6,356 matches
-
început să urce în astralul superior infinit până au ajuns la sferele divine translucide. Ființe se perindau în încântătoare unde diafane, dar dintr-o dată a fost cuprins de întunecimi înspăimântătoare. A fost cufundat în haos, cu muget lugubru de sinistre arătări. Dar cu putere zvâcni din adâncimi, spre sferele divine translucide, unde văzu lumina vie creiatoare. Din sfera lui Osiris îi apăru în toată splendoarea lui, în orbitoarea lui lumină. Osiris îi vorbi și fiecare cuvânt apărea înscris în spațiu cu
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
că ești aici, vrând să ne întâlnim trimiși de Dumnezeu. Robert îngenunche în fața ei ca la o mirifică icoană, declarându-și dragoste reciproc, nu au băgat de seamă că în jurul lor s-a întunecat și s-a stârnit vijelie. O arătare păroasă cu coarne și cu coadă, care se asemăna cu o maimuță, scoțând scântei ucigătoare din ochi, se năpusti asupra lor într-un nor de fum și foc, căutând să-i atragă într-un abis fără sfârșit care se deschise
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
din ochi, se năpusti asupra lor într-un nor de fum și foc, căutând să-i atragă într-un abis fără sfârșit care se deschise sub ea. -Cine ești tu?Ce vrei de la noi?-strigă tunător Robert repezindu-se la arătare gata s-o străpungă cu sabia. -Nu mă omorî, sunt duhul răului întrupat în Satana, vrăjitorul magiei negre m-a trimis împotriva voastră. Se grăbeau să iasă din parc, când lângă cal apăru o femeie gârbovită, îmbrăcată în zdrențe, căzută
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
Cine a îndrăznit să-mi încalce domeniul?-întrebă contele Ludovic, pe căpitanul gărzii. -Măria Ta se pare că ne-au invadat stafiile. Am trimis ostașii din gardă să le alunge, dar n-au pe cine. Mi-au raportat că sunt arătări ale strigoilor. -Să mergem-spuse contele luând un paloș din panoplia de arme, urmat de familie și gardă. Robert și Daniel fii contelui înarmați cu flinte și săbii ieșiră afară primii. La lumina făcliilor, au văzut cu uimire încăierarea, între două
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
la castel. Iar voi sfințiile voastre să fiți aici la miezul nopții cu tămâie, aghiasmă și toate cele necesare. Tămâie vrea dracu, tămâie să-i dăm. Noapte de noapte timp de un an preoții au tămâiat și stropit cu aghiasmă arătările fantomelor luptătoare dar acestea fără să se sinchisească își căutau de treabă. Singurul lucru care le alunga era primul cântat al cocoșilor, la ivirea zorilor de ziuă. Ostașii din gardă au scotocit prin toate cotloanele comitatului, prin împrejurimi și prin
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
copii, părinți și toți servitorii, erau băgați în groază de aparițiile nocturne ale unui bărbat legat în lanțuri, care bântuia încăperile, neagresiv, tânguindu-se mereu: -Ajutați-mă!ajutați-mă!ajutați-mă!Fenomenul se producea câteva secunde la miezul nopții, după care arătarea strigoiului se spulbera în neantul antimateriei. Boierul agasat și obosit de hărțuiala strigoiului luă o hotărâre: -Mihăieș tată du-te la preotul Teodosie și spune-i să vină cu cele de trebuință pentru sfințire-porunci fiului mai mare. Popa Teodosie, sfinți
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
mea? -Suntem strigoii acestor locuri. Aparținem casei și familiei tale-chicotiră cei douăzeci de strigoi. -O să plecați imediat de-aici, ne-ați făcut suficiente pagube și neca-zuristrigai eu punând mâna pe bâta care o aveam pregătită. -Nu plecăm, nu plecăm-chițcăiau arătările, căutând să-mi facă în ciudă. Începui să lovesc cu bâta în stânga și dreapta în arătările scârboase și hidoase, care zburau pe sus schelălăind de durere. La cântarea cucoșilor strigoii rebeli au dispărut ca înghițiți de pământ. Adoua zi am
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
plecați imediat de-aici, ne-ați făcut suficiente pagube și neca-zuristrigai eu punând mâna pe bâta care o aveam pregătită. -Nu plecăm, nu plecăm-chițcăiau arătările, căutând să-mi facă în ciudă. Începui să lovesc cu bâta în stânga și dreapta în arătările scârboase și hidoase, care zburau pe sus schelălăind de durere. La cântarea cucoșilor strigoii rebeli au dispărut ca înghițiți de pământ. Adoua zi am găsit butoanele de la aragaz deschise și în pod un început de incendiu, din cauza unui scurt circuit
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
