KorAP: Find »[drukola/base=bibliografia & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404

epoca invaziilor barbare), nu se mai poate vorbi. De aceea, așa cum mai procedat deja cînd am analizat literatura creștină din secolul al V-lea, vom împărți subiectele în funcție de zonele geografice, deoarece fiecare dintre ele ajunge să aibă o istorie proprie. Bibliografie. Fundamental pentru un studiu global: B. Luiselli, Storia culturale dei rapporti tra mondo romano e mondo germanico, Biblioteca di Helikon 1, Herder, Roma, 1992. Apoi, în special: P. Courcelle, Les lettres grecques en Occident, cit.; Idem, Histoire littéraire des grandes

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Poemul e structurat în ordine alfabetică*, mai puțin prologul, care introduce tema fundamentală, și epilogul. între strofe apare un refren, cîntat în cor; textul se bazează pe monorimă, deoarece fiecare vers se sfîrșește cu sunetul -e, ca în modelul augustinian. Bibliografie. Texte: M.G. Bianco, „Abecedarium Fulgentii Episcopi Ecclesiae Ruspensis”, în Orpheus n.s. 1 (1980), pp. 166-178; Corona Patrum, SEI, Torino, 1983 (A. Isola). b) Opere contra (semi)pelagienilor Fulgențiu trebuie considerat unul dintre cei mai importanți continuatori ai lui Augustin în privința

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
însă preocupările care reies din operele lui Fulgențiu de Ruspe cu greu pot fi puse de acord cu acelea ale neoplatonicului Fulgențiu, deși amîndoi erau creștini; de aceea, noi credem că e mai bine să menținem distincte cele două personalități. Bibliografie. Ediții: PL 65; CChr.Lat 91-91A, 1968 (J. Fraipont, C. Lambot). Traduceri: CTP 57, 1986 (Le condizioni della penitenza; La fede: M.G. Bianco). Studii: G. Lapeyre, Fulgence de Ruspe, Paris, 1930; C. Micaelli, Osservazioni sulla cristologia di Fulgenzio di Ruspe

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
ce respectă credința creștină. Ferrando enunță șapte „reguli ale comportamentului potrivit”. Mai recent, au fost publicate alte cinci scrisori expediate către diverse persoane; acestea sînt însă mai degrabă niște bilete decît niște scrisori propriu-zise și nu prezintă vreun interes particular. Bibliografie. Ediție: PL 67. Traduceri: CTP 65, 1987 (A. Isola). 3. Facundus de Hermiane După Ferrando din Cartagina, care, în fond, nu a atins decît marginal problema, scriitorii africani intervin cu toții în mod activ în controversa privitoare la cele Trei Capitole

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
fi identificat cu cel intitulat Despre învierea morților și despre judecata Domnului, care, așa cum am văzut mai sus (p. 000), a fost compus de un poet anonim în vremea regelui Trasamundus, adică cu cel puțin treizeci-patruzeci de ani înainte de Verecundus. Bibliografie. Ediții: CChr.Lat 93, 1976 (R. Demeulenaere); Verecundi Iuncensis, Carmen de poenitentia. Intr., text critic, trad. și comentariu M.G. Bianco, D’Auria, Napoli, 1984. 5. Liberatus din Cartagina Și diaconul Liberatus din Cartagina a participat la controversa celor Trei Capitole

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
propria participare la evenimente. Informația lui se bazează pe surse demne de încredere, precum Historia ecclesiastica tripartita, tradusă de puțină vreme de Cassiodor și Epifanie (cf. p. 000), sau documentele conciliului de la Calcedon ori provenite de la alte episcopate din Orient. Bibliografie. Ediție: PL 68, 969-1052. 6. Victor de Tununa Tununa era un mic oraș din Africa proconsulară. Aici era episcop Victor, un alt adversar al condamnării celor Trei Capitole. Din acest motiv, în jurul anului 555, el a fost trimis în exil

