KorAP: Find »[drukola/base=cămașă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...56 57 58 ...408 >

10,188 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809

dovedit apă chioară. Poate că o Viagra... Dar cine s-o cumpere? Cum să intre în farmacie și să întrebe... N-ai un capot? întreabă Geta. N-am. Atunci îmbrac o cămașă de a ta. Nebuna chiar așa face și cămașa parcă era un halat mai scurt. Dar ce mai foșcoteau toate cele pe sub cămașa lui! Îmbracă și tu ceva lejer, îndeamnă ispita nebunatică. Eu mă jenez... Te pomenești că ești virgin... Cam... da. Surprinsă rău, Geta își dă seama că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
intre în farmacie și să întrebe... N-ai un capot? întreabă Geta. N-am. Atunci îmbrac o cămașă de a ta. Nebuna chiar așa face și cămașa parcă era un halat mai scurt. Dar ce mai foșcoteau toate cele pe sub cămașa lui! Îmbracă și tu ceva lejer, îndeamnă ispita nebunatică. Eu mă jenez... Te pomenești că ești virgin... Cam... da. Surprinsă rău, Geta își dă seama că trebuie să schimbe metoda și să adopte tactica pașilor mici. Sîmbătă și duminică Geta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

bunicilor. Mirosul, poate cea mai răzbătătoare provocare: ieși naibii din putreziciune și adulmecă câmpiile! Ele nu se descompun nici măcar iarna, ele dorm câteva nopți în rădăcini și o iau de la capăt. Ieși și adulmecă primăvara păpădiilor coapte, primăvara melcilor însetați! Cămașa ascunde cât să descoase misterul. Privește! Văzul, comoditatea de a lua totul de-a gata, de a cuprinde cu privirea mereu alte margini, de a evada din spații, de a îmbrățișa îmbrățișatele, abandonatele, râvnitele, uitatele, destrămatele, desfăcutele, înmulțitele culori, contururi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Peste ruinele mânăstirii ploua cu stropi de gheață. Ca într-un tablou, focul ardea în inima cărămizilor. Complicitatea flăcării este alta decât complicitatea apei. În ușa bisericii, împăratul David actualiza Psalmul 27. 4. Se îmbrăca fără gust, purta haine uzate, cămăși roase pe la guler, pantaloni dintr-o velură spălăcită, sacou cu căptușeala ruptă, ghete cu ștaiful căzut, pulovere destrămate și alte vechituri SH, țoale ale unor generații ieșite din uz: Put a neamț nespălat, le storc și curge untură dine ele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sub preșul de la intrare; în grădinile publice, sufletul hodinea pe banca de alături. Umbra, totuna cu stâlpul telegrafului, cu fresca descompusă de pe catapeteasmă, cu cumpăna fântânii agățată într-o o căptușeală de nor. Culoarea cărnii peste culoarea curcubeului, giulgiu peste cămașa de nuntă: Trageți cortină! Este vremea pogorârilor, treaptă cu treaptă, din oase în carne, din carne în inimă, din inimă în sânge, din sânge în cuvânt și iar în inimă. Dumnezeu repară o scară. 5. Pe chip i se citea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
ca un indicator rutier între cer și pământ, între "anatema" și "slavă ție"; irelevant numărul semnelor din palmă. Umplea lumea cu el, decor diform printre alte decoruri, decor înfășurat în alte și alte decoruri. Lumea, o ceapă degerată; peste inimă, cămăși de împrumut; pământul, generosul SE HAȘ, încape pe fiecare în pântece, indiferent de mărimea cocoașei. Era încă util. Avea umerii puternici precum un soclu. Creșteau iluziile ca lăstarii de tei pe lângă trunchiul retezat. Pădure în tocul ferestrelor; în grinzi, pădure

