2,765 matches
-
la Iezechiel, la Avacum, la Ecleziast, la Cântarea Cântărilor, la Apocalipsa lui Ioan, Împotriva tuturor ereticilor și încă multe altele”. Din această enumerare se poate deduce predilecția lui Victorin pentru exegeză. Ne‑au parvenit trei dintre operele sale: Comentariul la Apocalipsa lui Ioan, un mic tratat intitulat De fabrica mundi și un foarte scurt Fragment cronologic, interesant ca atestare a unei vechi tradiții orientale potrivit căreia data Bunei‑Vestiri ar coincide cu cea a Învierii (25 martie). De asemenea, se afirmă
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
toate porturile, populația era variată și mixtă. Comunitatea creștină, deși majoritar alcătuită din emigranți orientali, vorbea latina. Victorin scrie în latină, deși, potrivit însemnării lui Ieronim, stăpânea mai bine greaca. De la episcopul de Poetovio se păstrează primul comentariu sistematic al Apocalipsei, redactat, după toate probabilitățile, cel mai târziu în 260. Lucrarea lui Hipolit, De Apocalypsi, s‑a pierdut aproape în întregime. În orice caz, atât cât știm, interesul lui Hipolit era diferit de cel al autorului nostru. Preocuparea celui dintâi este
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
probabilitățile, cel mai târziu în 260. Lucrarea lui Hipolit, De Apocalypsi, s‑a pierdut aproape în întregime. În orice caz, atât cât știm, interesul lui Hipolit era diferit de cel al autorului nostru. Preocuparea celui dintâi este de a apăra Apocalipsa de calomniatorii de moment; celălalt o comentează pentru valoarea sa teologică. Într‑adevăr, interesul lui Victorin pentru revelația ioanică se datorează pasiunii sale pentru Scriptură; el este conștient de faptul că exegeza, dacă nu ajunge să egaleze, prelungește darul profetic
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
el este conștient de faptul că exegeza, dacă nu ajunge să egaleze, prelungește darul profetic. Prin aceasta, se dovedește discipol fidel al lui Origen, ale cărui scrieri le studiase în bibliotecile Palestinei. Alexandrinul însuși se gândea la un Comentariu la Apocalipsă, dar proiectul nu a fost niciodată realizat. Să adăugăm că, până în secolul al III‑lea, ultima carte a Noului Testament prezentase interes în calitate de sursă de testimonia pentru susținerea diferitelor poziții teologice. Victorin abordează revelația ioanică în sine și pentru sine
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
doi. Ieronim avea să joace rolul editorului celebru care impune posterității un autor meritoriu, desigur, dar care, altfel, ar fi fost sortit uitării. În 398, la cererea unui prieten călugăr, pe nume Anatolius, dalmatul realizează o ediție a Comentariului la Apocalipsă al lui Victorin, în care își ia libertatea să înlocuiască secțiunea milenaristă din final cu un comentariu personal, alegoric. Această rectificare esențială a asigurat perpetuarea operei în spațiul creștinismului occidental de‑a lungul secolelor. Deși greu de găsit, ediția originală
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
obligatorie consultarea familiei manuscriselor tradiției lui Ieronim. Ediția propusă de M. Dulaey pornește de la confruntarea celor două tradiții, una creată de Victorin, cealaltă de Ieronim. Înainte de a aborda secțiunea anticristologică propriu‑zisă, este important să spunem câteva cuvinte despre valoarea Apocalipsei pentru Victorin, despre metoda sa hermeneutică și despre structura comentariului. Origen consideră Evanghelia după Ioan rezumatul și, totodată, încununarea Scripturilor. În cazul lui Victorin, locul acesta este rezervat Apocalipsei transmise sub numele apostolului „cel iubit”. Ce reprezintă deci, foarte exact
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