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
mai întîi asupra propriei patrii și abia în al doilea rînd asupra Constantinopolului, căruia, de altfel, Africa îi aparținea încă din vremea recuceririi bizantine. în partea consacrată ultimilor ani (555-565), Victor introduce în Cronica sa și informații cu caracter personal. Bibliografie. Ediție: MGH, Chronica Minora, Auctores Antiquissimi 11, 1894 (Th. Mommsen). 7. Primasius de Adrumet Măsurile luate de autoritatea bizantină s-au răsfrînt și asupra lui Primasius de Adrumet, oraș din Bizacena; acesta, la fel ca Verecundus de Iunca, a fost

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
care explică tot ceea ce Augustin nu apucase să expună la vremea sa: în prima carte arată ce anume îl determină pe un creștin să devină eretic, iar în celelalte două ce anume ne ajută să înțelegem că cineva este eretic. Bibliografie. Ediție: CChr.Lat 92, 1985 (W. Adams). 8. Iunilius Iunilius era un african pe care Primasius l-a întîlnit în timpul scurtei sale șederi la Constantinopol, despre care am amintit deja, însă nu era un om al Bisericii, ci un laic

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
e vorba de o critică radicală care, potrivit unor cercetători, prin scrierea lui Pavel din Nisibi, ne trimite de-a dreptul la canonul scrierilor biblice al lui Teodor de Mopsuestia. Acest manual a fost foarte citit în Evul Mediu latin. Bibliografie. Text: PL 68, 15-42. II. SCRIITORI ITALICI La sfîrșitul dominației vandalilor și după recucerirea bizantină, așa cum am văzut, între Africa și Constantinopol s-au născut raporturi strînse, care au dus la sporirea interesului pentru chestiuni teologice în cadrul creștinismului african. Raporturi

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
al VI-lea, raporturile cu Constantinopolul rămăseseră încă destul de strînse, că limba greacă era încă studiată destul de mult, iar oamenii de cultură în general și papalitatea însăși se simțeau încă legați de tradiția romană, integrată de-acum în spațiul bizantin. Bibliografie. P. Courcelle, Les lettres grecques en Occident de Macrobe à Cassiodore, de Boccard, Paris, 1948; H.I. Marrou, Storia della educazione nell’antichità, trad. it. Studium, Roma, 1950; P. Riché, Education et culture dans l’Occident barbare. VIe-VIIIe siècle, Seuil, Paris

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
scriitor, Boetius, așa cum a fost considerat, a fost ultimul dintre romani și primul dintre scolastici, iar civilizația latină antică tîrzie se încheie în mod strălucit cu filozofia și arta lui, în care se îmbină armonios cultura profană și credința creștină. Bibliografie. Texte: pentru Consolatio philosophiae, care s-a bucurat de multă atenție din partea cercetătorilor, amintim doar edițiile cele mai recente: ediția critică a lui L. Bieler (CChr.Lat 94, 1957) și ediția cu traducere italiană și comentariu îngrijită de C. Moreschini

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
Celeda. Sigebertus Gemblacensis (Bărbații vestiți, 120, o operă scrisă în 1122) vorbește despre un Laurențiu „mieros”, care folosește „un limbaj dulce ca mierea”. Scriitorul menționat de Sigebertus a fost identificat cu Laurențiu, autorul omiliilor, dar astăzi această identificare pare îndoielnică. Bibliografie. Ediție: PL 66, 89-124. 4. Arator Din cercul de prieteni și de intelectuali cu care avut raporturi Ennodius a făcut probabil parte și Arator, care, născut într-o familie de nobili din Liguria, i-a avut drept protectori pe Ennodius

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
are la bază ucenicia lui Arator la școala lui Ennodius și Sidonius. în orice caz, educația sa retorică foarte îngrijită se poate observa în numeroasele imitații ale poeților clasici. Arator a fost un poet foarte cunoscut și în Evul Mediu. Bibliografie. Ediție: CSEL 72, 1951 (Mc Kinlay). Studii: J. Fontaine, Naissance de la poésie..., cit. 5. Elpidius Rusticus Și poetul Elpidius Rusticus a trăit, poate, la curtea de la Ravenna și aparține culturii renașterii teodoriciene. Nu știm aproape nimic despre viața lui și

