2,159 matches
-
misterios, maiestru în arta magiei albe. Robert îi povesti iubirea sa. Daniel îngrijorat de starea în care se afla amicul său, întrebă: -Dorești să te leg de ea, ca să-ți cunoști clar soarta, să-ți citesc norocul, scoțându-te din arzătoarea vâltoare? -Ași vrea acum să fie aici, ca viața să nu-mi mai fie elegie. -De vrei așa tu prieten drag, urmează-mă-n tăcere. Să mergem întins spre casa mea, să-ți dau iubirea ca avere. Ajunși în fața casei
Infern in paradis by Gabriel Cristian () [Corola-publishinghouse/Science/1178_a_2136]
-
se spunea, nu mai atinsese vreodată un nivel al libertății atât de înalt. De fapt, era imposibil să scapi. Pe umărul comandantului era fixat un dispozitiv care putea fi activat de orice Stație de Control și care declanșa o durere arzătoare ca intensitate ce creștea treptat Dispozitivul era selectiv. Fiecare persoană din cercul autorităților avea propriul ei cod, înregistrat la Centrul de Control. Exista un cod special pentru David Marin și exista un cod și pentru Wade Trask. Cunoscută de puțină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
CHIAR DE ELE ÎNSELE. POȚI AMINTI? O ÎNTREBĂ YISCHA AMENINȚĂTOR PE FEMEIE, ÎNTORCÂNDU-SE SPRE EA. \ OCEANUL, RĂSPUNSE EA TREMURÂND, CU O VOCE TRISTĂ. MÂLUL DE PE FUND. STÂNCILE DIN ADÂNCURI. PLAJELE FIERBINȚI ȘI IMPOSIBILITATEA DE A TE ASCUNDE DE SOARELE ARZĂTOR. \ RĂSPUNSURILE VĂ SATISFAC? ÎL ÎNTREBĂ YISCHA POLITICOS, ÎNTORCÂNDU-SE SPRE MARIN. ACESTA SE HOTĂRÎ BRUSC. Am nevoie de voi amândoi pentru un experiment, spuse el. \ Periculos? NU VEȚI SUFERI NICI O PAGUBĂ FIZICĂ. PĂREA CĂ DOAR ASTA AVEA IMPORTANȚĂ. \ RECOMPENSĂ? \ DOUĂ SUTE
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
simțit ură și frică și... dragoste. Nu mai avu nevoie să încuie ușa. Ordinele sale, date mai înainte, fuseseră deja îndeplinite. RIDICĂ FEMEIA ÎN BRAȚE CU UȘURINȚĂ ȘI O DUSE ÎN DORMITOR. EA SE LIPI DE EL CU O PASIUNE ARZĂTOARE. ÎN ACEASTĂ CLIPĂ AVEA MULTĂ PUTERE. SE AGĂȚĂ DISPERATĂ DE EL, TRĂGÂNDU-L ÎN JOS. În lumina slabă a zorilor, stăteau culcați unul lângă altul, epuizați, dar fără să doarmă. Nu mă vei uita niciodată, nu-i așa? întrebă ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
al lui. Țipă de bucurie când îl văzu și alergă în brațele lui cu suplețea unui animal tânăr. CINIC, MARIN ÎI RĂSPUNSE LA SĂRUTĂRI, DAR SIMȚI CĂ TANDREȚEA DEMONSTRATĂ DE EA NU ERA ÎNTRU TOTUL PREFĂCUTĂ. FEMEIA AVEA O PASIUNE ARZĂTOARE ȘI NU SE ÎNDOIA CĂ VA FI NEVOIT SĂ O SATISFACĂ. În timp ce se dezbrăca, lui Marin îi veni ideea să folosească un gaz care să o hipnotizeze, dar o respinse repede. Gazul afecta grav femeile și era posibil ca efectul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85099_a_85886]
-
o îmbulzeală de nedescris. Vârstele, rasele, costumele, se pierdeau într-un puhoi pestriț semănat cu ochi și cu guri ce strigau, din care se iveau, ca niște lăncii, puzderie de lumânări, a căror flacără abia de se ghicea în lumina arzătoare a zilei. Dar când procesiunea ajunse aproape și când mulțimea, îmbulzindu-se sub balcon, păru că începe să urce pe' ziduri, d'Arrast își dădu seama că bucătarul lipsește. Sări de la locul lui și, fără să-și mai ceară iertare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
