1,498 matches
-
formulat o teorie a Postmodernismului, care încă se zbate să se legitimeze. În acest moment, multitudinea de opinii reduc teoria la o stare amorfă și agonizantă. Ceea ce are specific perioada 1950-2010 în literatură, și nu numai, este refuzul colectivității, individualismul auctorial. Deviza este fiecare pentru sine, fiecare un curent în sine. Aș numi această epocă de însingurare și maximă temeritate literară, de creație în care face fiecare cum îl taie capul și ia publicul ostatec, tratându-l după bunul lui plac
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
clasici care au în minte un viitor, și autori Desperado, pentru care viitorul nu există decât ca o distopie. Iar acest viitor se ofilește tocmai fiindcă prezentul real e firav. Timpul operei Desperado e un mare semn de întrebare. Timpul auctorial Timpul autorului în romanul Desperado, inspirația autorului, ține de trecut. Autorul transferă nevoia lui de a lucra cu memoria asupra eroului. Când eroul rememorează, el nu o face linear, explicit, prin raportare la un prezent concret, când se va întâmpla
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
epoca Desperado, acești autori dialoghează cu publicul și nu au complexe în a spune pe șleau ce gândesc ei personal. Nu mai există autor omnisicient sau puncte de vedere, monologuri interioare. Avem de-a face cu o internalizare a vocii auctoriale de către lector, care se confundă pe sine cu creatorul. * Cu toate că stilul este extrem de accesibil, textul este de fapt elitist: el presupune o rafinată plăcere a jocului pentru joc. Nu căpătăm în final nici iluzia vieții, nici măcar adevărul despre joc. Pentru
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
procedee în conturarea lor. Concentrându-se pe modalități de a reda conștiința lucru pe care îl face cu priceperea teoreticianului autorul nu mai are suflu să umple arhitectura literară cu sentimente. În Paradise News, Lodge și-a modificat oarecum statutul auctorial. Erau în acel roman iubire, refuzul preoției / religiei, și în general o mare stângăcie. Personajele se încurcau în sentimente. Helen și Ralph sunt mai inteligenți: ei se țin departe de emoție. Helen nu ajunge să se îndrăgostească, iar pentru Ralph
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
pagină, care ne spune exact cine cu cine rămâne. E o rezolvare prea simplă pentru un Desperado. În concluzie, triunghiurile amoroase (ori altcumva) nu sunt decât un șiretlic. Sensul ține mai degrabă de paralelismul dintre inteligență și computer. Helen (inteligența auctorială) se confruntă cu Messenger (inteligența artificială). Messenger cercetează gândirea din punct de vedere mecanic, dar ajunge de fapt extrem de aporape de tehnica Fluxului conștiinței, pe care o cunoaște și chiar o menționează. El caută să pună ordine în asociațiile întâmplătoare
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
un context narativ în care să pot include un eseu, aș zice, despre istoria biologică a țiparului, dar acest capitol cu țiparul își are sensul și scopul lui în roman. Tendința recentă din scrisul meu se îndepărtează de acest amestec auctorial de stiluri, mergând spre o voce determinată de personaje. Și Last Orders e un "amestec", dar acolo se împletesc câteva voci și narațiuni la persoana întâia. Istoria e recompusă de personaje. Aș vrea să sper că prezența autorului mai că
Literatura contemporană britanică: literatura Desperado by LIDIA VIANU [Corola-publishinghouse/Science/982_a_2490]
-
proprie, dând voie energiilor interioare să se desfășoare după plinătatea ei desăvârșită. Dincolo de aceste aspecte punctuale abordate: de la logosul ortodox, arheologia interconfesională până la actualitatea Predaniei, cunoașterea religioasă, volumul mai cuprinde și un breviar teologic compozit, cu referire la diverse teme auctoriale, de la probleme precum: libertatea, forme ale discursului subversiv, teologia imaginii până la chestiuni de strictă actualitate religioasă: menirea episcopatului și reîmprospătarea predicii ortodoxe, toate în prelungirea discursului despre elitele interbelice. Acest capitol al raportului dintre Biserică și elită este unul esențial
