, scoase în afara circuitului de politici comerciale ce se temeau să nu
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
Chiar dacă societatea de hiperconsum a reușit să neutralizeze luptele simbolice care orchestrau actele consumului, ea nu încetează să reproducă noi conflicte între om și lucruri, între om și el însuși, între om și social. Îndărătul luminilor frivolității consumeriste întrezărim grimasele angoaselor nefericirii, ale „asprei dorințe de a dura”, ale luptei pentru viață și supraviețuire. Chiar dacă societățile sunt mai bogate și mai puternice ca oricând, reapar temerile excluderii și ale restricțiilor, obsesiile vârstei, ale sănătății și ale securității: finalmente, umanitatea se dovedește
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
Pierzându-și locuința sau fiind obligați să locuiască într-o mahala rău-famată, indivizii încearcă sentimente de rușine, de devalorizare a propriei persoane. În mod similar, dependența de serviciile sociale se traduce, adesea, printr-un sentiment de decădere și umilință 35. Angoasei de a nu mai face față datoriilor contractate i se adaugă, la mulți părinți, culpabilitatea de a nu putea oferi o viață decentă și normală copiilor. Cu cât condițiile materiale generale se ameliorează, cu atât subiectivizarea-psihologizarea sărăciei se intensifică. În
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
colective în efervescența party-urilor nocturne în cadrul cărora numeroși participanți se află sub influența drogurilor? Acesta este un fapt incontestabil, cu condiția să nu pierdem din vedere climatul propriu „mulțimii solitare”, marcat de absența de comunicare verbală, așa-numitele bad trips, angoasa în fața vidului și a imposibilității fuziunii sociale 30. În prezent, recurgerea la droguri nu se rezumă la motivații hedoniste, ea este și un fel de „automedicație” destinată să aplaneze dificultatea cuiva de a fi el însuși, de a se integra
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
dezinhibe. Astfel încât dreptul la plăcere proslăvit de generația rebelă a devenit o somație, o „corvoadă”47, un fel de productivism al plăcerii asemănător, în principiu, celui care organizează domeniul industriei. Și tot așa cum economia liberală dă naștere stresului rezultatelor și angoasei șomajului, noua economie libidinală generează, în mare, panica eșecurilor și a fiascoului, frica de a fi un subdotat al carnalului, de a nu semăna cu Superman (Superwoman) în amor. După timpul transgresiunii, cel al transformării lui Eros în marfă; după
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
că, în fața unor femei mai libere, mai „experimentate”, dar și mai exigente, bărbații pot să-și facă unele griji în legătură cu virilitatea. Totuși, acest fenomen are limite, temerile masculine nedepășind, de regulă, primele momente ale relației. Pe de altă parte, dacă angoasele și eșecurile se înmulțesc, cum să ne îndoim că relațiile sexuale au mai multe șanse de a fi satisfăcătoare cu femei active, dezinhibate, decât cu femeile care le consideră o pedeapsă? Dacă sexualitatea din epoca liberală generează anxietate comparativă, ea
[Corola-publishinghouse/Administrative/1981_a_3306]
-
poate fi dominat de instinct, pulsiuni potrivnice normelor de conviețuire socială, acțiunea educativă a familiei devine singura cale de intervenție în asigurarea unui cadru formativ adecvat. În momentul în care nu există un echilibru afectiv în familie, apar manifestări de angoasă sau de agresivitate, însoțite de neputința reprimării acestora, cu consecințe traumatizante asupra comportamentului viitor al copilului. Educația colectivă, prin și în grup, în special cel școlar, este benefică copilului, deoarece intrând în colectiv, acesta va fi forțat să-și domine
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
