2,842,792 matches
-
deosebit simț al nuanțelor, umorului și al referințelor, Andrei Pleșu este unul dintre foarte puținii intelectuali de la noi care, realmente, fascinează. Citindu-l, te trezești că îl urmezi ca la galerie: cu ovații. Andrei Pleșu convertește la morală. Cu cât articolul e mai substanțial, obligându-te la o lectură meditativă, aproape homeopatică, aș zice, cu atât entuziasmează și creează o mai rapidă și mai de lungă durată adeziune. Mai mult, precum Gabriel Liiceanu, resursele lui literare sunt încă nebănuite: un excelent
Apel la decența pubilcă by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12693_a_14018]
-
eu le știu mai bine decât tine, losere" (autoshow.ro); "Loserilor! vă punem noi cu botul pe labe. cu tot cu arbitru și poliție !" (fcsteaua.ro). Dintre ciudățeniile lingvistice ale folosirii actuale a cuvîntului loser, merită să fie menționate folosirea aberantă cu articol feminin - "Shakira este o loser pe lângă Britney" (fanclub.ro), sau prezența în aceeași frază a pluralului englezesc și a celui românesc adaptat: "losers am fost, loseri rămânem" fanclub.ro). Loser apare în contexte de veritabil limbaj mixt, care amestecă fără
Șmecheri și luzări by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12700_a_14025]
-
mult decât un număr de revistă sau de ziar. Operația aceasta de resuscitare nu reușește însă totdeauna, ba chiar reușește destul de rar. De regulă, culese în cărți, foiletoanele pălesc, legate prea strâns, cum s-au aflat, de anumite oportunități consumate. Articole care au făcut vâlvă la publicarea în presă, căzând atunci pe cine știe ce subiect fierbinte, adunate în cărți se aplatizează, nu mai spun cititorului mare lucru. Cărțile însele în care sunt strânse ne apar ofilite, datate. Ca excepții, există totuși culegeri
Foiletonul de sâmbătă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12660_a_13985]
-
să le folosească: "Uimitoare și, în cele din urmă, pasionantă lectura cronicii anilor 1996-2003, cu file de jurnal indirect și cu accente pe un impresionant număr de motive, de teme, de cărți și bineînțeles de oameni, semnată de C. Stănescu (...) articolele din ŤAdevărulť se convertesc în istoria unor evenimente, în dramatica unor fapte, în evocarea unor personalități și în amara sau ironica privire a unui memorialist care refuză proiectarea propriei biografii". Am avut și eu sentimentul, citind cartea masivă a lui
Foiletonul de sâmbătă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12660_a_13985]
-
a unui memorialist care refuză proiectarea propriei biografii". Am avut și eu sentimentul, citind cartea masivă a lui C. Stănescu (556 p.), că parcurg cronica unei epoci, surprinsă în personaje, evenimente, polemici, opere, o cronică pe care criticul, scriindu-și articolele săptămânale, probabil că nu a premeditat-o. Scrisul foiletonistic decupează numai secvența. Dincolo însă de ce a urmărit autorul în plan imediat, articolele sale, astfel cum le-a grupat în volum, ni se impun ca expresii ale unei viziuni armonizate. Nu
Foiletonul de sâmbătă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12660_a_13985]
-
că parcurg cronica unei epoci, surprinsă în personaje, evenimente, polemici, opere, o cronică pe care criticul, scriindu-și articolele săptămânale, probabil că nu a premeditat-o. Scrisul foiletonistic decupează numai secvența. Dincolo însă de ce a urmărit autorul în plan imediat, articolele sale, astfel cum le-a grupat în volum, ni se impun ca expresii ale unei viziuni armonizate. Nu-l voi urma pe autor în îndemnul pe care ni-l face, în "Argument", de a-i considera textele simple "exerciții jurnalistice
Foiletonul de sâmbătă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12660_a_13985]
-