trenul tocmai părăsește ultima stație înaintea destinației. Garnitura se urnește greu, se leagănă pe tampoane, își adună puterile, balansează leneș pe stânga, pe dreapta, își dezmorțește articulațiile, a prins viteză. Se înșurubează, tot mai flămând, în aer, mușcă furios din arătarea de fum a amurgului... prin dreptul compartimentului, pe culoar, trece pelerina cenușie a unui domn scund, sub o pălărie cu mari boruri nocturne. Mă întorc spre lentilele negre. Doamna tocmai s-a ridicat. Înaltă, dreaptă. Rămâne o clipă așa : statuară
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
Tava cu otrăvuri o poartă ridicată, în fața danturii paradite. Un râs bărbătesc, gros și vechi, din care cuvintele răzbesc greu, parcă din alt veac : — Era, era să scap, să scap tava de râs ! Glumețul ăsta de Mitu... scâncește, lăcrimând, ciudata arătare. Apare și Mitu, ras, frezat, parfumat : „Trageți perdelele, să ne vedem mutrele, ce dracu’ !“ și intră lumina și se văd mutrele, domnul Mitu oferă țigări și zâmbete și glume proaspete, n-ai cum să nu le primești. Apar și doamna
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
ca o lumină de aur, orbitoare, înfricoșătoare și în același timp mângâietoare ca o sărutare de mamă... Din strălucirea dumnezeiască însă se limpezea o privire vie, infinit de blândă și de măreață, care parcă pătrundea în toate adâncurile și ascunzișurile... Arătarea aceasta a durat numai o clipă și a fost atât de nemărginit de dulce, că inima lui Apostol și-a oprit bătăile, iar ochii i s-au umplut de o lucire stranie, bolnavă. Totuși, sufletul îi era atât de plin
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Dar apoi peste ele se înălță, ca un steag biruitor, dorința de-a cunoaște, de-a găsi răspunsuri precise la toate întrebările tulburătoare... Ca "abiturient" a petrecut vacanța în consfătuiri cu mamă-sa și cu protopopul Groza care, amintindu-și arătarea cerească de odinioară, doreau să-l îndrepte spre cariera preoțească. Apostol însă nici nu voia să audă de teologie. Acuma era aproape de douăzeci de ani, înăltuț, foarte zvelt, cu o frunte albă foarte frământată, cu părul castaniu lung și dat
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Lumina albă chiar atunci răsări iarăși în văzduh, mai aproape, mai limpede, urmărită îndată de bubuituri mai furioase. ― Lumina! suspină Bologa. Ispitește, mereu ispitește lumina!... Parcă toate tunurile din lume n-ar mai fi în stare s-o înăbușe... Dar arătarea albă se topi iarăși, și întunericul îi strânse iar în brațe, ca niște clește reci. Numai în sufletele lor buimăcite mai stăruiau scântei multicolore, mângâietoare... O luară pe ulicioară. Noroiul era mai cleios. Bologa simțea cum îi tremură genunchii. I
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
Din altă odaie se auzi glasul doamnei Bologa, și apoi cheia se învîrti de două ori în broască, pe dinăuntru. Mâna lui Apostol apăsă clanța, și lumina tremurată îl izbi drept în față. Servitoarea țipă ca și când ar fi văzut o arătare: ― Tulai, doamnă, tulai și vai de mine, c-a venit domnișorul!... Apostol intră vesel, iar Petre închise ușa. În pragul odăii din fund apăru doamna Bologa, în capul gol, cu fața albă ca hârtia, uitîndu-se parcă n-ar fi îndrăznit
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
se-ncrețește și-și întunec-al ei vis - Nimfe albe ca zăpada scutur-ap-albastră, caldă, Se împroașcă-n joacă dulce, mlădiindu-se se scaldă, Scuturîndu-și părul negru, înnecîndu-se de râs. Și pe valuri luminoase oceanul lin le saltă, Orice undă lingușește arătarea lor cea naltă, Pe nisipul cald le-aruncă marea-n jocu-i luminos; Oceanicele corpuri, ca statue de ninsoare, Strălucesc în părul negru, ce și-l uscă ele-n soare Pe-a lor perini nisipoase lenevite lănguros. Apoi fug să-mpopuleze verdea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în suflarea unui om, Mare, că-i purtat pe umeri de adânci și mândre vremuri Căci gândiri, cari ieșise dintr-a lumii lung cutremur, El le poart-unite-n frunte și le scrie pe stindard; Când în lumea subjugată pentru drepturi ridic-arma, Arătarea-i salutată de popoare... regi se sfarmă Și a gloriei mândre stele într-a lumei noapte ard. Și de-aceea a lui flamuri le-nsoțesc cu-nsuflețire. El îi duce la învingeri, el îi duce la peire. Cine moare - moare-n
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ascultă cu iubire cucoșeasca serenadă. Ah! amorul îi pătrunde prin ureche; -n van bătrâna O ciupește-n cap cu ciudă, vrea s-o ție de aripă; Ea se smulge și aleargă tremurândă într-o clipă, Printre gard privește dulce l-arătarea lui păgână. {EminescuOpIV 224} Iar bătrâna cruce-și face cu-a ei labă și gîndește: Tinereță, tinereță! și oftând intră-n poiată; Apărată de-ntuneric ipocrita cea șireată Pe un pui nevrîsnic încă alterată-l pricăjește. Unde este învățatul cu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
