3,212 matches
-
clipă un Tomahawk care aproape că atingea pământul, plin cu negri, s-a năpustit dintr-o stradelă laterală și a trecut în viteză chiar prin fața noastră. Ne-am înclinat brusc și-am intrat în bordură sau într-o groapă din asfalt. Capul mi s-a înfipt în plafonul mașinii în mijlocul unui zgomot infernal ca de armă automată. Era exact ce-mi lipsea, zău așa. Și-așa capul, fața, spatele și inima mă dureau deja mai tot timpul, și în continuare mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
un puști lacom, care nu are altceva mai bun de făcut. Nu te-ai săturat de atâta băutură? — Da. Sunt sătul. M-am săturat de ea de ani de zile... Da, sunt. Douăzeci de minute mai târziu stăteam afară, pe asfaltul poros. Vizavi, în fața noastră, se desfășura șirul sclipitor de vitrine ca panglica unui film - Manhattan-ul și micile lui concerne: spălătoria Thai, o marochinărie, un magazin cu delicatese („Lonnie’s - Pentru Un Sandvici Mai Bun“ - „Fără microunde“ - „Ne pare rău. Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
-ndepărtat? Între ziduri Cum trec pe lângă case mari... cătând pe nu știu cine... O, toamnă-n foșnetul de somn s-adorm șoptind cu tine... Pe strada goală vântul deodată face-un salt, Tăcere e în ganguri și în ogrăzi de-asfalt. Cum totu-i glorios... cu niciodată pace... O, toamnă-n foșnet lung șoptește-mi cum se tace... O, nu-i nimic, nimic, a fost un vis înalt, Tăcere e în ganguri și în ogrăzi de-asfalt. Frig Sunt lângă un
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
și în ogrăzi de-asfalt. Cum totu-i glorios... cu niciodată pace... O, toamnă-n foșnet lung șoptește-mi cum se tace... O, nu-i nimic, nimic, a fost un vis înalt, Tăcere e în ganguri și în ogrăzi de-asfalt. Frig Sunt lângă un gard rupt, Și vântul bate cu frunze ude - Sunt mai urât, sunt supt, Frigul începe sticla s-o asude. Pe strada aplecată la vale E-o toamnă ca o poezie veche - Vântul împinge fusta femeilor în
Plumb. Cu voi. Scântei galbene. Stanțe burgheze by George Bacovia [Corola-publishinghouse/Imaginative/295560_a_296889]
-
nu-mi mai amintesc de unde am plecat cu ea, eram după un chef, am condus-o până la căminul lor de lângă Operă. Locuia încă la cămin. Abia în ultimul an de facultate s-a mutat în oraș. Plouase seara și, acum, asfaltul respira cu damful acela de oraș obosit, năclăit de mizerii. Am mers de la Universitate până la căminul ei. N-a vrut să intre. Mi-a spus să mergem și să mai stăm pe o bancă, în fața Operei. Și acolo a început
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
meșteșug zadarnic, dacă nu mai poți aduce viața în pagini, dacă până și propria ta viață îți pare, când scrii despre ea, când o descrii, un lucru străin, gol, sec, mai inutil joc decât acesta, al frunzelor zburătăcind, răscolite, pe asfaltul de la intrarea în Cișmigiu. Intrarea dinspre „Spicul“, dinspre fostul restaurant „Cișmigiu“, dinspre intersecție, dinspre fostul „Gambrinus“. Tot mai sus, pe Bulevard, dinspre un tot mai de demult fost. Am mai intrat o singură dată în, de-acum, fostul restaurant „Cișmigiu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de drepți. Am trecut pe lângă el și am pornit în lungul Bulevardului. Mergeam prin inima străzii, așa cum îmi plăcea să merg în nopțile pustii ale orașului. Aveam impresia că, măcar pentru clipele acelea, eram liber, stăpân pe mine și pe asfaltul de sub pașii mei. 28tc "28" Și tot aici, la intersecția de peste drum de „Gambrinus“, într-o după-amiază grea de iarnă, cu zăpezi mocirloase, cu îmbulzeala troleibuzelor înșirate pe tot lungul Bulevardului, cu obișnuitul tembelism al mulțimii într-o astfel de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
sau absolut Îi apăruse În față În chip de adidas Nike, Învelit Într-un ziar vechi, cu șireturi desfăcute și limba ruptă, care rânjea aruncat Într-un coș de gunoi la cerșetori, iar calea mântuirii se confunda cu centura de asfalt ce curgea dinspre Iași spre București, ieșind prin Păcurari și trecând prin Podu Iloaiei și Târgu Frumos, pe unde totuși pașii săi călcau arareori. Unul din aceste două adevăruri, ce exprimau În aparență același lucru, fiind totuși atât de diferite
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