suavul chip rotund și roz, sub bucle tinere, perplexat, interzis, bruscat de glasul limpede și fierbinte pe care memoria îl regăsi cu spontană înseninare. Glasul rămăsese același, într-adevăr, nu se putu sustrage nici în următoarele săptămâni forței sale gingașe, arzătoare. Prefera să asculte fără a privi chipul. Din când în când, întâlnea zbaterea mâinilor osoase, rapid zigzag, flăcări care tăiau, ca niște lame lungi, aerul. Nerăbdarea sau poate nemulțumirea generală răbufnise printr-o altă voce, groasă și drastică, venind dintre
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
singur lațul pe gât, parcă ar fi încercat un guler neobișnuit. ― Trage scaunul! șopti iarăși plutonierul. Caporalul smulse năuc scăunelul de sub picioarele condamnatului. Brațul spânzurătorii pârâi, și trupul începu a se zvârcoli în căutarea unui sprijin. În ochi lucirea stranie, arzătoare, pâlpâia mai puternic, cu tremurări grăbite, din ce în ce mai albă... Bologa vedea bine cum bulbii ochilor se umflau și se învinețeau, și totuși privirea își păstra strălucirea însuflețită, parcă nici moartea n-ar fi în stare s-o întunece sau s-o
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
ce Dumnezeu... La urma urmelor, viața nu merge fără compromisuri, fără jertfe și... Deodată Apostol Bologa se opri în fața lui, cu obrajii albi, cu ochii stinși, încît căpitanul amuți. ― Orice... orice, numai asta nu se poate! izbucni dânsul cu o voce arzătoare. Asta ar fi o... o... o... Pereții de bârne ai adăpostului închegară sforțările lui de a găsi cuvântul într-un vuiet prelung, încît Klapka îl apucă de braț, vrând să-l facă să vorbească mai încet. Și Apostol, ca și cum ar
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
pomeni singur cu fata, Bologa roși mai rău ca adineaori Ilona. Își zicea că atât Petre cât și fata au înțeles gândurile lui și-i era rușine, parc-ar fi plănuit o crimă. În același timp însă simțea o trebuință arzătoare să-i spuie că i-e dragă și tot atunci își dădea seama că ar fi ridicol să facă declarații de amor unei țărăncuțe care nici nu l-ar înțelege, ba poate ar și râde de dânsul. Ilona părea și
Pădurea spânzuraților by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295612_a_296941]
-
la descompunere parcă. Devenisem deja o completare a lui, eram ceva din el, îl așteptam parcă în fiecare seară și el venea în vis și o parte din el se întregea în mine... Începusem să-l iubesc cu o pasiune arzătoare, primitivă parcă, cu spaima morții în suflet. Mi se părea că nimeni nu l-a iubit vreodată cum îl iubeam eu acum, că însăși moarta n-a înțeles vreodată cật îi e de drag și de necesar vieții ei...Altfel
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Yon, că eram ceva din el, care îl aștepta acolo, în așternut. Încercam să mă justific eului meu umilit și terfelit parcă de inteligența trează a flăcăului chipeș de altădată care era cật se poate de natural în dorința lui arzătoare de dragoste. Eu însă devenisem artificială, cerebrală, analizam fiecare gest, fiecare privire, ca și cum bărbatul acela s-ar fi aflat în fața unei fortărețe greu de cucerit. Îl invidiam pe Yon că putea trăi adevărat, îi simțeam pasiunea arzătoare, primitivă chiar, și
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