anticristologică propriu‑zisă, este important să spunem câteva cuvinte despre valoarea Apocalipsei pentru Victorin, despre metoda sa hermeneutică și despre structura comentariului. Origen consideră Evanghelia după Ioan rezumatul și, totodată, încununarea Scripturilor. În cazul lui Victorin, locul acesta este rezervat Apocalipsei transmise sub numele apostolului „cel iubit”. Ce reprezintă deci, foarte exact, această carte pentru exegetul nostru? „Apocalipsa nu este în esență, pentru pannonian, o profeție despre vremurile din urmă care să completeze Evangheliile, prea puțin dezvoltate în acest sens: ea
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
hermeneutică și despre structura comentariului. Origen consideră Evanghelia după Ioan rezumatul și, totodată, încununarea Scripturilor. În cazul lui Victorin, locul acesta este rezervat Apocalipsei transmise sub numele apostolului „cel iubit”. Ce reprezintă deci, foarte exact, această carte pentru exegetul nostru? „Apocalipsa nu este în esență, pentru pannonian, o profeție despre vremurile din urmă care să completeze Evangheliile, prea puțin dezvoltate în acest sens: ea este revelația desăvârșită a sensului Scripturii prin însuși Cristos, prelungirea către toți creștinii a uimitorului privilegiu al
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Moise a fost cel care a scris și a pecetluit „testamentul lui Dumnezeu”; prin răstignire, Isus desface pecetea acestui testament, descoperindu‑i conținutul, pe tronul judecății: „Acum deci se arată chipul lui Moise, acum el este descoperit și de aceea apocalipsă înseamnă revelație; acum pecețile cărții lui Moise sunt ridicate” (5, 2). De asemenea, Apocalipsa recapitulează toate profețiile anterioare: per hanc scripturam coniungit omnes priores prophetas. Dar Cristos este și Cuvântul întrupat în cuvintele Scripturii. Doctrina teologică a recapitulării presupune deci
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
răstignire, Isus desface pecetea acestui testament, descoperindu‑i conținutul, pe tronul judecății: „Acum deci se arată chipul lui Moise, acum el este descoperit și de aceea apocalipsă înseamnă revelație; acum pecețile cărții lui Moise sunt ridicate” (5, 2). De asemenea, Apocalipsa recapitulează toate profețiile anterioare: per hanc scripturam coniungit omnes priores prophetas. Dar Cristos este și Cuvântul întrupat în cuvintele Scripturii. Doctrina teologică a recapitulării presupune deci, în egală măsură, o doctrină hermeneutică, perfect complementară. În cazul lui Irineu, hermeneutica se
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
citim: „Și am văzut un alt înger, care se ridica (<∀∃∀∴<≅<ϑ∀) de la Soare‑Răsare și avea pecetea Viului Dumnezeu”. Versetul interpretat de Victorin este: „Angelum autem descendentem ab oriente sole”. Să fie oare vorba de o modificare tacită a textului Apocalipsei din partea exegetului său? Fără îndoială. Pentru Victorin este semnificativă tocmai ideea de coborâre a îngerului pe pământ în scopul îndeplinirii misiunii kerigmatice. Iată interpretarea versetului: „Textul vorbește despre profetul Ilie, care trebuie să vină înainte de vremea lui Anticrist, pentru a
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
7‑13). Foarte probabil, Victorin cunoștea această tradiție care prezintă episodul învierii profetului și pe care a valorificat‑o în manieră proprie. Moartea prin lapidare era în perfectă consonanță, dat fiind că cei doi martori eshatologici din capitolul 11 al Apocalipsei au avut aceeași soartă. Exegetul descoperă, se pare, în Paral. Ier., un scenariu analog celui de la sfârșitul veacurilor (aceasta rămâne, desigur, o supoziție). Ca ultim argument, el citează un verset din Ieremia (1,5): „Mai înainte de a fi în pântecele
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