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
apropie cu blândețe, cu răbdare, cu smerenie, prietenoasă, binevoitoare, solidară. Moartea este cel dintâi ajutor în vreme de singurătate. (O casă blestemată este, de fapt, un mormânt.) A primit-o și i-a așternut pat în sânge, leagăn în inimă, cămașă în piele. Nimic mai intim decât să te plimbi cu moartea de mână prin iarmaroc: Doamne, în oglindă, dimineața, cu lama, ale cui riduri îndrept? 6. Ce vrei să te faci când vei fi mare, puiul mamei? Om singur, mamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
abia că distingea un cerc. Om singur. Povară pentru două perechi de umeri puternici. După el, altă singurătate și alta... Trei blesteme în vreme de secetă, trei guri de hrănit, trei suflete de încălțat, trei capete de acoperit, căciuli, sumane, cămăși, cizme, pâine... Erau trei copii. Primăvara, perechea de cizme tulbura cerul curs în băltoacă, tușe de lumină și de noroi pe tălpi. Colbul drumului, făină cernută din cer, de sub roțile Carului Mare direct în scutece, de Crăciun, de Paște, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
obosită doarme într-un mănunchi de busuioc. Internatul era precum spitalul de nebuni. Lași sufletul acasă pentru o vreme, vii, te îndopi cu diazepam, uiți pentru ce ai venit și, dacă te trezești din visare, te întorci din nou în cămașă. Mai rar așa fotosinteză. Lepezi boarfa, pe motiv că nu te mai încape, revii în fibrele ei și te minunezi de cât loc nelocuit te cuprinde. Te minunezi întru atâta, încât, la un moment dat, constați că stăpânești prea multă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
suferințele apostolilor dincolo de minune. Pe Ștefan l-a durut prima piatră, poate și a doua, apoi s-a împietrit stâncă. Pe Bartolomeu l-a durut prima curea scoasă din piele, apoi trupul s-a lepădat de ambalaj ca de o cămașă strâmtă. Lui Iacov nu i-au fost smulse mâinile, ci îmbrățișarea și ochii tot pentru a nu putea îmbrățișa i-au fost scoși. Iacov a murit cu o inimă plină de cer. Durerea, când nu mai este durere, dezgust și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
tot pentru a nu putea îmbrățișa i-au fost scoși. Iacov a murit cu o inimă plină de cer. Durerea, când nu mai este durere, dezgust și scârbă este; corpul împrumutat, fie și pentru o noapte, se leapădă ca o cămașă putredă. Dumnezeu' mă-ti, dacă-ți aud gura, îți iau gâtul, ți-e clar, mă? Firul de păianjen cobora ușor ca un leagăn legănel legănat de-o creangă de nuc în grădina bunicilor: "Huța, huța, puiul mamei, huța!" La capătul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
și-a închis ușa. Se rupe omul de blestemul ombilicului-ștreang de dragul unei pseudo-libertăți ca un chirurg care-și amputează ambele mâini numai să-și usuce îmbrățișarea. Conștient, subconștient, inconștient, dimensiuni pentru oameni cu suflete cauterizate. 13. Era îngerul său albastru. Cămașa albastră cu mânecuțe suflecate marea împăturită la țărm, sarafanul albastru aripi pătate cu zbor, bentița albastră o fâșie de cer peste codițele blonde, ochii albaștrii zâmbetul umplea fântânile, mâinile albastre stelele, după o hartă necunoscută, întregeau îmbrățișările, picioarele albastre pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
care îl întregesc. Fără brațe, omul din lemn ar fi îmbrățișat cu toate vânturile la un loc sau poate cu toate ploile, cu toate razele ce i-au băut apa din frunză. Îmbrăcămintea lui Petru, sărăcăcioasă, inestetică, demodă, uzată. Două cămăși albastre, un pulover de lână, doi pantaloni de uniformă, o vestă, un training negru, un veston bleumarin, o scurtă bej, o pereche de bocanci soldățești, toate înghesuite într-o valiză. Ea îngerul său albastru, el conturul din care Dumnezeu a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Voi habar nu aveți cum se descântă o umflătură! Vai de pizda voastră, proastelor! La gazdă, valiza era precum o casă pentru păpuși, compartimentată. Lucrurile, așezate în ordine: cele de igienă într-o borsetă cu fermoar; lenjeria curată, bine împăturită; cămășile, halatul, sarafanul, pe umeraș, atârnate de o conductă. Coșul de rufe, o sacoșă de in mereu ascunsă în alt loc și mereu răvășită erau prea mici pentru a înțelege că nu baba răscolea printre chiloții. Despre plăcerea unora de a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
natural, fracție, rădăcină pătrată, ridicare la putere. O singură dată Dumnezeu ia un foarfece și întrerupe firul, inima uită sa mai numere. În buletin, identitatea se toarnă într-un șir de 13 semne; pe stâlpul casei rânduiala pământului, pe eticheta cămășii intervalul dintre coaste, dintre vertebre, pe crucea de la capătul mortului alt interval. La 15 ani, visele dau în pârg. Când cerul le scutură înainte de vreme, se împrăștie, putrezesc, ajung din nou sămânță, iar de la sămânță la rod, o vegetare infinită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
bătute precum nucile de Ziua Crucii, cu tot cu frunze, cu tot cu lăstar; visele în coajă verde se descompun odată cu privitul ferestrelor. Lumina ronțăie visele, precum ceața omul de zăpadă. Lumina și ceața sunt cele mai carnivore stări ale cerului. Sânge negru peste cămașa de noapte, sânge alb sub fereastră, în așternuturi, rămășițe ca după ospățul păsărilor. Petru... Primul an de liceu a fost blestemat, cum blestemat a fost și cel de-al doilea. Trei corijări în fiecare vară: matematică, fizică, chimie. Noaptea, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
vei fi tu cel de peste tot și inima ta, în inimile lor, va număra: Doamne, cât de comodă îmi este această cruce pe care cineva a încrustat cu litere de o șchioapă "Sfânt" și cât de îngustă mi-a fost cămașa păcatului! Doamne, mântuirea prin excludere este calea cea mai scurtă spre tine. Dumnezeul meu din camera de gardă a contagioșilor, recomandă-mi un sirop din floare de păpădie, să pot privi luna în ochi când voi fi în grădina ta