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
estetica Ortodoxiei reconfigurează teoriile despre frumos din liturgică și simbolică: frumusețea divină arhetipală, frumusețea umană, frumusețea artei; relațiile dintre contemplația sensibilă, contemplația estetică și cea mistică; de asemenea autorul distinge relațiile dintre artist și opera sa, mai ales chestiunea kenozei auctoriale, ipostazele compozite ale artei: arta ca rugăciune, diaconie, catehizare, ca ansamblu de simboluri și spiritualizare. Metodologic, estetica Ortodoxiei se subsumează unui permanent exercițiu puridisciplinar, conferind o notă specifică demersurilor analitice, structurale, stilistice în conjuncție cu cele sintetice, spirituale. Demersul domnului
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
precum am arătat puțin mai sus, prin exploatarea unei bibliografii adecvate aparatului antropologiei simbolice, în măsura în care o bună parte a acestor termeni ar fi contribuit la lămurirea unor discuții preliminare despre miza simbolisticii artei religioase, aceasta neînsemnând o scădere a achiziției auctoriale, ci o mai bună panoramare a sa. Merită amintite și scurtele incursiuni în creațiile unor scriitori români din temnițele comuniste: Radu Gyr, Nichifor Crainic, aspecte exemplare pentru ipostazele artei producătoare de sens, a unei arte spiritualizate, din lunga imnografie a
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
punishment, or to obtain the salvation, but represents true historical facts. Above these punctual aspects: from the Orthodox logos, the interfaith archaeology to date Tradition, the religious knowledge, the volume also contains a composite theological breviary with reference to diverse auctorial themes, such as: liberty, subversive forms of discourse, image theology, to issues of strict religious actuality: episcopate meant and the refreshing of the orthodox sermon, all as an extension to the discourse about the interwar elites. This chapter in which
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
să adauge un al treilea termen, "poietica" (pus în ghilimele), care este diferit de primul termen și prin care virtualitățile operei capătă corp în cursul lecturii, cum spune Blanchot, în lume și pentru lume. Se atașează posibilului cititor un rol auctorial simetric, dar nu identic, ci în proximitatea creatorului: "Aceasta ("poietica", n.n.) ar descrie relația cititorului cu opera pe cale de a se realiza în cursul actului de lectură. Dar "cititor" este și scriitorul, "cititor" într-un mod specific, actul prin care
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
mult ca un scriitor în sensul cel mai tare al termenului, ca un poet deci. Diversitatea și plurisemantismul paginilor cioraniene îndreptățesc opinia eseistei cu asupra de măsură. La Samuel Beckett eul său biografic se obscurizează pînă la dispariție în spatele eului auctorial, pus în lumină ca eu profund, eu creator, opus eului social, cotidian. Prevalează conștiința artistică în fața eului biografic. "Creația lui Beckett, atît de nepăsător și orgolios monotonă în unitatea ei structurală, infinit ambiguă, deschisă astfel spre toate uimirile și suscitîndu-le
Vocația și proza democrației by Cassian Maria Spiridon () [Corola-publishinghouse/Science/84998_a_85783]
-
-și alege alt public, nici un interlocutor pământean nu e de încredere să merite substanța sa creatoare. Poate câte vreun polițist care-l trimite acasă când îl găsește noaptea în oraș, poate acesta să se mai învrednicească de vreo secvență discursivă auctorială. În rest, el discută marile probleme ale existenței sale ori cu sine, ori direct cu Dumnezeu. Cu ceilalți oameni, micile probleme, cum ar fi cele ale supraviețuirii. El fusese până nu demult norocos, cum să-și explice vârtejul de întâmplări
Responsabilitatea de a fi intelectual by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/91718_a_93229]
