2,077 matches
-
ce-și urlă neputința în fața unui vid intolerabil, alienați într-un discurs non-umanist și un corp abject (dar Michel Tournier ca să nu mergem mai departe în urmă nu ilustra el, oare, deja "murdăria" infectă și sublimă totodată?) construiesc o viziune apocaliptică pe care nu o putem reduce la liniștitoarea etichetă de "fin de siècle". Polemica declanșată de acest terorism intelectual (care amintește de cea stîrnită în jurul afacerii Sokal și Bricmont, pe care Houellebecq îi apără), împinsă pînă la nivelul unui fel
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
acoperind aventuros cam tot secolul XX, sărind prin generații diferite, prin întîmplări evanescente, a căror înlănțuire cumva haotică, la o primă vedere argumentează în fond firescul nașterii și dispariției umane, odată cu cea a lumilor. Cheia finală nu e tragică sau apocaliptică, în sensul contemporan al termenului, în ciuda obsesiei "declinologice" a Occidentului, pătruns în așa măsură de secvențialitatea ceasornicelor, încît uită că timpul universal vremuiește într-o clepsidră, pe care o mînă cosmică o întoarce din cînd în cînd... Și, de fapt
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
a se anula reciproc, trimit în permanență de la unul la altul. Mișcarea veșnică e cea care ne așează inevitabil pe cale. Oricum am numi-o. Curios lucru și sfîrșitul lumii... Dacă tot ne-am apropiat (și am trecut) în pași voios apocaliptici de 2012, să privim puțin și înspre un volum cumva premonitoriu al unui longeviv și fascinant personaj literar, academicianul Jean d'Ormesson, care se ocupă, încă o dată, de lucrarea lui Dumnezeu. E recidivist, prin urmare, căci în 1981 publica Dieu
[Corola-publishinghouse/Science/1552_a_2850]
-
sau nu, avea întotdeauna ceva captivant de spus, deși scepticismul în legătură cu posteritatea lui a fost frecvent și sever manifestat. Și-a protejat dreptul la orice libertate prin auto-poziționarea marginală față de curentul dominant, explicație suficientă pentru "stilul său provocator, eclectic, ludic, apocaliptic", cel care îl practică fiind, tocmai de aceea, inconturnabil, inclasabil, stilul său "seducător", recunoscut chiar și de unii din cei mai necruțători critici ai săi, asigurându-i impactul care îi aduce adeziunea unui public, adică a factorului care, finalmente, este
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ale culturii postmoderne, manifestate cu precădere în cultura pop. Discursurile negative ale postmodernismului sunt conectate la ideea de criză postulată în lumea occidentală, criză care se conturează în special în jurul teoriei sfârșitului lumii moderne, un exemplu de discurs "pesimist și apocaliptic" fiind cel oferit de francezul Baudrillard (dar doar din perioada luată în atenție, după care discuțiile sunt mult mai nuanțate). Și după 1980 a continuat această diviziune a discursurilor referitoare la postmodernism, între conservatorii care deplâng noile condiții social-culturale și
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postmodernismul derivă sau rezultă din modernism mai mult decât ar fi o perioadă care îi succede. În această înțelegere, postmodernismul împărtășește mai multe caracteristici cu modernismul, decât diferențe majore. În alte accepțiuni, "discursul lui post este câteodată conectat cu un apocaliptic sens al rupturii, al morții vechiului și al apariției noului"145, fiind legat de schimbări revoluționare, paradigmatice din diverse domenii. În acest sens, s-a dezvoltat o întreagă "retorică a negației", ce valorizează discontinuitatea, ruptura, descentrarea, indeterminarea, dislocarea etc. Compagnon
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
postulează existența unor modificări fundamentale atât la nivelul societății, cât și la cel al discursivității, iar ele nu pot fi explicate corespunzător prin apelul la conceptele și teoriile moderne. Chiar dacă provoacă sentimente de incoerență, destabilizare, fragmentare, panică și produce discursuri apocaliptice, hiperbolice și chiar pesimiste, susținătorii acestei interpretări consideră că diferențele sunt mult prea importante pentru a rămâne într-un stadiu cultural epuizat, care nu va putea fi apt să producă răspunsuri la noile provocări. De altfel, cei care susțin mutațiile
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
lor. 2.3.2. Perspectiva rupturii. Postmodernismul reacționar Teoreticianul francez Jean Baudrillard este îndeobște considerat drept unul dintre cei mai cunoscuți și influenți susținători ai rupturii de formele moderne ale societății, culturii și politicii 172, și chiar a unui "postmodernism apocaliptic" ce se instituie într-un set de discursuri "negative" sau pesimiste la adresa noilor situații din societate și discurs. Chiar dacă uneori nu utilizează termenul în lucrările sale sau, precum în anumite interviuri, se distanțează de conceptul de postmodernism, el rămâne în
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
