17,038 matches
-
expediat pe ușa din dos, de parcă te-ar fi prins cineva sărutându-te cu servitoarea, m-au umplut de scârbă. Totul mi s-a părut detestabil, Martin. Spuse toate acestea cu glas răgușit și încărcat de emoție. Luă de pe polița căminului două pahare folosite. — N-a fost Antonia, am spus. A fost Honor Klein. — Aha, acum înțeleg, spuse Georgie rar. Vărsă puțin gin și-l șterse cu un șervețel. Vasăzică așa a aflat. Chiar mă întrebam. Lăsasem pe masa din hol
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
Pe măsuță lămpile cu abajururi întunecate aruncau fascicule înguste de lumină peste colecția de cristaluri a lui Palmer, făcându-le să scânteieze din când în când în mod misterios, dar semnificativ. Antonia stătea în picioare pe covorul negru gros din fața căminului. Lângă ea, pe o măsuță acoperită cu mozaic, era pregătită o tavă cu băuturi și trei pahare. Avertizată printr-un telefon, Antonia era gata. Antonia, care acordase o atenție mai mare decât de obicei înfățișării sale, era îmbrăcată într-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
surdă și sfâșietoare de a le vedea pe cele două împreună. Îmi întinse un pahar, turnă și în celelalte două, așeză unul la capătul dinspre Georgie al măsuței situate între ele. Eu m-am oprit la mijloc, cu fața spre cămin. — Pot să-ți spun Georgie? întrebă Antonia. Am sentimentul că te cunosc deja. — Firește, răspunse Georgie, dacă doriți. — Și ești de acord să-mi spui Antonia? Nu știu, zise Georgie, îmi pare rău, cred că n-am să pot. Oricum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
nu văd ce motiv ai avea. Era aprinsă la față și surescitată. Cred că băuse mult. — Firește, pentru Martin e un șoc, spuse Alexander întorcându-se din nou spre Georgie. Stăteau în picioare de o parte și de cealaltă a căminului, sprijinindu-se de poliță. — Sunt convins că ar fi preferat să ne facă el cunoștință. — Eu l-am rugat de-atâtea ori! zise Georgie râzând răgușit. E numai vina lui. După câte văd, se pare că v-ați înțeles de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
mine. — Nu știu, Palmer, să fiu foarte sincer, nu știu. Palmer se întoarse cu fața spre mine. Glasul lui exprima o sinceritate totală iar trăsăturile lui trădau o goliciune pe care nu o mai văzusem până atunci. Puse paharul deasupra căminului și făcu un pas spre mine. Își puse ambele mâini pe brațele mele și le strânse ușor câteva clipe. Apoi își lăsă brațele în jos pe lângă corp. Era un gest de implorare. Apoi rosti: — Situația este de o gravitate dramatică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
am pregătit să plec. Mânat de un imbold spontan, m-am înclinat politicos în fața lui Palmer. El și-a plecat capul și, pe când ieșeam din cameră, l-am văzut cu privirea ațintită asupra focului și capul tot plecat. Mângâie grilajul căminului cu piciorul gol. Pe când închideam ușa de la intrare l-am auzit ieșind din salon și îndreptându-se spre scări. M-am oprit și m-am uitat o clipă la fereastra luminată, întrebându-mă ce discuție îngrozitoare și inimaginabilă o fi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
-i sânii, o jumătate de trup, o imagine de vis despre care nu se poate vorbi. Antonia se întoarse în cameră și închise ușa. Ținea în fiecare mână câte un papagal de Meissen. Îi așeză la capetele poliței de deasupra căminului. — Le-am spus că asta e tot ce intră în camera asta, zise ea. Ia te uită, planșele cu păsări, le-ai luat. Chiar uitasem că sunt ale tale. Le privi cu tristețe și începu să-și scoată haina. — Nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
care acum îl înțelegeam mai bine, inaccesibilă mie. Încă ploua. Ploua de câteva zile. Am ajuns în Hereford Square, mi-am scuturat apa de pe haină și am agățat-o în cuier și am intrat în salon. Focul ardea strălucitor în cămin și toate luminile erau aprinse. Draperiile nu erau încă trase și, prin fereastra luminată, se vedea magnolia încărcată de apă. Antonia, care citea lângă foc, sări să mă întâmpine. Avea deja un Martini gata pregătit și un castronaș cu biscuiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