-
nouă distincție, între o poetică explicită a numelui propriu, situată la nivelul declarațiilor de intenție ale autorilor (interviuri, articole, studii, note de jurnal) și o poetică implicită, reprezentată de totalitatea caracteristicilor onomasticii așa cum reies din contextul operei; una reprezintă intenționalitatea auctorială, cealaltă, intenționalitatea operei 184. Poetica onomasticii presupune trăsături ca unicitatea (absolută sau contextuală), adecvarea (numele adecvat personajului și contextului onomastic sau al operei), frecvența (ocurența unității sau numărul de unități designatoare în text; absența nominală) și expresivitatea sonoră (valoarea acustică
Mitologii nominale în proza lui Mircea Eliade by Monica Borș () [Corola-publishinghouse/Science/84970_a_85755]
-
că "moartea autorului" coincide cu "nașterea cititorului" ar putea constitui unul dintre fundamentele doctrinare ale comunicării/ textului jurnalistic contemporan, în măsura în care cititorul cooperează la informație, la actualizarea sensului. Majoritatea speciilor jurnalistice se bazează pe "anularea" fie și numai parțială, a funcției auctoriale. Există o fenomenologie (v. A. Compagnon, 1979) a citatului, impusă de comportamentul acestuia în structura paratextului, dacă facem referire la "intertextualitatea internă" și la "intertextualitatea externă". Este o "fenomenologie a citării... a enunțării", diferită de "fenomenologia produsului (...), a enunțului" (A
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
structura paratextului, dacă facem referire la "intertextualitatea internă" și la "intertextualitatea externă". Este o "fenomenologie a citării... a enunțării", diferită de "fenomenologia produsului (...), a enunțului" (A. Compagnon, 1979: 10). În știri, editoriale, reportaje, evocări etc. titlul este polimorf, plurivoc (editorial, auctorial). Există o categorie de titluri în care citatul apare ca o variantă de "intertextualitate internă", adică, un monolog, un fragment al unei "voci": Sorin Oprescu: Indiferent de ceea ce doresc unii să transmită, eu am rămas același";// ,,Ponta: O să facem un
Lingvistică și terminologie: hermeneutica metaforei în limbajele specializate by Doina Butiurcă () [Corola-publishinghouse/Science/84964_a_85749]
-
nu are importanță dacă pacientul se întâmplă să moară pe masa de operație: important e că moare după ce i s-a pus un diagnostic exact”. Îmi vine totuși inima la loc, văzând că nu descoperă cine știe ce mecanism diabolic în spatele cruzimii auctoriale: „Pașoptismul său păgubos, seninătatea cu care dă cu piciorul norocului fac din Dorin Tudoran un personaj fascinant, la care nu știi ce să admiri mai mult: farmecul onestității sau demnitatea sinucigașă cu care taie sistematic punțile de legătură cu o
ABSURDISTAN - o tragedie cu ieșire la mare by Dorin Tudoran [Corola-publishinghouse/Journalistic/1857_a_3182]
-
o caracterizare binomică a propriului fel de a scrie: povestirea se va scrie, ni se spune, cu ajutorul lui Dumnezeu și în mare grabă. Subsumând cele spuse până acum, am dorit să începem această exegeză aducând în prim-plan, adevăratul program auctorial existent în introducerea la „Autobiografie” și anume, convingerea declarată a autorului despre faptul că scrisul are atât o funcție testimonială cât și una testamentară, care amândouă pot fi împlinite, scriind cu ajutorul Divinității și spre ajutorarea și întărirea sufletească a urmașilor
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
O HERMENEUTICĂ A VISULUI „Autobiografia” lui Paisie Velicikovski poate fi parcursă în mai multe chei de lectură. Prin titlul său desigur, trimite la o grilă de lectură istorico-biografică. Totuși, dacă luăm în considerare distincția trasată de Jean-Marie Schaeffer între genericitatea auctorială și cea lectorială, în sensul în care prima este definită de trăsăturile generic pertinente intratextuale, iar a doua de orizontul de așteptare al cititorului atât generic, cât și contextual, putem amplifica numărul codurilor de lectură circumscrise lectorului. Geneza lucrării duce
