2,586 matches
-
Franța vreo capodoperă. Introducând o ruptură definitivă cu concepțiile antice și clasice, ea face ca teatrul Vechiului Regim să treacă în lumea modernă. Este deschis drumul pentru drama romantică, care se angajează cu hotărâre pe el, păstrând majoritatea principiilor dramei burgheze, părăsind totuși un imperativ important, acela al realismului, pe care teatrul naturalist se va grăbi să-l reinstaleze. 1. Lope de Vega și precursorii dramei La începutul secolului al XVII-lea, în Europa, în epoca barocă, cu câteva decenii înainte
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
acțiune, aveți grijă ca fabula să nu fie nicidecum episodică, prin asta vreau să spun, că nimic nu intră acolo care se îndepărtează de prima structură; nici nu putem nimic lua din ea fără a distruge toată combinația."4 Drama burgheză, apoi cea romantică, va menține și ea această unitate. Ea nu va fi repusă în discuție, în teatrul occidental, decât la începutul secolului al XX-lea, de către Expresioniști, în țările Europei de Nord, de Jarry, apoi de Apollinaire și de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
XVII-lea, cele trei linii de forță pe care se va sprijini drama. Puse în umbră în epoca clasică, aceste idei vor ieși din nou la suprafață, vom vedea, la începutul secolului al XVIII-lea, pentru a da naștere dramei burgheze. 2. Teatrul Iluminismului În a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, în Franța, datorită unor gânditori de geniu ca Diderot și Louis-Sébastien Mercier, este elaborată o teorie a teatrului cu totul nouă, semnând sfârșitul Vechiului Regim și instalând bazele
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sărbătoare. Mai mult încă: dați-i pe spectatori în spectacol; făceți-i pe ei înșiși actori; fiecare să se vadă și să se iubească în ceilalți, pentru ca toți să fie mai uniți prin asta." 2.3. Realismul iluzionist al dramei burgheze Când tragedia și comedia își pierd orice credibilitate, pentru că păcătuiesc, în ochii publicului, atât prin imoralitate, cât și prin neverosimil, se naște drama. "Este oare permis să trezești interesul unui popor pentru Teatru și să faci lacrimile să curgă la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
efect în tragedie. La începutul unei piese, aș vrea numai ca ele să nu dea prea mare viteză acțiunii, și să nu cauzeze obscuritate." 2.3.4. Al Patrulea Perete Grija aceasta pentru realism, pe care o dovedesc teoreticienii dramei burgheze, culminează cu estetica celui de-al "patrulea perete", concept făurit de Diderot, atât ca instrument dramatic la dispoziția autorilor, cât și ca un consemn al jocului. Din momentul apariției Convorbirilor despre "Fiul nelegitim", el le cere, atât autorului, cât și
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
număr oarecare de tehnici oratorice eficace asupra publicului, arta sa nu poate fi deosebită de cea a oratorului. Iată că de acum înainte ea începe să exercite o adevărată fascinație. 2.4.1. Un joc plin de naturalețe Cu drama burgheză, jocul actorului se modifică pentru a satisface exigența realismului iluzionist. Până la începutul secolului al XVIII-lea, actorul de tragedie, în Franța, adoptă un joc static, stând nemișcat în avanscenă, declamându-și cu emfază textul cu fața la public, fără să-și privească
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Marmontel, scăldat în lacrimi și plin de admirație: Acest lucru nu-i creat de mine, ci de ea; ea și-a creat rolul." Un nou tip de joc se năștea datorită ei pe scenele franceze 33. În afara faptului că drama burgheză nu se putea mulțumi cu un joc declamatoriu, două alte motive, modificările din scenă și influența comedianților străini, englezi și italieni, au favorizat înflorirea acestui joc nou. Scena, cum am văzut, se transformă în același timp cu nașterea dramei, când
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
servește decât la mascarea incapacității scriitorului. "Acțiunea lor, scrie el cu privire la autorii dramatici, redusă la pantomimă, îi scutește de grija de a scrie și de osteneala de a gândi." În ciuda criticilor lui Marmontel, alături de care trebuie să recunoaștem că drama burgheză nu a produs nicio capodoperă, trebuie subliniată modernitatea teoriilor care o susțin. În totală ruptură cu Antichitatea și Clasicismul, ele consacră o concepție nouă a scenei, a cărei influență imediată se va vedea asupra Germaniei care, cu Lessing, imită modelul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sur le comédien). Dacă Lessing a lucrat mult asupra operei lui Diderot, acesta îl cunoaște în schimb prost pe Lessing. Pare să se fi interesat mai ales de Miss Sara Sampson, piesă din 1755, pe care o califică drept "tragedie burgheză", pentru care publică o critică elogioasă în Journal étranger în 1761. Trebuie spus, în favoarea lui, că teatrul german este încă foarte prost cunoscut în Franța. Louis-Sébastien Mercier, care citează, în 1773, în Despre teatru sau Noul Eseu despre arta dramatică