Spunând că textele sale sunt numai "exerciții" ne trimite cu gândul la felul cum își prezintă produsele alți confrați, umflându-se în pene pentru orice scot la iveală, numai scrieri fundamentale, opere de referință. Sigur că nu sunt doar exerciții articolele de acum ale lui C. Stănescu, ci texte care-l exprimă deplin pe experimentatul critic, urmăritor de aproape, de peste patru decenii, al evoluțiilor (și seismelor) din spațiul nostru literar, cititor împătimit și extrem de atent al tuturor revistelor, ținute și azi
Foiletonul de sâmbătă by Gabriel Dimisianu () [Corola-journal/Journalistic/12660_a_13985]
-
Mioara Avram cunoștea la fel de bine limba veche (teza ei de doctorat, Evoluția subordonării circumstanțiale cu elemente conjuncționale în limba română, a rămas un studiu de referință, mereu citat), variantele regionale și mai ales registrele stilistice, normele și abaterile limbii actuale. Articolele sale (doar o mică parte cuprinse în volumul Probleme ale exprimării corecte, 1987) surprind mereu ceva interesant în dinamica limbii române, fixează și etichetează cu precizie o situație, o tendință, o caracteristică. Avea cu adevărat mulțumirea de a construi în
In memoriam Mioara Avram by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12677_a_14002]
-
sfințenie nemaipomenită. R.: Este adevărat că rivalele ei cele mai puternice erau Regina Maria, Anna de Noailles și Elena Văcărescu, mai ales în domeniul literaturii, dar și ca influență politică? M.D.: Da, pentru că mi-aduc aminte că a fost un articol de-al Marthei nu prea favorabil la adresa reginei, probabil că a fost între ele ceva. Deși și regina era scriitoare, a scris Povestea vieții ei. Am citit două cărți de ea, Regina cea rea, care era foarte frumos ilustrată chiar
Despre Martha Bibescu și "Escadrila Albă by Georgiana Leancă () [Corola-journal/Journalistic/12663_a_13988]
-
redacțional și cel administrativ. În Occident, în lumea presei normale, nu e treaba redactorului-șef cum se obține reclama și nici cum se distribuie gazeta. Treaba lui e să facă bine lucrul la care se pricepe: să organizeze paginile cu articole, să acopere cu informații precise realitatea, să atragă colaboratori de calitate. Mulți dintre cei care conduc marile ziare nu sunt (mai ales în lumea anglo-saxonă) neapărat oameni care scriu. Ci oameni care asigură condițiile pentru scris. La noi, orice băiețică
Etica schiziodă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12712_a_14037]
-
de speranță în România? Că talentații editorialiști care țin predici grele de învățăminte etice nu sunt decât niște farsori? Că am greșit firma? Că îmi imaginam că deschid un ziar, dar am dat peste buletinul informativ al unui bordel? Că articolul din chenar, frumos scris, din pagina întâi, e doar biletul de intrare în casa de toleranță? Și că editorialiștii nu sunt decât peștii cinici a căror singură obsesie e să-și vadă curvele din subordine producând peste plan? Spuneți-mi
Etica schiziodă by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/12712_a_14037]
-
clar regulile de formare a genitiv-dativului unor nume de persoana feminine: cele cu finală -a, se spune, au o flexiune asemănătoare cu cea a numelor comune (Maria " Mariei, că familia - familiei), în vreme ce numele cu terminații atipice (diferite de a) primesc articolul lui antepus, după modelul numelor masculine (e corect să spunem "lui Mimi", exact ca "lui Dan"). Și totuși, observăm că în stilul cult actual se manifestă (sporadic) o anume tendința de evitare a articolului masculin lui în flexiunea femininelor. Într-
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
terminații atipice (diferite de a) primesc articolul lui antepus, după modelul numelor masculine (e corect să spunem "lui Mimi", exact ca "lui Dan"). Și totuși, observăm că în stilul cult actual se manifestă (sporadic) o anume tendința de evitare a articolului masculin lui în flexiunea femininelor. Într-un titlu recent găsim, de pildă: "Umbră Iris-ei Murdoch..." (Observator cultural, 207, 2004, 11). Prin simpla raportare la recomandările gramaticilor, forma Iris-ei ar părea un caz de hipercorectitudine; e însă mai curînd o marcă
