1,443 matches
-
diferite metode de discretizare a ecuațiilor. În "metoda diferențelor finite" (MDF) ( - FDM), infinitezimalele din derivate sunt transformate în diferențe. Acest procedeu este unul natural, deoarece derivata unei funcții este, prin definiție: astfel că pentru un formula 15 mic expresia: este o aproximare acceptabilă. Astfel este posibilă obținerea soluției fără a calcula derivatele. În discretizare ecuațiile sunt dezvoltate în serie Taylor, care se trunchiază convenabil. Diferențele se scriu pentru puncte amplasate pe o "grilă" (rețele ortogonale), existând diferite scheme, una dintre cele mai
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
se face cu ajutorul unei "matrice de conexiuni", rezultând o matrice a sistemului de rezolvat foarte mare, de ordinul numărului de noduri din domeniu, înmulțit cu numărul de variabile necunoscute. Problemele teoretice care tratează existența, unicitatea și acuratețea soluțiilor obținute prin aproximarea prin Metoda Elementelor Finite sunt prezentate pe larg în lucrări matematice de specialitate. În "metoda volumelor finite" (MVF) ( - FVM) ecuațiile care descriu fenomenele sunt rezolvate pentru mici volume de control, "volume finite" ("celule"), în care este impusă conservarea proprietăților la
Mecanica fluidelor numerică () [Corola-website/Science/322472_a_323801]
-
multe aplicații terestre (de exemplu, radarul Doppler și radarele auto), deplasările Doppler spre roșu sunt utilizate în special în astrofizica spectroscopică pentru a determina mișcarea relativă față de Pământ a obiectelor astronomice îndepărtate. O formulă a deplasării spre roșu relativistă (și aproximarea sa newtoniană) se utilizează atunci când spațiul-timp este izotrop. Atunci când devin importante efectele gravitaționale, deplasarea spre roșu trebuie calculată folosind teoria relativității generale. Două formule importante pentru cazuri speciale sunt așa-numita formulă a deplasării spre roșu gravitaționale, care se aplică
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
universului ar fi constantă. Când universul era mult mai tânăr, însă, viteza de expansiune, și astfel și „constanta” lui Hubble, erau mai mari decât astăzi. Atunci, pentru galaxiile îndepărtate, a căror lumină călătorește spre noi de mult mai mult timp, aproximarea vitezei constante de expansiune dă greș, iar legea lui Hubble devine o relație integrală neliniară dependentă de istoria vitezei de expansiune de la emisia luminii de la galaxia în chestiune. Observarea relației distanță-deplasare spre roșu se poate, astfel, folosi pentru a determina
Deplasare spre roșu () [Corola-website/Science/316908_a_318237]
-
elaborarea teoriei sale a aripii portante și au influențat considerabil dezvoltarea ulterioară a aerodinamicii pe plan mondial. După Primul Război Mondial, Ludwig Prandtl a dezvoltat o nouă teorie a forțelor de rezistență la înaintare (1919), care permitea o mai bună aproximare numerică a acestora. De asemenea, a elaborat o metodă de calcul a profilelor de aripi, studiind compresibilitatea aerului la viteze subsonice; cu această ocazie a introdus criteriul de similitudine cunoscut în prezent sub numele „criteriul Prandtl-Glauert”. Prandtl s-a ocupat
Ludwig Prandtl () [Corola-website/Science/328924_a_330253]
-
publicul să acorde o mai mare atenție încrucișărilor acțiunii. Recompensă pentru munca ta este întunecată și nostima.” Richard Schickel, în recenzia pentru revista "Time", a scris că „Este un film al umbrelor și a jumătăților de lumină, cea mai bună aproximare a filmelor noir alb-negru pe care a reușit cineva să o facă în color. Filmul ne sugerează că tradiția de corupție a poliției începe din cele mai vechi timpuri.” Richard Williams, în recenzia pentru "The Guardian", scrie „"L.A. Confidențial" reușește
