9,571 matches
-
la porți, la derigii casei; în alte locuri: teiul, salcia, sânzienele, culese la date fixe. În ceea ce privește materialul din care erau confecționate casele, materiale folosite în mare parte și astăzi, sunt cele cunoscute: lemnul, lutul, huma, lutul galben, stuful, paiele, chirpiciul, cărămida, tabla, țigla, dranița, piatra, cimentul și toată gama de materiale folosite în noile construcții, după 1989. Exceptând locuințele improvizate, sezoniere, vom spune că pe o temelie de piatră se așeza o structură de lemn, de formă rectangulară (pătrată sau dreptunghiulară
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
într-o anumită măsură, și de specificul local, după care au fost construite casele noi, din materiale rezistente în timp. S-a folosit cimentul pentru temelii, centuri, buiandrugi, tabla pe acoperișurile aproape plate, cu înclinație mică, apărate de vânturile puternice, cărămida pentru zidiri, teracota pentru sobe. Spațiul interior a fost altfel dispus; nu mai avem tindă, avem hol, camere separate, loc pentru cămar și baie. Intervin elemente de modernitate: lumina electrică (1964-1965), pietruirea oselei, televiziunea, folosirea aragazului, accesul la oraș cu
Pe Valea Dunăvăţului : Lunca, sat al bejenarilor bucovineni by Ion Cernat () [Corola-publishinghouse/Administrative/91889_a_93195]
-
lume, ca și ea. După ce-i trecu spaima, prinse și mai mult drag de Fermín și-l puse să promită că va lua niște pastile pe care doctorul Baró i le recomandase. — Eu pentru dumneata, doña Encarna, Înghit și o cărămidă, dacă e nevoie. Cu timpul, cu toții ne-am prefăcut că uitasem de această Întîmplare, Însă niciodată n-am mai luat În glumă poveștile despre inspectorul Fumero. După acel episod, ca să nu-l lăsăm singur, Îl luam pe Fermín Romero de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
arămie. De la un ghișeu al căilor ferate catalane am cumpărat un bilet de clasa a treia pînă la stația Tibidabo. Am făcut drumul Într-un vagon populat cu ordonanțe, servitoare și zilieri care duceau cu ei sandvișuri de mărimea unor cărămizi, Învelite În foi de ziar. M-am refugiat În bezna tunelelor și mi-am rezemat capul de fereastră, mijindu-mi ochii În timp ce trenul străbătea măruntaiele orașului, pînă la poalele muntelui Tibidabo. CÎnd am urcat din nou În stradă, mi s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2275_a_3600]
-
se ducă o vreme în orașul său de baștină. Îmi vorbise adeseori despre orășelul liniștit de undeva din nordul Olandei unde mai trăiau încă părinții lui. Erau oameni săraci. Tatăl său era dulgher și stătea într-o căsuță veche de cărămidă roșie, curățică și frumușică, de pe malul unui canal cu apă lenevoasă. Străzile erau largi și pustii. De două sute de ani orașul era pe moarte, dar casele aveau încă măreția din vremurile bune. În ele își duseseră viața calmă și prosperă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
a-și reveni care-l făcuse să accepte cu atâta bonomie batjocura oamenilor. Nu mai era în stare să râdă cu aceia care râdeau de el. Era un paria. Mi-a vorbit despre copilăria lui din casa aceea curățică de cărămidă roșie și de pasiunea pentru ordine a mamei lui. Bucătăria ei era un adevărat miracol de curățenie strălucitoare. Totul era întotdeauna la locul lui și nicăieri nu vedeai măcar un firicel de praf. De fapt, curățenia era la ea o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
la primele ore, după un marș forțat de noapte care istovise oameni și cai, În timp ce deasupra capetelor lor apuneau constelațiile Zodiacului. Înaltul zidurilor strălucea În razele soarelui timpuriu, de parcă ar fi fost alcătuite din aramă, nu din piatră și din cărămizi. Pe timpul nopții căzuse, În răstimpuri, o ploaie nisipoasă, Întreruptă de fâșii de senin. La o oră când bolta Înstelată era vizibilă, Dante Își ridicase ochii pentru a estima cât timp se scursese. În acel moment luceau pe cer Gemenii, semnul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Maddalena se ridica În spatele vechiului For, ceva mai Încolo de Santa Maria in Campidoglio. O construcție masivă, clădită pe fundamentul unei străvechi insula romane, de la care preluase perimetrul dreptunghiular. În față se ridica biserica abației, cu fațada ei simplă din cărămidă, urmată, dincolo de absidă, de un al doilea corp, care o vreme adăpostise o comunitate restrânsă de călugări benedictini. Un alt zid orb, pe stânga, Împiedica vederea spre claustru, strâns Între biserică și clădirile Învecinate. - Spune-mi, messer Duccio, Își apostrofă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