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
flexiunii numelor proprii este plin de surprize. În Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, a lui Micu și Șincai, la 1780, e descrisă starea de lucruri arhaica (și "rațională", pentru că prezintă construcții similare la masculin și la feminin) în care același articol - ei - poate fi postpus și antepus numelor feminine (indiferent de terminație): Marie-ei, dar și ei Mărie. Și mai surprinzător " dar în cu totul altă direcție - e Timotei Cipariu: dovedind că latinismul era de fapt foarte atent la limba vorbită (mai
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
genitiv-dativul numelor de persoana ca fiind construit la masculin cu lu (lu Petru), iar la feminin cu la (la Maria) sau, popular, cu lui (lui Maria). În secolul al XX-lea, gramaticile nu mai omit referirea la femininele atipice; antepunerea articolului lui e însă destul de rău văzută. Într-o gramatică școlară din 1943 (C. Loghin) se spune: S-a înrădăcinat abuzul că lui să se pună și înaintea altor cuvinte că: lui tata, lui mama, lui popa etc., ba chiar și
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
adaugă alte categorii umane: formele menționate caracterizează "vorbirea oamenilor semiculți" (...), "în special pe a femeilor, aproape indiferent de cultură". În fine, Mioara Avram, în Gramatică pentru toți (ed. a II-a, 1997) exprimă sentimentul lingvistic actual, afirmînd că "variantele cu articol enclitic par nefirești: Zizi-ei". Cele citate sînt numai cîteva dintre modificările descrierilor și normelor din gramatici; la acestea merită însă adăugate și preferințele scriitorilor. Cu siguranta finalele atipice nu sînt la fel de ușor de adaptat flexiunii comune: accepta mai usor desinențe
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
preferata de cei mai multi " Zoei " (de la Călinescu " "iubirile Zoei", în Domină bonă, la V. Fanache, în Caragiale " "mărturisindu-i Zoei"). Prozatorii din prima jumătate a secolului al XX-lea au preferințe diferite: în Maitreyi, Mircea Eliade recurge constant la genitiv-dativul cu articol postpus " Maitreyei sau Maitreyiei (diferența depinde de ediție); această formă reprezintă de altfel chiar ultimul cuvînt al românului, fixîndu-se astfel mai bine în memoria cititorului: "aș vrea să privesc ochii Maitreyiei". O variantă culta din aceeași perioadă, mai apropiată de
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
reprezentanți ai spiritului românesc. îi cita pe Filimon și pe Eminescu, apoi pe Arghezi. Admirația nețărmurită pe care tînărul Fundoianu o arăta talentului lui Arghezi e de nezdruncinat. Dar nu e singurul scriitor român apreciat de fugacele critic. Din numeroasele articole publicate în presă se pot desprinde și alte figuri de autori prețuiți pentru culoarea locală a scrisului lor. Creangă, de pildă. De altfel, după Imagini și cărți din Franța Fundoianu proiecta publicarea unui volum de Imagini și cărți românești. Putem
B. Fundoianu și literatura română by Constantin Pricop () [Corola-journal/Journalistic/12702_a_14027]
-
lua de la început, pe o altă direcție. Și tendința lui Fundoianu de a urmări problemele culturii române în datele lor fundamentale îl apropie de criticismul faimosului predecesor. Comentînd cartea lui Ibrăileanu Spiritul critic în cultura românească, de pildă, în două articole din "Sburătorul literar" Fundoianu își pune problema criticii românești. Pînă la Maiorescu am avut o critică culturală pentru că "critica culturală a trebuit să împotrivească ceva culturei europene revărsate fără măsură în principate: le-a opus imitației literare fără limită un