L.A. Confidential (film) () [Corola-website/Science/328944_a_330273]
-
1800-1600 Î.Hr., în cadrul acestora fiind tratate subiecte precum fracții, ecuații pătratice și cubice, calculul unor numere remarcabile. De asemenea, tăblițele includeau tabele de înmulțire și metode de rezolvare a ecuațiilor liniare și pătratice. Tăblița babiloniana YBC 7289 da o aproximare a lui √2 cu 5 cifre zecimale. Matematicienii babilonieni foloseau sistemul numeric sexazecimal (cu baza 60). De aici provine împărțirea în zilele noastre a unui minut în 60 de secunde, a unei ore în 60 de minute și faptul că
Matematica babiloniană () [Corola-website/Science/325505_a_326834]
-
cu tranzistori. Alte caracteristici: frecvență de tact 100 KHz, permițând 2000 de adunări/secundă. A funcționat aproape o decadă, fiind folosit la rezolvarea a numeroase probleme practice, cu ajutorul lui formându-se așa numita Scoala Clujeană de Analiză Numerică și Teoria Aproximării. Calculatoarele din generația I și a Il-a realizate în țară ca modele experimentale sau în microproducție aveau limitările cunoscute realizărilor similare pe plan internațional, fiind extrem de dificil de utilizat de cei care nu erau dispuși să învețe realizarea programelor
Istoria informaticii în România () [Corola-website/Science/323524_a_324853]
-
adică independente de timp, unde formula 12, formula 13 și formula 14 sunt coordonatele carteziene ale punctului formula 2 pe traiectorie (curba tautocronă). Un exemplu des întâlnit este cel al tautocronelor în câmp gravitațional uniform (cu accelerația gravitațională identică în orice punct al spațiului; aproximarea mișcărilor reale într-o vecinătate restrânsă a unui punct de pe o suprafață echipotențială din jurul unei mase care generează câmpul gravitațional), la care curbele tautocrone sunt cicloide situate în planuri verticale, având concavitatea în sus; punctele de tautocronism sunt reprezentate de
Tautocronă () [Corola-website/Science/323736_a_325065]
-
20 octombrie, precum și moartea concomitentă a lui Gaddafi, a marcat sfârșitul Jamahiryei Arabe Libiene. "Jamahiriya" (Arabă: جماهيرية) este un termen arab, în general, tradus ca "stat al maselor"; Lisa Anderson [19] a sugerat ca traducere "stat al maselor", ca o aproximare rezonabilă a sensului termenului destinat de către Gaddafi. Termenul nu apare în acest sens, în Cartea Verde Muammar al-Gaddafi din 1975. Arabă nisba-adjectiv: جماهيرية ("masă-," a maselor ") are loc numai în partea a treia, publicată în 1981, în expresia إن الحركات
Marea Jamahirie Arabă Socialistă Populară Libiană () [Corola-website/Science/324133_a_325462]
-
sunt închise în sensul că nu primesc comunicații din afară. (Alte sisteme concurente, e.g. "process calculus" pot fi modelate în modelul Actor folosind un protocol de actualizare în două etape ). Denotarea matematică a unui sistem închis S este construită prin aproximări succesive plecând de la un comportament inițial ⊥ utilizând o funcție comportamentală de aproximare progession pentru a construi o denotare a lui S: În acest fel, S poate fi caracterizat matematic în funcție de toate comportamentele sale posibile. Diferite tipuri de logică temporală pot
Concurență (informatică) () [Corola-website/Science/326517_a_327846]
-
concurente, e.g. "process calculus" pot fi modelate în modelul Actor folosind un protocol de actualizare în două etape ). Denotarea matematică a unui sistem închis S este construită prin aproximări succesive plecând de la un comportament inițial ⊥ utilizând o funcție comportamentală de aproximare progession pentru a construi o denotare a lui S: În acest fel, S poate fi caracterizat matematic în funcție de toate comportamentele sale posibile. Diferite tipuri de logică temporală pot fi folosite pentru a trata problema sistemelor concurente. Unele dintre aceste logici