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
personajele sale nu sunt întru totul realiste. Arlechinul și Brighella mai au aspectul valeților de comedie. Pantalone se situează la jumătatea drumului între negustorul bogat al lui Molière, ca Domnul Jourdain sau ca Domnul Dimanche, și prosperul negustor din drama burgheză, așa cum apare în Neguțătorul din Londra a lui Lillo din 1731 sau în La Brouette du vinaigrier (Tărăboanța negustorului de oțet) a lui Louis-Sébastien Mercier din 1775. Goldoni își află personajele prin intermediul unui amestec permanent de realism și stilizare, invers
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în Neguțătorul din Londra a lui Lillo din 1731 sau în La Brouette du vinaigrier (Tărăboanța negustorului de oțet) a lui Louis-Sébastien Mercier din 1775. Goldoni își află personajele prin intermediul unui amestec permanent de realism și stilizare, invers decât drama burgheză, hotărât realistă 61. Această abandonare a măștii îi permite chiar uneori să schimbe modelul existent. Repartiția rolurilor în trupele de comedianți dell'arte constituie, pentru actori, un dispozitiv de joc. Întotdeauna există, într-o trupă, cei doi bătrâni, cei doi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
sistem dramatic (Lettre à Lord *** sur la soirée du 24 octobre et sur un système dramatique), din 1829, reiau, entuziasmați, un mare număr din ideile lui Diderot și Sébastien Mercier, cu excepția realismului. Ei doresc un teatru modern pe care drama burgheză nu a fost în măsură să-l producă și care, în ciuda eforturilor lor, întârzie să se impună, fără îndoială din cauza succesului melodramei la marele public. Primele drame romantice, numai citite, în cadrul lecturilor publice din niște cercuri reduse, nu sunt jucate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ar trebui confundat adevărul artei cu realismul. Drama romantică este adevărată pentru că nu este realistă. Introducând sublimul și grotescul, ea deformează realitatea pe care o stilizează când în maniera tragediei, când în maniera comediei. Prin asta se distanțează de drama burgheză, prin asta, lăsând deoparte reproducerea mimetică a realității, ea atinge universalitatea, și dobândește grandoarea care a imortalizat-o. "Drama, după cum scrie Hugo în Prefața la Cromwell, este o oglindă în care se reflectă natura. Dar dacă această oglindă este o
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
distincte: una vulgară și inferioară, celelalte două ilustre și superioare, dar care toate trei vor satisface o nevoie: melodrama pentru mulțime; pentru femei, tragedia care analizează pasiunea; pentru gânditori, comedia care zugrăvește umanitatea." Abandonând zugrăvirea condițiilor dragă Enciclopediștilor, autorii dramei burgheze pun din nou pe primul loc studiul caracterelor. Dornici de a reda complexitatea sufletului uman, ei creează, invers decât Clasicii, personaje care să evolueze în timp, ca Don Carlos, care, prinț nepăsător și despotic la începutul lui Hernani, devine apoi
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
și adevăr, cum explică Hugo în Prefața la Angelo, tiran al Padovei, în 1835. "Apoi, din toate acestea prezentate astfel, să faci o dramă; nu complet regală, de teamă ca posibilitatea aplicării să nu dispară în mărimea proporțiilor; nu complet burgheză, de teamă ca micimea personajelor să nu dăuneze amplorii ideii; ci princiară și domestică; princiară, pentru că trebuie ca drama să fie măreață; domestică, pentru că trebuie ca drama să fie adevărată." Dacă a scris Marie Tudor, după cum spune în Prefața la
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
câștigau cinci sute; se ascultă cu religiozitate, se aplaudă cu entuziasm Horace, Mithridate, Cinna; se plânge la Andromaca și la Tancrède." 6. Teatrul naturalist Cu naturalismul se operează o reîntoarcere în forță a realismului scenic pe care îl proslăvea drama burgheză. Zola (1840-1902), care îi este marele teoretician, se prezintă pe el însuși ca moștenitorul direct al lui Diderot și Louis-Sébastien Mercier. Dornic să trateze scena ca pe o reflectare fidelă a lumii reale, el interzice, ca și cei doi predecesori
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
pe o serie de "studii de naturalism". Zola și-a pus multă speranță în teatrul lui Alexandre Dumas fiul (1824-1895), care a cunoscut un imens succes cu Dama cu camelii (La Dame aux Camélias) în 1852101. Pentru că demontează mecanismele societății burgheze căreia îi arată pe față ipocriziile și corupția, Dumas pare că vrea să reînnoade legătura cu aspirațiile sociale și moralizatoare ale dramei burgheze. Însă Zola este foarte repede decepționat de "stilul său factice", de conformismul acestui scriitor care în realitate