B. Fundoianu și literatura română by Constantin Pricop () [Corola-journal/Journalistic/12702_a_14027]
-
să aibă deocamdată numai o valoare de model de limbă - cum critica română (și cea culturală și cea literară) nu a avut altă valoare decît de acțiune, o valoare națională, pragmatistă - niciodată una estetică, deci europeană." A doua parte a articolului începe cu "ideea că nu putem avea nici astăzi, cum nu puteam la 1840 să avem o critică estetică. Critica culturală nu e numai singura posibilă, e singura necesară." Constatarea este prilej de precizare a propriei poziții în contextul criticii
B. Fundoianu și literatura română by Constantin Pricop () [Corola-journal/Journalistic/12702_a_14027]
-
simpli "consumatori ai culturii europene", nu ne vom putea crea o identitate europeană distinctă - idee pe care o întîlnim la mulți analiști ai fenomenului românesc din prima parte a secolului al XX-lea - începînd cu Iorga și terminînd cu Cioran. Articolul, publicat în același an cu Imagini și cărți din Franța, se încheie cu o speranță. "Să nădăjduim că va sosi vremea cînd vom putea duce în Europa aportul nostru personal. Și Bielinski, și Tchaadaef credeau acum un secol că Rusia
B. Fundoianu și literatura română by Constantin Pricop () [Corola-journal/Journalistic/12702_a_14027]
-
Emil Botta și Eugen Jebeleanu la Nichita Stănescu, de la N. Filimon, Caragiale și Mihail Sebastian la Alexandru Ivasiuc, de la Eugen Lovinescu și Tudor Vianu la Șerban Cioculescu și Ov. S. Crohmălniceanu) au fost trecuți la index, cu tot alaiul de articole foiletoniste, pagini de dicționar și fragmente de studii, de referință sau nu, care apăruseră până atunci despre ei. Studenții sau cercetătorii în căutarea unei biografii (nu neapărat) minimale deschideau sertarul la inițiala autorului, cereau "Camil Petrescu interpretat de..." și aveau
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
caracter orientativ: trimiterile la titlurile de referință permiteau, ulterior, consultarea lucrărilor serioase, pe care nici o bibliotecă virtuală, la această oră, nu le înglobează. Fără aceste ghiduri ale Bibliotecii Babel, lumea literară e un adevărat haos. A căuta, de pildă, toate articolele de și despre Constantin Fântâneru din perioada interbelică poate să-i ia unui doctorand șase luni. Dacă în loc de Fântâneru e G. Călinescu, și perioada se întinde până în prezent, vorbim deja de ani buni. O antologie comentată care conține o "addenda
Adulație în cerc restrâns by Cătălin Sturza () [Corola-journal/Journalistic/12716_a_14041]
-
proză fantastică (Valea Cerului Senin, Athena, 1997), iar în 2001 a publicat un foarte bun eseu de teorie a literaturii SF, carte editată îngrozitor și rămasă total necunoscută. Ulterior, tânărul scriitor, timișorean de origine, a mai scris două cărți de articole și eseuri: Adio, adio, patria mea, cu î din i cu â din a (Polirom, 2003) și Românii e deștepți (Polirom, 2004), ambele foarte bine primite de critică. Romanul lui, editat de Polirom în colecția celor șapte, pare la prima
Odiseea Fantasy 2004 by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/12730_a_14055]
-
un sinonim expresiv al lui furt: inventivitatea familiar-argotică funcționează prin înlocuiri semantice sau prin substituții, reduceri ori adaosuri formale (de sufixe, terminații), producînd lungi serii de echivalențe. Termenul apare în mesaje personale din Internet, în comentarii sportive, dar și în articole de publicistică politică: "a fost furăciune pe față" (euroechipe. 123start.ro); "să fi mirosit Guvernul că-i rost de o Ťfurăciuneť?" (arhiva monitorulcluj.ro, 2002.07.24); "noi românii suntem obișnuiți cu furăciunile, așa că o furăciune mică în plus nu
„Furăciune” by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12758_a_14083]