88,847 matches
-
noi. Redau textual mărturia criticului Theodor Codreanu din una dintre cărțile domniei sale: România este intrată de mulți ani pe făgașul autodistrugerii prin alimentație proastă, alcoolism, degradare psihică, fumat exploziv (mai ales la femei), mai nou - drogurile, creșterea mortalității infantile, înmulțirea bolnavilor de SIDA, îndeobște copiii etc. Statisticile arată peste 1 200 000 de bolnavi psihici (înregistrați, dar mai mulți poate neînregistrați). Inteligențele emigrează masiv, populația a scăzut cu un milion, tinerii, în covârșitoare proporție, vor să părăsească această țară fără viitor
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
este intrată de mulți ani pe făgașul autodistrugerii prin alimentație proastă, alcoolism, degradare psihică, fumat exploziv (mai ales la femei), mai nou - drogurile, creșterea mortalității infantile, înmulțirea bolnavilor de SIDA, îndeobște copiii etc. Statisticile arată peste 1 200 000 de bolnavi psihici (înregistrați, dar mai mulți poate neînregistrați). Inteligențele emigrează masiv, populația a scăzut cu un milion, tinerii, în covârșitoare proporție, vor să părăsească această țară fără viitor, în care se scurg din câteșipatru colțurile lumii, dar mai ales din lumea
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
asupra calității vieții publice n-au efect? Nu sunt greu de găsit dacă ne uităm la ce a făcut cu precădere guvernul Năstase anul acesta: scutiri de plată la majorări, reeșalonări de datorii la buget, ștergeri de datorii, subvenții pentru bolnavii incurabili ai economiei. Totul ca să nu fie «convulsii sociale », iar Adrian Năstase și PSD să rămână sus în sondaje, pe baza impresiei induse populației «cu noi la putere, nu se poate întâmpla nimic grav de la o zi la alta ». E
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
a cazurilor de depresie și anxietate pe fondul sărăciei. Citez astfel dintr-un articol semnalat în presă: „Tot mai mulți români suferă de depresie sau de anxietate ca urmare a stresului, a lipsurilor materiale și a neajunsurilor, o treime dintre bolnavii internați anual în spitalul de psihiatrie «Alexandru Obregia» din București făcând parte din această categorie, a declarat vineri Radu Mihăilescu, directorul unității sanitare. Dacă în urmă cu douăzeci de ani numărul cazurilor de depresie era foarte mic, în prezent, clinicile
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
avea ce mânca, mulți ajung să se îmbolnăvească psihic (unii chiar ajung la sinucidere, ca măsură disperată și extremă). [...] « Dificultățile economice fac să se declanșeze mai frecvent bolile psihice, să evolueze mai rău, să se recupereze în măsură mai mică bolnavul», a declarat Zenoviu Cordea, șeful secției de psihiatrie din cadrul spitalului (de psihiatrie din Baia Mare). De asemenea potrivit medicilor, frica de șomaj și extenuarea îi aduc pe români în pragul disperării. Cele mai frecvente afecțiuni ale oamenilor săraci sau cu probleme
CE SE ÎNTÂMPLĂ ÎN ROMÂNIA? by Radu Iacoboaie () [Corola-publishinghouse/Administrative/499_a_937]
-
am plecat. Continuam să mă simt aiurea, așa că am mers cu 70 la oră până la București. Când am ajuns acasă, pe la unșpe jumate noaptea, maică-mea - pe vremea aia locuiam încă la părinți - s-a speriat îngrozitor de cum arătam. - Ești bolnav? Ai răcit? Să-ți fac un ceai? Ce e cu tine? m-a întrebat. - Sunt bine, am puțină febră, cred. Mă duc să mă culc. - Sigur nu vrei nimic? - Sigur. M-am dus la mine în cameră și m-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
nu ți-am făcut nimic! - Mi-e plin veceul de căcat și put, am zis. Pute tot blocul. Vreau răzbunare. Vrem toți răzbunare. Te duc la ședința de locatari, acolo îți vom hotărî soarta. - Te rog, nene, lasă-mă, sunt bolnav... - Nu. - Am avut un d-ăla, cum îi zic americanii, un blackout, un breakdown, un... - Mă doare-n cur. Ești mort. - Am sindromul Tourette, nene, am sindromul Münchhausen... - Avem noi cură pentru sindromul tău, nici o grijă. Avem noi doctorii pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1965_a_3290]
-
de ceea ce ne pregătea, am început să fluierăm și noi; mărșăluiam încet, ca o fanfară irezistibilă, simțindu-ne în același timp victime și învingători. S-a întâmplat când am trecut prin fața bisericii Sant Apollonia, transformată pe atunci în spital pentru bolnavii de holeră, cu sicriele morților la vedere, afară, pe suporturi de lemn, înconjurate de cercuri de var, ca lumea să nu se apropie, în așteptarea căruțelor de la cimitir. Era acolo o bătrână care se ruga în genunchi, în fața bisericii, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
