1,555 matches
-
tresărit violent. — Asta e. Evrika! am strigat. Gardianul a sărit în picioare. — Ce-ai zis? — Nimic, l-am liniștit, repezindu-mă la el și îmbrățișându-l. — Ei nu, că ești nebun, băiete, mi-a zis gardianul, pregătindu-se să scoată cătușele și să mi le pună la mâini. Dar în clipa aceea a intrat directorul. — Ei? se încruntă el la mine. Ai găsit ceva? — Sigur că da, domnule director, am strigat fericit. Sigur că da. Și i-am explicat foarte mândru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
ora? Sau vrei să mă ataci când mă apăr mai puțin? Eu sunt ăla previzibil! Mergem la munte, să terminăm ce-am început. Serios? Da. Dă-mi mâna. Vreau să-ți dau ceva. Te rog... Îi puse o pereche de cătușe: mâna ei de a lui. Era cam incomod să conducă, și chiar cu ea lângă el. Dar asta era. Nici unul nu vorbi. Aproape de cabană, visă el, când nu circulau mașini, la o curbă, Amanda deschise portiera și-1 aruncă afară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
nu opune rezistență, dar, cum nu încetez, mă strânge-n brațe; îi cer să mă țină cât mai strâns, strâns, strâns până nu mai poate) Am senzația că față de el am aceleași sentimente, indiferent ce. Senzația că-l cunosc. Scoate cătușe, eu opun rezistență, foarte scurtă și inutilă. Numai bine trenul se oprește și coboram. Pe trotuar profit de o mică mulțime și vreau să fug, însă imediat (mă lovește) se face negru. In mașină sunt legată de portiere. Mă apucă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
că nu ... încă. După ce termin de mâncat: Simt nevoia să mă dezmorțesc. Îndată. Cât ai clipi, prind momentul și iau pistolul. Înapoi! Nu știu de ce nu i-l bag pe gat, altcuiva i-aș face mult măi rău. Pune-ți cătușele. Vorbesc serios. Imediat, și atunci îi țintesc piciorul. Potolește-te, e un test. Pistolul e descărcat. Trag și nu se întâmplă nimic. Iată-l pe cel plin, îmi spune. Înapoi. Cineva sosește la ușă. El se încruntă. Îmi spune: Te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
proeminent. Se ridică și îmi oferă mâna. I-o accept și mă trage spre el, mă împinge către cabană, eu mă dezechilibrez și nu am timp să îmi revin căci mă mai împinge o dată. Și mă răsucește legându-mă cu cătușele de un scaun. Nu am simțit nici o durere, doar m-am trezit așa. Ce vrei? întreb după câteva momente de liniște. Eu?! Dar ce pot avea? Ce poate avea un tip obișnuit, învățat să se distreze, cu o polițistă ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
Hai că-mi placi. Uite, îți dau șansa să te salvezi. Vom face în felul următor: eu te las să pleci, însă numai dacă reușești să treci de mine. Și o vom ține tot așa multă vreme. Și îmi dezleagă cătușele. Îl privesc neîncrezătoare. El face un gest larg. Nu aștept mult și o zbughesc pe ușă. Sunt dezorientată și frustrată (toată chestia asta e organizată ca un fel de test, pe care știu că-l pot trece, însă în același
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
simt și mă face să deschid speriată ochii e un miros de parfum bărbătesc. Îl văd pentru clipă pe individul pe care îl urmăresc, și el mă și ia în brațe. Nici nu am observat când mi-a pus niște cătușe. Ia un loc, spune el ironic, arătând un scaun. Încerc să fug de lângă el, însă mă oprește, mă ia de bărbie și mă duce cu spatele până la scaun, pe care cad. Vreau să știu ce vrei să faci. Vei ști
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
ești dispusă să faci pentru a trăi? Nu răspund. Hai, încearcă și tu să guști ceva Trebuie să prinzi putere. Încerc și eu felul acela pregătit îngrijit. E chiar bun. Ții minte când m-ai împușcat și mi-ai pus cătușele? Mă împinse de perete, lovindu-mă și fugi. Te-am lovit tare? Spune blând, cu o urmă de regret chiar. Vrei să mă lovești? Atunci fă-o odată. Să te lovesc? Atunci nu avusesem de ales. Nu vreau să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
mă deranjează compania lui, ci faptul că-mi va face rău. Te simți în stare să mă încerci o dată? Ce? întreb din nou bucuroasă, căci tocmai mă gândeam să-l întreb dacă se simte în stare să-mi desfacă aceste cătușe, dacă face față deși știam că poate nu ar trebui să-l provoc. (Și nici nu simțeam nevoia să-l jignesc). Mai bine încercam să mă apăr cu ceva, însă totul s-ar fi putut termina urât. Așa că i-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