Concurență (informatică) () [Corola-website/Science/326517_a_327846]
-
Rigla de calcul, denumită și riglă logaritmică, este un instrument utilizat pentru efectuarea rapidă și cu aproximare suficientă a unor operații matematice ca: înmulțiri, împărțiri, ridicări la pătrat, la cub, la puterea 10, extrageri de rădăcini pătrate și cubice, calculul procentelor, calcule cu logaritmi, operații cu funcții trigonometrice ș.a. Principial, construcția riglei de calcul se bazează pe
Riglă de calcul () [Corola-website/Science/326712_a_328041]
-
consideră că 150.000 de oameni ar fi o cifră realistă, un număr care i-ar face pe longobarzi o forță mai numeroasă decât cea a ostrogoților din ajunul cuceririi Italiei de către aceștia. Jörg Jarnut propune 100.000-150.000, cu aproximările de rigoare; Wilfried Menghen, în lucrarea sa "Die Langobarden" estimează între 150.000 și 200.000; iar Stefano Gasparri îi situează între 100.000 și 300.000. Ca măsură de prevenție, Alboin și-a întărit alianța cu avarii, semnând ceea ce
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
ale aceluiași poliedru. Mai târziu s-a obținut un rezultat analog pentru grupurile Betti. Teorema lui Alexander este cunoscută sub denumirea de invariantă a grupurilor lui Betti. Metoda lui Alexander este asemănătoare cu metoda lui Brouwer și se bazează pe aproximarea "complexelor curbilinii" prin "complexe rectilinii". În 1922, Alexander a demonstrat o nouă teoremă, extrem de importantă, cunoscută sub denumirea de "legea de dualitate a lui Alexander". Aceasta a fost dezvoltată ulterior de Pavel Aleksandrov și Lev Pontriaghin.
James Waddell Alexander II () [Corola-website/Science/326140_a_327469]
-
și dacă cele două secvențe se apropiau mai mult decât orice valoarea specificată anterior, atunci Q se găsea, sau "epuiza", între S și I. Arhimede a folosit de multe ori metoda epuizării pentri a-și demonstra teoremele. Acest lucru implica aproximarea figurilor a căror arie trebuia calculată în secțiuni a căror arie era cunoscută, furnizând astfel limita superioară și inferioară a figurii. Astfel el dovedea că cele două limite deveneau egale când subdiviziunile deveneau arbitrar de mici. Aceste dovezi, considerate încă
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
mult mai pertinent decât numărul de soluții. Figura din Codex poate fi considerată ca o extensie a argumentului lui Socrate într-o grilă pătrată de șapte pe șapte, sugerând o construcție cu un număr de diametre care să dea o aproximare rațională a numărului radical din doi, iar starea fragmentată a manuscrisului lasă multe dubii. Dar cu siguranță se adaugă misterului dacă Arhimede a folosit prioritar figura lui Suter față de figura din Codex. Totuși, dacă Netz are dreptate, acest lucru este
Manuscrisul lui Arhimede () [Corola-website/Science/322546_a_323875]
-
decât formula 1 și mai mic decâtformula 2. Această aproximație este ceea ce noi numim constanta matematică π. Arhimede a găsit limitele numărului π prin înscrierea și circumscrierea unui cerc cu două poligoane regulate similare având 96 de laturi. Această propoziție dă o aproximare corectă a rădăcinii pătrate din 3 prin două limite, una superioară și una inferioară, deși Arhimede nu a dat nici o explicație despre modul cum a găsit aceste numere. El a dat limita inferioară și cea superioară a lui √3 sub
Măsurarea cercului () [Corola-website/Science/322622_a_323951]
-
fapt există alte două făcând metoda aproape inevitabilă, metoda funcționează. Dar limitele mai pot fi produse de construcții geometrice iterative sugerate de Arhimede în jocul logic "Stomachion" prin stabilirea decagonului regulat. În acest caz problema este de a da o aproximare rațională tangentei lui π/12.