în dorința lui arzătoare de dragoste. Eu însă devenisem artificială, cerebrală, analizam fiecare gest, fiecare privire, ca și cum bărbatul acela s-ar fi aflat în fața unei fortărețe greu de cucerit. Îl invidiam pe Yon că putea trăi adevărat, îi simțeam pasiunea arzătoare, primitivă chiar, și dorința de a-mi acapara cu totul ființa. Acum mi se pare că niciodată nu l-am iubit mai mult decat în noaptea aceea interminabilă...Atunci am înteles cật îmi e de drag și cật e de
Yon by Luminita Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91711_a_92875]
-
Și-n pădurile umbroase cu-adîncimi necunoscute Și-n câmpii unde mii râuri s-argintesc plane ș-adînci. Pe acea poartă din munte iese zori în coruri dalbe, Ridicîndu-se în cerul dimineții dulci, rozalbe, Pe-acolo soarele-și mână car cu caii arzători, Pe-acolo noaptea răsare blonda lună argintoasă Și popoarele de stele iese-n roiuri luminoase Și pe cer se împrăștie ca de aur sfinte flori. Zeii Daciei acolo locuiau - poarta solară În a oamenilor lume scările de stânci coboară - Și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
zeii nordici stau în soare, O eternă auroră răcorește lumea lor; Iar în fruntea-acelei bolte pe un tron cu spata mare, Odin adâncit în gânduri vede-a luptei lungi grandoare Și coroana-i de-aur luce pe-a lui frunte arzător. Pletele-albe cad c-argintul pe-umere-n fir îmbrăcate. Lin își netezește barba și priviri întunecate Ochii lui cei mari albaștri spre luptași au îndreptat; Freia albă ca zăpada, sveltă, în albastră haină, Capul ei muiat în aurul pletelor, c-o dulce
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și urâtă, Tu, Christoase, -o ieroglifă stai cu fruntea amărâtă, Tu, Mario, stai tăcută, țeapănă, cu ochii reci! Era vremi acelea, Doamne, când gravura grosolană Ajuta numai al minții sbor de foc cutezător... Pe când mîna-ncă copilă pe-ochiul sânt și arzător Nu putea să-l înțeleagă, să-l imite în icoană. Însă sufletul cel vergin te gândea în nopți senine, Te vedea râzând prin lacrimi, cu zâmbirea ta de înger. Lângă tine-ngenunchiată, muma ta stetea-n uimire, Ridicând frumoasă, sântă, cătră
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
semene Cu al tău glas. Spune-ne cântecul ce-n nopți lunatice Adese îl cânți, Când luna tremură prin ceți apatice, Prin codri sfinți. SIRENA Vin-iubite! Conjura-voiu Cu-al meu braț al tău grumaz Și lipi-voiu a mea față De-arzătorul tău obraz. Vin-iubite, multe nume Mângâioase îți păstrez, Visul vieții mele este Tu ferice să te vezi. De ce-ntorci tu ochii-n lături De cuvântul meu gonit? Nici visezi cât poți în lume Tu să fii de fericit. Zi și
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
sein Gedanke Muma vântului e movibilitatea (neconstanța) Muma munților suflă vânt de primăvară Mumi mării îmflă vijelia prin turbidele valuri Muma ernei desghiață aripele crivățul[ui] din stâncile de ghiață Muma florilor respiră jelița plină de miros Muma pustiei Siroco arzător A pustiei mumă arsă cu-a [ei] suflet-sterp și sec Mări arzîndul vânt Siroco suge viața din palmieri. Luna d-aramă ce fuge prin nouri de fier - Luna regină ce vizitează palatele-i de fier. Nourii, insule de fier, de
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în albastru[l] ocean al aerului. De te-ar face Dumnezeu lună, noaptea înamorată de fața ta ar sta în eternitate pe pământ. {EminescuOpIV 461} Noaptea înamorată de luna appuindă se grăbește a o urma pe cea laltă hemisferă. Stelele, arzătoare gurițe de copile, a căror fețe diafane se pierd într-o aureolă de raze. Să ascult sburînde ginii Vocea oaselor uscate Și a umbrelor păcate Și a mea! și a mea! Vânt Gând Dee Fee Sbori prin bucle de femee