linia tradiției reprezentate de Oracolele sibiline (cartea a II‑a) și de Commodian. Profetul este simbolizat aici de un înger, fapt cu totul justificat de vreme ce Dumnezeu l‑a păstrat pe alesul său în rai. În capitolul 11, exegetul respectă datele Apocalipsei, prezentând doi martori, care supraviețuiesc în propriile trupuri și care sunt înzestrați cu calități taumaturgice. În fine, al treilea simbol este identificat în capitolul 14. Aici nu mai este vorba de un singur înger, nici de doi profeți, ci de
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
ridică din mare și cea care se ridică din pământ (Apoc. 13); balaurul pe care stă marea desfrânată (Apoc. 17). Monografia tiranului eshatologic poate fi obținută prin juxtapunerea celor câteva „portrete schiță” simbolice, realizate de Duhul Sfânt, autorul divin al Apocalipsei. „Toate [fiarele] simbolizează forțele răului, dar fiecare dintre ele aduce o lumină aparte asupra forțelor care se dezlănțuie împotriva omenirii.” Începutul domniei lui Anticrist este marcat printr‑un eveniment bine determinat - momentul în care diavolul este aruncat pe pământ, eveniment
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
fiarei care se ridică din mare” (Apoc. 13), pe care Victorin îl dezvoltă recurgând la datele capitolului 17: „Cele șapte capete sunt șapte coline pe care «șade» femeia - adică, cetatea Romei. Așadar, trebuie să înțelegem vremea în care este scrisă Apocalipsa și că Domițian era cezar în acea vreme. Or, înaintea lui a fost Titus, fratele lui, și Vespasian, tatăl lor, Othon, Vitellius și Galba. Aceștia sunt cei «cinci [care] au fost». «Unul este» împăratul sub care, după cum s‑a spus
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
era cezar în acea vreme. Or, înaintea lui a fost Titus, fratele lui, și Vespasian, tatăl lor, Othon, Vitellius și Galba. Aceștia sunt cei «cinci [care] au fost». «Unul este» împăratul sub care, după cum s‑a spus, a fost scrisă Apocalipsa, anume Domițian. «Celălalt încă nu a venit»: vorbește de Nerva; «și când va veni, puțin trebuie să rămână»: el a avut doi ani întregi de domniei” (13, 2). Până aici se face identificarea celor „șapte capete” ale fiarei, care simbolizează
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
al optulea, lui Nero, identificat cu Anticristul [...]. Această exegeză este, probabil, opera lui Victorin; totul conduce la ideea că Victorin nu este un simplu martor al mitului întoarcerii lui Nero, ci că el a contribuit la acreditarea acestuia în Occident”. „Apocalipsa după Commodian” Legenda neroniană apare de asemenea în operele lui Commodian, Carmen apologeticum și Institutiones, având o deosebită importanță, fiind integrată în trama scenariului anticristologic. „Commodian, scrie Antonio Salvatore, editorul său italian, este poate cel mai enigmatic și problematic scriitor
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Singur, poporul celor drepți va continua să trăiască pe pământul înnoit (vv. 989‑1038). Comentariu Fragmentul este de o mare bogăție. Un comentariu exhaustiv ar trebui să se desfășoare în cel puțin patru direcții: cadrul general al epocii; aluziile la Apocalipsa lui Ioan; tradiția lui Nero rediuiuus; scrierile apocrife din care se inspiră mai ales ultimele o sută de versuri. Comentariul nostru se conformează scopului cu mult mai modest impus de subiectul tratat. Ne propunem, în cele ce urmează, să urmărim
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Pavel: qui Petrum et Paulum prius puniuit in urbem (v. 828). Activitatea nefastă care debutează în timpul primei sale existențe se continuă, la sfârșitul lumii, atunci când, tot din ordinul său, vor fi omorâți cei doi martori menționați în capitolul 11 al Apocalipsei. Asupra acestui punct, apologetul ezită, vorbind când de un singur profet eshatologic (Ilie), când de un tandem de profeți (începând cu versul 856). În opinia Martei Sordi, Ilie ar simboliza aici un personaj real, respectiv, senatorul creștin Astyrius, de care
