KorAP: Find »[drukola/base=arm & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...63 >

1,570 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

vrea; Nu voi regreta nici Rangul, și nici faima. În timp ce recita poemul, Mitsuhide începea să simtă patosul propriei sale situații și lacrimile începură să-i curgă pe obraji. Vasalii superiori începură și ei să plângă. Unii chiar își mușcau munecile armurilor sau cădeau cu fața la pământ. Un singur om nu lăcrima - veteranul Saito Toshimitsu. În scopul de a le lega lacrimile într-un jurământ al sângelui, Saito Toshimitsu interveni cu cuvintele: — Cred că Domnia Sa și-a deschis inima în fața noastră fiindcă ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Avea rolul de-i înștiința pe principalii comandanți că țara era deja în mâinile lor și de a-i face să-și înfierbânte sângele. Era jumătatea a doua din Ora Cocoșului. În umbra muntelui drumul se întunecase deja. Oamenii în armuri străbătură, într-un șir negru, satul Oji și, în sfârșit, ajunseră la colina Oinosaka. Cerul nopții era spuzit de stele, iar capitala, dedesubt, părea oglindirea lui. „CINCIZECI DE ANI SUB SOARE“ Razele roșiatice ale soarelui la apus cădeau în șanțul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în aceeași direcție. Evident, paznicii de la poarta din față erau deosebit de severi. Oamenii care intrau și ieșeau nu erau obișnuiți să vadă luciul războinic al lăncilor, al halebardelor și chiar din ochii ostașilor care făceau de gardă. Toți străjerii purtau armuri și, dacă cineva părea suspect, opreau persoana cu somații și răcnete. — Stați o clipă! Unde mergeți? îi întrebă gardianul pe cei doi negustori. Sunt Soshitsu din Hakata, răspunse curtenitor omul cel mai vârstnic. Când înclină capul, tânărul făcu același gest

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
noii zile. Nu se dăduse nici o comandă de odihnă, dar calul lui Mitsuhide se oprise, iar seniorul stătea în șa, profilându-se pe cerul înstelat. Observând că, pentru moment, n-avea de gând să pornească, generalii din jur, îmbrăcați în armuri scânteietoare - și lungile șiruri de oameni împlătoșați, steaguri și cai din urma lui - așteptau, neliniștiți, în întuneric. — Undeva într-acolo susură un izvor. Aud murmur de apă, pare-mi-se. — Acolo e! Apă! Bâjbâind prin bălăriile râpei de lângă drum, unul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
al luncii. Ochii pătrunzători ai generalilor se întoarseră în direcția lui Genemon. Erau acolo Saito Toshimitsu, cu părul său alb ca promoroaca și Mitsuharu, a cărui față tragică semăna acum cu o mască. Împreună cu acești doi oameni, numeroșii membri în armuri ai statului major îl înconjurară pe Mitsuhide ca un zid de protecție. — Gengo, spuse Mitsuhide, în curând se va lumina de ziuă. Ia o companie și traversează primul râul. Pe drum, taie pe oricine care ar putea fugi printre rândurile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ușile de lemn, iar oțelul lucitor al vârfurilor lor ascuțite exprima limpede pentru cei din casă declarația de război. De la miazăzi de Rokkaku, de la miazănoapte de Nishikikoji, de la apus de Aburakoji, cele patru laturi ale Templului Honno erau învăluite în armurile clanului Akechi și strigătele de luptă ale războinicilor. Zidurile cu acoperișuri de țigle se vedeau ușor, dar, apărate de șanțul adânc, nu erau prea simplu de escaladat. Pădurea de lănci, steaguri, puști și halebarde nu făcea decât să se unduiască

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și halebarde nu făcea decât să se unduiască înainte și-napoi. Unii dintre oameni săriră în pripă la baza zidului cu acoperiș; alții nu putură ajunge atât de departe. Mulți dintre cei care încercaseră căzură pe fundul șanțului. Și, din cauza armurilor grele, cei căzuți se scufundară până la mijloc în apa noroioasă, cu miros viciat, de culoarea cernelei. Chiar dacă puteau să se ridice și să strige, tovarășii lor de deasupra nu se uitau în jos nici un moment. În Nishikikoji, trupele clanului Akechi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
înfigându-se, neputincioase, în pământ. Multe altele alunecau deasupra solului sau ricoșau din zidurile îndepărtate. Dintre apărători, mulți oameni curajoși, pe ei doar cu îmbrăcămintea de culcare, pe jumătate goi sau chiar neînarmați, se luară la luptă cu inamicii în armuri. Paznicii care primiseră liber dormiseră adânc în arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
arșița nopții de vară. Acum, poate rușinați să intre cu întârziere în luptă, alergau să-i oprească pe războinicii clanului Akechi - fie și doar puțin - fără nimic altceva decât ferocitatea trupurilor și propriile lor eforturi disperate. Dar talazurile furtunoase de armuri nu puteau fi oprite și năvăleau pe sub streșinile templului. Repezindu-se înapoi în camera lui, Nobunaga îmbrăcase o pereche de pantaloni peste o cămașă de mătase albă și-și strângea șireturile, scrâșnind din dinți. — Un arc! Dați-mi un arc