totuși atât de diferite În esența lor, Îl transforma pe pictor În piatra kilometrică, tocmai pentru a putea reface drumul Îndărăt ce duce de la universul viu la cel cu desăvârșire mort. Piatra kilometrică, pentru a putea călca mai ușor pe asfalt, primise drept dar de la adevărul ultim, pentru efortul depus fiecare zi, o pereche de adidași Nike uzați de-atâta umblat mereu pe-același drum... Ca să poată păși mai ușor pe asfaltul spart, adidașii Își fixau casca de urechi, ascultând acordurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Piatra kilometrică, pentru a putea călca mai ușor pe asfalt, primise drept dar de la adevărul ultim, pentru efortul depus fiecare zi, o pereche de adidași Nike uzați de-atâta umblat mereu pe-același drum... Ca să poată păși mai ușor pe asfaltul spart, adidașii Își fixau casca de urechi, ascultând acordurile chitarei lui Jimi Hendrix. Pe calea mântuirii, pictorul Întâlnea suflete pierdute, ce-și arătau fără sfială goliciunea, Îndreptându-și după fiecare act de penitență, săvârșit dedesubtul unui tir sau În tufișurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Abstracțiunile cu fund și coapse alungite Îl Împingeau din spate. Noimann Însă nu se grăbea. Clătinându-se pe picioroange, cifrele așteptau alături, semănând acum cu niște păsări cu ciocuri mari, care ciuguleau chiștoace În bălțile umede ce se lățeau pe asfalt. O Întreagă carte de algebră se ținea de capul lui. Tot ce nu Învățase stomatologul Paul la timpul potrivit În școală Îi apărea acum În față, desigur, Într-o formă cât mai atrăgătoare... Cifrele intrau În combinații destul de abracadabrante, În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
aducea aminte lui Noimann de inginerul Satanovski, pe care stomatologul Îl Întâlnise de atâtea ori la Corso. Inginerul nu era Însă nici ciung, nu avea nici capul ras și nici nu se ocupa cu ginecologia. Domeniul său de acțiune era asfaltul. „O fi vreun frate sau vreun văr sau vreo rudă Îndepărtată... Vreo sosie... Par clădiți din același aluat”, Își spuse medicul. Noimann se gândi să se Împotrivească, dar curiozitatea Îl făcu să ia o atitudine indiferentă... În fond, ce avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
sau catran), făcând astfel aluzie la faptul că, atunci când inginerul descindea la Corso direct de pe șantier, hainele sale mai miroseau Încă a gudron. De fiecare dată când se așeza pe scaun, pictorul, privindu-l cruciș, Îl Întreba: „Câți kilometri de asfalt ați turnat azi pe șoselele patriei? Ați ajuns la kilometrul 69?”. Iar Satanovski, proaspăt ras și parfumat, răspundea invariabil: „Am turnat exact atâta asfalt cât să puteți străbate cu piciorul... Dacă doriți să ajungeți la kilometrul 69, vom turna asfalt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
fiecare dată când se așeza pe scaun, pictorul, privindu-l cruciș, Îl Întreba: „Câți kilometri de asfalt ați turnat azi pe șoselele patriei? Ați ajuns la kilometrul 69?”. Iar Satanovski, proaspăt ras și parfumat, răspundea invariabil: „Am turnat exact atâta asfalt cât să puteți străbate cu piciorul... Dacă doriți să ajungeți la kilometrul 69, vom turna asfalt și până acolo...”. Oricât de amabil Încercase să fie inginerul, nu reușea să-l clintească pe Bikinski din rigiditatea sa. Pictorul era ferm convins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
asfalt ați turnat azi pe șoselele patriei? Ați ajuns la kilometrul 69?”. Iar Satanovski, proaspăt ras și parfumat, răspundea invariabil: „Am turnat exact atâta asfalt cât să puteți străbate cu piciorul... Dacă doriți să ajungeți la kilometrul 69, vom turna asfalt și până acolo...”. Oricât de amabil Încercase să fie inginerul, nu reușea să-l clintească pe Bikinski din rigiditatea sa. Pictorul era ferm convins că În spatele bunăvoinței și a generozității afișate de inginer se ascund intenții dubioase. Un om cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
de nume nu putea fi curat. Poate că Într-adevăr inginerul achiziționa tablouri ca apoi să le dea foc. Sau afuma cărțile ca pe niște bucăți de slănină și le lăsa să se usuce În pod. Poate turna catran sau asfalt peste ele. Îndeletnicirea lui era, oricum, destul de dubioasă. Tălpile lui Bikinski străbăteau În lung și În lat domeniul său. Asfaltul pe care-l turna pe străzi se Întărea iarna și devenea moale vara, lipindu-se de tocuri. Un om care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