contemporane. Behavioriștii utilizau metode nomotehnice și o interpretare statistică a omului, în timp ce umaniștii instrumentau metode ideografice izvorâte din istorie, filozofie, arte, accentuând studiul omului ca individ. Fondatorii psihologiei umaniste admiteau că trebuie să se renunțe la subiecte tradiționale precum frica, angoasa, agresivitatea, învățarea etc. solicitând să se abordeze alte subiecte precum suferința, înțelepciunea, demnitatea, bucuria, experiențele neplăcute ș.a.m.d. Miguel de Unamuno (1864-1936), filosof spaniol, unul dintre reprezentanții existențialismului contemporan, s-a preocupat în meditațiile sale asupra studiului omului real
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
o cucerire. Pentru că o poliție atotputernică încerca să ne facă să tăcem, orice cuvânt devenea prețios ca o declarație de principii. Pentru că eram urmăriți, fiecare din mișcările noastre căpăta greutatea unui angajament.” Sartre releva drept condiție fundamentală a omului contemporan angoasa și răspunderea totală pentru propria existență. Datul sau fapticul este doar ceea ce este, fără să fie în relație cu altceva. Doar omul este singura ființă care trăiește pentru sine, celelalte entități rămân ființe în sine. Prin conștiință și intenționalitate, omul
Istoria pedagogiei : educaţia între existenţă şi esenţă umană by Mihai VIȘAN, Mihaela MARTIN () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101000_a_102292]
-
încît să-l dea afară din sală. (De la un punct încolo, momentele lor de disperare maximă tind să se consume în interludiile filmului secvențe construite din aceleași imagini supraimpresionate cu fețele lor schimonosite în urlete care nu se mai aud, angoasa lor trecînd în muzica Adei Milea.) și bineînțeles că nu-și acceptă soarta ca niște victime înnăscute : pînă la final caută soluții. Aici trebuie lăudat în primul rînd instinctul de entertainer al lui Pintilei. Nu i-am văzut piesa pe
Bunul, Răul și Urîtul în cinema by Andrei Gorzo () [Corola-publishinghouse/Memoirs/818_a_1758]
-
nu scriu ceva în mod special, mă pregătesc, cumva mai mult sufletește, să mă apuc de unul dintre cele vreo șase romane pe care le am în cap de multă vreme, unele din prima tinerețe. Dar, pe moment, sufăr de angoasa alegerii, așa că tot amîn să mă apuc de lucru. În ce privește literatura, n-am scris niciodată ceva atît de lung cum amenință să fie orice roman! A.B.Ce vă doriți în acest moment? Păi, îmi doresc două lucruri care e
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
ipoteze”, e ca o bombă inteligentă, purtătoare de ogive nucleare multiple, ca să lovească dintr-o dată în toate țintele. 22 februarie 2008 Unanimitate Motto:„Somnul conștiinței românești naște udemeriști.” Până nu de mult, toți Cațavencii și toate Zoițele, postdecembriști eliberați de angoase, de frică, de frâne și zăbale, erau cuprinși de o greață ancestrală dacă auzeau vorba asta „unanimitate”. Știau și de ce : prin ședințele de tot felul, resortul interior îi propulsa în sus de pe scaune și băteau unanim din palme, cu frenezie
Nedumeriri postdecembriste by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91868_a_93089]
-
și pentru o epocă ce nu s-au schimbat prea mult în ceea ce privește ideea unității europene - idee minată de atâtea contradicții și defazări -, doar că, în cei șapte ani scurși de la călătoria noastră cu garnitura scriitorilor, ne-am ales cu niște angoase în plus. În toamna anului 2000, la Moscova, o bombă artizanală spulbera un pasaj subteran de pe strada Tverskaya. Am recunoscut locul la televizor. Răsfoiserăm acolo, în plimbările noastre prin oraș, cu doar două luni mai devreme, cărți expuse pe tarabele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]
-
licitație a guvernului. Trecem relativ repede formalitățile de control și îmbarcare și iată-ne în sala de așteptare. Un moment de suspensie între aici și acolo. Mintal, suntem deja plecați. Ne‑am despărțit de Moldova, de Chișinău, de obsesiile și angoasele noastre nevindecate. Într-un fel, este o eliberare de tine însuți, de cel pe care îl vei regăsi la întoarcere și pe care-l vei resimți ca pe o piele mult prea strâmtă - pentru tine, omul schimbat -, ca pe o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]