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
omul care avea să conducă națiunea. Dar și săgețile pe care i le adusese Ano se terminară repede. Ici și colo, în grădina templului, zăceau dușmani doborâți de săgețile lui Nobunaga. Dar, înfruntându-i arcul, un număr de soldați în armuri se repeziră cu urlete disperate până sub balustradă, după care începură, în sfârșit, să se cațăre pe coridorul podit. — Te vedem, Senior Nobunaga! Nu ne mai poți scăpa! Predă-ți capul ca un bărbat! Inamicii erau îndesați ca ciorile pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
zi ca oricare alta a războiului civil. — Cum?! Clanul Akechi? Uluirea lui Nagato nu dură decât un moment. — Fir-ar să fie! Sări afară din conac, aproape fără altceva decât hainele de pe el. De cum văzu mulțimile compacte de oameni în armuri, călări, înarmați până-n dinți cu săbii și lănci, în ceața întunecoasă dinaintea zorilor, revenise grăbit în casă, îmbrăcase armura și pusese mâna pe sabie. Cu o trupă de numai treizeci-patruzeci de oameni, se grăbi să lupte alături de Nobunaga. Diversele unități

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
sau, mai bine zis, să se întreacă în a-l găsi. Curând se despărțiră, croindu-și drum prin fum. Focul prea să se fi răspândit până sub acoperiș și interiorul templului trosnea. Chiar și părțile din piele și metal ale armurilor frigeau la atingere. Într-o clipă, singurele forme omenești care se mai vedeau nu mai fură decât fie cadavre, fie războinicii din clanul Akechi, și până și câțiva dintre aceștia fugiră afară, în timp ce flăcările se târau de-a lungul acoperișurilor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
când, soarele răzbătea printre nori, cu o strălucire intensă care era de ajuns cât să facă pe cineva să ardă de febră. Ce căldură, Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de vânt. Evident, amândoi erau echipați complet în armuri. Chiar dacă armurile moderne deveniseră mai ușoare și mai flexibile, nu încăpea nici o îndoială că, pe sub pieptare, sudoarea le curgea șiroaie. Sebei își deschise evantaiul, începând să-și facă vânt. Apoi, pentru a arăta că nu-i erau inferiori în grad