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un imens succes cu Dama cu camelii (La Dame aux Camélias) în 1852101. Pentru că demontează mecanismele societății burgheze căreia îi arată pe față ipocriziile și corupția, Dumas pare că vrea să reînnoade legătura cu aspirațiile sociale și moralizatoare ale dramei burgheze. Însă Zola este foarte repede decepționat de "stilul său factice", de conformismul acestui scriitor care în realitate s-a dovedit "foarte incapabil să observe viața". Dimensiunea neoromantică a operei lui Dumas nu putea decât să-i displacă. "Dumas, scrie el
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Sanche d'Aragon în 1650, de către Corneille, care introduce în universul comic personaje de rang înalt. Comedie lacrimogenă. Gen creat de Nivelle de la Chaussée, în 1735, cu Prejudecata la modă (Le Préjugé à la mode). El pregătește calea spre drama burgheză. Comedie. Termen sinonim cu teatru, din Evul Mediu până în secolul al XVIII-lea. Să mergi la comedie însemna să mergi la teatru. În sens modern, comedia este o piesă care provoacă râsul. Se disting în mod tradițional trei tipuri de
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
emițătorului mesajului. Ditiramb. Poreclă dată lui Dionysos, apoi, prin extensie, cântec religios în onoarea sa care ar fi, după părerea lui Aristotel, la originea tragediei. Dramaturgie. Ansamblu de reguli care supraveghează modalitatea de compunere a unei piese de teatru. Dramă burgheză. Gen dramatic, numit și "gen serios" sau "tragedie domestică și burgheză", care se naște în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu autori precum Diderot, Beaumarchais și Sébastien Mercier. Dramă romantică. Gen dramatic creat în secolul al XIX
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
religios în onoarea sa care ar fi, după părerea lui Aristotel, la originea tragediei. Dramaturgie. Ansamblu de reguli care supraveghează modalitatea de compunere a unei piese de teatru. Dramă burgheză. Gen dramatic, numit și "gen serios" sau "tragedie domestică și burgheză", care se naște în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea, cu autori precum Diderot, Beaumarchais și Sébastien Mercier. Dramă romantică. Gen dramatic creat în secolul al XIX-lea de poeți romantici ca Hugo, Vigny, Musset, caracterizată prin refuzul
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Din punct de vedere etimologic, termenul semnifică acțiune, fără a decide dinainte asupra caracterului emoțional al acestei acțiuni, care poate fi comică sau patetică. El devine apoi sinonim cu o acțiune oribilă, demnă de milă. Mai târziu, odată cu nașterea dramei burgheze, este sinonim, prin extensie, cu genul dramatic. Ekkyklema. Platformă rulantă, destinată să aducă pe scenă, în Grecia antică, ceva sau pe cineva care se presupune că se află în interior, în spatele ușilor scenei. Această mașinărie, greu de manevrat, nu a
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
antimoșierească", la "combaterea liberalismului și a ciocoismului" etc. pentru că, de fapt, doar prin sublinierea revoltei care ar fi animat satira caragialiană împotriva "vechii orânduiri", opera lui putea fi "reconsiderată în lumina științei marxist-leniniste" și "restituită poporului ca îndreptar contra ideologiei burgheze"16. Pe acest considerent sunt trasate sarcini care vizau "dezmințirea falselor teorii despre gratuitatea râsului caragialian"17 și exploatarea sau fabricarea conținutului ideologic al scrierilor lui Caragiale care se remarcau sau se salvau exclusiv prin "acuitatea observației care demască filistinismul
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
paginile schițelor "vesele" ale lui Gh. Brăescu, interesat ca și Anton Bacalbașa în Moș Teacă, de ridicolul automatismelor din viața militară și stupiditatea absolută a reprezentanților ei de frunte (Maiorul Boțan, Moș Belea), dar și de aspecte variate ale existenței burgheze (Un scos din pepeni), tratate cu mijloacele deplinei obiectivități care, paradoxal, amplifică virulența criticii implicate, pentru că "prin indiferență impinsă până la impasibilitate, verosimilitatea crește"32, după aprecierea lui E. Lovinescu dintr-un studiu în care demonstrează "superioritatea satirei obiective a d-
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
Tudor Mușatescu, Ultima oră de Mihail Sebastian, Generația de sacrificiu de I. Valjan, dar și mai puțin cunoscutele Schimbarea la față de George Mihail Zamfirescu, și farsa într-un act Competența de N. D. Cocea. Comedia de moravuri implică satira existenței burgheze la Al. Kirițescu (Gaițele), Tudor Mușatescu (Titanic vals), I. Valjan (Nodul gordian), T. Arghezi (Seringa), pentru ca în literatura dirijată din regimul comunist care, după 1953, trasa dramaturgilor drept sarcini de partid să scrie "comedii satirice în manieră caragialescă, obiectivele vizate
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]