copiii și animalele, trimițându-le care-ncotro), soldați pe jos sau călări, care dezertau de la unitățile lor, sau încercau să ajungă din urmă grosul forțelor dispersate, bătrâne doamne nobile în fruntea unor cete de servitoare cu boccele, sanitari cu brancarde, bolnavi abia ieșiți din spitale, vânzători ambulanți, funcționari, călugări, țigani, eleve de la fostul Colegiu al Fiicelor de Ofițeri, în uniformă de călătorie. Toți se înghesuiau pe pod, târâți parcă de vântul umed și înghețat, care părea să sufle din hărțile geografice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
fiu atât de chițibușar. Ca să nu creez neajunsuri, mă grăbesc să elimin incendiile, măturatul, chiar poșta, care, la urma urmelor, nu aduce altceva decât plictiseli. Controlez să nu fi rămas în picioare spitale, clinici, aziluri: suprimarea medicilor, a infirmierilor, a bolnavilor mi se pare singura scăpare posibilă. Apoi tribunalele, cu toți magistrații, avocații, acuzații și reclamanții; închisorile, cu pușcăriașii și paznicii de acolo. Suprim apoi universitatea cu tot corpul universitar, academia de științe literare și arte, muzeul, biblioteca, monumentele cu administrațiile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
-
interesau toate astea, așa că mă mulțumeam să am grijă de casă, să citesc și să-mi beau cafeaua de dimineață cu unii dintre oamenii pe care-i agream. Mai dădeam o mână de ajutor la clinica metodistă. Duceam cu mașina bolnavii de la clinică în satele lor, ceea ce, în plus, îmi oferea prilejul să văd o parte a țării. În felul acesta, am ajuns să aflu o mulțime de lucruri despre compatrioții dumneavoastră, Mma Ramotswe. Cred că pot afirma cu mâna pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
internat-o și au ținut-o câteva luni sub medicație în pavilionul tuberculoșilor. Bebelușul a rămas la creșa maternității până când sora lui s-a simțit mai bine. Apoi, i-au externat. În pavilionul TBC aveau nevoie de paturi pentru alți bolnavi și nu era treaba spitalului să aibă grijă de o fetiță mosarwa și un bebeluș. Presupun că s-au gândit c-o să se-ntoarcă la tribul ei, după cum se și întâmplă de obicei. Una dintre surorile de la spital s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
-
picioarele goale, să nu te poți automutila sau să-i scoți ochii altuia, mi-a zis Nirjinski. Am mai avut unul cam ca tine, poate chiar mai simpatic, numai că ăla își lua în serios boala, ăla voia să fie bolnav, era bucuros de boala lui, era convins că nu se mai poate face sănătos. Ba nu, de fapt era convins că boala lui e stigmat mistic, dac-o pierde, își pierde puterile, nu trebuie să se facă sănătos. „Ce numiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
mult după ce-am să mor... Ție ți-l vând c-un milion, ai putea să-l pui în biroul tău, uite-aici poți să-mpuști un bolț, sunt și cuie care intră-n ciment... Nu mai rezist, am zăcut bolnav, acoperit c-un țol vărgat, cu genunchii la gură, n-a trecut nimeni, dar nimeni să mă vadă, îmi cad și dinții... asta-i soarta artistului... Mori și nu-ți deschide nimeni ușa... - Tu ești surd? N-am! - Și eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
-
soră Rhea. Gonoreea, zice. Bacteria aia mică numită gonococ. Aveam șaisprezece ani și aveam blenoragie. Ai mei n-au reacționat deloc bine. Nu. Nu, deloc. S-au panicat, zice Brandy. L-au izgonit din casă. — Au țipat despre cât de bolnav eram, zice Brandy. Apoi l-au izgonit. — Prin „bolnav“ cred că voiau să spună „gay“, zice ea. Apoi l-au dat afară. — Domnișoară Scotia? zice. Dă-i bătaie. Așa că-i dau bătaie. Apoi m-au dat afară din casa aia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Aveam șaisprezece ani și aveam blenoragie. Ai mei n-au reacționat deloc bine. Nu. Nu, deloc. S-au panicat, zice Brandy. L-au izgonit din casă. — Au țipat despre cât de bolnav eram, zice Brandy. Apoi l-au izgonit. — Prin „bolnav“ cred că voiau să spună „gay“, zice ea. Apoi l-au dat afară. — Domnișoară Scotia? zice. Dă-i bătaie. Așa că-i dau bătaie. Apoi m-au dat afară din casa aia blestemată. Sari la domnul Parker în fața ușii de la baie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
-