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
se simți stingheri sau mândri: foamea era peste poftă, frigul era peste estetic, frica era peste demnitate. Foamea, când nu mai doare, amețește; amețeala se stinge repede, creierul se obișnuiește și cu sânge subțire. Frigul se transformă el însuși în cămașă, mai întâi îl simțim ca amorțeală a sângelui, frigul ne îmbracă în propria-i piele. Frica încape toată spaima de a fi parte dintr-o secundă. Când te îmbraci cu frigul, ce tremur te mai poate zdruncina? Când te hrănești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
fură la cărți. Suflete, ești bolnav pentru că te numești suflet! 25. Se amăgesc unii că pot învinge durerea cu diverse rețete pentru diluat întunericul. Amăgirea în sine exces de masochism, remediu pentru suferința ce se pliază mai ceva ca o cămașa de nuntă, voință dusă până la strâmtorarea sufletului, și mai mult, voință măsurată după iluziile răstignitului (model inert, pironit pe catapeteasmă). Trecea în fiecare duminică prin fața altarului, își compara cu el singurătățile: două borcane de sticlă în care urmează să închizi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
dea în pârg, până se transformă zilele în absurdități inutile, nopțile în insomnii repetate, până te ascunzi de tine însuți. Ai verde la viață. Leapădă-te de îngerii mincinoși, dă foc icoanelor ce nu știu să zâmbească, abandonează semnele în cămașa, în țolul de cordele, fii contemporan cu tine, cu seva ce rămâne dâră pe trotuare, cu tusea ce te descompune în batistă, cu bocancii prin ale căror găuri devii tot mai puțin! Îndepărtează-te de cei care îți promit viitorul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de rugăciune. Psaltirea era ca o grădină ce înflorea în zori. Rugăciunea, un fel de pauză a spiritului, un fel de iluzie pusă în paranteză pătrată. Și ploua Petru în fața icoanei, și ploua mama în fața icoanei ploaia era trecută prin cămașă ca prin sită și sufletele erau date în teasc, durerea curgea tulbure în potir, Petru își bea furtuna, și furtuna aducea altă furtună. Taci, puiule, nu mai plânge, ăsta este păcatul părinților! Dumnezeu nu dă mai mult decât putem duce

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
gratii. Bună dimineața, Dumnezeul meu din fundul fântânii! Scot apă zilnic pentru a-ți tulbura chipul; cresc flori în inimă, sângele tău întomnează în petale de trandafir și eu mă bucur. Leagăn corăbii prin vene de dragul furtunii, pânzele croite după cămașa ta de sărbătoare s-au făcut franjuri, catargele au străpuns cerul și curge ceva verde ce seamănă a Eden peste cochiliile scoicilor și iarăși mă bucur. Dumnezeul meu trecător, noaptea îmi țeși vise din cele mai coapte, ziua îți lustruiești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în patru și a căzut nisipul. Moartea, ca o clepsidră înfundată. Firișoare subțiri de nelocuire în burțile scoicilor. Cibinul, chemare în oglindă. "Vino! Aici încape toată înstrăinarea pustiului. Nu fi trist, singurătatea spală sângele, depărtările înșiră gândurile ca pe niște cămăși curate pe funia memoriei, absența umple formele. Nu ești singur, Petre, descalță-te și intră!" S-a desfăcut luna și a căzut moartea ca o rugăciune a inimii, sângele număra monosilabic trecerea. 35. Nefericiții definesc fericirea ca asceză a spiritului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
amăgirea de sine, fuga de sine, violul de sine, dorul de sine, dezgustul de sine, lepădarea de sine, tristețea de sine, singurătatea de sine. Singurătatea lăsa urmă de fard în oglindă. 39. La balamuc, gândurile nu puteau fi îmbrăcate în cămașă de forță. La balamuc, gândurile tropăiau în voie precum o herghelie de cai sălbatici înfometată de albastru. Firimituri de morminte în samarele memoriei. Balamucul este patria însingurărilor. Oameni-frunze, cămăși-lacăte, uși-aripi, trepte-grinzi, icoane-diazepam, umbre-sicrie, paturi-cimitir, sala de gardă-judecata de apoi... Într-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
cadența după o singură bătaie de inimă. Petru stătea cu umbra la masă, adormea și se trezea cu absența sa, o lua la rost, mergea ținând-o de mână, o strângea în brațe. Petru locuia în umbră ca într-o cămașă de împrumut. 40. O ședință de terapie ținea două ore. Cabinetul era luminat de un neon, 200 de wați descompuși prin toate ungherele; lumina, ca un picamer de spart stâncile, sfredelea ochii a trezire. Pe un perete, proiectorul derula imagini

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]