diferență de teoretizare dintre postmodernismul european și cel american. Astfel, Călinescu observă că în critica americană avangarda ar fi de fapt sinonima modernismului și cea care se opune în mod radical postmodernismului, care este conceput ca fiind un curent mai apocaliptic și de dată recentă, în timp ce în critica europeană, avangarda și modernismul ar fi net distinse, chiar dacă se acceptă raporturile complexe dintre ele. Într-o măsură similară, Andreas Huyssen se întreabă dacă nu cumva postmodernismul anilor 1960 reprezintă avangarda americană, chiar dacă
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
în postmodernism; patosul pentru rațiune, înscris în "fizionomia" filosofiei încă de la Socrate, este oarecum discreditat în discursul postmodern, care își afirmă preferința pentru incomensurabilitate, diferend, pluralitate și diferență. Dincolo de această privire generală asupra subiectului, care poate conduce spre o concluzie "apocaliptică", lucrurile au fost mult nuanțate chiar de către filosofii postmoderni. Astfel, ocupându-se de problematica metaforei, Derrida, care a atacat dur conceptul de rațiune prin critica logocentrismului, observă similaritatea dintre metaforic și filosofic, ambele având înscrise în ele însele ideea morții
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
de gen dintre filosofie și literatură. Scrierile lui Jean Baudrillard incită prin afirmații surprinzătoare, provoacă prin adoptarea paradoxurilor, a stilului cvasi-poetic și a supralicitărilor, a destabilizării cadrelor de lectură și de interpretare obișnuite ale receptorilor. Baudrillard sugerează prin stilul său apocaliptic (Linda Hutcheon) că discursul nu este un loc comun, clarificator sau argumentativ, ci este un spațiu în care se inovează, se produce vertijul sensurilor clasate și implozia semnificațiilor cunoscute. Tocmai de aceea mărimea publicului său este impresionantă, dar și nenumăratele
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
plia noului cadru al postmodernismului. Mai mult decât atât, unii critici au considerat chiar că una dintre cele mai fructuoase căi de interpretare a scrierilor lui Baudrillard este aceea care se concentrează pe "diagnoza filosofică a modernității și pe limbajul apocaliptic al sfârșitului teoriei, ideologiei, societății și istoriei"429 (s.a.), în care filosoful își dezvăluie latura de "agent provocateur", care polemizează cu teoriile curente și cu modul academic de scriitură și analiză, dezvoltându-și nucleul postmodern al scriiturii sale. Fenomenele descrise
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
ce decurge din "concepția distopică asupra viitorului" la Baudrillard este înlocuit cu un "entuziasm pozitiv pentru exces"453. Această interpretare contrastează cu majoritatea comentariilor pe marginea conceptelor discutate, și care îl portretizează de obicei pe Baudrillard sub semnul unui nihilism apocaliptic, care nu oferă nici o speranță pentru ceea ce s-ar numi "reinventarea" realului. 5.2. Succesiunea simulacrelor 5.2.1. Sfârșitul mitului originii Conceptul de hiperrealitate nu poate fi înțeles în lipsa unei teoretizări a simulacrelor, mai ales că de cele mai multe ori
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
dintre filosofie și literatură. O altă problematică incitantă ce a apărut pe fundalul acestei analize a fost legată de posibilitatea ca postmodernismul să semnifice sfârșitul filosofiei, din moment ce renunță la idealul cultivării rațiunii, care a întemeiat filosofia de secole. Evitând etichetările "apocaliptice", poziția noastră este în acord cu aceea a lui Rorty, pentru care postmodernismul înseamnă sfârșitul doar al unui anumit mod de a scrie filosofie, sau, chiar și mai puțin decât atât, doar reevaluarea radicală a modalităților de filosofare din modernismul
Discursul filosofic postmodern: cazul Baudrillard by Camelia Grădinaru () [Corola-publishinghouse/Science/1408_a_2650]
-
două lămpi, am vărsat tot gazul pe covor, pe mobilă, pretutindeni. Am dat foc după ce am închis marea ușă de la intrare, încuind de două ori". Eroul contemplă orgia piromană cu voluptatea unui Nero, iar tonul nu este vidat de tușe apocaliptice, ce fac apologia ironică a noului avatar, până atunci considerat indestructibil, al speciei dominante compuse din entități invizibile și aproape lipsite de materialitate: "casa nu mai era acum decât o vâlvătaie oribilă și superbă, un rug monstruos, luminând tot pământul
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
care, exact în momentul imaginării sale, produce, în virtutea noutății absolute și a violării de paradigmă fenomenologică, aprehensiune. Dacă adaug la aceasta observația ulterioară a lui Graham, conform căreia acest tipar narativ este înclinat "să ducă aceste coșmaruri la extrem schimbarea apocaliptică, implicând distrugerea fie a întregii planete, fie doar a unui stil de viață special" (2002: 145), se observă că nuvela lui Maupassant s-ar putea înscrie cu succes printre operele de pionierat ale trend-ului, inspirând, direct sau indirect, nu