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
iudaeos] quoniam est missus iniquus (vv. 929‑930). El va provoca războiul eshatologic, care va fi urmat de împărăția de o mie de ani a „poporului ascuns”. Va fi aruncat, împreună cu profetul său mincinos, în „iezerul de foc”, așa cum precizează Apocalipsa 19,20. Dar, dacă lucrurile stau în felul acesta, ce sens ar putea avea introducerea legendei lui Nero („anticristul” păgân) în trama anticristologică? Mai întâi, trebuie spus că din legenda în cauză, Commodian reține doar câteva elemente, utile discursului său
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
de generația de la sfârșitul istoriei, și că va trece, în ochii iudeilor, drept rege al Iudeii. În ciuda faptului că nu există argumente hotărâtoare și incontestabile în acest sens, este foarte probabil ca autorul poemului Carmen... să fi cunoscut Comentariul la Apocalipsă al episcopului de Poetovio. În acest caz, motivul celor „doi anticriști”, dintre care unul este identificat cu Nero, trimite indirect la motivul celor „doi Nero”, unul istoric, celălalt, eshatologic, din comentariul pannonianului. „Metamorfoza” lui Lactanțiu În viziunea lui Lactanțiu, Nero
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
într‑un acord parțial cu sensul citatului paulin. În capitolul 14 este prezentă credința, foarte rară în tradiția creștină, potrivit căreia Anticristul va fi „întruparea” diavolului. Aceasta apare numai la câțiva autori, ca de pildă, Ieronim, Pseudo‑Hipolit și autorul Apocalipsei lui Daniel (apocrifă din secolul al IX‑lea). Am întâlnit‑o de asemenea în Urcarea la cer a lui Isaia, unde Nero apare ca întruparea lui Beliar. Considerăm deci justificat să ne întrebăm din ce motiv exegetul nostru face apel
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
terestră, nici nume, nici arbore genealogic, nici curriculum uitae. El apare ca „de nicăieri” și dispare brusc, ucis de „suflarea” adevăratului Cristos. Pentru a putea pătrunde „misterul” Anticristului‑cvasidiavol, trebuie să pornim de la un lucru esențial, și anume respingerea canonicității Apocalipsei. Iată fragmentul, din cateheza a IV‑a, capitolul 36, în care Chiril propune lista cărților recomandabile din Noul Testament: Noul Testament are doar patru evanghelii, celelalte sunt scrieri pseudoepigrafice și au o influență vătămătoare. Și maniheii au o Evanghelie după Toma. Aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
Petru, Ioan și Iuda, precum și pecetea întregului și ultimul cuvânt al ucenicilor, cele paisprezece Epistole ale lui Pavel. Celelalte scrieri, să fie lăsate după acestea! Și să nu citești nici acasă cele ce nu se citesc în Biserică. După cum vedem, Apocalipsa nu figurează printre cărțile canonice acceptate și întrebuințate de Chiril, motiv pentru care ea nu este citată niciodată în cateheza noastră. Numai că, a vorbi despre Anticrist ignorând Apocalipsa este tot atât de bizar ca și a vorbi despre romanul polițist fără
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
nici acasă cele ce nu se citesc în Biserică. După cum vedem, Apocalipsa nu figurează printre cărțile canonice acceptate și întrebuințate de Chiril, motiv pentru care ea nu este citată niciodată în cateheza noastră. Numai că, a vorbi despre Anticrist ignorând Apocalipsa este tot atât de bizar ca și a vorbi despre romanul polițist fără a menționa numele Agathei Christie. Scenariul creștin despre adversarul eshatologic își are originea, așa cum am putut constata în primul capitol al prezentei lucrări, în cele câteva capitole‑cheie ale
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]