spun. Da? Ascultă, eu trebuie să plec. Înțelegi? Nu încă. Bine, dar... Ce ai fi dispusă să faci pentru a pleca? Multe. Însă înainte de să-ți bați joc de mine, ține minte că eu... Că tu ce? Mi-ai pus cătușele în fața rudelor mele! Mi-ai scos masca și le-ai dezvăluit totul. Vroiam să-ți văd fața. Știai că sunt eu. Nu eram sigură. Ei, acum poți fi sigură. Și nu, nu vreau să-mi bat joc de tine. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1508_a_2806]
-
-o de la tribunal. O cară în fața aceluiași complet de judecată, care, de data asta, nu mai apucă să-și trântească sentința. Aproape c-o eliberează. Pentru că, tot aruncată de-a berbeleacul, spre trecut, mă-tii i se scoate, dintr-o dată, cătușa. E externată de la arestul miliției. Prinde de-a-ndăratelea autobuzul în care și ea a fost prinsă c-a dat cu vastul la caraiman. Și chiar în clipa în care să comită, din nou, furăciunea, regele Bucureștiului, Cel de-al treilea rege
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
Sub genele lui Doru se abătu, așa, ca o boare de plâns, însă Iarba Fiarelor (care avea brațele, literalmente zdrobite, cu ciocanul de frăgezit carnea, fiindcă, la talentul lui, se descotorosea, așa, ca de-un fulg, de orice fel de cătușe) îi făcu ochiul să nu le mai dea și satisfacția asta, oricum totul n-avea cum să mai dureze mai mult de trei minute. Ușor de făcut cu geana. N-a mai plâns. În schimb, exact în alea trei minute
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
să se degaje de brațul lipicios al Securității, azvârlit după ei. După ce, la sfârșitul lui ianuarie '88, se îndurase, probabil, Dumnezeu și de tinerețile lui, ale Ierbii Fiarelor și iscusitul, nu mai el știa cum, crăcise, într-o noapte, toate cătușele și broaștele ce le studiase, din timp, ale blocului de arest și evadase. Căci nu există poliție pe lume, nici sistem de priponire în pușcării, care să țină, prea mult timp, o Iarbă a Fiarelor legată. Regele ascultase de Iarbă
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
rând încuietorile exterioare, clănțănea orificiile lor externe, dădea de perete ușile metalice ale saloanelor și rezervelor, răsucea comutatoarele și striga deșteptarea. Extrăgea pacienții de sub baricadele lor onirice și fecale. Decupla sondele gastrice, intravezicale. Înaripa asistentele la desferecarea din chingi, din cătușe, la coborârea apărătorilor laterale. Îngrozea pe orișicine cu un cât de mic ajutor: - Bună dimineața, oligofrenilor! Ați visat frumos, maniac- depresivilor?! Primăvara peste voi, schizofreni catatonici!... Haideți, hoiturile sus, paratim-zoofobilor!... Fiindcă ați fost cuminți, au sosit mămicile voastre, în vizită
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
brutală prin care delicioasa asistentă se strădui, în mai multe rânduri, să ia temperatura maiorului de miliție ațipit într-un pat paralel. Ce rost avea - se întrebă alergând, ca prin vis, Anghel Raicopol, între noii săi pasageri. Descotorosit fiind de cătușă. Încălecând garduri. Și întinzîndu-se, ca o cocă, pe podeaua unui automobil Lada. Ce rost mai avea să-i iei temperatura unui milițian, doar pentru a constata dacă ai voie să-l asfixisiezi cu perna ori să-l trăsnești cu ciomaga
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mea primea un nou pandantiv pentru brățară de câte ori tata Își făcea de cap cu alte femei. În momentul În care ne-a părăsit tata, când eu aveam treisprezece ani, mama de-abia Își mai putea ridica mâna la care purta cătușa de aur. Cum stau Întinsă În pat, gândindu-mă că lucrurile ar putea merge mult mai rău (cel puțin soțul meu nu este un alcoolic adulterin În serie), Ben intră Împleticindu-se În cameră, iar mie nu-mi vine să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2090_a_3415]
-
-l cufundă-ntr-a lumei sfinte cărți. {EminescuOpIV 176} Pe murii în risipă o candelă subțire Chilia înnegrită lumină. Și prin părți Necunoscute-a lumii gândirea lui pribeagă Străbate cu-aripi mândre nemărginirea-ntreagă. În van pune pe suflet greoile cătușe De gânduri uriașe, de-nalte rugăciuni. În van în a lui urmă a-nchis a lumei ușă La visele ei turburi, cu mari deșertăciuni; Pe focul cugetărei a presurat cenușă, Ci sub cenuș-ard încă consumători cărbuni. Atunci visul mărirei s-