-nvățară ce i iubirea. Știe-atît că c-o privire Galișă poate să prindă pe pașaua ce-și alese. Ș-astfel ea făcând la planuri se-nvîrtește prin ogradă Și trezește-n bucuria-i, din gândire somnoroasă, 75Pe-un clapon, mâhnit călugăr, cu-arătare pântecoasă, Fără creasta de mândrie, fără glas și fără coadă. Și făcând un paa! angelic, îl întreabă de nu-i frate, De nu-i văr cu Don Juanul ce cânta de gard dincolo. Dar monahul cel sinistru zise tragic: - "O
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
a mea lipsă de patimi a lui Plato fenomene. "Cu privirea mea cea castă, de-nteres ne-nfluințată, "Văd în lume și în lucruri numai sâmburul ș-idea; "Prototipu-l văd în toate, și cu-a geniului scîntee "Văd cucoșul lui Mohamet cu-arătare luminată. {EminescuOpIV 225} În sublime revelații a misterului etern, 90"Mulțămesc vestalei groase ce-mi creă această soartă; "Dumnezei or s-ospăteze umbra mea când va fi moartă, "Închin viața-mi cugetărei, - un Pitagoras modern! ". El reintră în chilie, iar
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
păcate prin asceza cea obscură. Ea căta societatea părințelului Chirilă, A claponului lugubru cu humorul lui de bute; El iubește-n ea ideea frumuseței cei trecute, În matroana desflorită vede încă pe copilă. {EminescuOpIV 230} Ea vedea în înțeleptul cu-arătare reverendă Prototipul cucoșimei, pe-al cucoșilor cucoș, Când cu flori de-oratorie și cu ochi bisericoși, Adâncit platonizează în tiradă somnolentă. Astfel dar fini și dânsa drumul sorții pămîntene: Arde lumânarea vieții până la un căpițel. Și acum la bătrânețe, să
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Că-i visul unei umbre și umbra unui vis!... Bolnav în al meu suflet, cu inima bolnavă, Eu scormonesc în minte-mi a gândurilor lavă, Închin a mea viață la scârbă, și-ntristare Și-mi tîrîiu printre ani-mi nefastă arătare... Prea bun pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic 60Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic, Supus doar ca nealții la suferințe grele, Unind cu ele știrea nimicniciei mele. O, pârghie a lumii, ce torci al
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
grămadă Pe masă - prețul săptămînei tale. Și roșă ești ca mărul, de mândrie. Că mama-ți netezește fruntea albă. Ești dragă tatei și numiri o mie Îți dă Ciulei în cisme fără talpă. Fii binecuvîntată-n vecinicie, Tu, înger blond în arătare albă, Dar colo sus în colț de stradă, Aduc doi oameni parc-o ladă. O ladă nu-i - este o raclă, N-urmează nime - nici o faclă Și nici un preot - lângă templu Ei trec cu grabă făr-exemplu. Cine-a murit? - nu
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
exiști și tu. 62. BOLNAV ÎN AL MEU SUFLET... (cca 1876) Bolnav în al meu suflet, în inimă bolnav, Cu mintea depravată și geniul trândav, Închin a mea viață la scârbă și-ntristare Și-mi târâi printre anii-mi nefasta arătare, - Prea slab pentru-a fi mare, prea mândru spre-a fi mic - Viața-mi, cum o duce tot omul de nimic. Născut făr-de-a mea vină, trăind făr-mai s-o știu, Nu merg cum merg alți oameni, nu-mi pasă de-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
ochii îi fugeau mereu spre intrarea hanului. Seara, când îi rămânea privirea lipită de ușă, parcă îl zărea în întunericul de afară privind-o ca un diavol... Oftând, își freca ochii pentru a alunga vedenia... Într-una din seri, însă, arătarea din fața intrării nu a mai dispărut nici după ce și-a acoperit ochii o vreme, cu gând că îi tot o năzărire. Când și-a luat mâinile de la ochi, haiducul ședea cu adevărat - cât era de înalt și spătos - în ușă
Ce nu ştim despre Iaşi by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/549_a_868]
-
ei, de apărare cu animozitate asupra unor teorii și puncte, necrezute în fond de cei ce le susțin (d. es. drept, istorie, religiune ș. a. ), această minciună în aparență atât de frumoasă, în fond țesătura durerilor noastre, atât de strălucită în arătare, atât de cumplită în esența ei, va procura, ca fenomen, se-nțelege, căci nu mai implică voința și eșofare, multe ore de petrecere strănepoților noștri. Am putea zice că adevărul nici interesă măcar. Ce seacă și neplăcută ar fi o
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]