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de cumplitele vremi (subl. în text)" (Curticăpeanu, 1975: 42). Printr-un straniu fenomen de contaminare fenomenologică, materia epic-descriptivă împrumută ceva din tușele distopice în care se înfățișează istoria, astfel încât naratorul alunecă, de cel puțin două ori, în evocări vii ale apocalipticului, respectiv cruzimii. În definitiv, este perfect plauzibil ca intuiția lui Eugen Negrici, legată de "expresivitatea involuntară"69 și de transformarea ineluctabilă a unui text conceput inițial ca document non-artistic într-unul cu valențe beletristice, să funcționeze și în acest caz
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
de mă voi îndrepta, per mulți am să popesc și eu! Iar pre cățeaua asta voi s-o tai în patru bucăți, împreună cu țâncul ei, ca să nu mai asculte sfăturile boaitelor și a dușmanilor mei". Crescendo-ul nebuniei atinge cote apocaliptice, fiind retezat numai de limitările fiziologice impuse de maladie. Vizualitatea excepțională a cadrului ne permite să distingem cu claritate faciesul tiranului dezlănțuit: "Ucideți-i pre toți... Nici unul să nu scape... A! mă-năduș!... Apă! Apă! Apă!". Ruxandra și mitropolitul părăsesc în
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
după cum punctează, succint, Stelian Cincă, "[a]re o frică organică de frig" (1995: 68), într-o viață bântuită de spectrul omnipotent și, paradoxal, seducător al înghețului. În mod neașteptat, debutul prozei aduce în prim-plan un tablou din registrul sublimului apocaliptic: un soare însângerat de amurg. Sugestiile crude, viscerale sunt augmentate de omniprezența rubiniului vâscos: Ea privește soarele cum se îneacă în propriul lui sânge; ceva grozav și sfâșietor parcă se petrece la hotarul amurgului. Tot zidul trebuie să fie împroșcat
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
anticipație erotică, la vizita apropiată a lui Dinu. Totuși, reveria bachelardiană îi este pulverizată de zgomot: "atunci văzu închegându-se în beznă bulgări și mai compacți de beznă. Unul după altul veneau prin cer ca duhurile vrăjitoarelor". Haita se dezlănțuie apocaliptic: "Cele patruzeci de fiare nocturne se abătuseră în crâncen asalt asupra porții închise". Descrierea acestora pendulează între tonuri luminoase și obscure, creionând un subtil desen în alb-negru: "Erau enormi, și licărul ochilor li se aprindea și se stingea ca licuricii
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
continua viața potrivit unor cicluri milenare. Practic, întregul fragment poate fi lecturat în termenii unui scenariu bogomilist sau, dacă vrem să-i transferăm semnificațiile la nivelul dualismului occidental, catar, în care binele înfruntă răul într-un spasm agonistic de respirație apocaliptică, oarecum în genul romantic favorit al unui vizionar neînduplecat precum Blake. Ca exercițiu de virtuozitate narativă, pasajul este inegalabil. Cărtărescu are un stil inconfundabil, dublat de o imaginație debordantă, aptă de a coagula scene terifiante ex nihilo și de a
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
tablou asemănător" (1973: 223). 71 Acest motiv stă la baza poemului filosofic Viața lumii. 72 Și Eugen Negrici scrie că, în mod evident, "[c]ruzimea colectivă a prostimei nu poate fi stăvilită fără jertfe" (1998: 170). 73 Piru subliniază "viziunea apocaliptică" (1970: I, 156). 74 Cf. Ieșirea, 10. Tot în Vechiul Testament din Biblie (Ioil, 1), una dintre catastrofele abătute aspra ținutului lui Iuda implică o năvălire a lăcustelor. 75 Cf. Apocalipsa, 9. 76 Actul III, scena II. 77 Utilizez epitetul "practică
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
adevăr metafizic, ci o voce personală. În acest fel, Israel se constituie ca opoziție față de lume și, arată Taubes, ca posesorul unui sens singular: „Iar faptul că Dum ne zeul lumii rămâne și Dumnezeul lui Israel dă un avânt eschatologic apocalipticii iudaice“. Fapta poporului ales este, în virtutea singularității revelației care i se dă, și ea singulară, având un final absolut, irepetabil. Ea are loc în orizontul unei temporalități inedite, liniare. Acțiunea este asumată deplin, cu responsa bilitatea care decurge din ea
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
astfel de viziune o surprinde pictorul rus, Konstantin Somov, în tabloul său Terror antiqus (1908), care înregistrează scufundarea Atlantidei în urma unui imens cataclism menit să facă aluzie la fragilitatea civilizației moderne. Arnold Böcklin împărtășește cu Klimt o viziune dacă nu apocaliptică, atunci cel puțin pesimistă cu privire la civilizația modernă, de care primul se separă printr-o deliberată și consecventă insolitare. Hans Henrik Brummer consideră că despărțirea de filologul și istoricul de artă Jakob Burckhardt în 1869, reprezintă punctul de inflexiune al artei
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
simbolice le întrețin în polisemantismul funciar al confruntării dintre bine și rău, dintre "Ideal" și "Real": "E întregul poem indic Ramayana, cu eterna luptă între binele și răul între Ideal și Real, cu o întreagă legiune de monștri cu figuri apocaliptice și femei fermecătoare prin grația lor un vis feeric realizat în piatră"323. Și criticul urmează pe aceeași linie a asocierilor revelatoare: "Nouă ne face impresia că Făt Frumos al nostru e Ram trecut printr-o serie de transformări iar
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]