albastră. Haideți înăuntru, ticăloșilor! am spus. Au intrat fără să spună nimic și i-am ajutat să-și scoată hainele. Alexander avea un zâmbet înghețat care era probabil copia propriului meu zâmbet. Am intrat în salon înaintea lor și, în dreptul căminului, ne-am depărtat unii de alții și ne-am privit. Era, pentru toți trei, un efort. Și un șoc imens. Vedeam cum Georgie încearcă să-și controleze o grimasă care-i tot alunga zâmbetul. Dar nu putea controla valul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
în două pahare. Am observat cu o fericire imensă că-i tremură mâna. Nu mi-am părăsit postul. Ea a pus unul dintre pahare pe o măsuță, la jumătatea distanței dintre noi, și s-a retras pe poziția ei de lângă cămin. M-am dus, mi-am luat paharul și am revenit la ușă. Simțeam că, dacă m-aș apropia prea mult de ea, s-ar putea să o sfâșii în bucăți; și am simțit un fior de bucurie în sânge când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
la pământ. E ciudat, dar aș fi putut sta lungit acolo la nesfârșit. După câteva clipe ea spuse cu o voce gravă și stăpânită. — Ridică-te! Am început să mă ridic. Ea se retrăsese și acum stătea sprijinită de polița căminului. Nu mi-am putut înfrânge impulsul de a o implora. Stând în genunchi, am spus: — Honor, hai să nu ne înfruntăm în felul ăsta. Acceptă să mă cunoști măcar puțin. Nu-ți cer mai mult. Nu știu nimic despre poziția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1892_a_3217]
-
lor de venit. Mulțumită de cifra spusă de Dora, doctorul a sfătuit-o să mai doarmă o noapte Înainte să ia o decizie. Dacă după aceea renunță la avort, el va avea grijă ca bebelușul să fie plasat Într-un cămin „plin de iubire și lipsit de griji“. În afara celor șase luni de sarcină pe care le mai aveam, n-ar mai fi fost nici o problemă. Mi-a spus că pot să dau o mână de ajutor la clinică dacă vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
adopte un copil. Astfel, Froehlich a reușit să rezolve două probleme dintr-o mișcare. Ajutându-l pe Adam Hatz să-și demonstreze virilitatea, găsise și părinți pentru copilul d-șoarei Walther. Conform spuselor lui Manetti, băiatul Dorei fusese crescut Într-un cămin prusac tipic - ceea ce, pe lângă altele, Însemna că-și vedea părinții sporadic. Din fericire, băiatul avea o doică poloneză, care avea grijă de el ca și când ar fi fost maică-sa. Totuși, cu cât creștea mai mult, cu atât trăsăturile lui ereditare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
un fel de cod - „K. u. K. “, pare-mi-se - Wickert susținea că asta era o dovadă clară pentru faptul că el și cu dumneavoastră colaborați. E clar că se Înșelase. Lakritz se pregătea să filmeze o scenă la un cămin pentru convalescenți, când a fost surprins. Dacă asistenta lui, o femeie africană, n-ar fi alertat poliția, n-am fi știut nimic. Wickert a plecat imediat spre hotel. Ridicându-se, Manetti privi pe fereastră. Trecu un minut, apoi pe șinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1858_a_3183]
-
cum să mă-nsor cu o persoană pe care o „iubesc“, când știu preabine că în cinci-șase-șapte ani o să umblu ca turbatul pe străzi la vânătoare de fofoloance proaspete - timp în care devotata mea consoartă, care mi-a făurit un cămin atât de încântător etc., își îndură cu bravură singurătatea și abandonul? Cum să dau ochii cu lacrimile ei îngrozitoare? N-aș putea face una ca asta. Cum să-mi privesc în ochi copiii care mă adoră? Și ar urma divorțul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
schimb de replici între Maimuța și Lina, după care cea dintâi mă anunță: — Zice că n-ar fi pe bani, ar fi de dragul... Nu! Nu! O ține într-un bocet până la Villa Adriana: — Vreau și eu un copil! Și-un cămin! Și-un soț! Nu-s lesbiană! Nu-s curvă! Îmi amintește de seara în care am dus-o în Bronx, la ceea ce noi, cei din comisia C.U., am numit „Seara șanselor egale“. — Toți portoricanii aceia amărâți înșelați la preț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Taj Mahal-ul. Poate că Balboa știe ce-am simțit când am zărit întâia oară scrânciobul prins de tavanul verandei. A crescut în casa asta. Fata care mi-a dat voie să-i desfac sutienul și s-o mozolesc în ușa căminului a crescut în casa asta albă. În spatele acelor perdele goișe! Uite, are și obloane! — Tati, mami, zice Dovlecel în clipa când coborâm în gara din Davenport, iată-l pe musafirul nostru din acest weekend, e prietenul meu de la școală, despre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Știu, dar e un prilej formidabil și nu-l pot refuza... — Prilej? Pentru ce? — Da, să petrec Ziua Recunoștinței în familia acestui băiat pe care-l cheamă Bill Campbell... — Cum? — Campbell, cum îi zice și supei ăleia. Stăm în același cămin... Ei, însă, mă așteaptă acasă. Toată lumea mă așteaptă. Morty are bilete la meci. Ce tot îndrug eu acolo cu prilejul ăla? — Și de unde-a apărut așa, hodoronc-tronc, băiatul ăsta, Campbell? E prietenul meu! Bill! — Și cum rămâne cu cidrul? mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