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
sensul în care prima este definită de trăsăturile generic pertinente intratextuale, iar a doua de orizontul de așteptare al cititorului atât generic, cât și contextual, putem amplifica numărul codurilor de lectură circumscrise lectorului. Geneza lucrării duce desigur la o genericitate auctorială limpede declarată chiar și prin titlu, „Autobiografie”, în timp ce datele structurale ale textului pot declanșa în cititor, așa cum am văzut din analiza noastră, un orizont de așteptare similar unui roman de aventuri, unei lucrări descriptive sau uneori chiar unui roman polițist
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
de asemeni identificată paleta de genuri reprezentată de trăsături pertinente intratextuale, gamă generică ce se întinde de la autobiografie, trecând prin pauza descriptivă elegiacă și basm, până la romanul polițist. În discuția despre identificarea genericității în text a fost reținută distincția genericitate auctorială/genericitate lectorială, preluată de la Jean-Marie Schaeffer. Exegeza dedicată paginilor de memorie a toposului românesc, a inclus în analiză instrumente teoretice aparținând domeniului Imagologiei, întrucât axa centrală pe care se construiește întâlnirea tânărului monah ucrainean cu lumea moldo-valahă este Relația Același
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
propriului Text) Primează Heteroimaginea (receptorului de altă limbă asupra Textului) Un caz particular, desigur, îl reprezintă auto-traducerile. Este cazul unor scriitori celebri precum Panait Istrati, Vladimir Nabokov, Milan Kundera. Autotraducerea este în fapt, text de autor. Originalul și traducerea sunt auctoriale în același grad, auctorialitate care anulează defectul inerent al traducerii: lipsa de identitate între textul original și textul traducerii. Însăși diferența text primar/text secundar dispare. Supremația Autoimaginii este aici de necontestat, pe ambii versanți ai textului. Este un caz
AUTOBIOGRAFIA LUI PAISIE VELICIKOVSKI, O POETICĂ A DEVENIRII by NICOLETA-GINEVRA BACIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/346_a_610]
-
întâmplă doar în conștiința, în intimitatea autorului ar fi cea dintre erudiție și intuiție, aceasta din urmă ținând nemijlocit de creație, de procesul de plăsmuire artistică sau (doar...) culturală, sau cultural-artistică, precum în cazul eseurilor considerate bine închegate, ca stil auctorial, încât să nu iasă la iveală tivurile, liniile de sudare, să zic. Concomitent, erudiția bine temperată, ca un suflu muzical, îți sugerează că autorul cunoaște mult mai multe în respectivul domeniu sau doar în linia unui subiect, a unei idei-axe
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1456_a_2754]
-
puțin - pe care am pus-o ca moto, la treizeci și unu de ani, la romanul meu În absența stăpânilor: „Cine are caracter, are deci și o trăire-tip care revine mereu”. Am interpretat, În diferite momente ale existenței mele auctoriale sau individuale, această sintagmă - trăire tip! - ca fiind o șansă a unității, poate ca o unică șansă a acestei râvnite unități Într-o viață și o lume - dar nu sunt toate viețile și lumile oarecum asemănătoare?! - care are mereu tendința
(Memorii IV). In: Sensul vietii. by Nicolae Breban () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2231_a_3556]
-
regăsindu-i savoarea originară, învestind-o cu o valoare nouă, imposibil de calculat dinainte. Mulțumim, de asemenea, Consiliului Editurii Cartea Românească pentru că a aprobat publicarea cărții, înțelegând că filele jurnalului nostru literar nu reprezintă doar o manifestare a unor orgolii auctoriale, ci constituie și o cronică particulară a speranțelor și frământărilor începutului de mileniu. „Ce este Europa, cum poate fi înfăptuită unitatea ei, nu vorbim cumva despre o utopie, pe cât de frumoasă, pe atât de irealizabilă?”... Jurnalul „pe două voci” pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1968_a_3293]