Și cum ziceți, le-a scăpat, chiar le-a scăpat din mînă?!" Lică Făinaru s-a lăsat pe speteaza scaunului, fața lui spînatecă era brăzdată de dungi verticale, asemenea celor care sînt semnul unei boli de stomac. Poate chiar era bolnav și nu-i păsa. Nu-i mai păsa. De asta l-o fi trimis șefu' pe el și nu pe altcineva. Dacă-l găureau nu era nici o pagubă! Dar el nu voia să fie "nici înțepat, nici găurit" de Cocoș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
nu avusese nici un fel de idee de cum se va termina ,,întrevederea" sa cu reporterul. După două nopți nedormite, tot în cafele și coniace, cu mîncarea pe sponci, cîteva felii de somon roșcat și nimic altceva, Făinaru nu suporta mîncarea, "sînt bolnav, dom'le, de mîncare, băutura e singura care mă mai ține în viață" îi spusese foarte sincer și convingător, după două nopți și trei zile probabil arăta îngrozitor. Avea o barbă cenușie, crescută anapoda, părea mai murdar decît era. Făinaru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
reușise să acopere acreala persistentă a oricărui bețiv înveterat, "de ce, de ce, voi ăștia nu puteți trăi decît punînd întrebări! Și dacă vi se răspunde, întrebați mai departe că de ce vi s-a răspuns într-un fel și nu altcum. Sînteți bolnavi cu toții, chiar așa, bolnavi", și și-a rotit un deget în tîmplă, un gest pe care nu-l cunoștea, nu-l văzuse încă pînă atunci, dar care spunea destul ele clar ce avea de spus. Scutură din cap și scuipă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
persistentă a oricărui bețiv înveterat, "de ce, de ce, voi ăștia nu puteți trăi decît punînd întrebări! Și dacă vi se răspunde, întrebați mai departe că de ce vi s-a răspuns într-un fel și nu altcum. Sînteți bolnavi cu toții, chiar așa, bolnavi", și și-a rotit un deget în tîmplă, un gest pe care nu-l cunoștea, nu-l văzuse încă pînă atunci, dar care spunea destul ele clar ce avea de spus. Scutură din cap și scuipă într-o parte. "Ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
omul poate să devină, așa, el însuși o primejdie. Ca doctorii care stau în preajma suferindului și din prea multă rîvnă ajung să fie chiar ei purtătorii morbului ucigător. Numai că în asemenea situație primejdia pentru restul oamenilor devenea îngrozitoare. Despre bolnav toată lumea avea știință și se ferea așa cum se cuvine. Chiar doctorul era acela care te ajuta să te păzești. Dar cînd doctorul însuși devine purtătorul morții și nimeni nu știe, ci cu seninătate se apropie de el, cu seninătate și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
s-a făcut foame și a intrat în aceeași lăptărie unde Leonard Bîlbîie mînca la prima oră, înainte de a se prezenta la birou, două borcane de iaurt de oaie și o plăcintă cu brînză de vaci și stafide. Nu era bolnav, nu ținea nici un fel de regim, dar iaurtul și plăcinta caldă îl făceau să se simtă cu adevărat bine dispus, capabil să reziste pînă aproape de orele 18 în cămăruța lui cu telefon din aripa cea mai întunecată a clădirii în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1507_a_2805]
-
tânăr, șchiop de‑un picior, cu mulți dinți de aur, vindea cazane de aramă. Îl implorase pe gospodar să‑i cumpere oglinda, zicea el „de pomană“, atât era de ieftină. În ziua aceea nu vânduse nimic, și pruncu‑i era bolnav, pe moarte.... „Obiceiuri țigănești.“) Fetița Își apropie oglinda de față, dar pentru o clipă nu văzu nimic. Doar pentru o clipă. Drumul de țară pe care se putea ajunge, mergând spre nord, la Mako (iar apoi luând‑o un pic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1958_a_3283]
-
fie numai trei, cu toate că erau mai mult de zece doritoare. Așa-numitele Pahí-Vahínes, care erau alese dintre văduvele fără copii mici, urmau să se îngrijească de toate nevoile membrilor expediției, de la prepararea mâncării, întreținerea curățeniei pe navă și îngrijirea celor bolnavi, până la incitarea la discuții, atunci când aveau să-i vadă deprimați, sau satisfacerea dorințelor sexuale, în zilele caniculare și în nopțile friguroase pe mare. Din acest motiv, selecția se dovedea foarte delicată, căci trebuiau luați în calcul foarte mulți factori. În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]
-
știau, fără să fie nevoie să le-o spună cineva, ca sângerosul rege al Te-Onó venea în căutarea celei care îl strigă. Fără îndoială că relația lor era o dragoste nebună, o pasiune dezlănțuita a unor ființe degenerate, a unor bolnavi pe care un violent foc interior părea să-i consume clipă de clipă, pe care ii stăpânea o nevoie flamanda de a se devora unul pe celălalt, care nu contenea niciodată. Pentru cei din Bora Bora, obișnuiți dintotdeauna cu gândul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1880_a_3205]