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
naivă curiozitate poveștile pe care ți le spune ea, să simți cu aceeași pietate mâna ei, să te simți protejat de o mână albă, frumoasă și fină, și să știi, să știi totdeuna că acel amor al ei e flacără arzătoare de care ea însăși te păzește pentru a nu te nenoroci. Și numai când ți-e frig, foarte frig, ea te apropie de sine, îți hrănește mintea cu povești, sufletul cu sărutări, până, căzut în niște friguri dulci și fără
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
Surori Dumnezeu și om Înger și demon Ideal și real Codru și salon Proletar și împărat 1873-1874 ca unda zvîcnindu-se cu greu 2255, 293 v martir încoronat 1876 gurile câte le-astup' acum pământul ochii roși de porumbiță {EminescuOpXV 1068} arzătorul mijloc al vremei, căci cei ce mor sunt martori muți*: Nemuritorii Preotul-rege. miște universul. 1883 același tic de moderațiue * Inedit. 1068 {EminescuOpXV 1069} {EminescuOpXV 1070} {EminescuOpXV 1071} {EminescuOpXV 1072} {EminescuOpXV 1073} Ofensiva de Crăciun a Porții Principii cu același rang
Opere 15 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295593_a_296922]
-
liniștit să-i descheie nasturii și printre două respirații ea șușotește, - Nebunule! Însa el nu se oprește iar ea îl lasă supusă să-i arunce hainele într-o învălmășeală perfectă. Nu mai ține cont de nimic; nerăbdarea și dorința veșnic arzătoare a bărbatului când întâlnește femeia, căreia nu îi convine de multe ori situația însă îl lasă înțelegătoare, în speranța că mai târziu el va aprecia acest lucru. Îi simte trupul subjugat, îi face tot ce poftește așa că devine blând și
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
Love. Stăpânul și părintele neamului află. Și atunci îi alungă mânios din peștera în care au trăit așa de bine. Oamenii ieșiră din peșteră și se împrăștiară pe pământ. Soarele era sus. Razele lui cădeau drept în jos și erau arzătoare. Ele arseră pielea oamenilor, a unora mai tare, a altora mai puțin. Arsura i-a făcut pe unii aproape negri, ca noi, pe alții negri de tot. Unii au asudat și s-au fiert: aceia s-au făcut roșii. Pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
din țarc după venirea atlanților. Îi țipă în ureche: - Nu te duce. Auta, nu te duce acolo: ai să mori! Dar Auta se smulse din mâinile vrăjitorului și porni în fugă spre locul arătat. Ieșind dintre arborii oazei în nisipul arzător, arșița îi izbi trupul negru, gol de la brâu în sus. Aici nu-și purta cămașa cu semnul Piscului Sfânt țesut pe piept. Se uită cu băgare de seamă împrejur. La câteva sute de pași zări într-adevăr ceva în nisip
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
scrisoarea și-i spuse cu glas ciudat: - Ia-o. Citește-o și tu. CAPITOLUL XV De două zile Auta își mâna măgărușul, înciudat că animalul nu putea să alerge ca o panteră. Sclavului nu-i era frică. Dimpotrivă, o dorință arzătoare îl îndemna să fie cât mai grăbit. Se gândea întruna numai la scrisoarea regelui și la îndemnul pe care i l-a dat Marele Preot în ultima clipă, înainte de plecare. Îl însoțeau câțiva soldați călări și ei pe același fel
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]