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
răzbătea printre nori, cu o strălucire intensă care era de ajuns cât să facă pe cineva să ardă de febră. Ce căldură, Sebei, comentă Ukon. — Da, și nu bate pic de vânt. Evident, amândoi erau echipați complet în armuri. Chiar dacă armurile moderne deveniseră mai ușoare și mai flexibile, nu încăpea nici o îndoială că, pe sub pieptare, sudoarea le curgea șiroaie. Sebei își deschise evantaiul, începând să-și facă vânt. Apoi, pentru a arăta că nu-i erau inferiori în grad lui Hideyoshi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pe la Ora Berbecului, când Hideyoshi își spori armata cu forțele lui Nobutaka și ale lui Niwa Nagahide, pornind spre tabăra centrală. Apa ploii de dimineață se uscase sub soarele fierbinte, oamenii și caii erau plini de sudoare și praf, iar armurile și blazoanele colorate se albiseră complet. Singurul a cărui strălucire mai răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tigve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
răzbea prin arșița zilei era stindardul cu tigve aurii al lui Hideyoshi. Câtă vreme pe Tennozan încă se mai auziseră ecouri de împușcături, toate casele din sat păruseră goale. Dar, când forțele clanului Akechi se retraseră și noul val de armuri inundă străzile, în pragurile tuturor caselor apărură, dintr-o dată găleți cu apă, grămezi de pepeni și ibrice cu ceai de orz. În timp ce forțele lui Hideyoshi se îmbulzeau pe ulițe, prin mulțimea sătenilor apăreau chiar și femei, cu urări de bine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
câteva zile de ploaie, însă, curentul era puternic. În timp ce corpul de trăgători al clanului Akechi apărea prin stufărișul de pe malul din miazănoapte și trăgea în rândurile forțelor lui Hideyoshi care stăteau pe malul de la miazăzi, câteva grupe de oameni în armuri - soldații batalionului de lăncieri, aleși pe sprânceană, din armata clanului Akechi - năvăliră spre țărmul celălalt, stârnind jerbe de apă. — Trimiteți compania de lăncieri! strigă un ofițer al unității lui Takayama, sărind pe mal. Întrucât râul era atât de îngust, pușcașii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
răspundea cu o grindină de gloanțe. În momentul când o comandă a lui Dengo sfâșie văzduhul, arcașii se dispersară, înlocuiți de pușcași. Fără a aștepta o clipă ca fumul prafului de pușcă să se risipească, în fața inamicului apărură războinici în armuri, cu lănci de fier, începând să-și croiască drum. Dengo și luptătorii săi de elită decimau unitatea lui Hachiya. Luând locul camarazilor lor, soldații comandați de Nobutaka reluară atacul și loviră forțele clanului Akechi. Dengo, însă, îi înfrânse și pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Era destul de înduioșător să-l vezi comportându-se cu o asemenea grijă filială, în toiul unui marș. Katsuie avea pielea acoperită cu un fel de eczemă. Și nu era singurul care suferea în vara aceea. Mulți dintre soldații care purtau armuri de piele și metal aveau o afecțiune a pielii, un fel de iritație cauzată de armură, dar, în cazul lui Katsuie, aceasta era deosebit de gravă. Își spuse că slăbiciunea sa din acea vară era rezultatul faptului că petrecuse cea mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
era un războinic bătrân de șaptezeci și cinci de ani, dar nu putea fi ușor înfrânt nici chiar de oameni mai tineri, iar Hideyoshi observă că venise echipat deja cu armura. — Ei, nu e o problemă în care să fie nevoie de armuri. Aș dori să faci ceva de dimineață. Vreau să rămâi pe loc. — Dimineață? La castel, adică? — Întocmai. Ai înțeles bine, lucru firesc după toți anii tăi de serviciu. Vreau să te duci la castel cu un mesaj spunând că m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
amăgiți crezând că, deocamdată, n-avea să mai înceapă nici un război. — Însuși Seniorul Hideyoshi călărește în frunte. Au venit forțele lui Tsutsui, precum și armata Seniorului Niwa. Dar vocile de pe marginea drumului erau nedumerite cu privire la destinația acelei expediții. Coloana șerpuitoare de armuri și coifuri trecu foarte rapid prin Keage și se uni cu efectivele care așteptau la Yabase. Corăbiile de război încărcate cu trupe începură să despice valurile albe în formație strânsă, îndreptându-se spre nord-est, pe când armata pornită pe uscat își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și, în același timp, să prevină orice mișcare din partea fortărețelor inamice. Din forțele principale ale armatei de diversiune, doar unitatea de trei mii de oameni a lui Shibata Katsumasa ajunse la sud-est de panta din Iiura, își ascunse steagurile și armurile și observă, pe furiș, mișcările inamicului dinspre Shizugatake. Maeda Inuchiyo fusese însărcinat cu paza unei linii care se întindea din Shiotsu, până la Muntele Dangi și Muntele Shinmei. Shibata Katsuie porni din tabăra principală de la Muntele Nakao cu o armată de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ar fi putut face pe oameni să creadă că, în curând, avea să se crape de ziuă. Dar abia puteau vedea cozile cailor din fața lor, iar cărarea prin iarba câmpiei era încă întunecată. În timp ce ceața se învolbura în jurul steagurilor, al armurilor și lăncilor, toți oamenii păreau că ar fi mers prin apă. Erau apăsați de gânduri care le crispau piepturile. Pâcla rece li se aduna pe sprâncene și pe firele de păr din nări. Dinspre malul lacului se auzeau plescăituri, râsete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
luară la bătaie pentru a nu scăpa ocazia de a tăia capetele grăjdarilor. Ridicându-și săbiile însângerate cât mai sus în cerul dimineții, aduseră jertfă viața prizonierilor și țipară către demoni. Întreaga armată răspunse cu strigăte războinice. Talazuri învolburate de armuri se zguduiau și tremurau prin ceața dimineții, fiecare om întrecându-se să fie primul. Cai transpirați se frecau unii de alții, luptând să ajungă în frunte, iar companiile de lăncieri năvăleau înainte unele după altele, în învălmășeala lucirilor de lănci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
scrum și din toți soldații nu mai rămăseseră decât leșuri părăsite printre smocurile de iarbă. Sforăiturile sonore ale comandantului suprem, Genba, răzbăteau bucuroase prin pânza cortului. Deodată, undeva, se opriră cinci sau șase cai și un grup de oameni cu armuri și coifuri alergară în direcția cartierului general de campanie. Membrii statului major, care dormeau așezați în jurul lui Genba, se deșteptară repede și priviră afară. — Ce e? răcniunul. — Au venit Matsumura Tomojura, Kobayashi Zusho și celelalte iscoade. — Să intre. Omul care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]