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
povestirea din Faptele Apostolilor, are viziunea tuturor animalelor etc.). Elpidius nu e un poet de disprețuit, iar datorită prețiozității sale, fără îndoială artificioasă, poate fi considerat un scriitor doct; se observă la el influența lui Prudentius și a lui Sedulius. Bibliografie. Ediții: PL 62, 543-548; F. Rosaro, Elpidio Rustico, Centro di Studi Cristiani, Catania, 1955. 6. Alți scriitori minori: Eugippius și Victor de Capua. Epistole papale Alături de acești scriitori foarte cultivați și „laici”, cum sînt Boetius, Ennodius și prietenii lor, se

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
înfăptuite de sfînt. Astfel, biografia Sfîntului Severin își păstrează prospețimea. Eugippius a compus și o Culegere de extrase din operele Sfîntului Augustin (Excerpta ex operibus Sancti Augustini), pe care o folosea în timpul cursurilor ținute într-o școală cu caracter monastic. Bibliografie. Ediții: CSEL 9, 1-2, 1885-1886 (P. Knöll); SChr 374, 1991 (P. Regeret). Victor, episcop de Capua, este un personaj obscur, important mai ales pentru că s-a ocupat de traducerea în latină a Evangheliilor; această traducere, păstrată într-un codex din

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
ca Facundus de Hermiane, contemporanul său, implicat în aceleași probleme, și Rusticus ar merita o atenție sporită din partea cercetătorilor. Urmează, cronologic, epistolele lui Pelagius I (555-560), cf. PL 69 (393-422) și Pelagius al II-lea (578-590), cf. PL 72, 703-760. Bibliografie. A. Quacquarelli, La prosa d’arte della Cancelleria Apostolica. Papa Ormisda al vescovo Possessore, în idem, Retorica patristica e sue istituzioni interdisciplinari, Città Nuova, Roma, 1995. 7. Benedict de Nursia Benedict n-a fost un „minor”, fără îndoială, însă relevarea

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
monastică grecească, în special din Vasile cel Mare. Opera ne-a parvenit în două redactări: prima, mai accesibilă, și destinată să fie înțeleasă imediat, iar cea de-a doua reelaborată și mai corectă din punct de vedere gramatical și literar. Bibliografie. Regula Sfîntului Benedict a constituit obiectul unei intense activități filologice și erudite. îl trimitem pe cititorul interesat la indicațiile bibliografice din marile ediții comentate și amintim aici valoroasa ediție comentată, în șase volume, elaborată de A. de Vogüé în colaborare

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
atunci cînd compune un scurt și sintetic Tratat de ortografie (De orthographia), scris chiar la sfîrșitul vieții; tratatul devenise necesar pentru că monahii erau tot mai des lipsiți de educația elementară, semn al decăderii culturii și al întoarcerii Italiei la barbarie. Bibliografie. Pentru Chronica: MGH, Auct. Antiquiss.: Chron. minora 2, 1894 (Th. Mommsen); Variae, în MGH, Auct. Antiquiss. 12, 1894 (Th. Mommsen); CChr.Lat 96, 1973 (A.J. Fridh); De anima, în CChr.Lat 96, 1973 (cu Variae: J.-W. Halporn); pentru

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
lui Odoacru și Teodoric; scriitorul sesizează schimbarea apărută în politica din ultima parte a guvernării lui Teodoric și e o sursă foarte importantă pentru cunoașterea vieții lui Boetius, pe care îl laudă foarte mult, condamnîndu-l cu asprime pe regele got. Bibliografie. Ediții: MGH, Auctores Antiquissimi 5, 1, 1882 (Th. Mommsen); O. Giordano, Jordanes e la storiografia del VI secolo, Adriatica, Bari, 1973; B. Luiselli, „Sul De summa temporum di Jordanes”, în Romano-barbarica 1 (1976), pp. 83-133; W. Bracke, L’Anonymus Valesianus