adunate de pe jos, dintre tarabele răsturnate. Făcându-și pârghie cu scânduri și cu pari găsiți prin zonă, Încercaseră mai Întâi să desfunde caldarâmul: mai apoi, văzând că vechiul pavaj roman rezista, se năpustiseră peste rămășițele vechilor ziduri ale Capitoliului, smulgând cărămizile cu degetele, printre urlete și Înjurături. - Ce se petrece? strigă Dante, care se refugiase Înapoia unei căruțe, spre un bătrân ce ședea ghemuit, strângându-și capul Între mâini. Celălalt Își ridică privirea spre dânsul, Încurajat de vederea veșmintelor sale. - Oameni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Dante sări cât colo, blestemând, nemaibăgând În seamă pietrele care continuau să cadă de jur Împrejur. Se aruncase pe brânci spre a căuta frenetic ceva pe jos, iar mai apoi se ridică În picioare strângând În pumn o bucată de cărămidă. Rămase o clipă nemișcat, socotind cu repeziciune, după care azvârli piatra spre omul care continua să urineze cântând. Arrigo Îl văzu arcuindu-se către țintă, cu ochii fixați asupra proiectilului, ca și când i-ar fi ghidat traiectoria cu puterea minții. Își
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ceas trebui să treacă până când caii fură gata de drum. Amiaza trecuse deja binișor când Dante și șeful gărzilor, urmați de alți șase oameni Înarmați, o porniră spre răsărit. Dincolo de pajiștile de la Santa Maria Novella se ridica masa roșiatică, din cărămizi, a noului brâu de ziduri pe care Comuna Îl clădea pentru a stăvili mulțimea de construcții răsărite recent În jurul cetății vechi. Porțiunile de zid se Întrerupeau ici și colo fără o logică aparentă, ca și cum ar fi fost alcătuite În joacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
jur, În acea peșteră a minunățiilor. Lângă un sarcofag, În pardoseală, se deschidea o crăpătură care dădea spre o altă cameră subterană. Se aplecă, coborând lampa În acel spațiu de trecere. Pe sub criptă trecea un coridor larg, cu pereți de cărămidă, care părea să se facă nevăzut către Arno. Fundul era acoperit cu apă. - E o veche cloacă romană. Duce spre vechiul puț din For. Pe aici trece Brandan, când nu vrea să fie văzut, explică Cecco. Dante Încuviință. Brandan era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
O activitate care, practic, nu se Întrerupea niciodată, legată de necesitatea focului continuu. Era o subterană joasă, invadată de căldura uscată ce provenea de la cuptorul aflat Într-un colț. Pe bancuri, câțiva ucenici ocupați nevoie-mare vărsau pe o suprafață de cărămidă conținutul unui creuzet abia scos din flăcări cu un clește lung. Sticla incandescentă se Întinse fluidă peste suprafață, răspândind În jur mici scânteieri fierbinți. Fără să-i pese de căldură, maestrul Începu să o finiseze cu niște clești din bronz
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ireală, ca și când În curs de desfășurare ar fi fost o farsă macabră, nu un asalt mortal. Prima salvă, executată fără prea mare precizie, lovise În gol. Multe săgeți zburaseră pe deasupra turnului, pierzându-se, altele loviseră În ziduri, răspândind schije de cărămidă și praf. Oamenii se apucară să Își reîncarce arbaletele, printre strigăte de surescitare. Genovezii aceia nu păreau la Înălțimea faimei lor, Își zise Dante În sinea lui. Iar Comuna Își storsese din cămară și ultimul bănuț ca să Îi angajeze, trândavi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o duhoare puternică de ars, semn că fumul de la incendiu pătruns și acolo. Dante Înaintă stăpânit de greață și de o senzație mereu mai acută de amețeală. Coridorul devenea din ce În ce mai Îngust. Recunoscu sub degete asperitățile regulate ale unui perete de cărămidă: pesemne că se aflau sub fundațiile turnului. Urmat de Cecco, care continua să afurisească pe toți și toate, Începu să urce prin pasaj, atât de Îngust pe alocuri Încât Îl Împiedica să tragă lada. Aerul se făcea tot mai greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
și suflau în mănuși, tânărul Brăchut nu-și mai simțea nasul, iar Ciupitu se făcea gri-violet. III Trebuie totuși să o spunem, Castelul nu este o nimica toată. El impune și celor mai greu de impresionat cu zidurile sale din cărămidă ce alcătuiesc, împreună cu acoperișurile de ardezie, o bijuterie a cartierului bogat - da, da, are și orășelul nostru unul, precum și o clinică ce nu se golea în acei ani de măcel mondial, două școli, una pentru fete, cealaltă pentru băieți, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-mi murdăresc mâinile. Mergeam pe costișă de câteva ore bune în acea duminică faimoasă. Puțin mai jos, era orășelul, adunat la un loc, casă lângă casă și, ceva mai în spate, masa înghesuită a clădirilor Uzinei, cu furnalele sale de cărămidă ce păreau că străpung cerul ca pe-un ochi pe care ar fi vrut să-l spargă. Un peisaj al fumului și muncii, un fel de cochilie plină cu melci care nu se sinchiseau de restul lumii. Și totuși, lumea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