afuma cărțile ca pe niște bucăți de slănină și le lăsa să se usuce În pod. Poate turna catran sau asfalt peste ele. Îndeletnicirea lui era, oricum, destul de dubioasă. Tălpile lui Bikinski străbăteau În lung și În lat domeniul său. Asfaltul pe care-l turna pe străzi se Întărea iarna și devenea moale vara, lipindu-se de tocuri. Un om care Își petrece timp de opt ore zilnic inhalând miasmele catranului nu poate avea numai gânduri bune. În plus, pasiunea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cunoscute care, după ce-și intonau o parte din arie, se topeau, dispărând În neant. Nu cumva, se Întrebă stomatologul Paul, Satanovski Își băgase un pic nasul și În alcovul său?! Între patul lui, pe care ședea Lilith, și Împărăția asfaltului lui Satanovski exista un fir nevăzut. Cărțile de joc și cele de tarot aveau rolul de-a ține vie legătura Între cele două lumi... În privința muzicii, uneori schimba valsurile lui Strauss, care-l plictiseau, cu unul din marșurile lui Wagner
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Înarmată cu un tacâm și-o furculiță și că ar fi ales de pe „grătar” o bucățică de Satanovski bine rumenită, numai că, atunci când și-ar fi Înfipt dinții falși În ea, ar fi rămas În gură cu o bucată de asfalt. Mai exista și o altă variantă, În care toată demonstrația fusese făcută cu scopul de-a seduce nu o doamnă, ci un domn, care, cică i-ar fi picat cu tronc lui Satanovski, acesta având niște apucături nu tocmai ortodoxe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
cu nemiluita peste fața sa bolnavă. Noimann Îl simțea pe Satanovski stând nemișcat, În dreapta sa, cu umerii și coapsele lipite de lespedea de marmură. Un alt Satanovski plutea suspendat În Întuneric, Înconjurat de-o lumină fosforescentă. În jur mirosea a asfalt și a pucioasă. Satanovski de deasupra binecuvânta cu semnul crucii, făcut cu mâna stângă, Încrengătura de trupuri ce se mișca sub el. Aflată Între cei doi bărbați, Lily Fundyfer Începu să geamă din ce În ce mai tare. Corpul ei acoperit de vinișoare trandafirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
celulă, fiecare atom de mâzga adunată de-a lungul nopții ... Contemplându-și umbra prelungă pe care soarele răsărit undeva În spate o Întindea Înaintea lui, Noimann pășea, călcând agale, pe trotuar, cu pași moi, ce parcă nici nu simțeau atingerea asfaltului de pe care se ridicau aburi subțiri de ceață. Ziua Începea pe un ton vesel, optimist. Inhalând aerul În piept, medicul se bucura de viață. În sfârșit, scăpase de coșmaruri. Cohorta de costume rămăsese undeva În spatele său. Noimann Își Întoarse capul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
nici țipenie de om. Fericirea pe care o simțea Înăuntrul său se revărsa și În afara lui. Totul În jur respira prospețime. PÎnă și umbra ce se ondula În fața lui pe trotuar degaja lumină. Aburi ușori de ceață se ridicau din asfalt. Deasupra sa copacii foșneau din frunziș, cuprinși de o adiere blîndă. Viața merita trăită. Ce rost avea să te lași cuprins de roiul gândurilor negre ce-ți vuiesc deasupra capului?! Noimann scăpase de ele. În locul lor, acum fâlfâiau În jurul lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
Iași. Piciorul știe foarte bine asta, de aceea dă din cap. Noimann poate să-l urmeze. E singurul om care poate călca pe urmele lui! Piciorul aleargă și adulmecă pietrele roșii ale caldarâmului, risipite ca niște pete de sânge pe asfalt, peste care a trecut cu puțin timp Înainte o Întreagă herghelie de tălpi! De ce sunt pietre pe asfalt? se Întreabă medicul. Ca să te Împiedici de ele, Își răspunde tot el, ocolindu-le cu grijă. Dar pietrele nu sunt pietre. Ci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
om care poate călca pe urmele lui! Piciorul aleargă și adulmecă pietrele roșii ale caldarâmului, risipite ca niște pete de sânge pe asfalt, peste care a trecut cu puțin timp Înainte o Întreagă herghelie de tălpi! De ce sunt pietre pe asfalt? se Întreabă medicul. Ca să te Împiedici de ele, Își răspunde tot el, ocolindu-le cu grijă. Dar pietrele nu sunt pietre. Ci pietrele sunt ochi, propriii săi ochi, nenumărații săi ochi, care-l măsoară de jos În sus, cântărindu-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și greutatea. Oare cât cântărește Noimann? Cât alcool, câte reclame a ingurgitat În el, trebuie să cântărească o tonă. Și atunci, de ce se simte așa de ușurel? De ce calcă de parcă ar pluti? De ce tălpile sale aproape că nici nu ating asfaltul? De ce, de ce? Iată de ce: greutatea din trup i s-a vărsat În suflet. Iar sufletul s-a risipit ușor ca un abur pe străzi. Acum și trupul, și sufletul Îi sunt ușoare ca un fulg. Creierul lui plutește În depărtări
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]