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
din Occidentul latin. Fontaine subliniază persistența prozei ritmice în operele pontifului, osmoza cu stilul biblic, influența liturghiei romane și a oratoriei sacre, al cărei model se formase cu un secol în urmă, o dată cu Leon cel Mare, papă ca și Grigorie. Bibliografie. Ediții: PL 77, 13-128 (Regula Pastoralis); CChr.Lat 140-140A, 1982 (Registrum Epistolarum: D. Norberg); 142, 1971 (Homiliae in Hiezechielem: M. Adriaen); 143-143A, 1979; 143B, 1985 (Moralia in Iob: M. Adriaen); 144, 1963 (Expositio in Canticum Canticorum; in librum primum Regum

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
ce activau frecvent în Gallia secolului al V-lea; a fost comparat cu Sidonius Apollinaris și lectura epistolarului său întărește această impresie. însă el e mînat de ambiții mult mai mari în raport cu Sidonius Apollinaris, chiar dacă orizontul său cultural se îngustează. Bibliografie. Ediții: MGH, Auctores Antiquissimi 6, 2 (R. Peiper). Studii: A. Roncoroni, L’epica biblica di Avito di Vienne, VetChr (1972), pp. 303-329; „Note al De virginitate di Avito di Vienna”, în Athenaeum 51 (1973), pp. 122-134; J. Fontaine, Naissance de la

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
de caracterizare a creștinismului nu reiese aproape niciodată din textele literare, însă tocmai de aceea, recent, a atras atenția multor cercetători interesați de o nouă problematică istorică, mai puțin tradițională, și de reconstruirea realității sociale și umane din orice epocă. Bibliografie. Ediții: PL 67, care trebuie completată cu diversele descoperiri ale lui Morin publicate în Anecdota Maredsolana, Maredsous, 1937; totul a fost apoi retipărit în CChr.Lat 103-105, 1953; SChr 175, 1971; 243, 1978; 330, 1986 (M.J. Delage); 345, 1988; 398

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
587. Printre operele în proză mai pot fi amintite și o Explicație a Rugăciunii domnești (Expositio orationis dominicae), o Explicație a Crezului (Expositio Symboli) și o Explicație a credinței catolice (Expositio fidei catholicae), opere lipsite de originalitate la nivelul conținutului. Bibliografie. Ediții: MGH, Auctores Antiquissimi 4, 1-2, 1881-1885 (F. Leo și Br. Krusch); Venanzio Fortunato, Epitaphium Vilithutae (IV, 26), Intr., trad. it. și comentariu P. Santorelli, Liguori, Napoli, 1994. Traduceri: BTP 52, 1985 (Vita di San Martino di Tours: G. Palermo

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
nivel gramatical, și autorul însuși declara (fără îndoială, exagerînd) că nu știe gramatică; și citatele din autorii clasici, pe care Grigorie le memorase în timpul studiilor din tinerețe, sînt mai degrabă mecanice decît izvorîte dintr-o elaborare literară veritabilă și gîndită. Bibliografie. Ediții: PL 71; MGH, Script. rer. Merov. 1, 1884-1885; 1937-1942-1951 (W. Arndt, B. Krusch); La storia dei Franchi, ediție îngrijită de M. Oldoni, Fondazione Valla, Mondadori, Milano, 1981. Studii: M. Bonnet, Le latin de Grégoire de Tours..., Paris, 1890; M.

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]
fără mare valoare), cum ar fi Pentru biserică (In basilica), compusă cu ocazia sfințirii unei biserici închinate Sfîntului Martin din Tours, Pentru refectoriu (In refectorio) și un Epitaf (Epitaphium), șase versuri pentru propriul mormînt din bazilica Sfîntului Martin de la Bracara. Bibliografie. Ediții: PL 72; Martino di Braga, Contro le superstizioni. Catechesi al popolo (De correctione rusticorum), ediție îngrijită de M. Naldini, BPat 19, Firenze, 1991. 2. Leandru din Sevilia Printre scriitorii minori din Spania vizigotă îl putem aminti pe Leandru, originar

[Corola-publishinghouse/Science/2079_a_3404]