Nimic altceva decât un ego! Închistat în sine! Da, trebuie să mă-ntreb (în timp ce avionul mă poartă - cred eu - tot mai departe de sursa chinurilor mele) ce s-a ales de toate năzuințele mele, de toate țelurile mele morale, valoroase? Cămin? N-am. Familie? Ioc! Lucruri pe care le puteam obține doar pocnind din degete... și-atunci, de ce să nu pocnesc, și să-mi văd de viața mea? Nu, în loc să-mi învelesc copiii seara, la culcare, și să mă culc lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
manipula acea parte din mine care-și dorea să-i facă o surpriză lui Hunter, oferindu-i imaginea de fată de modă veche, deloc preocupată de carieră, În stilul „proaspăt căsătorită“ care se ocupă de casă. Știam și că un cămin confortabil l-ar face fericit pe Hunter, mai ales că nu se aștepta la asta, și mai știam că eu nu aveam timpul necesar să duc la bun sfârșit o astfel de treabă. Trebuia să recunosc În sinea mea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
spuse Hunter. Cum ai reușit să-l faci atât de repede? —Pentru prima dată În viața mea, am angajat un decorator. Mi-este foarte rușine pentru asta, am râs eu. —Ei, cred că a fost o idee genială. Avem un cămin adevărat, pe care Îl ador. Și te ador și pe tine, spuse el, Încolăcindu-se În jurul meu. Hai să dormim un pic. Nu era nimic În neregulă, Îmi puteam da seama de asta. Hunter era la fel de adorabil ca Întotdeauna și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
oameni care simt nevoia să audă tot timpul televizorul, radioul sau combina. Oameni pe care liniștea îi înspăimântă. Ăștia sunt vecinii mei. Obsedați de sunet. Alergici la liniște. Prin toate zidurile pătrund râsetele morților. Asta înseamnă în zilele noastre căldura căminului. Un asediu al zgomotului. Întorcându-mă de la serviciu, am făcut o escală. Omul din spatele casei de marcat și-a ridicat ochii când am intrat în magazin șchiopătând. A băgat mâna sub tejghea, cu privirea ațintită în continuare asupra mea, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
aruncă pardesiul pe umăr, ținîndu-l agățat cu degetul arătător, vînturînd cu mîna cealaltă mapa în care-și poartă caietele de curs și cele două-trei cărți de specialitate împrumutate pentru după-amiază de la bibliotecă. Salve! strigă studentului de serviciu la intrarea în cămin. Salut! mormăie acesta absent, cufundat în lectură. Dorine! lovește cu degetul în geam cînd își dă seama cine l-a salutat ai o telegramă... scoate el mîna pe ochiul de fereastră deschis și-i arată către masa cu scrisori. Dorin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
în fața colegului și se caută în portmoneu să vadă cîți bani are. Du-mi tu mapa în dormitor zice ieșind. Se uită la ceas din mers, coboară treptele grăbit, își îmbracă pardesiul, în vreme ce taie de-a dreptul spațiul verde dintre cămine, sare peste gărduțul din fier forjat, iese în strada din spatele complexului studențesc și începe să fugă. *** O Dacie neagră trece în viteză prin fața tramvaiului, intrînd spre autogară. Face un viraj spectaculos lîngă cursa rapidă și frînează brusc. Șoferul coboară, închide
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
a însoțit la telefonul public pitit la intrarea unui bloc din spatele spitalului Colțea, locul preferat al lui Mihai. Uite ce, i-a zis Lie cînd s-au întors acasă, că lui Mihai îi plăcea să doarmă la prietenul său; la căminul studențesc de pe strada Academiei, chiar lîngă Universitate, era gălăgie mereu, iar cînd nu era scandal, țineau studenții chinezi adunare în sala de lectură, citindu-și reciproc din învățăturile lui Mao na-ți cheia de la camera mea și dă-i întîlnire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]