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
meu, aclamînd o nouă platformă de carnaval, care prezenta grupul de reacție rapidă al serviciului de securitate din Residencia. Cu toții puneau În scenă arestarea a doi tineri hoți de mașini care bîntuiseră coasta pornind dinspre Fuengirola, imobilizîndu-i profesionist și punîndu-le cătușele. În mijlocul Întregii distracții, un singur chip Își păstra expresia gravă, neatinsă de aerul festiv din jur. În vreme ce soarta hoților se decidea Într-o pîrÎială generală de walkie-talkie-uri și telefoane mobile purtată prin aer de amplificatoare, am observat-o pe Paula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
ai rudelor. Fumă până târziu, privind cum ningea și forțându-se să își amintească despre ea și Godun. Nu era cu putință. Îi rămăseseră în minte doar mâncatul momițelor și felul în care Veterinara îi strânsese încheietura ca într-o cătușă. După prima lună a anului, doctorița nu dăduse vreun semn. Omar devenise detectivul discret al mișcărilor și al disparițiilor neanunțate ale prietenului Godun. Dar îi trebuia o armată să afle cu ce se ocupa gazda lui, pas cu pas. Deși
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
se părea că deslușesc umbra femeii mișcându-se prin cameră. Spumegam ațâțat, neputincios, umilit de destin. Când eram în toiul deznădejdii, a oprit o Volgă neagră. Au coborât doi. Nu a trebuit să se recomande. Sclipeau a Servicii: duhneau a cătușe și a beci cu pumni de-ți îngheța mațul. M-au luat la întrebări. Ce caut, de unde sunt și alte macaroane de-astea. Mă pierdusem. Buletin n-aveam, îl lăsasem la cămin pentru viza de flotant. Aveam doar legitimațiile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
trimis la Moscova cu un soldat după mine. Cu trenul. Veneam de obicei cu avionul. Acum m-a trimis cu trenul și cu soldatul acela după mine, care tot timpul s-a purtat de parcă eram arestat. Numai că nu aveam cătușe. Nici la veceu nu mă puteam duce fără el. O jale. Îți dai seama, prietene? Să-ți facă tatăl tău așa ceva, sângele tău sfânt să te prigonească, minunea mea de tată să mă pedepsească cu soldatul după mine, când în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
Jaf! Prindeți asasinuuuuu!“. Nici n-am apucat să-i dau una peste gură că a și apărut bine știuta tripletă: caraliul tablagist, soldatul imberb și gardistul patriotic. Soldatul a sărit și m-a imobilizat, tablagiul a dat să-mi pună cătușele, iar gardistul îl ținea pe Bumbu în brațe. Profesorul dădea să-l sărute, șoptindu-i să aprindă lumina. Până la urmă lucrurile s-au lămurit. Mi-au luat totuși datele din buletin. L-au scotocit și pe Bumbu până i-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
pumnul strâns și, pentru a adânci semnificația, cu degetul mare strecurat între arătătorul și mijlociul. I-am primit mesajul și am ridicat din umeri, încrucișându-mi și eu încheieturile pumnilor, cu brațele întinse, întrebându-l mutește, „Când ai scăpat de cătușe?“. Câteva zile mai târziu, maestrul Bătucitu mi-a povestit ce făceau bătrâneii aceia acolo. Sărbătoreau întoarcerea în țară a lui Trombă. „Ăla de v-a arătat belitoru’ era barosanu’. ’Cea că venea din Germania și venise să-și vadă camarazii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
facă și acum, cînd se socotea nevinovată pentru această nouă nefericire. Se curăță cum putu, oprindu-și hemoragia cu o bucată de cearșaf deja murdar de sînge uscat, și căută apă ca să se spele. Lanțul, legat de picior cu niște cătușe prinse la capăt cu un șurub, Îi Îngăduia o mare libertate pentru a se deplasa prin peșteră, cu excepția punctului celui mai depărtat, unde zări trei mari cufere din lemn și o laviță grosolană. Din stalactite picura o apă foarte curată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]
-
cînd i se opri asupra pistoalelor pe care el le lăsa mereu pe o piatră, lîngă pat, departe de locul unde ajungea lanțul cu care era legată. Ridică piciorul și Își contemplă rana profundă, supurantă, pe care i-o provocaseră cătușele de la glezne. Stătu puțin pe gînduri și se dădu jos din pat cu mare grijă, fără să-l deranjeze pe cel care dormea. Înaintă Încet spre pistoale, se uită la ele fără să le atingă și se Întoarse spre Oberlus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2009_a_3334]