Măsurarea cercului () [Corola-website/Science/322622_a_323951]
-
ceară optimizări extensive. În modelul Actor există o teoremă de reprezentare a calculelor pentru sisteme închise (care nu primesc comunicații din exterior). Denotarea matematică pentru un sistem închis S este construită pentru un comportament inițial ⊥ și o funcție comportamentală de aproximare progression. Acestea obțin aproximări mult mai bune și construiesc o denotare ( inteles) pentru S după cum urmează: Astfel, S poate fi matematic caracterizat în termeni de toate comportamentele posibile. Deși Denote nu este o implementare a S, poate fi folosit să
Modelul Actor () [Corola-website/Science/322835_a_324164]
-
modelul Actor există o teoremă de reprezentare a calculelor pentru sisteme închise (care nu primesc comunicații din exterior). Denotarea matematică pentru un sistem închis S este construită pentru un comportament inițial ⊥ și o funcție comportamentală de aproximare progression. Acestea obțin aproximări mult mai bune și construiesc o denotare ( inteles) pentru S după cum urmează: Astfel, S poate fi matematic caracterizat în termeni de toate comportamentele posibile. Deși Denote nu este o implementare a S, poate fi folosit să demonstreze generalizarea tezei Church-Turing-Rosser-Kleene
Modelul Actor () [Corola-website/Science/322835_a_324164]
-
drepte: formula 11 formula 12 Indicele de refracție al mediului optic în lipsa câmpului magnetic este dat de: formula 13 prin urmare: formula 14 Datorită faptului că n-n s si n d-n sunt mult mai mici ca n, folosind formule de calcul aproximativ, se pot face următoarele aproximări: formula 15 Din aceste relații rezultă în final: formula 16 Această relație demonstrează faptul că undele polarizate circular stâng și drept parcurg mediul optic plasat într-un câmp magnetic, cu viteze diferite de-a lungul câmpului din cauza valorii diferite pe care o
Efectul Faraday () [Corola-website/Science/322012_a_323341]
-
subdeterminat și nu se poate afla decât populația relativă a fiecărei subbenzi. Dacă densitatea totală a purtătoarelor din sistem, formula 18, este de asemenea cunoscută, atunci populația "absolută" a purtătoarelor din fiecare subbandă poate fi determinată folosind următoarea expresie: Ca o aproximare, se poate presupune că toate purtătoarele din sistem sunt furnizate de dopaj. Dacă dopantul are o ionizare neglijabilă, atunci formula 18 este aproximativ egală cu densitatea de dopaj. Ratele de împrăștiere sunt adaptate în funcție de proiectarea adecvată a grosimilor stratului din superstructură
Lasere cuantice în cascadă () [Corola-website/Science/329610_a_330939]
-
metoda lui Newton-Raphson), este o metodă de determinare a rădăcinii unei funcții reale Având o funcție reală "ƒ", iar derivata ei, "ƒ"<nowiki> '</nowiki>, vom începe cu stabilirea unei valori inițiale pentru "x" pentru o rădăcină a funcției "f". O aproximare mai bună pentru rădăcina funcției este Geometric, ("x", 0) este la intersecția cu axa "x" a tangentei funcției "f" în punctul ("x"). Procesul se repetă până se atinge o valoare suficient de precisă. Vom începe procesul cu o valoare inițială
Metoda tangentei () [Corola-website/Science/329756_a_331085]
-
fluxionum et serierum infinitarum" (scrisă în 1671, tradus și publicat ca" Metoda fluctuațiilor" în 1736 de către John Colson). Cu toate acestea, metoda lui diferă substanțial de metoda modernă de mai sus: Newton aplică metoda numai pentru polinoame. El nu calcula aproximări succesive formula 4, dar calculează o secvență de polinoame și numai la sfârșit el ajunge la o aproximare a rădăcinii" x". În cele din urmă, Newton consideră metoda ca pur algebrică și nu face nici o mențiune cu privire la calculul numeric. Metoda lui
Metoda tangentei () [Corola-website/Science/329756_a_331085]