îi ziceau uneori, „femeia din grădină”... calcă apăsat printre trifoi și lucernă, cărarea o duce singură spre poarta ce părea ușoară, deschide și trece spre casă, calcă mai ușor prin curtea cu fântână arteziană și pergolă, cu un cuptor de cărămidă afară, că avem de toate la vila noastră, nu?, frumos și bun cuptor, făcut de specialist, adică inginerul care le făcuse și șemineul din living. Ambele reușite, dragi Loredanei. Tara o împinge mârâind, vrea joacă probabil, dar femeia se grăbește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
doar încuiații de la școala din sat, profii de geografie, ăștia care zic ei că știu tot, poate că îi spun altfel, dar, pentru noi, e doar Kogaion, de mii de ani a fost muntele nostru, scria despre el pe o cărămidă, era o inscripție getică, găsită de istorici spre vârf, aproape de peșteră: HAR TIOS/ TINTONINOS/ INSUS TICO IS DAKON/ KAND SIA TIL KOGAION/ ILMATON HLIO YLO/ PLEISTE NAKTOILO. — Tradu-mi, să nu-mi spui că nu știi, mă interesează citatul, vreau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
ascultă, care așteaptă... Apoi, se întoarce obosită, dar mai ușoară, spre masa de sub mărul roșu și spre grădinăreasă, trece de ea fără să-i mai spună nimic, deschide poarta despărțitoare, ajunge greu dincolo, în curtea unde se află cuptorul de cărămidă, pergola, casa mică pe dinafară și mare pe dinăuntru, pe scări, pasărea moartă, femeia dă cu piciorul în ea, lovește apăsat și scrâșnește din dinți, pocitanieee!, ți-ai găsit să mori pe scările mele!, se apleacă greu, sunt ca o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
iar acestea, la rândul lor, proiectau misterul peste panta placidă ce cobora domol spre lac. Princeton, văzut la lumina zilei, i s-a Înfiltrat treptat În conștiință: West și Reunion, cu arhitectura anilor șaizeci, Clădirea Șaptezeci și Nouă, arogantă, din cărămidă roșie, Upper și Lower Pyne, ca două aristocrate elizabetane nu prea mulțumite să trăiască laolaltă cu prăvăliașii, și, dominându-le pe toate, Înălțându-se cu un avânt curat, azuriu, marile turle visătoare ale bastimentelor Holder și Cleveland. A iubit Princetonul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
de diavol - nu să iasă În calea diavolului În mod violent, ca un gentleman, ci să dispară din vederea oamenilor Într-un mod prudent și senzual. A avut o viziune În care se afla În Mexic, Într-o casă de cărămidă crudă, pe jumătate Întins pe o canapea acoperită cu rogojini, ținând Între degetele-i lungi și subțiri, de artist, o țigară În timp ce asculta cum chitarele acoaniază, pe strune melancolice, un vechi bocet castilian, iar o fată oacheșă, cu buze de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
Teatrul Național în ziua în care aveam repartiția în mână. Probabil că era ceva mândrie în mine; la urma urmelor, undeva, într-un colț, am impresia că acolo unde acum este garajul, dar nu sunt sigur, pusesem și eu câteva cărămizi. Ne dusese într-o zi Moni Ghelerter să ajutăm și noi la construcția Teatrului Național. Am cărat cărămizi și l-am rugat pe unul dintre muncitori să mă lase și pe mine să zidesc un pic. M-a lăsat și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
urma urmelor, undeva, într-un colț, am impresia că acolo unde acum este garajul, dar nu sunt sigur, pusesem și eu câteva cărămizi. Ne dusese într-o zi Moni Ghelerter să ajutăm și noi la construcția Teatrului Național. Am cărat cărămizi și l-am rugat pe unul dintre muncitori să mă lase și pe mine să zidesc un pic. M-a lăsat și am pus mortar și am lipit acolo câteva cărămizi, ca un fel de legământ sacru pe care-l
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]
-
ajutăm și noi la construcția Teatrului Național. Am cărat cărămizi și l-am rugat pe unul dintre muncitori să mă lase și pe mine să zidesc un pic. M-a lăsat și am pus mortar și am lipit acolo câteva cărămizi, ca un fel de legământ sacru pe care-l făceam: să fiu loial, să fiu bun, să fiu neliniștit. Îmi trecuse ideea prostească de a fi director la teatrul din Botoșani, idee cu care i-am terorizat pe toți colegii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2164_a_3489]